CAPITOLUL III

COOPERAREA EPISCOPILOR LA BINELE COMUN AL MAI MULTOR DIECEZE

I. SINOADE, CONCILII ŞI CONFERINŢE EPISCOPALE

        36 - Încă din primele veacuri ale Bisericii, Episcopii, puşi în fruntea Bisericilor particulare, aflaţi în comuniunea carităţii frăţeşti şi îndemnaţi de preocuparea pentru misiunea universală încredinţată Apostolilor, şi-au unit puterile şi voinţele pentru binele comun şi pentru acela al fiecărei Biserici în parte. Pentru aceasta s-au constituit Sinoade, Concilii provinciale şi, în sfârşit, Concilii plenare în care episcopii au stabilit norme identice pentru diferitele Biserici, atât în ce priveşte transmiterea adevărurilor de credinţă cât şi pentru organizarea disciplinei bisericeşti.
        Acest sfânt Conciliu ecumenic doreşte mult ca venerabila instituţie a Sinoadelor şi a Conciliilor să fie din nou întărită, ca să se îngrijească în mod mai adecvat şi mai eficient de creşterea credinţei şi de menţinerea disciplinei în diversele Biserici, în funcţie de împrejurările timpului.

        37 - (Importanţa Conferinţelor episcopale)
        Mai ales în timpurile noastre, adeseori episcopii nu îşi pot îndeplini cum se cuvine şi cu folos misiunea decât într-o cooperare tot mai strânsă şi mai bine coordonată cu ceilalţi episcopi. Conferinţele episcopale constituite deja la mai multe naţiuni au dat până acum dovezi remarcabile de rodnicie apostolică şi de aceea Conciliul socoteşte că este extrem de oportun ca pretutindeni episcopii din aceeaşi naţiune sau regiune să se constituie într-un unic organism, adunându-se periodic pentru ca, dintr-un schimb de experienţă şi din confruntarea de păreri, să izvorască o sfântă armonizare a forţelor în vederea binelui comun al Bisericilor.
        De aceea Conciliul, în privinţa Conferinţelor episcopale, stabileşte următoarele:

        38 - (Definiţia, structura, competenţa şi cooperarea Conferinţelor)

Conferinţa episcopală este un organism în cadrul căruia Superiorii bisericeşti (Antistites) dintr-o naţiune sau dintr-un teritoriu îşi exercită în mod concordant îndatorirea pastorală pentru sporirea binelui pe care Biserica îl oferă oamenilor, mai ales prin acele forme şi metode de apostolat care se potrivesc cu împrejurările actuale. Din Conferinţa episcopală fac parte toţi Ordinariii locurilor, de orice Rit (dar nu şi Vicarii generali), episcopii coadiutori, auxiliari şi alţi episcopi titulari însărcinaţi cu o misiune specială de Scaunul apostolic sau de Conferinţele episcopale. Ceilalţi episcopi titulari, precum şi Reprezentanţii Pontifului roman - ţinând seama de misiunea specială pe care o exercită în teritoriu - nu sunt de drept membri ai Conferinţei.
Ordinariii locurilor şi coadiutorii au vot deliberativ. Auxiliarii şi ceilalţi episcopi care au dreptul să participe la Conferinţă au vot deliberativ sau consultativ, după cum hotărăsc statutele Conferinţei. Fiecare Conferinţă episcopală îşi va redacta statutele, care vor fi supuse aprobării Scaunului apostolic şi în care vor fi prevăzute, printre altele, organismele prin care se urmăreşte realizarea scopului propus, ca de exemplu: Consiliul permanent al episcopilor, Comisiile episcopale, Secretariatul general. Hotărârile Conferinţei episcopale, dacă sunt legitime şi au fost luate pe baza a cel puţin două treimi din voturile membrilor cu vot deliberativ ai Conferinţei şi dacă au fost recunoscute de Scaunul apostolic, au puterea de a obliga juridic numai în cazurile prescrise de dreptul comun canonic sau atunci când Scaunul apostolic hotărăşte în mod special acest lucru din proprie iniţiativă sau la cererea Conferinţei respective. Dacă împrejurări deosebite cer acest lucru, cu aprobarea Scaunului apostolic episcopii din mai multe naţiuni pot constitui o singură Conferinţă episcopală.
Pe lângă aceasta vor fi încurajate relaţiile dintre Conferinţele episcopale ale diverselor naţiuni pentru a promova şi asigura un bine mai mare. Se recomandă insistent ca ierarhii Bisericilor orientale, în promovarea disciplinei Bisericii proprii, în Sinoade, şi pentru a favoriza tot mai eficient activităţile îndreptate spre binele religiei, să aibă în vedere şi binele comun al întregului teritoriu, acolo unde există mai multe Biserici de Rituri diferite, confruntându-şi părerile în întruniri interituale, după normele ce vor fi stabilite de Autoritatea competentă.