1-500 | 501-1000 | 1001-1164
Document,Part,Chapter,Paragraph,Number
1 SC, 0, Intro, 0,2 | ajută în cel mai înalt grad pe credincioşi să exprime în
2 SC, 0, Intro, 0,2 | ca templu sfânt în Domnul pe aceia care sunt în Biserică,
3 SC, 0, Intro, 0,2 | puterile pentru a-L vesti pe Cristos şi astfel arată
4 SC, 0, I, I,9 | plinirea timpului, L-a trimis pe Fiul său, Cuvântul făcut
5 SC, 0, I, I,9 | săracilor, să-i vindece pe cei cu inima zdrobită, "
6 SC, 0, I, I,9 | coasta lui Cristos "dormind pe Cruce", s-a născut "sacramentul
7 SC, 0, I, I,10 | Tatăl, la fel şi El a trimis pe apostolii săi, plini de
8 SC, 0, I, I,10 | înfăptuiască opera mântuirii pe care o vesteau, prin jertfa
9 SC, 0, I, I,12 | devin adevăraţii adoratori pe care îi caută Tatăl. De
10 SC, 0, I, I,12 | în rugăciuni..., lăudând pe Dumnezeu împreună şi fiind
11 SC, 0, I, I,22 | care s-a oferit odinioară pe cruce, cât mai ales sub
12 SC, 0, I, I,24 | cult Tatălui veşnic. Aşadar pe bună dreptate liturgia este
13 SC, 0, I, I,25 | amintindu-i cu veneraţie pe sfinţi, nădăjduim să avem
14 SC, 0, I, I,25 | şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul nostru Isus Cristos,
15 SC, 0, I, I,28 | toţi oamenii să cunoască pe singurul Dumnezeu adevărat
16 SC, 0, I, I,28 | singurul Dumnezeu adevărat şi pe Acela pe care L-a trimis,
17 SC, 0, I, I,28 | Dumnezeu adevărat şi pe Acela pe care L-a trimis, pe Isus
18 SC, 0, I, I,28 | Acela pe care L-a trimis, pe Isus Cristos, şi să se întoarcă
19 SC, 0, I, I,29 | adune laolaltă, să laude pe Dumnezeu în Biserică, să
20 SC, 0, I, I,29 | rândul ei, liturgia îndeamnă pe credincioşi ca, hrăniţi
21 SC, 0, I, I,29 | îi atrage şi îi aprinde pe credincioşi de iubirea lui
22 SC, 0, I, I,32 | altul şi la ea să-l ducă pe poporul creştin, pentru
23 SC, 0, I, III,44 | clar realităţile sfinte pe care le semnifică şi pentru
24 SC, 0, I, III,44 | pentru ca poporul creştin, pe cât posibil, să le poată
25 SC, 0, I, III,46 | existente. ~ Se vor evita pe cât posibil diferenţele
26 SC, 0, I, III,49 | răsfrâng asupra lui, dar pe fiecare membru îl implică
27 SC, 0, I, III,52 | măreţia acestei slujiri şi pe care poporul lui Dumnezeu
28 SC, 0, I, III,52 | care poporul lui Dumnezeu pe drept le cere de la ei.
29 SC, 0, I, III,53 | activă, se va pune accent pe aclamaţiile poporului, pe
30 SC, 0, I, III,53 | pe aclamaţiile poporului, pe răspunsuri, cântarea psalmilor,
31 SC, 0, I, III,53 | antifone, cântece, precum şi pe acţiunile, gesturile şi
32 SC, 0, I, III,61 | în capitolele următoare. Pe baza acestor norme, revine
33 SC, 0, I, III,63 | de ea cu bunăvoinţă şi, pe cât posibil, este păstrat
34 SC, 0, I, IV,70 | deţin parohiile, organizate pe criteriul local sub conducerea
35 SC, 0, I, IV,70 | Biserica văzută, orânduită pe întregul pământ. ~
36 SC, 0, I, V,71 | reînnoirea liturgiei e socotit pe bună dreptate un semn al
37 SC, 0, I, V,75 | Alte comisii) ~ Pe lângă comisia liturgică,
38 SC, 0, II, 0,76 | pascal în care îl primim pe Cristos, sufletul este copleşit
39 SC, 0, II, 0,77 | el, să înveţe a se oferi pe ei înşişi şi, prin Cristos
40 SC, 0, II, 0,86 | şi laicilor în cazurile pe care le va preciza Scaunul
41 SC, 0, II, 0,87 | Conciliul îndeamnă insistent pe păstorii sufleteşti să-i
42 SC, 0, II, 0,87 | stăruinţă, în cateheză, pe credincioşi că trebuie să
43 SC, 0, III, 0,90 | sunt menite să-i sfinţească pe oameni, să zidească Trupul
44 SC, 0, III, 0,90 | lor îi şi dispune mai bine pe credincioşi să primească
45 SC, 0, III, 0,95 | 36; ~ b) Pe baza noii ediţii a Ritualului
46 SC, 0, III, 0,107 | bolnavilor) ~ "Ungerea de pe urmă", sau Sfântul Maslu,
47 SC, 0, IV, 0,120 | Biserica Sa, care laudă pe Domnul fără încetare şi
48 SC, 0, IV, 0,121 | ba chiar este rugăciunea pe care Cristos, împreună cu
49 SC, 0, IV, 0,127 | atunci când au instituit pe diaconi: "Noi ne vom îndeletnici
50 SC, 0, IV, 0,131 | încât Orele să corespundă, pe cât posibil, timpului real
51 SC, 0, IV, 0,135 | nu vor mai fi repartizaţi pe o singură săptămână, ci
52 SC, 0, IV, 0,135 | o singură săptămână, ci pe un spaţiu mai lung. ~
53 SC, 0, IV, 0,139 | recite singuri Orele canonice pe care nu le recită în comun. ~
54 SC, 0, IV, 0,142 | dispenseze total sau parţial pe supuşii lor de obligaţia
55 SC, 0, IV, 0,144 | care îl laudă în mod public pe Dumnezeu, clericii neobligaţi
56 SC, 0, IV, 0,144 | atitudinii externe. ~ Pe lângă aceasta, e bine ca,
57 SC, 0, V, 0,148 | fiecare săptămână, în ziua pe care a numit-o duminică,
58 SC, 0, V, 0,148 | sărbătoreşte Învierea Domnului, pe care, o dată pe an, o celebrează
59 SC, 0, V, 0,148 | Domnului, pe care, o dată pe an, o celebrează împreună
60 SC, 0, V, 0,148 | solemnitate a Paştelui. ~ Pe lângă aceasta, ea desfăşoară
61 SC, 0, V, 0,149 | venerează cu o iubire deosebită pe Fericita Fecioară Maria,
62 SC, 0, V, 0,150 | acestora, care îi atrag pe toţi prin Cristos la Tatăl,
63 SC, 0, V, 0,152 | a opta zi, care e numită pe bună dreptate ziua Domnului
64 SC, 0, V, 0,159 | prin pocăinţă îi pregăteşte pe credincioşi la celebrarea
