1-500 | 501-1000 | 1001-1236
Document,Part,Chapter,Paragraph,Number
1 SC, 0, Intro, 0,1 | în rândul credincioşilor, mai buna adaptare la necesităţile
2 SC, 0, Intro, 0,2 | Într-adevăr, liturgia, prin care, mai ales în Jertfa divină a
3 SC, 0, Intro, 0,2 | noastre", îi ajută în cel mai înalt grad pe credincioşi
4 SC, 0, Intro, 0,3 | reamintească principiile de mai jos în privinţa cultivării
5 SC, 0, I, I,9 | îndeplinită de Cristos Domnul, mai ales prin Misterul pascal
6 SC, 0, I, I,22 | prezent în Biserica sa, mai ales în acţiunile liturgice.
7 SC, 0, I, I,22 | odinioară pe cruce, cât mai ales sub speciile euharistice.
8 SC, 0, I, I,26 | acţiunea Bisericii, deoarece mai înainte ca oamenii să se
9 SC, 0, I, I,32 | normele şi legile Bisericii, mai ales când se fac din dispoziţia
10 SC, 0, I, II,37 | păstorii sufleteşti nu sunt ei mai întâi pătrunşi de spiritul
11 SC, 0, I, II,39 | materiile necesare şi cele mai importante, iar în facultăţile
12 SC, 0, I, II,39 | profesorii de alte materii, mai ales cei de teologie dogmatică,
13 SC, 0, I, II,41 | potrivite să pătrundă tot mai adânc ceea ce îndeplinesc
14 SC, 0, I, II,43 | televizate ale acţiunilor sacre, mai ales dacă e vorba de Sfânta
15 SC, 0, I, III,44 | creştin să poată dobândi mai sigur belşugul de haruri
16 SC, 0, I, III,44 | pătruns elemente ce corespund mai puţin naturii interne a
17 SC, 0, I, III,44 | respectivele părţi au ajuns să fie mai puţin adecvate. În această
18 SC, 0, I, III,44 | orânduite încât să exprime mai clar realităţile sfinte
19 SC, 0, I, III,48 | liturgice vor fi revizuite cât mai curând, făcând apel la experţi
20 SC, 0, I, III,50 | quasi-private. Acest lucru e valabil mai ales pentru celebrarea Sfintei
21 SC, 0, I, III,56 | cântări şi rugăciuni. ~ Mai mult, rugăciunile adresate
22 SC, 0, I, III,58 | pentru a primi harul Său cu mai multă îmbelşugare. ~
23 SC, 0, I, III,60 | Sfânta Scriptură să fie mai abundentă, mai variată şi
24 SC, 0, I, III,60 | Scriptură să fie mai abundentă, mai variată şi mai bine adaptată.
25 SC, 0, I, III,60 | abundentă, mai variată şi mai bine adaptată. Momentul
26 SC, 0, I, III,60 | adaptată. Momentul cel mai potrivit pentru predică,
27 SC, 0, I, III,60 | prezent şi activ în noi, mai ales în celebrările liturgice.
28 SC, 0, I, III,60 | toate modurile o cateheză mai direct liturgică; şi chiar
29 SC, 0, I, III,60 | echivalente, în momentele cele mai potrivite. Se va promova
30 SC, 0, I, III,60 | Dumnezeu în ajunul sărbătorilor mai solemne şi în anumite zile
31 SC, 0, I, III,60 | în duminici şi sărbători, mai ales în locurile lipsite
32 SC, 0, I, III,61 | putea acorda aşadar un loc mai larg, mai ales în lecturi
33 SC, 0, I, III,61 | aşadar un loc mai larg, mai ales în lecturi şi îndemnuri,
34 SC, 0, I, III,62 | competente, despre care e vorba mai sus. D) Norme
35 SC, 0, I, III,64 | grupuri, regiuni, popoare, mai ales în misiuni; se va avea
36 SC, 0, I, III,66 | stabilească adaptările, mai ales în ceea ce priveşte
37 SC, 0, I, III,67 | împrejurări e necesară o adaptare mai profundă a liturgiei, ceea
38 SC, 0, I, III,67 | ceea ce implică un grad mai mare de dificultate: ~ Autoritatea
39 SC, 0, I, III,68 | în materie de adaptare, mai ales în misiuni, va trebui
40 SC, 0, I, IV,69 | toţi trebuie să acorde cea mai mare importanţă vieţii liturgice
41 SC, 0, I, IV,69 | desfăşoară în jurul Episcopului, mai ales în biserica sa catedrală:
42 SC, 0, I, IV,69 | aceleaşi celebrări liturgice, mai ales la aceeaşi Euharistie,
43 SC, 0, I, IV,70 | sentimentului comunităţii parohiale, mai ales în celebrarea comunitară
44 SC, 0, I, V,71 | aceea, pentru a favoriza tot mai mult această pastorală liturgică
45 SC, 0, I, V,73 | bisericeşti teritoriale amintite mai sus, va trebui să dirijeze
46 SC, 0, I, V,74 | cazuri va fi oportun ca mai multe dieceze să numească
47 SC, 0, II, 0,78 | participarea poporului, mai ales în duminici şi în sărbătorile
48 SC, 0, II, 0,79 | în aşa fel încât să apară mai clar natura specifică a
49 SC, 0, II, 0,79 | veacurilor sau adăugirile mai puţin utile; în schimb,
50 SC, 0, II, 0,80 | 51 - (O mai mare bogăţie biblică) ~
51 SC, 0, II, 0,80 | Dumnezeu, se vor deschide mai larg comorile biblice, în
52 SC, 0, II, 0,80 | citească poporului tot ce este mai important din Sfânta Scriptură. ~
53 SC, 0, II, 0,82 | Evanghelie şi după omilie, mai ales în duminici şi în sărbători
54 SC, 0, II, 0,83 | cuvenit limbii poporului, mai ales în lecturi şi în "rugăciunea
55 SC, 0, II, 0,84 | Acolo unde o folosire mai largă a limbii poporului
56 SC, 0, II, 0,86 | recomandă mult acea participare mai desăvârşită la Sfânta Liturghie
57 SC, 0, II, 0,87 | Sfânta Liturghie întreagă, mai ales în duminici şi în sărbătorile
58 SC, 0, III, 0,90 | celebrarea lor îi şi dispune mai bine pe credincioşi să primească
59 SC, 0, III, 0,90 | şi să frecventeze cu cea mai mare asiduitate acele sacramente
60 SC, 0, III, 0,91 | Bisericii, sunt obţinute efecte mai ales spirituale. Prin ele,
61 SC, 0, III, 0,93 | elemente care, astăzi, fac mai puţin clare natura şi scopul
62 SC, 0, III, 0,94 | pastoral, i se va acorda un loc mai larg, după următoarele norme: ~
