1-500 | 501-954
Document,Part,Chapter,Paragraph,Number
1 SC | SLUJITOR AL SLUJITORILOR LUI DUMNEZEU,~ÎMPREUNĂ CU PĂRINŢII
2 SC, 0, Intro, 0,2 | arate şi altora misterul lui Cristos şi natura autentică
3 SC, 0, Intro, 0,2 | ce e divin şi subordonat lui, ceea ce este vizibil -
4 SC, 0, Intro, 0,2 | Biserică, făcându-i lăcaşul lui Dumnezeu în Duh, până la
5 SC, 0, Intro, 0,2 | măsura vârstei plinătăţii lui Cristos, le întăreşte în
6 SC, 0, Intro, 0,2 | sub care fiii risipiţi ai lui Dumnezeu să se adune pentru
7 SC, 0, I, I,9 | oameni. Într-adevăr, firea lui omenească în unitatea persoanei
8 SC, 0, I, I,9 | preamăririi desăvârşite a lui Dumnezeu, prefigurată în
9 SC, 0, I, I,9 | viaţa"; căci din coasta lui Cristos "dormind pe Cruce",
10 SC, 0, I, I,10 | făptura, să proclame că Fiul lui Dumnezeu, prin moartea şi
11 SC, 0, I, I,10 | introduşi în Misterul pascal al lui Cristos: morţi împreună
12 SC, 0, I, I,12 | Domnului, ei vestesc moartea Lui până când va veni. De aceea,
13 SC, 0, I, I,12 | care au primit cuvântul" lui Petru "au fost botezaţi"
14 SC, 0, I, I,17 | mulţumiri în acelaşi timp lui Dumnezeu pentru "darul Lui
15 SC, 0, I, I,17 | lui Dumnezeu pentru "darul Lui nespus de mare" (2 Cor
16 SC, 0, I, I,22 | 7 - (Prezenţa lui Cristos în liturgie) ~
17 SC, 0, I, I,24 | de mare, în care se aduce lui Dumnezeu preamărirea desăvârşită
18 SC, 0, I, I,24 | totdeauna Biserica, Mireasa Lui preaiubită, care se roagă
19 SC, 0, I, I,24 | exercitarea misiunii sacerdotale a lui Cristos, prin care sfinţirea
20 SC, 0, I, I,24 | de către Trupul Mistic al lui Cristos - de către Cap şi
21 SC, 0, I, I,24 | liturgică, întrucât este opera lui Cristos - Preotul şi a Trupului
22 SC, 0, I, I,25 | Cristos şade de-a dreapta lui Dumnezeu ca slujitor al
23 SC, 0, I, I,29 | oamenii, deveniţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţă şi
24 SC, 0, I, I,29 | reînnoirea legământului lui Dumnezeu cu oamenii în Euharistie
25 SC, 0, I, I,29 | pe credincioşi de iubirea lui Cristos cea fără de răgaz.
26 SC, 0, I, I,29 | oamenilor şi preamărire a lui Dumnezeu în Cristos, spre
27 SC, 0, I, I,31 | nostru pătimirile şi moartea lui Isus, pentru ca şi viaţa
28 SC, 0, I, I,31 | Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul
29 SC, 0, I, II,39 | fiecărei materii, misterul lui Cristos şi istoria mântuirii,
30 SC, 0, I, II,42 | împărţitori fideli ai tainelor lui Dumnezeu. Vor avea totodată
31 SC, 0, I, III,49 | manifestă şi se răsfrâng asupra lui, dar pe fiecare membru îl
32 SC, 0, I, III,52 | slujiri şi pe care poporul lui Dumnezeu pe drept le cere
33 SC, 0, I, III,56 | la rândul său, răspunde lui Dumnezeu prin cântări şi
34 SC, 0, I, III,56 | mult, rugăciunile adresate lui Dumnezeu prin preotul care
35 SC, 0, I, III,60 | a faptelor minunate ale lui Dumnezeu în istoria mântuirii,
36 SC, 0, I, III,60 | istoria mântuirii, în misterul lui Cristos, care e mereu prezent
37 SC, 0, I, III,60 | promova celebrarea cuvântului lui Dumnezeu în ajunul sărbătorilor
38 SC, 0, I, III,68 | introduse cu consimţământul lui. Pentru ca adaptarea să
39 SC, 0, I, IV,69 | întregului popor sfânt al lui Dumnezeu la aceleaşi celebrări
40 SC, 0, I, V,71 | planurilor providenţiale ale lui Dumnezeu asupra epocii noastre,
41 SC, 0, I, V,73 | poate număra printre membrii lui şi laici deosebit de experţi
42 SC, 0, II, 0,77 | instruiţi prin Cuvântul lui Dumnezeu, să se hrănească
43 SC, 0, II, 0,77 | Domnului, să aducă mulţumire lui Dumnezeu; oferind Ostia
44 SC, 0, II, 0,80 | credincioşilor hrana cuvântului lui Dumnezeu, se vor deschide
45 SC, 0, III, 0,90 | oameni, să zidească Trupul lui Cristos şi să dea cultul
46 SC, 0, III, 0,90 | şi să dea cultul datorat lui Dumnezeu; în calitate de
47 SC, 0, III, 0,90 | să dea cult cum se cuvine lui Dumnezeu şi să trăiască
48 SC, 0, III, 0,92 | Patimii, Morţii şi Învierii lui Cristos, mister din care
49 SC, 0, III, 0,92 | sfinţirea omului şi preamărirea lui Dumnezeu. ~
50 SC, 0, III, 0,105 | pentru ritualul administrării lui în afara Liturghiei se va
51 SC, 0, IV, 0,120 | Oficiul divin - lucrare a lui Cristos şi a Bisericii) ~
52 SC, 0, IV, 0,121 | fie consacrat prin lauda lui Dumnezeu. Când acest minunat
53 SC, 0, IV, 0,122 | privilegiul suprem al miresei lui Cristos, deoarece, aducând
54 SC, 0, IV, 0,122 | înfăţişează înaintea tronului lui Dumnezeu în numele Maicii
55 SC, 0, IV, 0,142 | pot să permită comutarea lui. ~
56 SC, 0, IV, 0,144 | neobligaţi la recitarea lui în comun, şi mai ales preoţii
57 SC, 0, V, 0,148 | celebrează împreună cu fericita Lui pătimire, prin marea solemnitate
58 SC, 0, V, 0,148 | anual, întregul mister al lui Cristos, de la Întrupare
59 SC, 0, V, 0,149 | ciclu anual al misterelor lui Cristos, Sfânta Biserică
60 SC, 0, V, 0,150 | prin harul multiform al lui Dumnezeu şi bucurându-se
61 SC, 0, V, 0,150 | mântuirea veşnică, Îi cântă lui Dumnezeu în cer o laudă
62 SC, 0, V, 0,150 | dobândeşte binefacerile lui Dumnezeu. ~
63 SC, 0, V, 0,152 | datează încă din ziua Învierii lui Cristos, Biserica celebrează
