CONCLUZIE

        24 - Astfel, după ce am expus pe scurt condiţiile în care trebuie exercitată acţiunea ecumenică şi principiile după care trebuie să se conducă, ne îndreptăm cu încredere privirea spre viitor. Conciliul îi îndeamnă pe credincioşi să evite orice uşurătate sau zel imprudent, care ar putea dăuna progresului unităţii. Într-adevăr, acţiunea lor ecumenică nu poate fi decât deplin şi sincer catolică, adică fidelă adevărului pe care l-am primit de la Apostoli şi de la Părinţi şi conformă credinţei pe care Biserica catolică a mărturisit-o întotdeauna, şi în acelaşi timp această acţiune trebuie să tindă spre plinătatea în care Domnul vrea ca Trupul Său să crească de-a lungul veacurilor.
        Conciliul doreşte stăruitor ca iniţiativele fiilor Bisericii catolice să meargă mână în mână cu iniţiativele fraţilor despărţiţi, fără a se pune vreun obstacol în calea Providenţei şi cu deschidere totală faţă de inspiraţiile viitoare ale Duhului Sfânt. Pe lângă aceasta, Conciliul declară că este conştient de faptul că năzuinţa sfântă de a-i împăca pe toţi creştinii în unitatea Bisericii lui Cristos, una şi unică, depăşeşte puterile şi capacitatea omului. De aceea el îşi pune întreaga speranţă în rugăciunea lui Cristos pentru Biserică, în iubirea Tatălui faţă de noi, în puterea Duhului Sfânt. "Iar speranţa nu înşeală pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat în inimile noastre prin Duhul Sfânt ce ne-a fost dat" (Rom 5, 5).

        Toate cele stabilite în acest Decret şi fiecare în parte au plăcut Părinţilor conciliari. Iar noi, cu puterea apostolică acordată nouă de Cristos, le aprobăm, împreună cu venerabilii Părinţi, în Duhul Sfânt, le decretăm şi le stabilim şi dispunem ca cele hotărâte astfel în Conciliu să fie promulgate spre slava lui Dumnezeu.

        Roma, Sfântul Petru, 21 noiembrie 1964
        Eu, PAUL, Episcop al Bisericii Catolice
        (Urmează semnăturile Părinţilor)