63 SC, 0, III, 0,97 | catehumenatul adulţilor, împărţit în mai multe etape, a cărui punere
64 SC, 0, III, 0,101 | În ritual se vor scoate mai bine în evidenţă rolul părinţilor
65 SC, 0, III, 0,102 | va redacta şi un ritual mai scurt, care să poată fi
66 SC, 0, III, 0,102 | care să poată fi folosit mai ales în ţările de misiuni
67 SC, 0, III, 0,103 | care să se exprime în mod mai clar şi mai adecvat faptul
68 SC, 0, III, 0,103 | exprime în mod mai clar şi mai adecvat faptul că acest
69 SC, 0, III, 0,104 | Botezului, cu o formulă mai scurtă. ~
70 SC, 0, III, 0,105 | ritualul Mirului, arătându-se mai clar legătura intimă a acestui
71 SC, 0, III, 0,106 | aşa fel încât să exprime mai clar natura şi efectul sacramentului. ~
72 SC, 0, III, 0,107 | Maslu, care poate fi numită mai bine "Ungerea bolnavilor",
73 SC, 0, III, 0,111 | îmbogăţit, pentru a se arăta mai clar harul sacramentului
74 SC, 0, III, 0,111 | sacramentului şi pentru a se scoate mai bine în evidenţă îndatoririle
75 SC, 0, III, 0,117 | care să contribuie la o mai mare unitate, sobrietate
76 SC, 0, III, 0,118 | înmormântărilor va trebui să exprime mai clar caracterul pascal al
77 SC, 0, III, 0,118 | creştine şi să răspundă mai bine, chiar în ceea ce priveşte
78 SC, 0, IV, 0,120 | ci şi prin alte mijloace, mai ales prin împlinirea Oficiului
79 SC, 0, IV, 0,123 | laude ale Orelor cu atât mai mare zel cu cât vor avea
80 SC, 0, IV, 0,123 | cât vor avea o conştiinţă mai vie că au datoria să pună
81 SC, 0, IV, 0,130 | Oficiul divin să fie împlinit mai bine şi mai desăvârşit de
82 SC, 0, IV, 0,130 | fie împlinit mai bine şi mai desăvârşit de către preoţi
83 SC, 0, IV, 0,131 | condiţiile vieţii de azi, mai ales pentru aceia care se
84 SC, 0, IV, 0,132 | din zi şi va avea un număr mai mic de psalmi şi lecturi
85 SC, 0, IV, 0,132 | mic de psalmi şi lecturi mai lungi; ~ d) Ora "
86 SC, 0, IV, 0,132 | singură din acestea trei, cea mai adecvată momentului zilei. ~
87 SC, 0, IV, 0,133 | glasul. Şi pentru a realiza mai bine aceasta, îşi vor însuşi
88 SC, 0, IV, 0,133 | vor însuşi o cunoaştere mai profundă a liturgiei şi
89 SC, 0, IV, 0,133 | liturgiei şi a Bibliei, mai ales a psalmilor. ~
90 SC, 0, IV, 0,133 | se poată folosi de ea cu mai mare uşurinţă şi cu mai
91 SC, 0, IV, 0,133 | mai mare uşurinţă şi cu mai mult rod. ~
92 SC, 0, IV, 0,135 | înfăptuită, psalmii nu vor mai fi repartizaţi pe o singură
93 SC, 0, IV, 0,135 | săptămână, ci pe un spaţiu mai lung. ~ Lucrarea
94 SC, 0, IV, 0,135 | să fie dusă la capăt cât mai repede, ţinându-se seama
95 SC, 0, IV, 0,136 | încât să faciliteze un acces mai larg la comorile cuvântului
96 SC, 0, IV, 0,136 | scriitorilor Bisericii vor fi mai bine alese; ~ c)
97 SC, 0, IV, 0,138 | pentru a recita Oficiul cu mai mult folos spiritual, e
98 SC, 0, IV, 0,138 | respecte timpul care se apropie mai mult de timpul propriu al
99 SC, 0, IV, 0,144 | recitarea lui în comun, şi mai ales preoţii care locuiesc
100 SC, 0, IV, 0,144 | vor îndeplini în modul cel mai perfect posibil îndatorirea
101 SC, 0, IV, 0,145 | îngriji ca Orele principale, mai ales Vesperele, în duminici
102 SC, 0, IV, 0,145 | duminici şi în sărbătorile mai solemne, să fie celebrate
103 SC, 0, V, 0,149 | şi preamăreşte rodul cel mai ales al Răscumpărării şi
104 SC, 0, V, 0,154 | sunt într-adevăr de cea mai mare importanţă, nu trebuie
105 SC, 0, V, 0,155 | răscumpărării creştine şi, mai ales, a Misterului pascal. ~
106 SC, 0, V, 0,158 | va primi locul cuvenit, mai presus de sărbătorile sfinţilor,
107 SC, 0, V, 0,159 | dublu al Postului Mare, care mai ales prin reamintirea sau
108 SC, 0, V, 0,159 | pascal, prin ascultarea mai frecventă a cuvântului lui
109 SC, 0, V, 0,159 | caracter trebuie să fie mai bine pus în evidenţă atât
110 SC, 0, V, 0,159 | Postul Mare se vor folosi mai abundent şi, dacă e oportun,
111 SC, 0, V, 0,162 | sfinţilor să nu fie puse mai presus de sărbătorile care
112 SC, 0, VI, 0,163 | altor expresii ale artei mai ales pentru faptul că, unit
113 SC, 0, VI, 0,163 | muzica sacră va fi cu atât mai sfântă cu cât va fi mai
114 SC, 0, VI, 0,163 | mai sfântă cu cât va fi mai strâns legată de acţiunea
115 SC, 0, VI, 0,163 | liturgică, fie exprimând mai plăcut rugăciunea sau favorizând
116 SC, 0, VI, 0,163 | unitatea, fie contribuind la o mai mare solemnitate a riturilor
117 SC, 0, VI, 0,164 | liturgică îmbracă o formă mai nobilă când slujbele divine
118 SC, 0, VI, 0,169 | păstrat şi cultivat cu cea mai mare grijă. Corurile vor
119 SC, 0, VI, 0,169 | dezvoltate în mod deosebit, mai ales pe lângă bisericile
120 SC, 0, VI, 0,172 | Instrumentiştilor şi cântăreţilor, mai ales copiilor, li se va
121 SC, 0, VI, 0,173 | genuri de muzică sacră, şi mai ales polifonia, nu sunt
122 SC, 0, VI, 0,175 | gregorian va fi terminată; mai mult, se va întocmi o ediţie
123 SC, 0, VI, 0,175 | ediţie conţinând melodiile mai simple, pentru uzul bisericilor
124 SC, 0, VI, 0,177 | Deoarece în anumite regiuni, mai ales în ţările de misiune,
125 SC, 0, VI, 0,184 | accesibile şi corurilor mai mici şi să favorizeze participarea
126 SC, 0, VI, 0,184 | cu doctrina catolică, ba mai mult, vor fi luate de preferinţă
127 SC, 0, VII, 0,185 | sacre) ~ Printre cele mai nobile activităţi ale spiritului