64 SC, 0, V, 0,152 | adune ca, ascultând cuvântul lui Dumnezeu şi participând
65 SC, 0, V, 0,152 | Domnului Isus şi să mulţumească lui Dumnezeu, care "i-a renăscut
66 SC, 0, V, 0,152 | nădejde vie prin învierea lui Cristos din morţi" (1 Pt
67 SC, 0, V, 0,159 | mai frecventă a cuvântului lui Dumnezeu şi prin practicarea
68 SC, 0, V, 0,159 | acesta este o ofensă adusă lui Dumnezeu. Nu se va trece
69 SC, 0, V, 0,162 | proclamă faptele minunate ale lui Cristos în slujitorii săi
70 SC, 0, VI, 0,163 | muzicii sacre, care este slava lui Dumnezeu şi sfinţirea credincioşilor,
71 SC, 0, VII, 0,185 | consacrate laudei şi gloriei lui Dumnezeu cu cât nu au nici
72 SC, 0, VII, 0,187 | îndepărtate cu grijă din casa lui Dumnezeu şi din alte locuri
73 SC, 0, VII, 0,192 | precum şi podoabele casei lui Dumnezeu să nu fie înstrăinate
74 SC, 0, VII, 0,193 | voiesc să slujească slavei lui Dumnezeu în Sfânta Biserică,
75 SC, 0, VII, 0,193 | o anume imitare sacră a lui Dumnezeu Creatorul şi de
76 SC, 0, Anex, 0,200 | permanent şi a introducerii lui în societatea civilă, Biserica
77 SC, 0, Anex, 0,200 | fie promulgate spre slava lui Dumnezeu. ~ Roma,
78 IM | SLUJITOR AL SLUJITORILOR LUI DUMNEZEU,~ÎMPREUNĂ CU PĂRINŢII
79 IM, 0, Intro, 0,204 | zilele noastre, cu ajutorul lui Dumnezeu, din lucrurile
80 IM, 0, Intro, 0,205 | şi întărirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Mai ştie însă
81 IM, 0, Intro, 0,205 | important, consideră de datoria lui să trateze principalele
82 IM, 0, I, 0,206 | comunităţii umane şi planului lui Dumnezeu. ~
83 IM, 0, I, 0,207 | mijloace, adică puterea lui de convingere; aceasta poate
84 IM, 0, I, 0,211 | fiinţei sale de creatură a lui Dumnezeu, înzestrată cu
85 IM, 0,Conclu, 0,233 | fie promulgate spre slava lui Dumnezeu. ~ Roma,
86 OE | SLUJITOR AL SLUJITORILOR LUI DUMNEZEU,~ÎMPREUNĂ CU PĂRINŢII
87 OE, II, 0, 0,238 | catolică, Trupul mistic al lui Cristos, este alcătuită
88 OE, III, 0, 0,243 | al Bisericii universale a lui Cristos. El declară aşadar
89 OE, Înch, 0, 0,268 | mărturisind cu tărie numele lui Cristos, suferă şi sunt
90 OE, Înch, 0, 0,270 | fie promulgate spre slava lui Dumnezeu. ~ Roma,
91 UR | SLUJITOR AL SLUJITORILOR LUI DUMNEZEU,~ÎMPREUNĂ CU PĂRINŢII
92 UR, 0, Intro, 0,274 | ca adevărata moştenire a lui Cristos: toţi afirmă că
93 UR, 0, Intro, 0,274 | contrazice pe faţă voinţa lui Cristos şi este un scandal
94 UR, 0, Intro, 0,274 | dintre ei, Biserica sa şi a lui Dumnezeu. Însă aproape toţi,
95 UR, 0, Intro, 0,274 | diferit, aspiră la Biserica lui Dumnezeu una şi vizibilă, -
96 UR, 0, Intro, 0,274 | fie mântuită spre slava lui Dumnezeu. ~ De aceea,
97 UR, 0, Intro, 0,274 | unităţii între toţi ucenicii lui Cristos, vrea să pună în
98 UR, 0, I, 0,275 | aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu faţă de noi, că
99 UR, 0, I, 0,275 | Dumnezeu faţă de noi, că Fiul lui Dumnezeu Unul-născut a fost
100 UR, 0, I, 0,281 | diferite daruri Biserica lui Isus Cristos, "orânduindu-i
101 UR, 0, I, 0,281 | slujirii spre zidirea Trupului lui Cristos" (Ef
102 UR, 0, I, 0,283 | episcopii, în frunte cu Urmaşul lui Petru, sub acţiunea Duhului
103 UR, 0, I, 0,283 | armonia frăţească a Familiei lui Dumnezeu. ~ Astfel
104 UR, 0, I, 0,283 | Biserica, Turma unică a lui Dumnezeu, ca un steag înălţat
105 UR, 0, I, 0,284 | Biserică unică şi unitară a lui Dumnezeu au apărut încă
106 UR, 0, I, 0,284 | sunt instruiţi în credinţa lui Cristos în astfel de comunităţi
107 UR, 0, I, 0,284 | Botez, sunt încorporaţi lui Cristos şi de aceea poartă
108 UR, 0, I, 0,284 | catolice: cuvântul scris al lui Dumnezeu, viaţa harului,
109 UR, 0, I, 0,284 | drept Bisericii unice a lui Cristos. ~ De asemenea,
110 UR, 0, I, 0,284 | misterul mântuirii. Duhul lui Cristos nu refuză să le
111 UR, 0, I, 0,284 | prin Biserica catolică a lui Cristos, care este instrumentul
112 UR, 0, I, 0,284 | pe pământ Trupul unic al lui Cristos, căruia trebuie
113 UR, 0, I, 0,284 | în vreun fel, Poporului lui Dumnezeu. Acest Popor, în
114 UR, 0, I, 0,284 | Dumnezeu după planurile Lui tainice până ce va ajunge
115 UR, 0, I, 0,285 | fidelitatea faţă de voinţa lui Cristos privitor la Biserică
116 UR, 0, I, 0,285 | dintr-o minunată orânduire a lui Dumnezeu. ~ În acţiunea
117 UR, 0, I, 0,285 | iar creşterea Împărăţiei lui Dumnezeu este întârziată.
118 UR, 0, I, 0,285 | umilinţa şi mortificarea lui Isus, să se purifice şi
119 UR, 0, I, 0,285 | să recunoaştem bogăţiile lui Cristos şi faptele puterii
120 UR, 0, I, 0,285 | mai desăvârşit misterul lui Cristos şi al Bisericii. ~
121 UR, 0, II, 0,286 | pe fiecare după puterile lui, în viaţa creştină de fiecare
122 UR, 0, II, 0,286 | perfectă, după buna voire a lui Dumnezeu. ~
123 UR, 0, II, 0,287 | liturgică, vestirea Cuvântului lui Dumnezeu şi cateheza, apostolatul
124 UR, 0, II, 0,290 | vederea continuării misiunii lui Cristos care între noi "
125 UR, 0, II, 0,292 | pe Dumnezeu) şi cuvântul Lui nu este în noi" (
126 UR, 0, II, 0,303 | nepătrunselor bogăţii ale lui Cristos. ~
