|
II - EPISCOPII ŞI SCAUNUL APOSTOLIC
8 - (Puterea
episcopilor în dieceza proprie)
a). Episcopii, ca urmaşi ai
Apostolilor, au per se, în diecezele încredinţate lor,
întreaga putere legată de oficiu (potestas ordinaria), proprie
şi nemijlocită, care este necesară pentru exercitarea
îndatoririi lor pastorale, rămânând în vigoare
totdeauna şi în toate puterea pe care Pontiful roman o are în
virtutea misiunii sale de a rezerva anumite probleme pentru sine sau pentru
altă Autoritate.
b). Fiecare episcop diecezan
are facultatea de a dispensa de la legea generală a Bisericii, în
caz particular, pe credincioşii asupra cărora îşi
exercită autoritatea după normele canonice, ori de câte ori
consideră că aceasta este spre binele lor spiritual, în afara
chestiunilor pe care Autoritatea supremă a Bisericii le-a rezervat
în mod special.
9 - (Dicasterele
Curiei romane)
În exercitarea puterii
sale supreme, depline şi nemijlocite asupra întregii Biserici,
Pontiful roman se slujeşte de Dicasterele Curiei romane; aşadar
acestea îşi îndeplinesc îndatorirea în numele
şi sub autoritatea lui, pentru binele Bisericilor şi în slujba
Păstorilor.
Părinţii
Sfântului Conciliu îşi exprimă însă
dorinţa ca aceste Dicastere, care, fără îndoială, au
adus un ajutor preţios Pontifului roman şi Păstorilor Bisericii,
să fie supuse unei noi organizări mai adaptate la
necesităţile timpului, ale regiunilor şi Riturilor, mai ales
în privinţa numărului, denumirii, competenţelor, metodelor
de lucru şi coordonării activităţii lor. Părinţii
doresc de asemenea ca, având în vedere îndatorirea
pastorală proprie a episcopilor, să fie determinat mai clar rolul
Reprezentanţilor Pontifului roman.
10 -
(Membrii Dicasterelor)
Pe lângă aceasta,
deoarece Dicasterele au fost constituite pentru binele Bisericii universale,
este de dorit ca membrii lor, oficialii şi consultorii, precum şi
Reprezentanţii Pontifului roman să fie, pe cât posibil,
aleşi în mai largă măsură din regiuni diferite ale
Bisericii, aşa încât birourile sau organele centrale ale
Bisericii catolice să prezinte un caracter cu adevărat universal.
Este de dorit şi ca,
printre membrii Dicasterelor, să fie cooptaţi şi
câţiva episcopi, mai ales diecezani, care să-i poată
prezenta mai complet Supremului Pontif mentalitatea, dorinţele şi
necesităţile tuturor Bisericilor.
În sfârşit,
Părinţii conciliari socotesc că este foarte util ca aceste
Dicastere să ia mai mult în seamă părerile laicilor care
se disting prin virtute, ştiinţă şi experienţă,
astfel încât şi aceştia să aibă un rol
corespunzător în viaţa Bisericii.
|