128 SC, 0, VII, 0,185 | dreptate, artele frumoase, şi mai ales arta religioasă şi
129 SC, 0, VII, 0,185 | omului, şi sunt cu atât mai mult consacrate laudei şi
130 SC, 0, VII, 0,185 | să contribuie în mod cât mai eficient, prin realizările
131 SC, 0, VII, 0,185 | necontenit concursul lor nobil, mai ales pentru ca obiectele
132 SC, 0, VII, 0,185 | încetat să formeze artişti. Mai mult, Biserica s-a socotit
133 SC, 0, VII, 0,186 | l-au cântat oamenii cei mai iluştri în veacurile trecute,
134 SC, 0, VII, 0,187 | Ordinarii să aibă în vedere mai degrabă o frumuseţe nobilă,
135 SC, 0, VII, 0,188 | nu favoriza o devoţiune mai puţin corectă. ~
136 SC, 0, VII, 0,193 | şi al liturgiei. ~ Mai mult, se recomandă crearea
137 SC, 0, VII, 0,194 | destinate cultului divin, mai ales în ceea ce priveşte
138 SC, 0, VII, 0,194 | ornamentelor vor fi revizuite cât mai curând, în acelaşi timp
139 SC, 0, VII, 0,195 | 25. Ceea ce corespunde mai puţin reformei liturgice
140 SC, 0, VII, 0,195 | În acest domeniu, mai ales în ceea ce priveşte
141 SC, 0, Anex, 0,199 | asentimentul celor interesaţi, mai ales al fraţilor despărţiţi
142 IM, 0, Intro, 0,204 | geniul uman le-a extras, mai ales în zilele noastre,
143 IM, 0, Intro, 0,204 | deosebită pe acelea care privesc mai direct sufletul omenesc
144 IM, 0, Intro, 0,204 | deschis căi noi de a comunica mai uşor ştiri, idei şi orientări
145 IM, 0, Intro, 0,205 | Împărăţiei lui Dumnezeu. Mai ştie însă că oamenii le
146 IM, 0, Intro, 0,205 | întoarce spre propria pierzare; mai mult, ea se nelinişteşte
147 IM, 0, I, 0,206 | familii umane. Le revine mai ales laicilor să însufleţească
148 IM, 0, I, 0,207 | atât de mare încât oamenii, mai ales cei care nu sunt pregătiţi,
149 IM, 0, I, 0,208 | folosirea acestor mijloace, mai ales în privinţa unor probleme
150 IM, 0, I, 0,208 | în privinţa unor probleme mai puternic controversate în
151 IM, 0, I, 0,208 | legăturilor din ce în ce mai strânse dintre membrii ei,
152 IM, 0, I, 0,208 | foarte utilă şi de cele mai multe ori necesară. Difuzarea
153 IM, 0, I, 0,208 | împreună să poată promova mai uşor prosperitatea şi progresul
154 IM, 0, I, 0,212 | analizarea şi cunoaşterea mai profundă a omului, la punerea
155 IM, 0, I, 0,212 | altfel, şi efecte dramatice mai reuşite; totuşi, ca nu cumva
156 IM, 0, I, 0,212 | cumva să se aducă sufletelor mai mult prejudicii decât foloase,
157 IM, 0, I, 0,212 | deplină a legilor morale, mai ales dacă este vorba de
158 IM, 0, I, 0,212 | de lucruri care trezesc mai uşor pasiunile dezordonate
159 IM, 0, I, 0,214 | parte, pentru a rezista mai bine sugestiilor îndoielnice
160 IM, 0, I, 0,214 | îndoielnice şi pentru a le accepta mai deplin pe cele bune, să
161 IM, 0, I, 0,215 | părinţilor) ~ Receptorii, mai ales cei tineri, trebuie
162 IM, 0, I, 0,216 | comun. Pentru a realiza mai uşor aceasta, este de dorit
163 IM, 0, I, 0,216 | amintească, de asemenea, că cea mai mare parte a cititorilor
164 IM, 0, I, 0,217 | libertate de informare, mai ales în domeniul presei,
165 IM, 0, I, 0,217 | cultura şi artele în ce au ele mai bun; să asigure publicului
166 IM, 0, I, 0,217 | iniţiative deosebit de utile mai ales pentru cei tineri şi
167 IM, 0, I, 0,217 | indivizilor sau grupurilor, mai ales în lipsa unor garanţii
168 IM, 0, II, 0,218 | fără întârziere şi cu cea mai mare eficienţă în multiplele
169 IM, 0, II, 0,218 | iniţiativele dăunătoare şi aceasta mai ales în ţările în care progresul
170 IM, 0, II, 0,218 | religios cere o intervenţie mai urgentă şi mai activă. ~
171 IM, 0, II, 0,218 | intervenţie mai urgentă şi mai activă. ~ Păstorii,
172 IM, 0, II, 0,219 | Acest lucru se realizează mai ales susţinând şi coordonând
173 IM, 0, II, 0,220 | acoperi necesităţile expuse mai sus, trebuie formaţi fără
174 IM, 0, II, 0,220 | pătrunsă de spirit creştin, mai ales în ceea ce priveşte
175 IM, 0, II, 0,221 | adecvate acestui scop - mai ales dacă sunt destinate
176 IM, 0, II, 0,221 | laicilor. Pentru a ajunge mai uşor la acest scop, trebuie
177 IM, 0,Conclu, 0,231 | toţi oamenii de bunăvoinţă, mai ales pe aceia care dirijează
178 IM, 0,Conclu, 0,231 | a cărei soartă depinde mai mult, pe zi ce trece, de
179 OE, II, 0, 0,238 | nu dăunează unităţii ci, mai degrabă, o manifestă; într-adevăr
180 OE, II, 0, 0,242 | comune pentru a favoriza mai bine cauza religiei şi pentru
181 OE, II, 0, 0,242 | religiei şi pentru a apăra mai eficient disciplina clerului.
182 OE, II, 0, 0,242 | instruiţi asupra Riturilor şi mai ales asupra normelor practice
183 OE, III, 0, 0,243 | şi cu îndreptăţită laudă; mai mult, îl consideră cu tărie
184 OE, III, 0, 0,243 | venerabila lor antichitate, sunt mai conforme cu obiceiurile
185 OE, III, 0, 0,243 | credincioşilor lor şi par mai capabile să asigure binele
186 OE, III, 0, 0,244 | trebuie păstrate cu cea mai mare fidelitate de Orientalii
187 OE, III, 0, 0,244 | cunoaştere din zi în zi mai bună şi o practicare mai
188 OE, III, 0, 0,244 | mai bună şi o practicare mai desăvârşită a acestor lucruri;
189 OE, III, 0, 0,244 | credincioşii orientali ca, pentru o mai mare eficacitate a apostolatului,
190 OE, IV, 0, 0,245 | 7 - Din cele mai vechi timpuri este în vigoare