127 UR, 0, II, 0,304 | Dumnezeu Unul Întreit, în Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Mântuitorul
128 UR, 0, II, 0,304 | sunt împodobiţi cu numele lui Cristos. Colaborarea tuturor
129 UR, 0, II, 0,304 | deplin în lumină chipul lui Cristos care slujeşte. Această
130 UR, 0, III, 0,305 | sfâşie haina fără cusătură a lui Cristos. ~ Cele dintâi
131 UR, 0, III, I,306 | Treime şi despre Cuvântul lui Dumnezeu întrupat din Fecioara
132 UR, 0, III, I,309 | zideşte şi creşte Biserica lui Dumnezeu, iar prin celebrarea
133 UR, 0, III, I,309 | în vederea recunoaşterii lui Cristos ca adevărat şi propriu-zis
134 UR, 0, III, I,309 | adevărat şi propriu-zis Fiu al lui Dumnezeu şi Fiu al Omului,
135 UR, 0, III, I,311 | creştin. ~ Mulţumind lui Dumnezeu că mulţi orientali,
136 UR, 0, III, I,311 | teologic, în diferitele lui tradiţii, aparţine deplinei
137 UR, 0, III, II,316 | despre Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu Întrupat şi despre
138 UR, 0, III, II,317 | Evanghelia "este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea
139 UR, 0, III, II,319 | prevestit de profeţi, Cuvântul lui Dumnezeu Întrupat pentru
140 UR, 0, III, II,319 | noi. În ea contemplă viaţa lui Cristos precum şi ceea ce
141 UR, 0, III, II,319 | misterele morţii şi învierii Lui. ~ Dar atunci când
142 UR, 0, III, II,319 | predicarea cuvântului scris al lui Dumnezeu. ~ Cu toate
143 UR, 0, III, II,319 | valoare în mâna puternică a lui Dumnezeu, pentru a se ajunge
144 UR, 0, III, II,320 | este realmente incorporat lui Cristos răstignit şi glorificat
145 UR, 0, III, II,320 | prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu care l-a sculat
146 UR, 0, III, II,322 | Cristos şi aşteaptă venirea Lui în slavă. De aceea învăţătura
147 UR, 0, III, II,323 | de ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. Ea se manifestă
148 UR, 0, III, II,323 | comunitatea adunată spre lauda lui Dumnezeu. De altfel, cultul
149 UR, 0, III, II,323 | noi, să adere la cuvântul lui Cristos ca la izvorul virtuţii
150 UR, 0, III, II,323 | Cristos, mulţumind prin El lui Dumnezeu Tatăl" (Col
151 UR, 0,Conclu, 0,326 | creştinii în unitatea Bisericii lui Cristos, una şi unică, depăşeşte
152 UR, 0,Conclu, 0,326 | întreaga speranţă în rugăciunea lui Cristos pentru Biserică,
153 UR, 0,Conclu, 0,326 | înşeală pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat în
154 UR, 0,Conclu, 0,328 | fie promulgate spre slava lui Dumnezeu. ~ Roma,
155 CD | SLUJITOR AL SLUJITORILOR LUI DUMNEZEU,~ÎMPREUNĂ CU PĂRINŢII
156 CD, 0, Intro, 0,332 | mântuire "spre zidirea Trupului lui Cristos" (Ef
157 CD, 0, Intro, 0,335 | episcopii perpetuează lucrarea lui Cristos) ~ În acestă
158 CD, 0, Intro, 0,335 | În acestă Biserică a lui Cristos, Pontiful roman,
159 CD, 0, Intro, 0,335 | Pontiful roman, ca urmaş al lui Petru, căruia Cristos i-a
160 CD, 0, Intro, 0,335 | Pontif şi sub autoritatea lui, au misiunea să perpetueze
161 CD, 0, Intro, 0,335 | misiunea să perpetueze lucrarea lui Cristos, Păstorul veşnic.
162 CD, 0, Intro, 0,336 | Pontif şi sub autoritatea lui, în tot ceea ce ţine de
163 CD, 0, Intro, 0,336 | privesc întreaga Biserică a lui Dumnezeu. ~ Fiecare
164 CD, 0, I, I,339 | vreme ce, din orânduirea lui Dumnezeu şi în virtutea
165 CD, 0, I, I,339 | ale globului unde cuvântul lui Dumnezeu nu a fost încă
166 CD, 0, I, I,339 | părţi ale Bisericii unice a lui Cristos. În sfârşit, să
167 CD, 0, I, I,340 | episcopi care, pentru numele lui Cristos, suferă calomnii
168 CD, 0, I, II,342 | numele şi sub autoritatea lui, pentru binele Bisericilor
169 CD, 0, II, I,344 | este o parte din Poporul lui Dumnezeu, încredinţată păstoririi
170 CD, 0, II, I,344 | prezentă şi acţionează Biserica lui Cristos, una, sfântă, catolică
171 CD, 0, II, I,344 | apostolică, fiind martori ai lui Cristos în faţa tuturor
172 CD, 0, II, I,344 | îndurarea mântuitoare a lui Cristos, până când, în cele
173 CD, 0, II, I,347 | vestească oamenilor Evanghelia lui Cristos - aceasta fiind
174 CD, 0, II, I,347 | faţă întregul mister al lui Cristos şi anume acele adevăruri
175 CD, 0, II, I,347 | necunoaştere înseamnă necunoaşterea lui Cristos însuşi şi, de asemenea,
176 CD, 0, II, I,347 | trebuie urmată spre slava lui Dumnezeu şi, prin aceasta,
177 CD, 0, II, I,347 | instituţiile omeneşti, după planul lui Dumnezeu Creatorul, sunt
178 CD, 0, II, I,347 | mult la zidirea Trupului lui Cristos. ~ Să-i înveţe,
179 CD, 0, II, I,348 | pentru a vesti Evanghelia lui Cristos. ~
180 CD, 0, II, I,350 | pentru oameni în cele ale lui Dumnezeu, ca să aducă daruri
181 CD, 0, II, I,350 | slujire, servesc Poporului lui Dumnezeu în comuniune cu
182 CD, 0, II, I,350 | Episcopul şi cu preoţimea lui. De aceea episcopii sunt
183 CD, 0, II, I,350 | împărţitori ai Tainelor lui Dumnezeu precum şi conducătorii,
184 CD, 0, II, I,350 | închegat în unitatea iubirii lui Cristos; "stăruind în rugăciune
185 CD, 0, II, I,352 | simţul Bisericii universale a lui Cristos. În acest spirit
186 CD, 0, II, I,357 | edificarea Trupului mistic al lui Cristos. ~ Să îi