65 SC, 0, VI, 0,169 | în mod deosebit, mai ales pe lângă bisericile catedrale;
66 SC, 0, VI, 0,179 | misionarilor, se va avea grijă ca, pe cât posibil, ei să fie în
67 SC, 0, VII, 0,185 | spiritului uman se numără, pe bună dreptate, artele frumoase,
68 SC, 0, VII, 0,185 | s-a socotit întotdeauna pe bună dreptate arbitră în
69 SC, 0, VII, 0,185 | printre operele artiştilor pe cele conforme credinţei,
70 SC, 0, VII, 0,186 | minunatul concert de laudă pe care l-au cântat oamenii
71 SC, 0, VII, 0,197 | asupra principiilor sănătoase pe care trebuie să se bazeze
72 SC, 0, Anex, 0,200 | Biserica le admite numai pe acelea care păstrează şi
73 IM, 0, Intro, 0,204 | descoperiri ale tehnicii pe care geniul uman le-a extras,
74 IM, 0, Intro, 0,204 | o solicitudine deosebită pe acelea care privesc mai
75 IM, 0, Intro, 0,204 | care pot fi numite, aşadar, pe drept "mijloace de comunicare
76 IM, 0, Intro, 0,205 | de durere văzând pagubele pe care reaua lor folosire
77 IM, 0, I, 0,206 | comunicare socială şi să-i înveţe pe oameni folosirea dreaptă
78 IM, 0, I, 0,206 | educe şi să-i orienteze pe credincioşi astfel încât
79 IM, 0, I, 0,206 | pentru ca ele să răspundă pe deplin marii aşteptări a
80 IM, 0, I, 0,208 | asupra celor ce interesează pe oameni, fie ca indivizi,
81 IM, 0, I, 0,211 | controversele crescânde pe această temă nu rareori
82 IM, 0, I, 0,211 | ordinea morală cuprinde pe om în totalitatea fiinţei
83 IM, 0, I, 0,214 | exemplul rău îi poate primejdui pe alţii; să evite, de asemenea,
84 IM, 0, I, 0,214 | unei conştiinţe drepte; pe de altă parte, pentru a
85 IM, 0, I, 0,214 | a le accepta mai deplin pe cele bune, să aibă grijă
86 IM, 0, I, 0,217 | în vederea binelui comun pe care aceste mijloace trebuie
87 IM, 0, I, 0,217 | drepturilor sale legitime. Pe lângă acestea, puterii civile
88 IM, 0, I, 0,217 | civilă, care se îngrijeşte pe drept cuvânt de bunăstarea
89 IM, 0, II, 0,218 | apostolic îndatoririle proprii. Pe lângă aceasta, să aducă
90 IM, 0, II, 0,218 | unei colaborări directe pe plan tehnic, economic, cultural
91 IM, 0, II, 0,219 | oneste. Iar pentru a-i hrăni pe deplin pe cititori cu spirit
92 IM, 0, II, 0,219 | pentru a-i hrăni pe deplin pe cititori cu spirit creştin,
93 IM, 0, II, 0,219 | de altfel, este propagată pe scară largă prin mijloacele
94 IM, 0, II, 0,222 | drept uneori extrem de mari, pe care le implică folosirea
95 IM, 0, II, 0,222 | dispun de o mare influenţă pe plan economic sau tehnic
96 IM, 0, II, 0,223 | episcopilor, a unei zile pe an în care să li se explice
97 IM, 0, II, 0,223 | credincioşilor îndatoririle pe care le au în acest domeniu,
98 IM, 0, II, 0,223 | iniţiativelor promovate de Biserică pe acest plan. ~
99 IM, 0, II, 0,225 | le coordoneze, inclusiv pe acelea care sunt conduse
100 IM, 0, II, 0,226 | Întrucât un apostolat eficace pe plan naţional cere unitatea
101 IM, 0, II, 0,227 | graniţele naţionale făcându-i pe indivizi într-un fel cetăţeni
102 IM, 0, II, 0,227 | trebuie să fie coordonate şi pe plan internaţional. De aceea,
103 IM, 0,Conclu, 0,231 | aceasta, Conciliul îi îndeamnă pe toţi oamenii de bunăvoinţă,
104 IM, 0,Conclu, 0,231 | de bunăvoinţă, mai ales pe aceia care dirijează aceste
105 IM, 0,Conclu, 0,231 | soartă depinde mai mult, pe zi ce trece, de dreapta
106 OE, I, 0, 0,237 | vigoare apostolică; de aceea, pe lângă cele referitoare la
107 OE, I, 0, 0,237 | privire la ele, lăsându-le pe celelalte la aprecierea
108 OE, III, 0, 0,244 | persoane, le-au abandonat pe nedrept, să se străduiască
109 OE, III, 0, 0,244 | instruiţi, în mod corespunzător, pe măsura importanţei îndatoririlor
110 OE, V, 0, 0,251 | mai vechi timpuri, să fie pe deplin restabilită. De aceea,
111 OE, V, 0, 0,254 | credincioşii de orice Rit de pe acelaşi teritoriu, în afara
112 OE, VI, 0, 0,257 | Bisericile orientale. Însă, pe lângă Scaunul Apostolic,
113 OE, VI, 0, 0,259 | propriului Rit se poate conforma pe deplin, în privinţa legii
114 OE, Înch, 0, 0,268 | Să ne iubim unii pe alţii cu dragoste frăţească,
115 UR, 0, Intro, 0,274 | nu simt la fel şi umblă pe căi diferite, ca şi cum
116 UR, 0, Intro, 0,274 | Această împărţire contrazice pe faţă voinţa lui Cristos
117 UR, 0, Intro, 0,274 | păcătoşii, în vremurile de pe urmă a început să reverse
118 UR, 0, Intro, 0,274 | participă aceia care Îl invocă pe Dumnezeu Întreit şi Îl mărturisesc
119 UR, 0, Intro, 0,274 | Întreit şi Îl mărturisesc pe Isus - Domn şi Mântuitor:
120 UR, 0, Intro, 0,274 | se vesteşte Evanghelia şi pe care le numesc, fiecare
121 UR, 0, I, 0,275 | laolaltă. Înainte de a se dărui pe Sine ca Jertfă nepătată
122 UR, 0, I, 0,275 | Sine ca Jertfă nepătată pe altarul Crucii, El s-a rugat
123 UR, 0, I, 0,277 | reciproce şi l-a făgăduit pe Duhul Sfânt care să rămână
124 UR, 0, I, 0,277 | viaţă. ~ Înălţat pe Cruce şi glorificat, Domnul
125 UR, 0, I, 0,277 | Domnul Isus a revărsat pe Duhul făgăduit, prin care
126 UR, 0, I, 0,281 | îi uneşte atât de intim pe toţi în Cristos încât este
127 UR, 0, I, 0,281 | Isus Cristos, "orânduindu-i pe sfinţi pentru a înfăptui