191 OE, IV, 0, 0,246 | orientale, chiar dacă unii sunt mai recenţi decât alţii, sunt
192 OE, V, 0, 0,251 | vigoare la Orientali din cele mai vechi timpuri, să fie pe
193 OE, V, 0, 0,253 | credincioşii să-şi poată îndeplini mai uşor această obligaţie,
194 OE, V, 0, 0,253 | credincioşilor ca în aceste zile, sau mai des, chiar în fiecare zi,
195 OE, VI, 0, 0,260 | Laudele Divine, care din cele mai vechi timpuri s-au bucurat
196 OE, VII, 0, 0,262 | unitatea tuturor creştinilor, mai ales orientali, după principiile
197 OE, VII, 0, 0,262 | tradiţii orientale, printr-o mai profundă cunoaştere reciprocă,
198 OE, VII, 0, 0,263 | catolică, nu se va cere mai mult decât pretinde simpla
199 OE, VII, 0, 0,264 | are un mod de a acţiona mai blând, oferind tuturor mijloacele
200 OE, VII, 0, 0,265 | Euharistiei şi Ungerii bolnavilor; mai mult, şi catolicilor le
201 OE, VII, 0, 0,267 | 29 - Acest mod mai flexibil de comunicare în
202 UR, 0, Intro, 0,274 | singură Biserică şi totuşi mai multe Comunităţi creştine
203 UR, 0, Intro, 0,274 | urmă a început să reverse mai îmbelşugat asupra creştinilor
204 UR, 0, Intro, 0,274 | despărţiţi o mişcare din zi în zi mai largă pentru restabilirea
205 UR, 0, I, 0,284 | următoare s-au ivit dezbinări mai mari, iar comunităţi considerabile
206 UR, 0, I, 0,285 | Întrucât astăzi, în mai multe părţi ale lumii, sub
207 UR, 0, I, 0,285 | fiecare îşi poate expune mai profund învăţătura Comunităţii
208 UR, 0, I, 0,285 | toţi dobândesc o cunoaştere mai adevărată şi o preţuire
209 UR, 0, I, 0,285 | adevărată şi o preţuire mai justă a învăţăturii şi a
210 UR, 0, I, 0,285 | Comunităţi ajung să colaboreze mai larg în felurite acţiuni
211 UR, 0, I, 0,285 | viaţa ei să dea o mărturie mai fidelă şi mai clară despre
212 UR, 0, I, 0,285 | o mărturie mai fidelă şi mai clară despre învăţătura
213 UR, 0, I, 0,285 | chipul Bisericii străluceşte mai puţin luminos în faţa fraţilor
214 UR, 0, I, 0,285 | acţiona ei vor manifesta tot mai deplin adevărata catolicitate
215 UR, 0, I, 0,285 | întotdeauna să pătrundem mai desăvârşit misterul lui
216 UR, 0, I, 0,285 | comuniunea deplină cu ea. Mai mult, şi pentru Biserică
217 UR, 0, I, 0,285 | mult, şi pentru Biserică e mai greu să-şi exprime, sub
218 UR, 0, II, 0,290 | Acest îndemn se adresează mai ales acelora care au fost
219 UR, 0, II, 0,295 | chiar vor înfăptui cu atât mai bine unirea creştinilor
220 UR, 0, II, 0,295 | strădui să ducă o viaţă mai autentic conformă cu Evanghelia.
221 UR, 0, II, 0,295 | Evanghelia. Cu cât va fi mai strânsă comuniunea lor cu
222 UR, 0, II, 0,295 | cu atât vor putea spori mai intim şi mai uşor fraternitatea
223 UR, 0, II, 0,295 | putea spori mai intim şi mai uşor fraternitatea reciprocă. ~
224 UR, 0, II, 0,300 | Această comunicare depinde mai ales de două principii:
225 UR, 0, II, 0,301 | dobândească o cunoaştere mai bună a doctrinei şi a istoriei,
226 UR, 0, II, 0,301 | participarea ambelor părţi, mai ales pentru a discuta probleme
227 UR, 0, II, 0,301 | astfel de dialog va apărea mai limpede şi adevărata situaţie
228 UR, 0, II, 0,301 | această cale va fi cunoscută mai bine gândirea fraţilor despărţiţi
229 UR, 0, II, 0,301 | fi prezentată într-un mod mai adecvat. ~
230 UR, 0, II, 0,302 | Teologia şi alte discipline, mai ales istoria, trebuie predate
231 UR, 0, II, 0,302 | aşa încât să răspundă cât mai bine adevărului faptelor. ~
232 UR, 0, II, 0,302 | nu în termeni polemici, mai ales în privinţa relaţiilor
233 UR, 0, II, 0,302 | preoţilor depinde în cea mai mare măsură educarea şi
234 UR, 0, II, 0,302 | creştini trebuie să cunoască, mai ales astăzi, problemele
235 UR, 0, II, 0,303 | integrală. Nimic nu este mai străin ecumenismului decât
236 UR, 0, II, 0,303 | catolică trebuie explicată mai adânc şi mai corect în felul
237 UR, 0, II, 0,303 | trebuie explicată mai adânc şi mai corect în felul şi în limbajul
238 UR, 0, II, 0,303 | împinşi spre o cunoaştere mai profundă şi o manifestare
239 UR, 0, II, 0,303 | profundă şi o manifestare mai limpede a nepătrunselor
240 UR, 0, II, 0,304 | lucrare comună, dar cu atât mai mult aceia care cred în
241 UR, 0, II, 0,304 | care cred în Dumnezeu şi mai ales toţi creştinii, ca
242 UR, 0, II, 0,304 | existentă deja între ei şi pune mai deplin în lumină chipul
243 UR, 0, II, 0,304 | perfecţionată neîncetat - mai ales în acele regiuni în
244 UR, 0, II, 0,304 | uşor cum se pot cunoaşte mai bine şi preţui mai mult
245 UR, 0, II, 0,304 | cunoaşte mai bine şi preţui mai mult unii pe alţii şi cum
246 UR, 0, III, 0,305 | din Efes şi Calcedon, fie, mai târziu, prin ruperea comuniunii
247 UR, 0, III, 0,305 | Celelalte au apărut după mai bine de patru secole în
248 UR, 0, III, 0,305 | despărţit de Scaunul roman mai multe comunităţi naţionale
249 UR, 0, III, 0,305 | locului şi timpului, ci mai ales prin natura şi gravitatea
250 UR, 0, III, I,306 | Conciliu îndeamnă pe toţi, dar mai ales pe aceia care îşi propun
251 UR, 0, III, I,307 | orientali oficiile liturgice, mai ales Euharistia, izvor de
252 UR, 0, III, I,309 | sacramente adevărate şi, mai ales, în puterea succesiunii
253 UR, 0, III, I,309 | călugăreşti a latinilor şi, mai târziu, al reînnoirii acesteia,
