Document,Part,Chapter,Paragraph,Number
1 SC, 0, I, III,60 | liturgie ritul şi cuvântul sunt strâns unite: ~ În celebrările
2 SC, 0, II, 0,87 | Euharistică, sunt atât de strâns unite între ele încât constituie
3 SC, 0, VI, 0,163| sfântă cu cât va fi mai strâns legată de acţiunea liturgică,
4 IM, 0, II, 0,218| în acest domeniu, misiune strâns legată de datoria lor generală
5 UR, 0, III, I,309| prin care rămân foarte strâns unite cu noi, o anumită
6 CD, 0, II, I,358| apostolat să fie coordonate şi strâns legate între ele sub conducerea
7 CD, 0, II, III,370| îndatoririi lor bisericeşti sunt strâns legate de funcţia lor sacră,
8 PC, 0, III, III,448| sau prin orânduire unesc strâns viaţa apostolică cu oficiul
9 PC, 0, III, III,492| Astfel ei se leagă mai strâns în slujba Bisericii şi se
10 PC, 0, III, III,520| cooperatori" sau în alt fel să fie strâns asociaţi la viaţa şi activitatea
11 OT, IV, 0, III,552| spirituală trebuie să fie strâns unită cu cea doctrinală
12 NA, 0, 0, III,1 | omenesc este din zi în zi mai strâns unit şi în care creşte interdependenţa
13 DV, 0, I, 0,40 | fapte şi cuvinte legate strâns între ele, astfel încât
14 DV, 0, II, 0,102| şi Sfânta Scriptură sunt strâns legate şi comunică între
15 DV, 0, II, 0,105| lui Dumnezeu, sunt atât de strâns legate şi asociate încât
16 AA, 0, IV, 0,330| şi membrii lor sunt mai strâns uniţi cu ele. ~ Păstrând
17 AA, 0, V, 0,337| de împrejurări, leagă mai strâns anumite forme ale lui de
18 AG, 0, I, 0,435| Totuşi acestea două sunt strâns legate de activitatea misionară
19 AG, 0, II,Conclu,461| formarea spirituală ce trebuie strâns legată de cea doctrinală
20 AG, 0, II,Conclu,461| cât posibil, în cel mai strâns contact cu poporul propriu
21 AG, 0, II,Conclu,461| la Apostoli şi să fie mai strâns ataşaţi de altar pentru
22 PO, 0, I, 0,512| Funcţia preoţilor, fiind strâns unită cu aceea a episcopilor,
23 PO, 0, I, 0,512| Evangheliei este chemat şi strâns laolaltă Poporul lui Dumnezeu,
24 PO, 0, II, I,525| operele de apostolat sunt strâns legate de Euharistie şi
25 PO, 0, III, I,563| cuvântului ei se vor uni mai strâns cu Cristos Învăţătorul şi
26 PO, 0, III, III,584| harului sacramental se unesc strâns cu Cristos Mântuitorul şi
27 GS, II, I, 0,703| societăţii umane şi creştine este strâns legat de bunul mers al comunităţii
28 GS, II, II, 0,717| cultura sunt cât se poate de strâns legate. ~ În sens
29 GS, II, IV, 0,742| depăşesc această lume sunt strâns legate între ele, şi însăşi
|