187 CD, 0, II, I,357 | strălucească şi pentru ei iubirea lui Cristos Isus, căruia Episcopii
188 CD, 0, II, I,358 | desăvârşite, vestirea Evangheliei lui Cristos la toţi oamenii,
189 CD, 0, II, II,363 | scopul, trebuie ca în Poporul lui Dumnezeu care aparţine de
190 CD, 0, II, II,363 | asistenţa spirituală a Poporului lui Dumnezeu să poată fi asigurată
191 CD, 0, II, II,364 | compoziţia variată a Poporului lui Dumnezeu, pentru că aceasta
192 CD, 0, II, II,364 | păstori cum se cuvine Poporul lui Dumnezeu; să nu lipsească
193 CD, 0, II, III,370 | participă la Preoţia unică a lui Cristos şi o exercită, şi
194 CD, 0, II, III,372 | trebuie să predice cuvântul lui Dumnezeu tuturor credincioşilor,
195 CD, 0, II, III,372 | între paroh şi vicarii lui să existe relaţii frăţeşti,
196 CD, 0, II, III,373 | seama nu numai de pregătirea lui teoretică, ci şi de pietatea,
197 CD, 0, II, III,373 | Fiecare paroh în parohia lui trebuie să se poată bucura
198 CD, 0, II, III,375 | întregului Trup mistic al lui Cristos şi spre binele Bisericilor
199 CD, 0, II, III,377 | sacri, fiecare în dieceza lui; în sfârşit, de competenţa
200 CD, 0, III, III,388 | fie promulgate spre slava lui Dumnezeu. ~ Roma,
201 PC | SLUJITOR AL SLUJITORILOR LUI DUMNEZEU,~ÎMPREUNĂ CU PĂRINŢII
202 PC, 0, III, III,392 | său, o viaţă consacrată lui Dumnezeu; mulţi dintre aceştia,
203 PC, 0, III, III,392 | autoritatea ei. Astfel, din planul lui Dumnezeu, s-a dezvoltat
204 PC, 0, III, III,395 | slujirii spre zidirea Trupului lui Cristos (cf. Ef
205 PC, 0, III, III,399 | înţelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu (cf. Ef
206 PC, 0, III, III,409 | Cristos şi pentru Trupul Lui care este Biserica (cf.
207 PC, 0, III, III,412 | călugăreşti este urmarea lui Cristos după învăţătura
208 PC, 0, III, III,412 | este în primul rând urmarea lui Cristos şi unirea cu Dumnezeu
209 PC, 0, III, III,417 | întreaga viaţă slujirii Lui, ceea ce constituie o consacrare
210 PC, 0, III, III,417 | Această slujire a lui Dumnezeu trebuie să stimuleze
211 PC, 0, III, III,417 | părtaşi la nimicirea de Sine a lui Cristos (cf. Fil
212 PC, 0, III, III,419 | în acelaşi timp la viaţa Lui în Duhul Sfânt (cf. Rom
213 PC, 0, III, III,429 | ocupându-se de lucrurile Lui (cf.
214 PC, 0, III, III,432 | şi să extindă Împărăţia lui Dumnezeu. ~
215 PC, 0, III, III,437 | înveţe "înalta ştiinţă a lui Isus Cristos" (Fil
216 PC, 0, III, III,439 | frăţeşte toate mădularele lui Cristos, să-i respecte şi
217 PC, 0, III, III,440 | frunte în Trupul mistic al lui Cristos în care "nu toate
218 PC, 0, III, III,442 | activ. Într-adevăr, ei aduc lui Dumnezeu jertfă aleasă de
219 PC, 0, III, III,442 | laudă, împodobesc Poporul lui Dumnezeu cu roade îmbelşugate
220 PC, 0, III, III,447 | chemării lor la urmarea lui Cristos şi pentru a-L sluji
221 PC, 0, III, III,447 | viaţa membrilor în slujba lui Cristos să fie susţinută
222 PC, 0, III, III,450 | o dăruire totală de sine lui Dumnezeu în iubire desăvârşită,
223 PC, 0, III, III,450 | întărirea şi creşterea Trupului lui Cristos. Aşadar Superiorii
224 PC, 0, III, III,456 | dedica în voie slujirii lui Dumnezeu şi operelor de
225 PC, 0, III, III,456 | încrezători în ajutorul lui Dumnezeu, să nu se bazeze
226 PC, 0, III, III,456 | asume celibatul consacrat lui Dumnezeu ca pe un bine pentru
227 PC, 0, III, III,457 | bunăvoie, pentru urmarea lui Cristos, semn al acestei
228 PC, 0, III, III,457 | se participă la sărăcia lui Cristos, care, bogat fiind,
229 PC, 0, III, III,457 | pentru noi, ca prin sărăcia Lui să fim îmbogăţiţi (cf.
230 PC, 0, III, III,466 | trebuie să-i iubească în Inima lui Cristos (cf. Mt
231 PC, 0, III, III,476 | ascultării, călugării Îi oferă lui Dumnezeu dăruirea deplină
232 PC, 0, III, III,476 | statornic şi mai sigur cu voinţa Lui mântuitoare. După exemplul
233 PC, 0, III, III,476 | mântuitoare. După exemplul lui Cristos, care a venit să
234 PC, 0, III, III,488 | Superiorilor, care ţin locul lui Dumnezeu, şi prin ei sunt
235 PC, 0, III, III,492 | măsura vârstei depline a lui Cristos (cf. Ef
236 PC, 0, III, III,494 | de iubire faţă de voinţa lui Dumnezeu, punându-şi în
237 PC, 0, III, III,494 | lucrează la zidirea Trupului lui Cristos după Planul lui
238 PC, 0, III, III,494 | lui Cristos după Planul lui Dumnezeu. Astfel, ascultarea
239 PC, 0, III, III,494 | libertatea lor de fii ai lui Dumnezeu. ~ La rândul
240 PC, 0, III, III,496 | docili faţă de voinţa lui Dumnezeu în îndeplinirea
241 PC, 0, III, III,496 | supuşi ca pe nişte fii ai lui Dumnezeu şi cu respectul
242 PC, 0, III, III,501 | Călugării, ca mădulare ale lui Cristos, îşi vor da întâietate
243 PC, 0, III, III,505 | 2). Cu iubirea lui Dumnezeu revărsată în inimi
244 PC, 0, III, III,507 | Domnului, se bucură de prezenţa Lui (cf. Mt
245 PC, 0, III, III,516 | fraţi manifestă venirea lui Cristos (cf. In
246 PC, 0, III, III,520 | printr-o chemare specială a lui Dumnezeu, fie prin aptitudini
247 PC, 0, III, III,530 | întreagă vestea cea bună a lui Cristos prin integritatea