254 UR, 0, III, I,309 | catolicilor să se apropie mai des de aceste bogăţii spirituale
255 UR, 0, III, I,310 | obiceiurilor, după cum s-a amintit mai sus, nu se opune în nici
256 UR, 0, III, I,310 | disciplina proprie, ca fiind mai adecvată firii credincioşilor
257 UR, 0, III, I,310 | firii credincioşilor şi mai aptă să favorizeze binele
258 UR, 0, III, I,311 | doctrinei) ~ Cele spuse mai sus despre legitima diversitate
259 UR, 0, III, I,311 | misterului revelat sunt uneori mai bine sesizate şi puse într-o
260 UR, 0, III, I,311 | sesizate şi puse într-o lumină mai bună de unul decât celălalt,
261 UR, 0, III, I,311 | arareori sunt complementare mai degrabă decât opuse. În
262 UR, 0, III, I,314 | realizarea treptată a unităţii, mai ales prin rugăciune şi prin
263 UR, 0, III, I,314 | doctrină şi la necesităţile mai urgente ale îndatoririi
264 UR, 0, III, I,314 | relaţiile cu aceia care nu-şi mai duc viaţa în Orient, ci
265 UR, 0, III, II,315 | sfârşitul Evului Mediu, fie mai târziu, rămân unite cu Biserica
266 UR, 0, III, II,316 | determinaţi din ce în ce mai mult să caute unitatea şi
267 UR, 0, III, II,317 | om care crede, a iudeului mai întâi şi apoi a grecului" (
268 UR, 0, III, II,322 | după credinţa noastră, mai ales din cauza lipsei sacramentului
269 UR, 0, III, II,323 | soluţii pentru problemele cele mai dificile ale societăţii
270 CD, 0, Intro, 0,336 | spre păstorire sau, uneori, mai mulţi episcopi îngrijindu-se
271 CD, 0, Intro, 0,336 | anumite necesităţi comune mai multor Biserici.
272 CD, 0, Intro, 0,336 | lucrurilor şi voind să determine mai precis îndatorirea pastorală
273 CD, 0, I, I,337 | Colegiului Apostolilor, sau, mai exact, în care Corpul apostolic
274 CD, 0, I, I,338 | al Bisericii o colaborare mai eficace în cadrul unui Consiliu
275 CD, 0, I, I,339 | fost încă vestit sau unde, mai ales din cauza numărului
276 CD, 0, I, I,340 | episcopii persecutaţi) ~ Mai presus de toate să îmbrăţişeze
277 CD, 0, I, II,342 | supuse unei noi organizări mai adaptate la necesităţile
278 CD, 0, I, II,342 | regiunilor şi Riturilor, mai ales în privinţa numărului,
279 CD, 0, I, II,342 | episcopilor, să fie determinat mai clar rolul Reprezentanţilor
280 CD, 0, I, II,343 | pe cât posibil, aleşi în mai largă măsură din regiuni
281 CD, 0, I, II,343 | cooptaţi şi câţiva episcopi, mai ales diecezani, care să-i
282 CD, 0, I, II,343 | care să-i poată prezenta mai complet Supremului Pontif
283 CD, 0, I, II,343 | ca aceste Dicastere să ia mai mult în seamă părerile laicilor
284 CD, 0, II, I,347 | Cristos - aceasta fiind cea mai de seamă dintre îndatoririle
285 CD, 0, II, I,348 | apasă şi îi neliniştesc cel mai mult pe oameni; în acelaşi
286 CD, 0, II, I,349 | sau să organizeze în mod mai adecvat şi instruirea catehumenilor
287 CD, 0, II, I,350 | cunoască şi să trăiască mai profund Misterul pascal,
288 CD, 0, II, I,352 | spirit să favorizeze cât mai mult vocaţiile preoţeşti
289 CD, 0, II, I,357 | pentru exerciţii spirituale mai îndelungate spre reînnoirea
290 CD, 0, II, I,357 | disciplinelor bisericeşti, mai ales a Sfintei Scripturi
291 CD, 0, II, I,357 | teologiei, a problemelor sociale mai importante precum şi a noilor
292 CD, 0, II, I,357 | Pentru a se putea îngriji mai corespunzător de binele
293 CD, 0, II, I,357 | aceasta la mijloace potrivite, mai ales la anchete sociale.
294 CD, 0, II, I,358 | felul acesta se va manifesta mai limpede şi unitatea diecezei. ~
295 CD, 0, II, I,358 | opere de apostolat laic şi mai ales la Acţiunea catolică,
296 CD, 0, II, I,358 | supranatural: căutarea unei vieţi mai desăvârşite, vestirea Evangheliei
297 CD, 0, II, I,359 | Conferinţele episcopale, mai ales cele naţionale, trebuie
298 CD, 0, II, I,359 | studieze atent problemele mai urgente referitoare la aceste
299 CD, 0, II, I,361 | şi pentru a promova cât mai adecvat şi mai simplu binele
300 CD, 0, II, I,361 | promova cât mai adecvat şi mai simplu binele credincioşilor,
301 CD, 0, II, I,361 | dorinţa ca în viitor să nu se mai acorde Autorităţilor civile
302 CD, 0, II, I,362 | alt motiv grav ar ajunge mai puţin apţi să-şi îndeplinească
303 CD, 0, II, II,363 | să poată fi asigurată cât mai perfect posibil. Acest lucru
304 CD, 0, II, II,363 | cere, să se realizeze cât mai repede posibil, cu prudenţă,
305 CD, 0, II, II,363 | sediului episcopal într-un loc mai potrivit sau, în sfârşit,
306 CD, 0, II, II,363 | potrivit sau, în sfârşit, mai ales dacă este vorba de
307 CD, 0, II, II,364 | apostolat din dieceză şi mai ales să-şi cunoască preoţii
308 CD, 0, II, II,364 | să se poată exercita cât mai potrivit slujirea mântuitoare,
309 CD, 0, II, II,364 | funcţia de Ordinariu al mai multor rituri. Dacă, din
310 CD, 0, II, III,367 | cere binele sufletelor. Mai mult, uneori o necesitate
311 CD, 0, II, III,367 | activitatea lor să fie mai eficientă şi demnitatea
312 CD, 0, II, III,367 | demnitatea proprie Episcopilor mai bine asigurată. ~
313 CD, 0, II, III,368 | Autoritatea competentă unul sau mai mulţi auxiliari, adică episcopi
314 CD, 0, II, III,368 | să-i consulte în problemele mai importante, mai ales în
315 CD, 0, II, III,368 | problemele mai importante, mai ales în cele cu caracter