128 UR, 0, I, 0,283 | sfinţi. Dintre ei l-a ales pe Petru, pe care a hotărât
129 UR, 0, I, 0,283 | Dintre ei l-a ales pe Petru, pe care a hotărât să clădească,
130 UR, 0, I, 0,284 | începuturi anumite sciziuni pe care Apostolul le condamnă
131 UR, 0, I, 0,284 | Cristos şi de aceea poartă pe drept numele de creştini
132 UR, 0, I, 0,284 | creştini şi sunt recunoscuţi pe bună dreptate ca fraţi în
133 UR, 0, I, 0,284 | Bisericii catolice. ~ Pe lângă aceasta, dintre elementele
134 UR, 0, I, 0,284 | nu se bucură de unitatea pe care Isus Cristos a voit
135 UR, 0, I, 0,284 | dăruiască tuturor acelora pe care i-a renăscut şi cărora
136 UR, 0, I, 0,284 | Legământ, pentru a constitui pe pământ Trupul unic al lui
137 UR, 0, I, 0,284 | căruia trebuie să-i fie pe deplin încorporaţi toţi
138 UR, 0, I, 0,285 | Cristos, Conciliul îndeamnă pe toţi credincioşii catolici
139 UR, 0, I, 0,285 | fraternităţii şi unirii; pe această cale, încetul cu
140 UR, 0, I, 0,285 | Bisericii una şi unică, unitate pe care Cristos a dăruit-o
141 UR, 0, I, 0,285 | apostolicitatea Bisericii. ~ Pe de altă parte, catolicii
142 UR, 0, II, 0,286 | întreaga Biserică, atât pe credincioşi cât şi pe Păstori,
143 UR, 0, II, 0,286 | atât pe credincioşi cât şi pe Păstori, şi îl solicită
144 UR, 0, II, 0,286 | Păstori, şi îl solicită pe fiecare după puterile lui,
145 UR, 0, II, 0,288 | răbdare îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire, având grijă
146 UR, 0, II, 0,292 | păcat, Îl facem mincinos (pe Dumnezeu) şi cuvântul Lui
147 UR, 0, II, 0,296 | ecumenice şi pot fi numite pe drept cuvânt "ecumenism
148 UR, 0, II, 0,296 | Sale, l-a rugat fierbinte pe Tatăl: "Ca toţi să fie una" (
149 UR, 0, II, 0,298 | legăturilor care îi unesc încă pe catolici cu fraţii despărţiţi: "
150 UR, 0, II, 0,301 | situaţie a Bisericii catolice. Pe această cale va fi cunoscută
151 UR, 0, II, 0,302 | angrenaţi în operele misionare pe acelaşi teritoriu cu alţi
152 UR, 0, II, 0,303 | fraţii despărţiţi. ~ Pe lângă aceasta, în dialogul
153 UR, 0, II, 0,303 | Astfel se va pregăti calea pe care cu toţii, prin acestă
154 UR, 0, II, 0,304 | stabileşte o colaborare largă pe plan social, toţi oamenii
155 UR, 0, II, 0,304 | şi preţui mai mult unii pe alţii şi cum se pregăteşte
156 UR, 0, III, 0,305 | patru secole în Occident, de pe urma evenimentelor numite
157 UR, 0, III, I,306 | diferite. Toate acestea, pe lângă motivele externe,
158 UR, 0, III, I,306 | Sfântul Conciliu îndeamnă pe toţi, dar mai ales pe aceia
159 UR, 0, III, I,306 | îndeamnă pe toţi, dar mai ales pe aceia care îşi propun să
160 UR, 0, III, I,306 | mult la reuşita dialogului pe care şi-l propun. ~
161 UR, 0, III, I,309 | preamăresc în imnuri minunate pe Maria, pururea Fecioara,
162 UR, 0, III, I,309 | Maria, pururea Fecioara, pe care Conciliul ecumenic
163 UR, 0, III, I,309 | de asemenea ei cinstesc pe mulţi sfinţi, printre care
164 UR, 0, III, I,309 | mulţi sfinţi, printre care pe Părinţii Bisericii universale.
165 UR, 0, III, I,309 | orientali, care îl înalţă pe omul întreg la contemplarea
166 UR, 0, III, I,314 | un singur lăcaş întărit pe Piatra Unghiulară, Cristos
167 UR, 0, III, II,315 | descrise cu precizie, lucru pe care nici nu îl intenţionăm
168 UR, 0, III, II,315 | Biserici şi Comunităţi, pe de o parte, şi Biserica
169 UR, 0, III, II,315 | parte, şi Biserica catolică, pe de altă parte, există diferenţe
170 UR, 0, III, II,316 | care Îl mărturisesc deschis pe Isus Cristos ca Dumnezeu
171 UR, 0, III, II,317 | aproape un cult, îi duc pe fraţii noştri la studierea
172 UR, 0, III, II,319 | 16). ~ Invocându-l pe Duhul Sfânt, ei Îl caută
173 UR, 0, III, II,319 | caută în Sfânta Scriptură pe Dumnezeu ca pe Acela care
174 UR, 0, III, II,319 | Scriptură pe Dumnezeu ca pe Acela care le vorbeşte în
175 UR, 0, III, II,319 | se ajunge la acea unitate pe care Mântuitorul o oferă
176 UR, 0, III, II,320 | Dumnezeu care l-a sculat pe El din morţi" (Col
177 UR, 0,Conclu, 0,326 | Astfel, după ce am expus pe scurt condiţiile în care
178 UR, 0,Conclu, 0,326 | viitor. Conciliul îi îndeamnă pe credincioşi să evite orice
179 UR, 0,Conclu, 0,326 | adică fidelă adevărului pe care l-am primit de la Apostoli
180 UR, 0,Conclu, 0,326 | Părinţi şi conformă credinţei pe care Biserica catolică a
181 UR, 0,Conclu, 0,326 | viitoare ale Duhului Sfânt. Pe lângă aceasta, Conciliul
182 UR, 0,Conclu, 0,326 | năzuinţa sfântă de a-i împăca pe toţi creştinii în unitatea
183 CD, 0, Intro, 0,332 | viu, venit să mântuiască pe poporul său de păcate şi
184 CD, 0, Intro, 0,332 | păcate şi să sfinţească pe toţi oamenii, după cum El
185 CD, 0, Intro, 0,332 | astfel i-a trimis şi El pe Apostolii Săi, pe care i-a
186 CD, 0, Intro, 0,332 | şi El pe Apostolii Săi, pe care i-a sfinţit dăruindu-le
187 CD, 0, Intro, 0,332 | i-a sfinţit dăruindu-le pe Duhul Sfânt, ca şi ei să-L
188 CD, 0, Intro, 0,332 | şi ei să-L preamărească pe Tatăl pe pământ şi să-i
189 CD, 0, Intro, 0,332 | să-L preamărească pe Tatăl pe pământ şi să-i ducă pe oameni
190 CD, 0, Intro, 0,332 | Tatăl pe pământ şi să-i ducă pe oameni la mântuire "spre