248 PC, 0, III, III,532 | fie promulgate spre slava lui Dumnezeu. ~ Roma,
249 OT | SLUJITOR AL SLUJITORILOR LUI DUMNEZEU,~ÎMPREUNĂ CU PĂRINŢII
250 OT, Intro | însufleţită de spiritul lui Cristos, afirmă solemn extrema
251 OT, II, 0, III,537 | convergentă a întregului Popor al lui Dumnezeu în favoarea chemărilor
252 OT, II, 0, III,537 | participa la preoţia ierarhică a lui Cristos şi îi ajută cu harul
253 OT, II, 0, III,537 | Duhului Sfânt pentru cultul lui Dumnezeu şi slujirea Bisericii. ~
254 OT, III, 0, III,539 | înţelege tot mai adânc cuvântul lui Dumnezeu revelat, a-l asimila
255 OT, III, 0, III,546 | pastoral; pentru realizarea lui toţi superiorii şi profesorii
256 OT, IV, 0, III,552 | prin Sfânta Preoţie, chipul lui Cristos Preotul, ei trebuie
257 OT, IV, 0, III,552 | meditarea fidelă a cuvântului lui Dumnezeu, în participarea
258 OT, IV, 0, III,553 | încât, uniţi cu Vicarul lui Cristos printr-o iubire
259 OT, IV, 0, III,553 | care omul iubeşte Biserica lui Cristos, în acea măsură
260 OT, IV, 0, III,553 | destinaţi total slujirii lui Dumnezeu şi misiunii pastorale.
261 OT, IV, 0, III,553 | folos şi să se conformeze lui Cristos cel răstignit. ~
262 OT, IV, 0, III,558 | ci ca un dar de preţ al lui Dumnezeu, care trebuie cerut
263 OT, IV, 0, III,560 | superioritatea fecioriei consacrate lui Cristos, aşa încât să se
264 OT, IV, 0, III,561 | iubit pe un slujitor al lui Cristos, cum ar fi loialitatea,
265 OT, V, 0, III,566 | seminariştilor către misterul lui Cristos care străbate toată
266 OT, V, 0, III,567 | coerente a omului, a lumii şi a lui Dumnezeu, întemeiaţi pe
267 OT, V, 0, III,568 | contact mai viu cu misterul lui Cristos şi istoria mântuirii.
268 OT, V, 0, III,570 | bun şi adevărat, din darul lui Dumnezeu, să înveţe să respingă
269 OT, Înch | forma pe viitorii preoţi ai lui Cristos în spiritul reînnoirii
270 OT, Înch | fie promulgate spre slava lui Dumnezeu. ~ Roma,
271 GE | SLUJITOR AL SLUJITORILOR LUI DUMNEZEU,~ÎMPREUNĂ CU PĂRINŢII
272 GE, 0, 0, III,582 | şi sunt într-adevăr fiii lui Dumnezeu, au dreptul la
273 GE, 0, 0, III,586 | desăvârşit, la vârsta plinătăţii lui Cristos (cf. Ef
274 GE, 0, 0, III,592 | civile precum şi în poporul lui Dumnezeu. Părinţii să fie,
275 GE, 0, 0, III,592 | viaţa şi progresul poporului lui Dumnezeu. ~ Îndatorirea
276 GE, 0, 0, III,592 | împărtăşi credincioşilor viaţa lui Cristos şi de a-i ajuta
277 GE, 0, 0, III,592 | fie pătrunsă de spiritul lui Cristos; în acelaşi timp,
278 GE, 0, 0, III,593 | hrăneşte viaţa după spiritul lui Cristos, duce la o participare
279 GE, 0, 0, III,597 | vederea răspândirii Împărăţiei lui Dumnezeu pentru ca, ducând
280 GE, 0, 0, III,597 | împlinirea misiunii Poporului lui Dumnezeu şi poate sluji
281 GE, 0, 0, III,Înch| transmiterea spiritului lui Cristos elevilor, în arta
282 GE, 0, 0, III,Înch| fie promulgate spre slava lui Dumnezeu. ~ Roma,
283 NA | SLUJITOR AL SLUJITORILOR LUI DUMNEZEU,~ÎMPREUNĂ CU PĂRINŢII
284 NA, 0, 0, III,1 | sfântă, luminată de slava lui Dumnezeu, unde toate neamurile
285 NA, 0, 0, III,1 | neamurile vor umbla în lumina Lui. ~ Oamenii aşteaptă
286 NA, 0, 0, III,5 | tot sufletul hotărârilor Lui tainice, aşa cum s-a supus
287 NA, 0, 0, III,5 | tainice, aşa cum s-a supus lui Dumnezeu Abraham, la care
288 NA, 0, 0, III,5 | profet; o cinstesc pe Mama Lui, Fecioara Maria, şi chiar
289 NA, 0, 0, III,5 | viaţa morală şi aduc cult lui Dumnezeu mai ales prin rugăciune,
290 NA, 0, 0, III,6 | Noului Testament cu neamul lui Abraham. ~ Într-adevăr,
291 NA, 0, 0, III,6 | Într-adevăr, Biserica lui Cristos recunoaşte că începuturile
292 NA, 0, 0, III,6 | că toţi creştinii, fiii lui Abraham după credinţă, sunt
293 NA, 0, 0, III,6 | Dumnezeu a binevoit, în nespusa Lui îndurare, să încheie vechiul
294 NA, 0, 0, III,6 | pacea noastră, prin Crucea Lui i-a împăcat pe iudei şi
295 NA, 0, 0, III,6 | Pavel despre cei din neamul lui "a cărora este înfierea
296 NA, 0, 0, III,8 | vestit lumii Evanghelia lui Cristos. ~ După cum
297 NA, 0, 0, III,8 | părinţilor lor, preaiubiţi lui Dumnezeu, ale Cărui daruri
298 NA, 0, 0, III,10 | săvârşite în timpul Patimii Lui nu pot fi imputate nici
299 NA, 0, 0, III,10 | Biserica este noul Popor al lui Dumnezeu, totuşi evreii
300 NA, 0, 0, III,10 | în predicarea cuvântului lui Dumnezeu, să transmită ceva
301 NA, 0, 0, III,10 | evanghelic şi cu spiritul lui Cristos. ~ Pe lângă
302 NA, 0, 0, III,10 | susţine, Cristos, în iubirea Lui nesfârşită, S-a supus de
303 NA, 0, 0, III,10 | propovăduirea ei, Crucea lui Cristos ca semn al iubirii
304 NA, 0, 0, III,10 | al iubirii universale a lui Dumnezeu şi izvor a tot
305 NA, 0, 0, III,11 | sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu. Atitudinea omului
306 NA, 0, 0, III,13 | fiind contrară spiritului lui Cristos orice discriminare
307 NA, 0, 0, III,15 | fie promulgate spre slava lui Dumnezeu. ~ Roma,
308 DV | SLUJITOR AL SLUJITORILOR LUI DUMNEZEU,~ÎMPREUNĂ CU PĂRINŢII
309 DV, 0, Intro, 0,19 | cu îndrăzneală CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU, Conciliul se conformează