316 CD, 0, II, III,368 | auxiliar sau, dacă sunt mai mulţi, unuia dintre auxiliari,
317 CD, 0, II, III,368 | îi poate acorda facultăţi mai ample. ~ Pentru ca
318 CD, 0, II, III,368 | diecezei să fie asigurat în cea mai mare măsură, Episcopul locului
319 CD, 0, II, III,368 | consulta reciproc în problemele mai importante. ~B). Curia şi
320 CD, 0, II, III,369 | poate constitui unul sau mai mulţi Vicari episcopali,
321 CD, 0, II, III,370 | pentru a putea repartiza mai bine şi mai echitabil slujirile
322 CD, 0, II, III,370 | putea repartiza mai bine şi mai echitabil slujirile sacre
323 CD, 0, II, III,370 | voinţa Episcopului să le facă mai rodnică acţiunea pastorală.
324 CD, 0, II, III,370 | aceea, pentru a favoriza tot mai mult slujirea sufletelor,
325 CD, 0, II, III,370 | particular cât şi în comun, mai ales despre problemele pastorale,
326 CD, 0, II, III,371 | supraparohiale) ~ Printre cei mai apropiaţi colaboratori ai
327 CD, 0, II, III,372 | de unitate şi să devină mai eficientă. ~Pe lângă aceasta,
328 CD, 0, II, III,372 | apostolat. ~Pentru a face mai eficientă grija faţă de
329 CD, 0, II, III,372 | insistent recomandată preoţilor, mai ales acelora care activează
330 CD, 0, II, III,373 | Episcopul să poată realiza mai uşor încadrarea corespunzătoare
331 CD, 0, II, III,373 | canonică, să poată răspunde mai bine la necesităţile sufletelor. ~
332 CD, 0, II, III,375 | trebuie să se dedice cu tot mai multă generozitate şi activităţilor
333 CD, 0, II, III,376 | astăzi să le fie de un şi mai mare ajutor acestora, date
334 CD, 0, II, III,376 | aducă o contribuţie tot mai intensă. ~
335 CD, 0, II, III,377 | şi supuşi ai Episcopilor. Mai mult, călugării să răspundă
336 CD, 0, II, III,377 | pentru a-şi asuma o parte mai mare din slujirea spre mântuirea
337 CD, 0, II, III,377 | toate elementele să fie mai bine orânduite şi armonizate
338 CD, 0, II, III,377 | armonizate şi să contribuie mai mult la înaintarea şi desăvârşirea
339 CD, 0, II, III,377 | morală a credincioşilor, mai ales a copiilor, de instruirea
340 CD, 0, II, III,377 | coordonare care depinde în cea mai mare măsură de dispoziţia
341 CD, 0, III | EPISCOPILOR LA BINELE COMUN AL MAI MULTOR DIECEZE ~
342 CD, 0, III, I,378 | să se îngrijească în mod mai adecvat şi mai eficient
343 CD, 0, III, I,378 | îngrijească în mod mai adecvat şi mai eficient de creşterea credinţei
344 CD, 0, III, I,379 | Conferinţelor episcopale) ~ Mai ales în timpurile noastre,
345 CD, 0, III, I,379 | decât într-o cooperare tot mai strânsă şi mai bine coordonată
346 CD, 0, III, I,379 | cooperare tot mai strânsă şi mai bine coordonată cu ceilalţi
347 CD, 0, III, I,379 | episcopale constituite deja la mai multe naţiuni au dat până
348 CD, 0, III, I,380 | Biserica îl oferă oamenilor, mai ales prin acele forme şi
349 CD, 0, III, I,380 | apostolic episcopii din mai multe naţiuni pot constitui
350 CD, 0, III, I,380 | promova şi asigura un bine mai mare. Se recomandă insistent
351 CD, 0, III, I,380 | şi pentru a favoriza tot mai eficient activităţile îndreptate
352 CD, 0, III, I,380 | teritoriu, acolo unde există mai multe Biserici de Rituri
353 CD, 0, III, II,381 | provinciilor bisericeşti; mai mult, el sugerează înfiinţarea
354 CD, 0, III, II,381 | bisericeşti pentru a se răspunde mai bine nevoilor apostolatului
355 CD, 0, III, II,381 | pentru a facilita şi a face mai rodnice relaţiile episcopilor
356 CD, 0, III, II,382 | provincia care este cea mai apropiată sau cea mai potrivită
357 CD, 0, III, II,382 | cea mai apropiată sau cea mai potrivită şi să fie supuse
358 CD, 0, III, III,386 | pastorale cer din ce în ce mai mult ca unele îndatoriri
359 CD, 0, III, III,388 | în vederea îndeplinirii mai corespunzătoare şi cu mai
360 CD, 0, III, III,388 | mai corespunzătoare şi cu mai multă uşurinţă a îndatoririi
361 PC, 0, III, III,392 | au căutat să-L urmeze cu mai multă libertate şi să-L
362 PC, 0, III, III,392 | libertate şi să-L imite mai îndeaproape pe Cristos şi
363 PC, 0, III, III,409 | 5), ei trăiesc tot mai mult pentru Cristos şi pentru
364 PC, 0, III, III,411 | 24). De aceea, cu cât mai ferventă e unirea lor cu
365 PC, 0, III, III,411 | viaţa întreagă, cu atât este mai bogată viaţa Bisericii şi
366 PC, 0, III, III,411 | viaţa Bisericii şi este mai rodnic apostolatul ei. ~
367 PC, 0, III, III,411 | condiţiile actuale să fie de mai mult folos Bisericii, Conciliul
368 PC, 0, III, III,412 | poată da oamenilor un ajutor mai eficient. ~ e). Deoarece
369 PC, 0, III, III,412 | foarte conştienţi că cele mai bune adaptări la exigenţele
370 PC, 0, III, III,413 | economice, pretutindeni, dar mai ales în misiuni. ~
371 PC, 0, III, III,414 | autorităţile competente, mai ales de Capitlurile generale,
372 PC, 0, III, III,414 | de reînnoire trebuie pusă mai degrabă în respectarea mai
373 PC, 0, III, III,414 | mai degrabă în respectarea mai conştiincioasă a regulei
374 PC, 0, III, III,417 | baptismală şi o exprimă mai deplin. ~ Întrucât
375 PC, 0, III, III,417 | practicarea virtuţilor, mai ales a umilinţei şi a ascultării,
376 PC, 0, III, III,432 | pe Dumnezeu şi punându-L mai presus de toate, să îmbine