191 CD, 0, Intro, 0,335 | neamurile, de a-i sfinţi pe oameni întru adevăr şi de
192 CD, 0, I, I,337 | a episcopilor răspândiţi pe tot pământul, aşa încât
193 CD, 0, I, I,339 | zel de către credincioşi. Pe lângă aceasta, să se îngrijească
194 CD, 0, I, I,339 | sau regiuni care suferă de pe urma unor calamităţi. ~
195 CD, 0, I, I,340 | îmbrăţişeze cu suflet frăţesc pe acei episcopi care, pentru
196 CD, 0, I, II,341 | totdeauna şi în toate puterea pe care Pontiful roman o are
197 CD, 0, I, II,341 | Bisericii, în caz particular, pe credincioşii asupra cărora
198 CD, 0, I, II,341 | spiritual, în afara chestiunilor pe care Autoritatea supremă
199 CD, 0, I, II,343 | Membrii Dicasterelor) ~ Pe lângă aceasta, deoarece
200 CD, 0, I, II,343 | Pontifului roman să fie, pe cât posibil, aleşi în mai
201 CD, 0, II, I,344 | aceia care deja Îl urmează pe Păstorul cel mare, ci dedicându-se
202 CD, 0, II, I,348 | neliniştesc cel mai mult pe oameni; în acelaşi timp
203 CD, 0, II, I,348 | învăţături, educându-i şi pe credincioşi să o apere şi
204 CD, 0, II, I,349 | învăţătură să se bazeze pe Sfânta Scriptură, pe Tradiţie,
205 CD, 0, II, I,349 | bazeze pe Sfânta Scriptură, pe Tradiţie, pe Liturgie, pe
206 CD, 0, II, I,349 | Scriptură, pe Tradiţie, pe Liturgie, pe Magisteriul
207 CD, 0, II, I,349 | pe Tradiţie, pe Liturgie, pe Magisteriul şi pe viaţa
208 CD, 0, II, I,349 | Liturgie, pe Magisteriul şi pe viaţa Bisericii. Pe lângă
209 CD, 0, II, I,349 | Magisteriul şi pe viaţa Bisericii. Pe lângă aceasta, Episcopii
210 CD, 0, II, I,352 | să înainteze în sfinţenie pe clericii lor, pe călugări
211 CD, 0, II, I,352 | sfinţenie pe clericii lor, pe călugări şi pe laici, după
212 CD, 0, II, I,352 | clericii lor, pe călugări şi pe laici, după chemarea individuală
213 CD, 0, II, I,352 | amintindu-şi şi de datoria pe care o au de a oferi exemplu
214 CD, 0, II, I,352 | călugăreşti şi în mod deosebit pe cele misionare. ~
215 CD, 0, II, I,353 | care îşi cunosc oile şi pe care ele îi cunosc, adevăraţi
216 CD, 0, II, I,357 | cu o dragoste deosebită pe preoţi, întrucât aceştia
217 CD, 0, II, I,357 | aibă cu ei relaţii bazate pe încredere, promovând în
218 CD, 0, II, I,357 | cu o compătimire activă pe preoţii care se află, într-un
219 CD, 0, II, I,357 | îi înconjoare cu iubire pe fraţii despărţiţi, recomandându-le
220 CD, 0, II, I,357 | Biserică. Să-i aibă la inimă şi pe cei nebotezaţi, ca să strălucească
221 CD, 0, II, I,358 | în dieceza întreagă sau pe sectoare toate operele de
222 CD, 0, II, II,364 | dieceze să se ţină seama, pe cât posibil, de compoziţia
223 CD, 0, II, II,364 | acelaşi timp să se respecte, pe cât posibil, unităţile demografice
224 CD, 0, II, II,364 | următoarelor două cerinţe: pe de o parte Episcopul însuşi,
225 CD, 0, II, II,364 | cunoască preoţii precum şi pe călugări şi pe laicii care
226 CD, 0, II, II,364 | precum şi pe călugări şi pe laicii care au un rol în
227 CD, 0, II, II,364 | activităţile diecezane; pe de altă parte, câmpul de
228 CD, 0, II, II,364 | fiecărei Biserici particulare, pe care experienţa le dovedeşte
229 CD, 0, II, III,367 | trebuie să-i iubească frăţeşte pe Episcopii coadiutori şi
230 CD, 0, II, III,368 | Episcopul diecezan să constituie pe auxiliarul sau auxiliarii
231 CD, 0, II, III,369 | dreptului, cu aceeaşi putere pe care dreptul comun o atribuie
232 CD, 0, II, III,370 | Biserici particulare, se dedică pe deplin slujirii ei pentru
233 CD, 0, II, III,370 | întemeieze în primul rând pe legăturile iubirii supranaturale
234 CD, 0, II, III,370 | şi la date fixe. ~ Pe lângă aceasta, toţi preoţii
235 CD, 0, II, III,370 | Amintindu-şi că bunurile materiale pe care le dobândesc în exercitarea
236 CD, 0, II, III,372 | exercită o funcţie pastorală pe acel teritoriu (cum ar fi
237 CD, 0, II, III,372 | să devină mai eficientă. ~Pe lângă aceasta, grija faţă
238 CD, 0, II, III,372 | cateheză, ei trebuie să-i ducă pe credincioşi la cunoaşterea
239 CD, 0, II, III,372 | a misterului mântuirii, pe măsura vârstei fiecăruia.
240 CD, 0, II, III,372 | acest scop, la nevoie, şi pe alţi preoţi, care să cunoască
241 CD, 0, II, III,372 | îmbrăţişeze cu iubire părintească pe săraci şi pe bolnavi; în
242 CD, 0, II, III,372 | părintească pe săraci şi pe bolnavi; în sfârşit, să
243 CD, 0, II, III,372 | muncitori şi să-i îndemne pe credincioşi să contribuie
244 CD, 0, II, III,373 | faţă de suflete. ~ Pe lângă aceasta, deoarece
245 CD, 0, II, III,373 | acea stabilitate în funcţie pe care o cere binele sufletelor.
246 CD, 0, II, III,374 | schimbări asemănătoare, pe care Episcopul le poate
247 CD, 0, II, III,376 | mare ajutor ierarhiei şi, pe măsură ce cresc necesităţile
248 CD, 0, II, III,377 | călugăreşti să favorizeze, pe cât posibil, chiar preluarea,
249 CD, 0, II, III,377 | exemptare nu-i împiedică însă pe călugări să fie supuşi în
250 CD, 0, II, III,377 | în activitatea apostolică pe care o comportă. Şcolile
251 CD, 0, II, III,377 | Conferinţelor episcopale pe teritoriul propriu. ~Episcopii