310 DV, 0, I, 0,22 | Revelaţiei) ~ I-a plăcut lui Dumnezeu, în bunătatea şi
311 DV, 0, I, 0,54 | descopere cele ascunse ale lui Dumnezeu (cf. In
312 DV, 0, I, 0,56 | oameni", "vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu" (cf. In
313 DV, 0, I, 0,70 | primită cu credinţă) ~ Lui Dumnezeu care revelează
314 DV, 0, I, 0,77 | încredinţează total, în mod liber, lui Dumnezeu, oferind "lui Dumnezeu
315 DV, 0, I, 0,77 | lui Dumnezeu, oferind "lui Dumnezeu care revelează
316 DV, 0, I, 0,77 | făcută de El. Pentru a oferi lui Dumnezeu această credinţă,
317 DV, 0, I, 0,77 | omul are nevoie de harul Lui, care îi iese în întâmpinare
318 DV, 0, II, 0,88 | ceea ce au primit din gura lui Cristos, din trăirea lor
319 DV, 0, II, 0,88 | trăirea lor în apropierea Lui şi din faptele Lui, precum
320 DV, 0, II, 0,88 | apropierea Lui şi din faptele Lui, precum şi ceea ce au învăţat
321 DV, 0, II, 0,96 | ceea ce îl ajută pe Poporul lui Dumnezeu să ducă o viaţă
322 DV, 0, II, 0,99 | împlini în ea cuvintele lui Dumnezeu. ~ Afirmaţiile
323 DV, 0, II, 0,99 | cu îmbelşugare cuvântul lui Cristos (cf. Col
324 DV, 0, II, 0,102 | Scriptură este cuvântul lui Dumnezeu întrucât este scrisă
325 DV, 0, II, 0,102 | urmaşilor Apostolilor cuvântul lui Dumnezeu încredinţat Apostolilor
326 DV, 0, II, 0,103 | tezaurul unic al cuvântului lui Dumnezeu încredinţat Bisericii;
327 DV, 0, II, 0,105 | în mod autentic cuvântul lui Dumnezeu scris sau transmis
328 DV, 0, II, 0,105 | autoritate se exercită în numele lui Isus Cristos. Acest Magisteriu
329 DV, 0, II, 0,105 | însă deasupra cuvântului lui Dumnezeu, ci îl slujeşte,
330 DV, 0, II, 0,105 | hotărârea preaînţeleaptă a lui Dumnezeu, sunt atât de strâns
331 DV, 0, III, 0,116 | dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit,
332 DV, 0, III, 0,119 | comunice şi ce I-a plăcut lui Dumnezeu să ne dezvăluie
333 DV, 0, III, 0,119 | păstra şi interpreta cuvântul lui Dumnezeu. ~
334 DV, 0, III, 0,120 | 13 - ("Condescendenţa" lui Dumnezeu) ~ Aşadar,
335 DV, 0, III, 0,120 | neatinse adevărul şi sfinţenia lui Dumnezeu, se manifestă admirabila "
336 DV, 0, III, 0,120 | învăţăm nespusa bunătate a lui Dumnezeu şi cât de mult
337 DV, 0, III, 0,120 | Într-adevăr, cuvintele lui Dumnezeu, exprimate în limbi
338 DV, 0, IV, 0,123 | 18) şi, apoi, cu poporul lui Israel prin Moise (cf. Ex
339 DV, 0, IV, 0,125 | experienţă care sunt căile lui Dumnezeu cu oamenii şi ca,
340 DV, 0, IV, 0,133 | ca adevăratul cuvânt al lui Dumnezeu în Cărţile Vechiului
341 DV, 0, IV, 0,135 | principal să pregătească venirea lui Cristos, Răscumpărătorul
342 DV, 0, IV, 0,145 | Cristos, o cunoaştere a lui Dumnezeu şi a omului, precum
343 DV, 0, IV, 0,145 | viu simţ de percepere a lui Dumnezeu. În ele sunt adunate
344 DV, 0, V, 0,161 | Testament) ~ Cuvântul lui Dumnezeu, care este puterea
345 DV, 0, V, 0,161 | Dumnezeu, care este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea
346 DV, 0, V, 0,167 | instaurat pe pământ Împărăţia lui Dumnezeu, prin cuvintele
347 DV, 0, V, 0,174 | propovăduit din porunca lui Cristos ne-au transmis apoi
348 DV, 0, V, 0,175 | fidel ceea ce Isus, Fiul lui Dumnezeu, trăind printre
349 DV, 0, V, 0,177 | evenimentele glorioase din viaţa lui Cristos şi luminaţi de Duhul
350 DV, 0, V, 0,180 | după planul înţelept al lui Dumnezeu, se întăresc cele
351 DV, 0, V, 0,180 | bine în lumină învăţătura Lui autentică, se vesteşte puterea
352 DV, 0, V, 0,180 | dumnezeieştii lucrări a lui Cristos, se povestesc începuturile
353 DV, 0, VI, 0,185 | atât de la masa cuvântului lui Dumnezeu cât şi de la aceea
354 DV, 0, VI, 0,185 | şi de la aceea a Trupului lui Cristos şi să o dea credincioşilor.
355 DV, 0, VI, 0,185 | în mod imuabil, cuvântul lui Dumnezeu însuşi, iar în
356 DV, 0, VI, 0,185 | vorbeşte cu ei; în cuvântul lui Dumnezeu se află atâta putere
357 DV, 0, VI, 0,185 | cuvintele: "Viu este cuvântul lui Dumnezeu şi lucrător" (Evr
358 DV, 0, VI, 0,193 | Însă deoarece cuvântul lui Dumnezeu trebuie să stea
359 DV, 0, VI, 0,194 | necontenit fiii cu cuvântul lui Dumnezeu; de aceea, ea încurajează
360 DV, 0, VI, 0,194 | împărtăşi cu rod Poporului lui Dumnezeu hrana Scripturii
361 DV, 0, VI, 0,194 | inimile oamenilor spre iubirea lui Dumnezeu. Sfântul Conciliu
362 DV, 0, VI, 0,195 | sprijină pe cuvântul scris al lui Dumnezeu precum şi pe sfânta
363 DV, 0, VI, 0,195 | adevărul ascuns în misterul lui Cristos. Sfintele Scripturi
364 DV, 0, VI, 0,195 | Scripturi cuprind cuvântul lui Dumnezeu şi, pentru că sunt
365 DV, 0, VI, 0,195 | sunt într-adevăr cuvântul lui Dumnezeu; de aceea studiul
366 DV, 0, VI, 0,196 | în primul rând preoţii lui Cristos şi toţi ceilalţi
367 DV, 0, VI, 0,196 | predicator deşert al cuvântului lui Dumnezeu în afară, fără
368 DV, 0, VI, 0,196 | fără a fi ascultătorul lui înlăuntru", deoarece trebuie
369 DV, 0, VI, 0,196 | însuşească "înalta cunoaştere a lui Isus Cristos" (Fil
370 DV, 0, VI, 0,198 | Scripturilor înseamnă necunoaşterea lui Cristos". Să se apropie
371 DV, 0, Înch | Cărţilor sfinte "cuvântul lui Dumnezeu să alerge şi să
372 DV, 0, Înch, 0,200 | veneraţiei faţă de cuvântul lui Dumnezeu care "rămâne în