377 PC, 0, III, III,433 | să-L caute şi să-L iubească mai presus de toate pe Dumnezeu,
378 PC, 0, III, III,433 | Dumnezeu, care ne-a iubit El mai întâi (cf.
379 PC, 0, III, III,439 | celebreze Liturgia sacră, mai ales Misterul preasfânt
380 PC, 0, III, III,439 | trăiască şi să simtă tot mai mult cu Biserica şi să se
381 PC, 0, III, III,442 | criteriile de reînnoire arătate mai sus, păstrându-se totuşi
382 PC, 0, III, III,448 | trebuie să strălucească tot mai mult în spiritul ei autentic,
383 PC, 0, III, III,448 | fidelitate forma de viaţă spre mai marele bine al Bisericii. ~
384 PC, 0, III, III,450 | seriozitate de educarea, mai ales spirituală, a membrilor,
385 PC, 0, III, III,456 | 32-35), ca să ardă mai mult de iubire pentru Dumnezeu
386 PC, 0, III, III,456 | curăţia. Să nu uite nimeni, şi mai ales Superiorii, că această
387 PC, 0, III, III,456 | această virtute se păstrează mai sigur atunci când în viaţa
388 PC, 0, III, III,457 | acestei urmări foarte apreciat mai ales astăzi, trebuie cultivată
389 PC, 0, III, III,475 | aşa fel încât cele care au mai mult să le ajute pe cele
390 PC, 0, III, III,476 | şi prin aceasta se unesc mai statornic şi mai sigur cu
391 PC, 0, III, III,476 | se unesc mai statornic şi mai sigur cu voinţa Lui mântuitoare.
392 PC, 0, III, III,492 | 18). Astfel ei se leagă mai strâns în slujba Bisericii
393 PC, 0, III, III,499 | Evangheliei, din Liturgia sacră şi mai ales din Euharistie trebuie
394 PC, 0, III, III,520 | frăţească dintre membri să fie mai intimă, aceia care sunt
395 PC, 0, III, III,521 | pentru a-şi putea îndeplini mai bine îndatoririle de apostolat
396 PC, 0, III, III,523 | Reînnoirea Institutelor depinde mai ales de formarea membrilor.
397 PC, 0, III, III,524 | lipsite de vigoare suficientă. Mai ales în Bisericile tinere
398 PC, 0, III, III,525 | acele opere care astăzi nu mai corespund spiritului şi
399 PC, 0, III, III,525 | astăzi, aşa încât să fie mai eficientă predicarea Evangheliei
400 PC, 0, III, III,526 | speranţă întemeiată de a mai înflori, li se va interzice
401 PC, 0, III, III,526 | înflori, li se va interzice să mai primească novici şi, dacă
402 PC, 0, III, III,526 | alt Institut sau mănăstire mai înfloritoare, care să nu
403 PC, 0, III, III,527 | însufleţite de acelaşi spirit - mai ales atunci când sunt prea
404 PC, 0, III, III,528 | contribui mult la realizarea mai deplină a scopului fiecărui
405 PC, 0, III, III,528 | promovarea unei colaborări mai eficiente spre binele Bisericii,
406 PC, 0, III, III,528 | Bisericii, la distribuirea mai echitabilă a lucrătorilor
407 PC, 0, III, III,529 | obişnuite să se vorbească mai des despre sfaturile evanghelice
408 PC, 0, III, III,529 | vieţii proprii este cea mai bună recomandare pentru
409 PC, 0, III, III,529 | recomandare pentru Institut şi cea mai grăitoare invitaţie la îmbrăţişarea
410 PC, 0, III, III,532 | necontenit şi vor aduce roade mai bogate de mântuire. ~
411 OT, II, 0, III,537 | pe deplin creştină. Cea mai mare contribuţie la aceasta
412 OT, II, 0, III,537 | copiilor şi a tinerilor, mai ales asociaţiile catolice,
413 OT, II, 0, III,537 | preoţii să dea dovadă de cel mai mare zel apostolic pentru
414 OT, II, 0, III,537 | precum şi instruirea tot mai serioasă a credincioşilor,
415 OT, II, 0, III,537 | acelor regiuni în care este mai acută nevoia de lucrători
416 OT, II, 0, III,538 | acestea, normele stabilite mai jos pentru seminariile mari
417 OT, III, 0, III,539 | cuvântului: pentru a înţelege tot mai adânc cuvântul lui Dumnezeu
418 OT, III, 0, III,543 | tuturor, să-i câştige pe cât mai mulţi (cf.
419 OT, III, 0, III,547 | organizarea înţeleaptă dar şi, mai ales, de competenţa educatorilor,
420 OT, III, 0, III,547 | trebuie aleşi dintre cei mai buni oameni şi pregătiţi
421 OT, III, 0, III,551 | pentru a asigura în mod mai eficient o formaţie solidă
422 OT, III, 0, III,551 | împărţiţi raţional, pe grupe mai mici, pentru a se asigura
423 OT, III, 0, III,551 | mici, pentru a se asigura mai bine formarea personală
424 OT, IV | IV. NECESITATEA UNEI MAI INTENSE FORMAŢII SPIRITUALE ~
425 OT, IV, 0, III,552 | doctrinală şi pastorală şi, mai ales cu ajutorul directorului
426 OT, IV, 0, III,552 | preasfinte ale Bisericii - mai ales în Euharistie şi în
427 OT, IV, 0, III,552 | oamenii la care sunt trimişi, mai ales în cei săraci, în cei
428 OT, IV, 0, III,552 | Seminariştii să înveţe mai degrabă să trăiască după
429 OT, IV, 0, III,553 | privească numai primejdia, ci mai degrabă să fie formaţi spre
430 OT, IV, 0, III,553 | să fie formaţi spre o cât mai mare întărire a vieţii spirituale
431 OT, IV, 0, III,560 | care le ameninţă curăţia, mai ales în societatea de azi;
432 OT, IV, 0, III,560 | pe urma celibatului, ci mai curând ei să dobândească
433 OT, IV, 0, III,560 | dobândească o stăpânire mai adâncă a sufletului şi a
434 OT, IV, 0, III,560 | a trupului, o maturizare mai deplină şi o pătrundere
435 OT, IV, 0, III,560 | deplină şi o pătrundere mai desăvârşită a fericirii
436 OT, IV, 0, III,561 | maturitate umană manifestată mai ales printr-o anumită stabilitate
437 OT, IV, 0, III,564 | să se întemeieze pe baze mai solide şi seminariştii să-şi
438 OT, IV, 0, III,564 | pentru o pregătire spirituală mai intensă. Tot Episcopii trebuie