252 CD, 0, II, III,377 | Conferinţele episcopale, pe de o parte, şi Superiorii
253 CD, 0, II, III,377 | Conferinţele Superiorilor majori, pe de altă parte, sunt rugaţi
254 CD, 0, II, III,377 | activităţilor apostolice pe teritoriul respectiv.
255 CD, 0, III, I,380 | pentru sporirea binelui pe care Biserica îl oferă oamenilor,
256 CD, 0, III, I,380 | seama de misiunea specială pe care o exercită în teritoriu -
257 CD, 0, III, I,380 | legitime şi au fost luate pe baza a cel puţin două treimi
258 CD, 0, III, I,380 | Conferinţă episcopală. ~Pe lângă aceasta vor fi încurajate
259 CD, 0, III, III,386 | îndeplinesc aceste îndatoriri, pe de o parte, şi episcopii
260 CD, 0, III, III,386 | Conferinţele episcopale, pe de altă parte, să domnească
261 CD, 0, III, III,388 | referitoare la elaborarea de cărţi pe această temă. În alcătuirea
262 PC, 0, III, III,392 | să-L imite mai îndeaproape pe Cristos şi au dus, fiecare
263 PC, 0, III, III,392 | întemeiat familii călugăreşti pe care Biserica le-a primit
264 PC, 0, III, III,401 | deosebit Domnului urmându-L pe Cristos, care, feciorelnic
265 PC, 0, III, III,405 | i-a mântuit şi sfinţit pe oameni prin ascultarea Sa
266 PC, 0, III, III,405 | ascultarea Sa până la moartea pe Cruce (cf. Fil
267 PC, 0, III, III,407 | însufleţiţi de iubirea pe care Duhul Sfânt a revărsat-o
268 PC, 0, III, III,414 | să-i consulte cum se cuvine pe membri în problemele ce
269 PC, 0, III, III,423 | 28), să-L urmeze pe El ca pe unicul necesar (
270 PC, 0, III, III,423 | 28), să-L urmeze pe El ca pe unicul necesar (cf. Lc
271 PC, 0, III, III,432 | Institut, căutâdu-L numai pe Dumnezeu şi punându-L mai
272 PC, 0, III, III,433 | iubească mai presus de toate pe Dumnezeu, care ne-a iubit
273 PC, 0, III, III,439 | iubească cu spirit filial pe păstori; să trăiască şi
274 PC, 0, III, III,447 | Cristos şi pentru a-L sluji pe Cristos însuşi în mădularele
275 PC, 0, III, III,449 | în alte slujiri, confirmă pe membri în chemarea lor şi
276 PC, 0, III, III,453 | 12), pe care călugării o făgăduiesc
277 PC, 0, III, III,456 | Biserica Îl are drept unic Mire pe Cristos şi care se va manifesta
278 PC, 0, III, III,456 | şi care se va manifesta pe deplin în veacul de apoi. ~
279 PC, 0, III, III,456 | nu se bazeze cu prezumţie pe propriile puteri şi să practice
280 PC, 0, III, III,456 | consacrat lui Dumnezeu ca pe un bine pentru dezvoltarea
281 PC, 0, III, III,466 | întreţinerea săracilor, pe care toţi călugării trebuie
282 PC, 0, III, III,475 | au mai mult să le ajute pe cele lipsite. ~ Cu
283 PC, 0, III, III,496 | îi iubeşte. Să-i conducă pe supuşi ca pe nişte fii ai
284 PC, 0, III, III,496 | Să-i conducă pe supuşi ca pe nişte fii ai lui Dumnezeu
285 PC, 0, III, III,496 | cuvenită. Să îi determine pe membri să colaboreze, cu
286 PC, 0, III, III,516 | 14). Pe lângă aceasta, unitatea
287 PC, 0, III, III,528 | lucrătorilor Evangheliei pe un anumit teritoriu, precum
288 PC, 0, III, III,529 | primească o nouă dezvoltare, pe deplin corespunzătoare necesităţilor
289 OT, II, 0, III,537 | primul rând printr-o viaţă pe deplin creştină. Cea mai
290 OT, II, 0, III,537 | contribuţie la aceasta o aduc, pe de o parte, familiile care,
291 OT, II, 0, III,537 | fel de prim seminar, iar pe de altă parte parohiile
292 OT, II, 0, III,537 | străduiască să-i educe astfel pe tinerii încredinţaţi lor
293 OT, II, 0, III,537 | acţiunilor în acest sens. Iar pe aceia pe care îi socotesc
294 OT, II, 0, III,537 | acest sens. Iar pe aceia pe care îi socotesc chemaţi
295 OT, II, 0, III,537 | să-L aibă drept moştenire pe Domnul, să-i ajute ca nişte
296 OT, II, 0, III,537 | însărcinându-i în acelaşi timp pe reprezetanţii legitimi ai
297 OT, II, 0, III,537 | legitimi ai Bisericii să cheme pe candidaţii care aspiră cu
298 OT, II, 0, III,537 | dintre mijloacele binevenite pe care le furnizează psihologia
299 OT, II, 0, III,538 | adecvată, pentru a-L urma pe Cristos Răscumpărătorul
300 OT, II, 0, III,538 | relaţiile cu propria familie. Pe lângă acestea, normele stabilite
301 OT, III, 0, III,539 | să-L facă prezent oamenilor pe Cristos care "nu a venit
302 OT, III, 0, III,543 | ai tuturor, să-i câştige pe cât mai mulţi (cf.
303 OT, III, 0, III,551 | fie împărţiţi raţional, pe grupe mai mici, pentru a
304 OT, IV, 0, III,552 | trebuie să se obişnuiască de pe acum să-şi trăiască în prietenie
305 OT, IV, 0, III,552 | iniţia în acest Mister şi pe poporul care le va fi încredinţat.
306 OT, IV, 0, III,552 | fie învăţaţi să-L caute pe Cristos în meditarea fidelă
307 OT, IV, 0, III,552 | iubească şi să o cinstească pe Preacurata Fecioară Maria,
308 OT, IV, 0, III,552 | Preacurata Fecioară Maria, pe care Isus Cristos, murind
309 OT, IV, 0, III,552 | care Isus Cristos, murind pe Cruce, a dat-o ca Mamă ucenicului
310 OT, IV, 0, III,552 | crească în zelul de a câştiga pe toţi oamenii pentru Cristos. ~
311 OT, IV, 0, III,553 | Cristos, în acea măsură Îl are pe Duhul Sfânt". Seminariştii
312 OT, IV, 0, III,553 | conştientizaţi de greutăţile pe care trebuie să le ia asupra