373 DV, 0, Înch, 0,205 | fie promulgate spre slava lui Dumnezeu. ~ Roma,
374 AA | SLUJITOR AL SLUJITORILOR LUI DUMNEZEU,~ÎMPREUNĂ CU PĂRINŢII
375 AA, 0, Intro, 0,209 | ACTIVITATEA APOSTOLICĂ a Poporului lui Dumnezeu, Sfântul Conciliu
376 AA, 0, Intro, 0,217 | pretutindeni la slujirea lui Cristos şi a Bisericii.~
377 AA, 0, Intro, 0,217 | pastorale pentru exercitarea lui mai eficientă. Va trebui
378 AA, 0, I, 0,218 | întreg pământul împărăţia lui Cristos, spre slava lui
379 AA, 0, I, 0,218 | lui Cristos, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, să-i facă
380 AA, 0, I, 0,218 | întreagă să-i fie supusă lui Cristos întru adevăr. Toată
381 AA, 0, I, 0,218 | acestuia, tot astfel, în Trupul lui Cristos, care este Biserica, "
382 AA, 0, I, 0,220 | preoţească, profetică şi regală a lui Cristos, îşi împlinesc în
383 AA, 0, I, 0,220 | misiunea întregului Popor al lui Dumnezeu. Ei îşi desfăşoară
384 AA, 0, I, 0,221 | Botez în Trupul Mistic al lui Cristos, întăriţi cu puterea
385 AA, 0, I, 0,225 | credincioşii să lucreze spre slava lui Dumnezeu prin venirea Împărăţiei
386 AA, 0, I, 0,225 | prin venirea Împărăţiei Lui şi spre împărtăşirea vieţii
387 AA, 0, I, 0,227 | înfăptuieşte sfinţirea Poporului lui Dumnezeu prin slujire preoţească
388 AA, 0, I, 0,233 | celui de multe feluri al lui Dumnezeu" (1 Pt
389 AA, 0, I, 0,247 | activitatea după voinţa lui Dumnezeu. Pe această cale
390 AA, 0, I, 0,247 | Cristos, mulţumind prin El lui Dumnezeu Tatăl" (Col
391 AA, 0, I, 0,249 | prin meditarea cuvântului lui Dumnezeu este posibil a-L
392 AA, 0, I, 0,251 | speranţa descoperirii fiilor lui Dumnezeu, amintindu-şi de
393 AA, 0, I, 0,251 | pentru răspândirea împărăţiei lui Dumnezeu, pentru a pătrunde
394 AA, 0, I, 0,257 | oameni la Cristos. Iubirea lui Dumnezeu "revărsată în inimile
395 AA, 0, I, 0,261 | ci se străduiesc să placă lui Dumnezeu mai mult decât
396 AA, 0, II, 0,268 | aducă oamenilor mesajul lui Cristos şi harul Său, ci
397 AA, 0, II, 0,268 | distincte, în planul unic al lui Dumnezeu ele sunt astfel
398 AA, 0, II, 0,269 | în Cristos şi prin harul Lui. Aşadar apostolatul Bisericii
399 AA, 0, II, 0,269 | cuvinte şi fapte, mesajul lui Cristos şi a-i împărtăşi
400 AA, 0, II, 0,269 | Cristos şi a-i împărtăşi harul Lui. Acest lucru se realizează
401 AA, 0, II, 0,273 | ferventă, "căci dragostea lui Cristos nu ne dă răgaz" (
402 AA, 0, II, 0,279 | În privinţa lumii, planul lui Dumnezeu este ca oamenii
403 AA, 0, II, 0,281 | În sfârşit, I-a plăcut lui Dumnezeu să adune laolaltă
404 AA, 0, II, 0,283 | toate dreptatea Împărăţiei lui Dumnezeu. Sfera lucrurilor
405 AA, 0, II, 0,284 | să fie semne ale misiunii Lui mesianice (cf. Mt
406 AA, 0, II, 0,292 | toată laolaltă în jurul lui Cristos prin legătura dragostei,
407 AA, 0, II, 0,292 | privit în aproapele chipul lui Dumnezeu, după care a fost
408 AA, 0, III, 0,294 | Ca părtaşi la misiunea lui Cristos Preot, Profet şi
409 AA, 0, III, 0,302 | la râspândirea cuvântului lui Dumnezeu, mai ales prin
410 AA, 0, III, 0,302 | preocupe de nevoile Poporului lui Dumnezeu răspândit pe întreg
411 AA, 0, III, 0,302 | pentru creştini să restituie lui Dumnezeu o parte din bunurile
412 AA, 0, III, 0,306 | este pătruns de spiritul lui Cristos şi însufleţit de
413 AA, 0, III, 0,306 | adevăraţi martori vii ai lui Cristos între cei de o seamă
414 AA, 0, III, 0,310 | şi crainici călători ai lui Cristos şi să se comporte
415 AA, 0, IV, 0,312 | individual şi multiplele lui forme) ~ Apostolatul
416 AA, 0, IV, 0,314 | fel ei devin colaboratorii lui Dumnezeu Creatorul, Răscumpărătorul
417 AA, 0, IV, 0,314 | prin care devin asemenea lui Cristos care suferă (cf.
418 AA, 0, IV, 0,320 | mulţumind din adâncul inimii lui Dumnezeu, care, şi în timpurile
419 AA, 0, IV, 0,321 | că omul este, prin firea lui, social şi că I-a plăcut
420 AA, 0, IV, 0,321 | social şi că I-a plăcut lui Dumnezeu ca pe cei ce cred
421 AA, 0, IV, 0,321 | Cristos să-i adune în Poporul lui Dumnezeu (cf.
422 AA, 0, IV, 0,330 | iar altele dau mărturie lui Cristos în mod deosebit
423 AA, 0, IV, 0,331 | bogate pentru Împărăţia lui Cristos şi care, pe drept
424 AA, 0, V, 0,334 | pus să conducă Biserica lui Dumnezeu (cf. Fapte
425 AA, 0, V, 0,337 | să orienteze exercitarea lui spre binele comun al Bisericii
426 AA, 0, V, 0,337 | în funcţie de diversele lui forme şi obiective. ~
427 AA, 0, V, 0,337 | strâns anumite forme ale lui de propria sa misiune apostolică,
428 AA, 0, VI, 0,342 | să îndeplinească misiunea lui Cristos şi a Bisericii,
429 AA, 0, VI, 0,342 | care dă viaţă Poporului lui Dumnezeu şi care îi inspiră
430 AA, 0, VI, 0,343 | la recunoaşterea iubirii lui Dumnezeu faţă de toţi oamenii,
431 AA, 0, VI, 0,343 | vii şi activi ai Poporului lui Dumnezeu. Preoţii să aibă
432 AA, 0, VI, 0,344 | a vesti tuturor mesajul lui Cristos. ~ Însă,
433 AA, 0, Înd, 0,346 | şi promtitudine la glasul lui Cristos, care în clipa de
434 AA, 0, Înd, 0,353 | fie promulgate spre slava lui Dumnezeu. ~ Roma,
435 DH | SLUJITOR AL SLUJITORILOR LUI DUMNEZEU,~ÎMPREUNĂ CU PĂRINŢII
436 DH, 0, Intro, 0,357 | care oamenii, slujindu-I Lui, pot ajunge la mântuire
437 DH, 0, Intro, 0,359 | adevărul, mai ales în privinţa lui Dumnezeu şi a Bisericii
