Document,Part,Chapter,Paragraph,Number
1 SC, 0, I, III,60 | adaptată. Momentul cel mai potrivit pentru predică, parte din
2 SC, 0, III, 0,105| creştină. De aceea e foarte potrivit ca primirea acestui sacrament
3 SC, 0, III, 0,107| vieţii. De aceea, timpul potrivit pentru a-l primi este cu
4 UR, 0, II, 0,287| reaşezate corect, la timpul potrivit. ~ Această reînnoire
5 CD, 0, II, I,347| Să-i înveţe, aşadar, potrivit învăţăturii Bisericii, de
6 CD, 0, II, II,363| episcopal într-un loc mai potrivit sau, în sfârşit, mai ales
7 CD, 0, II, II,364| se poată exercita cât mai potrivit slujirea mântuitoare, să
8 CD, 0, II, III,368| auxiliari au fost înzestraţi potrivit dreptului nu încetează odată
9 AA, 0, I, 0,218| îşi desăvârşeşte creşterea potrivit lucrării rânduite fiecărui
10 AG, 0, III, 0,465| asocieze, e cât se poate de potrivit să se stabilească o linie
11 AG, 0, V, 0,487| locală care, la momentul potrivit, să fie condusă de un Păstor
12 PO, 0, II, I,527| rugăciune sinceră; îi îndrumă, potrivit harurilor şi nevoilor fiecăruia,
13 PO, 0, II, I,527| sfaturile evanghelice în felul potrivit fiecăruia. Aşadar, ei îi
14 PO, 0, III, II,578| multe puncte de vedere, potrivit cu preoţia. Într-adevăr,
15 PO, 0, III, III,597| urmare, este cât se poate de potrivit ca cel puţin acolo unde
16 GS, I, I, 0,633| răul, răsună la momentul potrivit în urechea inimii: "Fă aceasta,
17 GS, I, IV, 0,695| să nu şovăie la momentul potrivit să ia iniţiative şi să le
18 GS, II, I, 0,707| întru curăţie, la timpul potrivit să poată trece de la o logodnă
19 GS, II, V, II,758| naţiunilor să se organizeze potrivit unei ordini care să corespundă
20 GS, II, V, II,766| universalitate, atât de potrivit catolicilor, şi la formarea
|