313 OT, IV, 0, III,560 | trupului şi a sufletului pe baza unei alegeri matur
314 OT, IV, 0, III,560 | să nu aibă de suferit de pe urma celibatului, ci mai
315 OT, IV, 0, III,561 | oameni şi care îl fac iubit pe un slujitor al lui Cristos,
316 OT, IV, 0, III,563 | pentru motive supranaturale. Pe de altă parte, normele disciplinare
317 OT, IV, 0, III,563 | seminariştilor, astfel încât, pe măsură ce ei se obişnuiesc
318 OT, IV, 0, III,563 | obişnuiesc treptat să se conducă pe ei înşişi, să înveţe în
319 OT, IV, 0, III,564 | spirituală să se întemeieze pe baze mai solide şi seminariştii
320 OT, V, 0, III,565 | la studiile superioare; pe lângă aceasta să dobândească
321 OT, V, 0, III,566 | ajutaţi să-şi întemeieze pe credinţă şi să-şi pătrundă
322 OT, V, 0, III,567 | lui Dumnezeu, întemeiaţi pe patrimoniul filozofic pururi
323 OT, V, 0, III,567 | relaţiei dintre filozofie, pe de o parte, şi adevăratele
324 OT, V, 0, III,567 | problemele care îi preocupă pe studenţi, pe de altă parte;
325 OT, V, 0, III,567 | îi preocupă pe studenţi, pe de altă parte; ei să fie
326 OT, V, 0, III,571 | sau care trebuie lăsate pe seama studiilor academice
327 OT, VI, 0, III,573 | prin care să poată forma pe toţi fiii Bisericii în primul
328 OT, VI, 0, III,573 | rând la o viaţă creştină pe deplin conştientă şi apostolică
329 OT, VI, 0, III,573 | solicitudine să înveţe să-i ajute pe călugări şi pe călugăriţe
330 OT, VI, 0, III,573 | să-i ajute pe călugări şi pe călugăriţe să persevereze
331 OT, VI, 0, III,573 | capacitatea de a-i asculta pe alţii şi de a-şi deschide
332 OT, VI, 0, III,575 | practică şi să poată acţiona pe răspundere proprie şi în
333 OT, Înch | de seminarii îi vor forma pe viitorii preoţi ai lui Cristos
334 OT, Înch | Conciliu, îi îndeamnă stăruitor pe cei care se pregătesc pentru
335 OT, Înch | slujirea preoţească să fie pe deplin conştienţi că speranţa
336 GE, 0, 0, III,580 | specială post-conciliară, şi pe care Conferinţele episcopale
337 GE, 0, 0, III,581 | inalienabil la o educaţie pe măsura menirii lor, adaptată
338 GE, 0, 0, III,581 | adevărata unitate şi pace pe pământ. Adevărata educaţie
339 GE, 0, 0, III,581 | îndrăzneală şi statornicie. Pe măsură ce cresc, trebuie
340 GE, 0, 0, III,581 | sexuală pozitivă şi prudentă. Pe lângă acestea, trebuie să
341 GE, 0, 0, III,581 | cunoască şi să-L iubească pe Dumnezeu în mod mai desăvârşit.
342 GE, 0, 0, III,581 | Conciliul îi roagă stăruitor pe toţi conducătorii de popoare
343 GE, 0, 0, III,581 | conducătorii de popoare şi pe aceia care au răspunderi
344 GE, 0, 0, III,581 | de acest drept sacru. Iar pe fiii Bisericii îi îndeamnă
345 GE, 0, 0, III,582 | conştienţi de darul credinţei pe care l-au primit, să înveţe
346 GE, 0, 0, III,582 | primit, să înveţe să-L adore pe Dumnezeu Tatăl în spirit
347 GE, 0, 0, III,588 | creşterea Trupului mistic. Pe lângă aceasta, conştienţi
348 GE, 0, 0, III,591 | îndatorirea deosebit de gravă pe care o au de a face totul
349 GE, 0, 0, III,592 | descopere şi să-L cinstească pe Dumnezeu şi să-L iubească
350 GE, 0, 0, III,592 | Dumnezeu şi să-L iubească pe aproapele, conform credinţei
351 GE, 0, 0, III,592 | adânc pătrunşi de importanţa pe care o are familia cu adevărat
352 GE, 0, 0, III,592 | ajutorul întregii societăţi. Pe lângă drepturile părinţilor
353 GE, 0, 0, III,594 | spiritul de bună înţelegere. Pe lângă acestea, ea constituie
354 GE, 0, 0, III,594 | acelora care, ajutându-i pe părinţi în împlinirea îndatoririlor
355 GE, 0, 0, III,595 | Conciliu îi îndeamnă, aşadar, pe credincioşi să-şi ofere
356 GE, 0, 0, III,595 | special educaţia morală pe care aceasta trebuie să
357 GE, 0, 0, III,596 | îndatorirea deosebit de gravă pe care o are de a veghea continuu
358 GE, 0, 0, III,597 | astfel încât cunoaşterea pe care elevii o dobândesc
359 GE, 0, 0, III,598 | catolice care, mai ales pe teritoriul Bisericilor tinere,
360 GE, 0, 0, III,598 | Conciliu îi îndeamnă călduros pe Păstori şi pe toţi creştinii
361 GE, 0, 0, III,598 | îndeamnă călduros pe Păstori şi pe toţi creştinii să nu se
362 GE, 0, 0, III,599 | în unicul adevăr, mergând pe urmele învăţătorilor Bisericii
363 GE, 0, 0, III,599 | episcopi, să se preocupe ca şi pe lângă universităţile necatolice
364 GE, 0, 0, III,Înch| Conciliu îi îndeamnă stăruitor pe tineri, ca fiind conştienţi
365 NA, 0, 0, III,1 | asemenea, un singur scop ultim, pe Dumnezeu, a cărui providenţă,
366 NA, 0, 0, III,1 | mântuire îi îmbrăţişează pe toţi, până când cei aleşi
367 NA, 0, 0, III,2 | schimbătoare şi se învaţă o cale pe care oamenii, cu suflet
368 NA, 0, 0, III,2 | iluminarea supremă bazându-se pe strădaniile proprii sau
369 NA, 0, 0, III,2 | strădaniile proprii sau pe un ajutor de sus. ~
370 NA, 0, 0, III,2 | Adevărului care luminează pe toţi oamenii. Ea Îl vesteşte
371 NA, 0, 0, III,2 | să-L vestească necontenit pe Cristos care este "Calea,
372 NA, 0, 0, III,4 | Aşadar, ea îi îndeamnă pe fiii săi ca, în mod prudent
373 NA, 0, 0, III,5 | priveşte de asemenea cu stimă pe musulmani, care îl adoră
374 NA, 0, 0, III,5 | musulmani, care îl adoră pe Dumnezeul cel unic, viu
