CAPITOLUL I

EPISCOPII ŞI BISERICA UNIVERSALĂ

I - ROLUL EPISCOPILOR FAŢĂ DE BISERICA UNIVERSALĂ

        4 - (Puterea Colegiului Episcopal)
        Episcopii, în puterea consacrării sacramentale şi în comuniune ierarhică cu Capul şi cu membrii Colegiului, sunt constituiţi membri ai Corpului episcopal. "Ordinul episcopilor, care succede, în magisteriu şi în conducerea pastorală, Colegiului Apostolilor, sau, mai exact, în care Corpul apostolic se perpetuează neîntrerupt, este de asemenea, împreună cu Capul său, Pontiful roman, şi niciodată fără acest Cap, subiectul supremei şi deplinei puteri asupra întregii Biserici, putere care nu poate fi exercitată decât cu consimţământul Pontifului roman".
        Această putere "este exercitată solemn în Conciliul ecumenic". De aceea, Conciliul declară că toţi episcopii în calitate de membri ai Colegiului episcopal, au dreptul să participe la Conciliul ecumenic.
        "Aceeaşi putere colegială poate fi exercitată împreună cu Papa de episcopii aflaţi în lumea întreagă, cu condiţia să fie chemaţi la o acţiune colegială de către Capul Colegiului, sau cel puţin cu condiţia ca acesta să aprobe sau să accepte liber acţiunea comună a episcopilor răspândiţi pe tot pământul, aşa încât să fie vorba de un adevărat act colegial".

        5 - (Sinodul Episcopilor)
        Episcopii aleşi din diferite regiuni ale lumii, în modurile şi după normele stabilite sau urmând a fi stabilite de Pontiful roman, oferă Păstorului suprem al Bisericii o colaborare mai eficace în cadrul unui Consiliu numit Sinodul Episcopilor; acesta, acţionând în numele întregului Episcopat catolic, arată în acelaşi timp că toţi episcopii iau parte, în comuniune ierarhică, la grija faţă de întreaga Biserică.

        6 - (Episcopii - părtaşi la grija pentru Biserica întreagă)
        Ca urmaşi legitimi ai Apostolilor şi membri ai Colegiului episcopal, episcopii să se ştie mereu uniţi între ei şi să se arate preocupaţi de toate Bisericile, de vreme ce, din orânduirea lui Dumnezeu şi în virtutea îndatoririi apostolice, fiecare dintre ei este, împreună cu ceilalţi episcopi, răspunzător pentru Biserică. În mod deosebit să fie preocupaţi de acele regiuni ale globului unde cuvântul lui Dumnezeu nu a fost încă vestit sau unde, mai ales din cauza numărului mic de preoţi, credincioşii se află în primejdie de a se îndepărta de poruncile vieţii creştine şi chiar de a-şi pierde credinţa.
        Să îşi dea aşadar toată osteneala pentru ca operele de evanghelizare şi de apostolat să fie susţinute şi promovate cu zel de către credincioşi. Pe lângă aceasta, să se îngrijească de pregătirea unor slujitori ai altarului şi a unor auxiliari capabili, atât călugări cât şi laici, pentru misiuni şi pentru ţările cu prea puţini preoţi. Să aibă grijă şi ca, în măsura posibilului, unii dintre preoţii lor să meargă în teritoriile de misiuni sau în diecezele amintite, pentru a-şi exercita acolo slujirea sacră, definitiv sau cel puţin pentru o anumită perioadă.
        În afară de aceasta, episcopii să nu uite că şi în folosirea bunurilor bisericeşti trebuie să ţină seama nu numai de necesităţile diecezei lor, ci şi de ale altor Biserici particulare, căci şi acestea sunt părţi ale Bisericii unice a lui Cristos. În sfârşit, să se îngrijească, după puteri, să sprijine alte dieceze sau regiuni care suferă de pe urma unor calamităţi.

        7 - (Solicitudine faţă de episcopii persecutaţi)
        Mai presus de toate să îmbrăţişeze cu suflet frăţesc pe acei episcopi care, pentru numele lui Cristos, suferă calomnii şi prigoană, sunt ţinuţi în închisori sau împiedicaţi să-şi exercite slujirea; să arate faţă de ei o grijă autentică şi activă pentru ca suferinţele acestora să fie îndulcite şi uşurate prin rugăciunea şi acţiunea confraţilor.