439 OT, IV, 0, III,564 | adecvate pentru a asigura mai bine verificarea candidaţilor
440 OT, IV, 0, III,564 | trebuie fixată o vârstă mai matură faţă de cea prescrisă
441 OT, V, 0, III,566 | în primul rând ca scop o mai bună organizare a disciplinelor
442 OT, V, 0, III,567 | de cercetările filozofice mai recente, în primul rând
443 OT, V, 0, III,567 | de acelea care exercită o mai mare influenţă în ţara respectivă,
444 OT, V, 0, III,568 | apoi, pentru a lumina cât mai deplin misterele mântuirii,
445 OT, V, 0, III,568 | reînnoite printr-un contact mai viu cu misterul lui Cristos
446 OT, V, 0, III,568 | expunere ştiinţifică, hrănită mai mult din învăţătura Sfintei
447 OT, V, 0, III,570 | să fie călăuziţi spre o mai bună cunoaştere a Bisericilor
448 OT, V, 0, III,570 | cunoaşterea celorlalte religii mai răspândite în fiecare regiune,
449 OT, V, 0, III,570 | ca să poată recunoaşte mai bine ceea ce au ele bun
450 OT, V, 0, III,571 | parte problemele care nu mai prezintă importanţă sau
451 OT, V, 0, III,572 | spirituală şi pastorală, mai ales dacă nu au primit încă
452 OT, VI, 0, III,573 | special la slujirea sacră, mai ales în cateheză şi predică,
453 OT, VI, 0, III,574 | a promova diverse forme mai eficiente de apostolat;
454 OT, VII, 0, III,576 | Întrucât formaţia preoţească, mai ales în condiţiile societăţii
455 OT, VII, 0, III,576 | naţiune mijloacele cele mai adecvate cum ar fi: Institute
456 GE, 0, 0, III,580 | influenţa ei din ce în ce mai mare asupra dezvoltării
457 GE, 0, 0, III,580 | astăzi, în acelaşi timp mai uşoare şi mai urgente. Având
458 GE, 0, 0, III,580 | acelaşi timp mai uşoare şi mai urgente. Având o conştiinţă
459 GE, 0, 0, III,580 | urgente. Având o conştiinţă mai deplină a demnităţii şi
460 GE, 0, 0, III,580 | oamenii doresc să ia parte tot mai activ la viaţa socială,
461 GE, 0, 0, III,580 | activ la viaţa socială, mai ales economică şi politică;
462 GE, 0, 0, III,580 | atunci când se bucură de mai mult timp liber, să aibă
463 GE, 0, 0, III,580 | mult timp liber, să aibă mai uşor acces la patrimoniul
464 GE, 0, 0, III,580 | reciproc prin relaţiile mai strânse create între grupuri
465 GE, 0, 0, III,580 | fundamentale ale oamenilor, şi mai ales ale copiilor şi părinţilor
466 GE, 0, 0, III,580 | privitoare la educaţia creştină, mai ales în şcoli, principii
467 GE, 0, 0, III,581 | dobândească treptat un simţ mai profund de răspundere în
468 GE, 0, 0, III,581 | iubească pe Dumnezeu în mod mai desăvârşit. De aceea Conciliul
469 GE, 0, 0, III,581 | întreg domeniul educaţiei, mai ales pentru ca binefacerile
470 GE, 0, 0, III,581 | să se poată extinde cât mai curând asupra tuturor şi
471 GE, 0, 0, III,582 | umane despre care s-a vorbit mai sus, ci urmăreşte în principal
472 GE, 0, 0, III,582 | să devină din zi în zi mai conştienţi de darul credinţei
473 GE, 0, 0, III,591 | această educaţie creştină, mai ales tinerii, care sunt
474 GE, 0, 0, III,592 | societate nu se poate lipsi. Mai ales în familia creştină,
475 GE, 0, 0, III,592 | căsătoriei, copiii, de la cea mai fragedă vârstă, trebuie
476 GE, 0, 0, III,592 | capabilă de a educa, ci mai ales pentru că are misiunea
477 GE, 0, 0, III,592 | pentru a construi o lume mai umană. ~
478 GE, 0, 0, III,593 | mişcările de tineret şi mai ales şcolile. ~
479 GE, 0, 0, III,595 | educaţie bună tinerilor şi, mai ales prin asociaţiile de
480 GE, 0, 0, III,596 | apostolică a elevilor şi mai ales prin activitatea preoţilor
481 GE, 0, 0, III,597 | Desigur ea urmăreşte, nu mai puţin decât celelalte şcoli,
482 GE, 0, 0, III,597 | drept contribuie în cel mai înalt grad la ocrotirea
483 GE, 0, 0, III,598 | caute să se apropie cât mai mult de acest ideal de şcoală
484 GE, 0, 0, III,598 | şcolilor catolice care, mai ales pe teritoriul Bisericilor
485 GE, 0, 0, III,598 | să-şi îndeplinească tot mai desăvârşit menirea şi mai
486 GE, 0, 0, III,598 | mai desăvârşit menirea şi mai ales să răspundă la necesităţile
487 GE, 0, 0, III,599 | şcolile de grad superior, mai ales universităţile şi facultăţile.
488 GE, 0, 0, III,599 | universităţile şi facultăţile. Mai mult, în cele ce depind
489 GE, 0, 0, III,599 | aprofundată şi, examinându-se mai atent noile probleme şi
490 GE, 0, 0, III,599 | progresul actual, să se perceapă mai bine în ce fel credinţa
491 GE, 0, 0, III,599 | învăţătorilor Bisericii şi mai ales ale sfântului Toma
492 GE, 0, 0, III,599 | gata să facă faţă la cele mai dificile îndatoriri în societate,
493 GE, 0, 0, III,599 | care se poate spera cel mai mult, chiar dacă dispun
494 GE, 0, 0, III,599 | dispun de resurse modeste, şi mai ales acelora care vin din
495 GE, 0, 0, III,599 | tineretului universitar. Tinerii mai capabili, atât din universităţile
496 GE, 0, 0, III,600 | slujirea preoţească, ci mai ales pentru învăţământul
497 GE, 0, 0, III,600 | asuma activităţile cele mai dificile ale apostolatului
498 GE, 0, 0, III,600 | acestor facultăţi de a cerceta mai profund diferitele domenii
499 GE, 0, 0, III,600 | vederea unei înţelegeri tot mai adâncite a Revelaţiei sacre,
500 GE, 0, 0, III,600 | sacre, pentru o explorare mai deplină a patrimoniului
1-500 | 501-1000 | 1001-1236 |