375 NA, 0, 0, III,5 | bucuros. Deşi ei nu-L recunosc pe Isus ca Dumnezeu, Îl venerează
376 NA, 0, 0, III,5 | totuşi ca profet; o cinstesc pe Mama Lui, Fecioara Maria,
377 NA, 0, 0, III,5 | invocă uneori cu pietate. Pe lângă acestea, ei aşteaptă
378 NA, 0, 0, III,5 | Dumnezeu îi va răsplăti pe toţi oamenii înviaţi. De
379 NA, 0, 0, III,5 | musulmani, Conciliul îi îndeamnă pe toţi ca, uitând trecutul,
380 NA, 0, 0, III,6 | prin Crucea Lui i-a împăcat pe iudei şi pe păgâni şi a
381 NA, 0, 0, III,6 | i-a împăcat pe iudei şi pe păgâni şi a făcut din cele
382 NA, 0, 0, III,8 | toate popoarele Îl vor chema pe Dumnezeu într-un sigur glas
383 NA, 0, 0, III,10 | şi adepţii lor L-au dus pe Cristos la moarte, totuşi
384 NA, 0, 0, III,10 | tuturor evreilor care trăiau pe atunci, fără deosebire,
385 NA, 0, 0, III,10 | spiritul lui Cristos. ~ Pe lângă aceasta, condamnând
386 NA, 0, 0, III,10 | aminteşte de patrimoniul pe care îl are în comun cu
387 NA, 0, 0, III,11 | Nu-L putem invoca pe Dumnezeu, Tatăl tuturor
388 NA, 0, 0, III,11 | nu iubeşte nu-L cunoaşte pe Dumnezeu" (1 In
389 NA, 0, 0, III,13 | aceea, Conciliul, mergând pe urmele sfinţilor apostoli
390 NA, 0, 0, III,13 | Pavel, îi imploră fierbinte pe creştini ca "având purtare
391 DV, 0, Intro, 0,21 | 2-3). De aceea, mergând pe urmele Conciliului Tridentin
392 DV, 0, I, 0,45 | 19-20). Pe lângă aceasta, voind să
393 DV, 0, I, 0,45 | mântuirii de Sus, S-a descoperit pe Sine însuşi încă de la început
394 DV, 0, I, 0,49 | stabilită de El, l-a chemat pe Abraham ca să facă din el
395 DV, 0, I, 0,51 | 2-3), popor pe care, după Patriarhi, l-a
396 DV, 0, I, 0,51 | Judecător drept şi să-L aştepte pe Mântuitorul făgăduit. Astfel
397 DV, 0, I, 0,54 | 2). L-a trimis, aşadar, pe Fiul Său, Cuvântul cel veşnic,
398 DV, 0, I, 0,54 | cel veşnic, care luminează pe toţi oamenii, ca să locuiască
399 DV, 0, I, 0,58 | sfârşit lucrarea mântuirii pe care I-a încredinţat-o Tatăl (
400 DV, 0, I, 0,62 | Cine Îl vede, vede şi pe Tatăl (cf. In
401 DV, 0, I, 0,77 | ochii minţii şi să-i facă "pe toţi să îmbrăţişeze şi să
402 DV, 0, I, 0,78 | cunoscut şi să Se împărtăşească pe Sine şi hotărârile veşnice
403 DV, 0, II, 0,88 | împărtăşindu-le darurile divine, ca pe izvorul oricărui adevăr
404 DV, 0, II, 0,88 | odinioară prin Profeţi şi pe care a împlinit-o El însuşi
405 DV, 0, II, 0,88 | Apostolii i-au lăsat ca urmaşi pe episcopi, încredinţându-le "
406 DV, 0, II, 0,88 | care Biserica peregrină pe pământ Îl contemplă pe Dumnezeu
407 DV, 0, II, 0,88 | peregrină pe pământ Îl contemplă pe Dumnezeu de la care primeşte
408 DV, 0, II, 0,92 | înşişi au primit, îi îndeamnă pe credincioşi să păstreze
409 DV, 0, II, 0,96 | cuprinde tot ceea ce îl ajută pe Poporul lui Dumnezeu să
410 DV, 0, II, 0,99 | a adevărului. Biserica, pe măsura trecerii veacurilor,
411 DV, 0, II, 0,99 | în lume, îi călăuzeşte pe credincioşi spre tot adevărul
412 DV, 0, III, 0,106 | Sfânta Maică Biserica, pe baza credinţei primite de
413 DV, 0, III, 0,116 | 15-16), Îl au ca autor pe Dumnezeu şi au fost încredinţate
414 DV, 0, III, 0,116 | şi fără eroare adevărul pe care Dumnezeu, pentru mântuirea
415 DV, 0, III, 0,119 | cercetătorul să caute sensul pe care hagiograful a intenţionat
416 DV, 0, IV, 0,125 | cuvinte şi fapte poporului pe care Şi-l dobândise, ca
417 DV, 0, V, 0,167 | 14). Cristos a instaurat pe pământ Împărăţia lui Dumnezeu,
418 DV, 0, V, 0,167 | faptele Sale L-a dezvăluit pe Tatăl Său şi S-a dezvăluit
419 DV, 0, V, 0,167 | Tatăl Său şi S-a dezvăluit pe Sine, iar prin moartea,
420 DV, 0, V, 0,167 | de la pământ, îi atrage pe toţi la Sine (cf. In
421 DV, 0, V, 0,174 | Testament, Evangheliile deţin pe bună dreptate locul de frunte,
422 DV, 0, V, 0,177 | deja în scris, integrâdu-le pe altele într-o sinteză sau
423 DV, 0, V, 0,179 | 2-4) învăţăturilor pe care le-am primit. ~
424 DV, 0, V, 0,182 | 20) şi le-a trimis pe Duhul Sfânt care să-i călăuzească
425 DV, 0, VI, 0,193 | traducerile latine, îndeosebi pe aceea numită Vulgata. Însă
426 DV, 0, VI, 0,194 | Sfântul Conciliu încurajează pe toţi fiii Bisericii care
427 DV, 0, VI, 0,195 | Teologia se sprijină pe cuvântul scris al lui Dumnezeu
428 DV, 0, VI, 0,195 | al lui Dumnezeu precum şi pe sfânta Tradiţie ca pe o
429 DV, 0, VI, 0,195 | şi pe sfânta Tradiţie ca pe o temelie trainică: în ea
430 DV, 0, VI, 0,196 | îndeamnă foarte stăruitor pe toţi credincioşii, şi mai
431 DV, 0, VI, 0,196 | credincioşii, şi mai ales pe călugări, ca prin citirea
432 DV, 0, VI, 0,198 | să-i educe corespunzător pe credincioşii care le-au
433 DV, 0, VI, 0,198 | de spiritul ei. ~ Pe lângă aceasta, să se întocmească
434 AA, 0, Intro, 0,217 | Sfânt care îi face astăzi pe laici tot mai conştienţi
435 AA, 0, I, 0,218 | născut pentru ca, răspândind pe întreg pământul împărăţia
436 AA, 0, I, 0,218 | Dumnezeu Tatăl, să-i facă pe toţi oamenii părtaşi la
437 AA, 0, I, 0,225 | mărturie pentru Cristos pe tot pământul. Prin sacramente,
438 AA, 0, I, 0,225 | credinţă, speranţă şi iubire, pe care Duhul Sfânt le revarsă