438 DH, 0, Intro, 0,359 | îndatoririi de a aduce cult lui Dumnezeu se referă la imunitatea
439 DH, 0, Intro, 0,359 | faţă de Biserica unică a lui Cristos. Pe lângă aceasta,
440 DH, 0, I, 0,360 | este cunoscută din cuvântul lui Dumnezeu revelat şi pe calea
441 DH, 0, I, 0,364 | Dumnezeu şi faţă de sfânta Lui voinţă. ~ Dacă, ţinând
442 DH, 0, I, 0,364 | acţionează împotriva voinţei lui Dumnezeu şi împotriva drepturilor
443 DH, 0, I, 0,365 | umană şi de aceea folosirea lui este supusă anumitor norme
444 DH, 0, II, 0,367 | amploarea ei, arată respectul lui Cristos faţă de libertatea
445 DH, 0, II, 0,367 | datoriei de a crede în cuvântul lui Dumnezeu şi ne învaţă spiritul
446 DH, 0, II, 0,368 | catolice cuprins în cuvântul lui Dumnezeu şi propovăduit
447 DH, 0, II, 0,368 | omul trebuie să-I răspundă lui Dumnezeu printr-o credinţă
448 DH, 0, II, 0,368 | atras de Tatăl, Îi oferă lui Dumnezeu o supunere liberă
449 DH, 0, II, 0,369 | Modul de a acţiona al lui Cristos şi al Apostolilor
450 DH, 0, II, 0,369 | lăsând pedeapsa pe seama lui Dumnezeu în ziua Judecăţii.
451 DH, 0, II, 0,373 | Slujitorul desăvârşit al lui Dumnezeu care "nu va frânge
452 DH, 0, II, 0,375 | drepturile superioare ale lui Dumnezeu: "Daţi Cezarului
453 DH, 0, II, 0,375 | ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele care sunt
454 DH, 0, II, 0,375 | Dumnezeu cele care sunt ale lui Dumnezeu" (Mt
455 DH, 0, II, 0,377 | respingeau. Căci împărăţia Lui nu se apără cu sabia, ci
456 DH, 0, II, 0,377 | de cuvântul şi exemplul lui Cristos, au urmat aceeaşi
457 DH, 0, II, 0,377 | începuturile Bisericii, ucenicii lui Cristos s-au străduit să-i
458 DH, 0, II, 0,377 | pe oameni la mărturisirea lui Cristos Domnul nu prin constrângere,
459 DH, 0, II, 0,377 | prin puterea cuvântului lui Dumnezeu. Ei vesteau cu
460 DH, 0, II, 0,377 | cu tărie tuturor planul lui Dumnezeu Mântuitorul "care
461 DH, 0, II, 0,379 | da socoteală pentru sine lui Dumnezeu" (Rom
462 DH, 0, II, 0,381 | propria conştiinţă. Asemenea lui Cristos, Apostolii s-au
463 DH, 0, II, 0,381 | mărturie despre adevărul lui Dumnezeu, plini de îndrăzneală
464 DH, 0, II, 0,381 | pentru "a vesti cuvântul lui Dumnezeu cu încredere" (
465 DH, 0, II, 0,383 | este într-adevăr puterea lui Dumnezeu spre mântuirea
466 DH, 0, II, 0,383 | exemplul blândeţii şi modestiei lui Cristos, ei au propovăduit
467 DH, 0, II, 0,383 | au propovăduit cuvântul lui Dumnezeu pe deplin încrezători
468 DH, 0, II, 0,383 | nimici forţele potrivnice lui Dumnezeu şi de a-i duce
469 DH, 0, II, 0,383 | împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu" (Rom
470 DH, 0, II, 0,385 | opunea puterii sfinte a lui Dumnezeu: "Se cuvine să
471 DH, 0, II, 0,388 | Biserica merge pe urmele lui Cristos şi ale Apostolilor) ~
472 DH, 0, II, 0,388 | evanghelic, urmează calea lui Cristos şi a Apostolilor
473 DH, 0, II, 0,388 | demnităţii omului şi revelaţiei lui Dumnezeu şi favorizează
474 DH, 0, II, 0,388 | dacă în viaţa Poporului lui Dumnezeu peregrinând prin
475 DH, 0, II, 0,389 | care Fiul Unul-născut al lui Dumnezeu a înzestrat Biserica
476 DH, 0, II, 0,389 | lucrează împotriva voinţei lui Dumnezeu. Libertatea Bisericii
477 DH, 0, II, 0,392 | astfel încât "cuvântul lui Dumnezeu să se răspândească
478 DH, 0, II, 0,394 | este bun şi primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru,
479 DH, 0, II, 0,396 | Bisericii. Căci din voinţa lui Cristos Biserica catolică
480 DH, 0, II, 0,398 | acelaşi timp totuşi, iubirea lui Cristos îl îndeamnă fără
481 DH, 0, II, 0,399 | să fie dusă, prin harul lui Cristos şi puterea Duhului
482 DH, 0, II, 0,399 | libertate a măririi fiilor lui Dumnezeu" (Rom
483 DH, 0, II, 0,401 | fie promulgate spre slava lui Dumnezeu. ~ Roma,
484 AG | SLUJITOR AL SLUJITORILOR LUI DUMNEZEU,~ÎMPREUNĂ CU PĂRINŢII
485 AG, 0, Intro, 0,405 | Biserica, mergând pe urmele lui Cristos, "au propovăduit
486 AG, 0, Intro, 0,405 | astfel încât cuvântul lui Dumnezeu să se răspândească
487 AG, 0, Intro, 0,407 | 1) şi Împărăţia lui Dumnezeu să fie vestită
488 AG, 0, Intro, 0,407 | familie şi un singur popor al lui Dumnezeu. ~ De aceea
489 AG, 0, Intro, 0,407 | Sfântul Conciliu, mulţumind lui Dumnezeu pentru lucrările
490 AG, 0, Intro, 0,407 | credincioşilor, pentru ca Poporul lui Dumezeu, înaintând pe calea
491 AG, 0, Intro, 0,407 | răspândească pretutindeni Împărăţia lui Cristos Domnul, care cuprinde
492 AG, 0, I, 0,408 | Duhului Sfânt, după planul lui Dumnezeu Tatăl. ~
493 AG, 0, I, 0,408 | iubirii", adică din dragostea lui Dumnezeu Tatăl care, fiind
494 AG, 0, I, 0,411 | fericirea noastră. Şi I-a plăcut lui Dumnezeu să-i cheme pe oameni
495 AG, 0, I, 0,411 | singur popor, în care fiii Lui, care erau risipiţi, să
496 AG, 0, I, 0,412 | Acest plan universal al lui Dumnezeu de mântuire a neamului
497 AG, 0, I, 0,418 | reînnoite. Astfel, Fiul lui Dumnezeu a luat calea unei
498 AG, 0, I, 0,425 | coborârea Duhului Sfânt asupra Lui în timp ce Se afla în rugăciune,
499 AG, 0, I, 0,432 | răspândi credinţa şi mântuirea lui Cristos, atât în virtutea
500 AG, 0, I, 0,432 | avându-l în frunte pe Urmaşul lui Petru, Păstorul suprem al
1-500 | 501-954 |