439 AA, 0, I, 0,225 | îi îndeamnă fără răgaz pe toţi credincioşii să lucreze
440 AA, 0, I, 0,225 | ca aceştia să-l cunoască pe singurul Dumnezeu adevărat
441 AA, 0, I, 0,225 | singurul Dumnezeu adevărat şi pe acela pe care El L-a trimis,
442 AA, 0, I, 0,225 | Dumnezeu adevărat şi pe acela pe care El L-a trimis, Isus
443 AA, 0, I, 0,227 | primită de toţi oamenii pe întreg pământul.~
444 AA, 0, I, 0,227 | sacramente, împărtăşeşte pe lângă aceasta credincioşilor
445 AA, 0, I, 0,233 | ca "toţi să se ajute unul pe altul, după harul pe care
446 AA, 0, I, 0,233 | unul pe altul, după harul pe care l-a primit fiecare"
447 AA, 0, I, 0,247 | după voinţa lui Dumnezeu. Pe această cale laicii trebuie
448 AA, 0, I, 0,249 | recunoaşte, oricând şi oriunde, pe Dumnezeu "în care trăim,
449 AA, 0, I, 0,251 | toate voinţa Sa, a-L vedea pe Cristos în toţi oamenii,
450 AA, 0, I, 0,257 | 1), atrăgându-i astfel pe oameni la Cristos. Iubirea
451 AA, 0, I, 0,259 | 5) îi face pe laici capabili să exprime
452 AA, 0, I, 0,259 | spiritul Fericirilor. Urmându-L pe Isus cel sărac, nu se descurajează
453 AA, 0, I, 0,259 | trufesc în belşug; imitându-L pe Cristos cel smerit, nu devin
454 AA, 0, I, 0,267 | la Duhul Sfânt.~ Pe lângă aceasta, laicii care,
455 AA, 0, I, 0,267 | Apostolilor, care, trăind pe pământ o viaţă obişnuită,
456 AA, 0, I, 0,267 | Fiului său care sunt încă pe cale şi ameninţaţi de primejdii
457 AA, 0, II, 0,268 | nouă, începând de aici de pe pământ, pentru a o împlini
458 AA, 0, II, 0,269 | rol de mare importanţă, pe care trebuie să-l împlinească
459 AA, 0, II, 0,271 | au puterea de a-i atrage pe oameni la credinţă şi la
460 AA, 0, II, 0,271 | bune, să-L preamărească pe Tatăl vostru care este în
461 AA, 0, II, 0,273 | caută ocazii de a-L vesti pe Cristos prin cuvinte, fie
462 AA, 0, II, 0,278 | Conciliul îi îndeamnă din inimă pe laici ca fiecare, pe măsura
463 AA, 0, II, 0,278 | inimă pe laici ca fiecare, pe măsura înzestrării şi a
464 AA, 0, II, 0,283 | acelaşi timp ea o face să fie pe măsura vocaţiei integrale
465 AA, 0, II, 0,283 | vocaţiei integrale a omului pe pământ. ~ De-a lungul
466 AA, 0, II, 0,283 | lucreze pentru a-i face pe oameni capabili să construiască
467 AA, 0, II, 0,283 | acţiunea socială a creştinilor, pe care Conciliul doreşte să
468 AA, 0, II, 0,286 | din lege este să iubeşti pe Dumnezeu din toată inima
469 AA, 0, II, 0,286 | Dumnezeu din toată inima şi pe aproapele ca pe tine însuţi (
470 AA, 0, II, 0,286 | inima şi pe aproapele ca pe tine însuţi (cf. Mt
471 AA, 0, II, 0,290 | întreg neamul omenesc, ca pe o familie, într-o solidaritate
472 AA, 0, II, 0,292 | revendică operele de caritate ca pe o îndatorire şi un drept
473 AA, 0, II, 0,292 | şi trebuie să îmbrăţişeze pe toţi oamenii şi toate necesităţile.
474 AA, 0, III, 0,294 | femeilor care îl ajutau pe Pavel în vestirea Evangheliei (
475 AA, 0, III, 0,299 | întăresc sufleteşte atât pe păstori cât şi pe ceilalţi
476 AA, 0, III, 0,299 | sufleteşte atât pe păstori cât şi pe ceilalţi membri ai poporului
477 AA, 0, III, 0,302 | Poporului lui Dumnezeu răspândit pe întreg pământul. În primul
478 AA, 0, III, 0,302 | Dumnezeu o parte din bunurile pe care le primesc de la El. ~
479 AA, 0, III, 0,306 | o activitate apostolică pe măsură, şi însăşi firea
480 AA, 0, III, 0,306 | adulţii să-i stimuleze pe tineri la apostolat. La
481 AA, 0, III, 0,307 | fac, prin care îi atrag pe toţi spre iubirea adevărului
482 AA, 0, III, 0,307 | aspiraţiile lor, ei dispun pe neobservate inimile tuturor
483 AA, 0, III, 0,307 | apostolat trebuie să-i cuprindă pe toţi oamenii care trăiesc
484 AA, 0, III, 0,307 | străduiesc să-L vestească pe Cristos aproapelui şi prin
485 AA, 0, III, 0,307 | Evanghelia şi nu-L pot cunoaşte pe Cristos decât prin laicii
486 AA, 0, III, 0,310 | şi reală de fraternitate. Pe lângă aceasta, laicii trebuie
487 AA, 0, IV, 0,312 | forme) ~ Apostolatul pe care fiecare trebuie să-l
488 AA, 0, IV, 0,314 | şi iubire, care Îl arată pe Cristos trăind în credincioşii
489 AA, 0, IV, 0,314 | împrejurări, laicii Îl vestesc pe Cristos, Îi explică învăţătura
490 AA, 0, IV, 0,320 | foarte grele, laicii, ţinând pe cât le stă în putinţă, locul
491 AA, 0, IV, 0,320 | uneori, viaţa, îi învaţă pe cei din jurul lor doctrina
492 AA, 0, IV, 0,320 | eroică, îi îmbrăţişează pe aceştia cu afecţiune părintească
493 AA, 0, IV, 0,320 | experienţă, ajutându-se reciproc pe plan spiritual, se întăresc
494 AA, 0, IV, 0,321 | I-a plăcut lui Dumnezeu ca pe cei ce cred în Cristos să-i
495 AA, 0, IV, 0,330 | forme tot mai perfecţionate pe plan internaţional. Organizaţiile
496 AA, 0, IV, 0,331 | Împărăţia lui Cristos şi care, pe drept cuvânt, recomandate
497 AA, 0, IV, 0,331 | multe ţări; el îi invită pe preoţii şi laicii care activează
498 AA, 0, IV, 0,332 | precum se cuvine, însă acelea pe care Ierarhia le-a apreciat
499 AA, 0, IV, 0,333 | hotarele propriei naţiuni, fie pe plan internaţional, fie
500 AA, 0, IV, 0,333 | Bisericii să-i primească pe aceşti laici cu bucurie
1-500 | 501-1000 | 1001-1164 |