Capitolul I

REVELAŢIA

        2 - (Natura şi obiectul Revelaţiei)
        I-a plăcut lui Dumnezeu, în bunătatea şi înţelepciunea Sa, să Se dezvăluie şi să facă cunoscut misterul voinţei Sale (cf. Ef 1, 9): prin Cristos, Cuvântul făcut trup, oamenii pot ajunge la Tatăl în Duhul Sfânt şi se fac părtaşi la firea dumnezeiască (cf. Ef 2, 18; 2 Pt 1, 4). Prin această Revelaţie, Dumnezeu cel nevăzut (cf. Col 1, 15; 1 Tim 1, 17), în belşugul iubirii Sale, Se adresează oamenilor ca unor prieteni (cf. Ex 33, 11; In 15, 14-15) şi intră în relaţie cu ei (cf. Bar 3, 38) pentru a-i chema şi a-i primi la împărtăşire cu El. Această economie a Revelaţiei se împlineşte prin fapte şi cuvinte legate strâns între ele, astfel încât lucrările săvârşite de Dumnezeu în istoria mântuirii scot în relief şi confirmă învăţătura şi realităţile semnificate prin cuvinte, iar cuvintele proclamă lucrările şi luminează misterul conţinut în ele. Însă profunzimea adevărului dezvăluit prin Revelaţie, atât despre Dumnezeu cât şi despre mântuirea omului, ne străluceşte în Cristos, care este Mijlocitorul şi, în acelaşi timp, plinătatea întregii Revelaţii.

        3 - (Pregătirea revelaţiei evanghelice)
        Dumnezeu, care creează şi ţine toate prin Cuvântul Său (cf. In 1, 3), oferă oamenilor, în lumea creată, o mărturie permanentă despre Sine (cf. Rom 1, 19-20). Pe lângă aceasta, voind să deschidă calea mântuirii de Sus, S-a descoperit pe Sine însuşi încă de la început protopărinţilor noştri. După căderea lor, făgăduindu-le răscumpărarea, i-a ridicat din nou în speranţa mântuirii (cf. Gen 3, 15) şi a purtat neîntrerupt de grijă neamului omenesc ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora care caută mântuirea fiind statornici în a face binele (cf. Rom 2, 6-7). La vremea stabilită de El, l-a chemat pe Abraham ca să facă din el un popor mare (cf. Gen 12, 2-3), popor pe care, după Patriarhi, l-a învăţat prin Moise şi Profeţi să-L recunoască drept singurul Dumnezeu viu şi adevărat, Părinte purtător de grijă şi Judecător drept şi să-L aştepte pe Mântuitorul făgăduit. Astfel a pregătit prin veacuri calea Evangheliei.

        4 - (Cristos desăvârşeşte Revelaţia)
        După ce de multe ori şi în multe chipuri Dumnezeu ne-a vorbit prin profeţi, "în zilele acestea din urmă ne-a vorbit prin Fiul Său" (Evr 1, 1-2). L-a trimis, aşadar, pe Fiul Său, Cuvântul cel veşnic, care luminează pe toţi oamenii, ca să locuiască între oameni şi să le descopere cele ascunse ale lui Dumnezeu (cf. In 1, 1-18). Isus Cristos, Cuvântul făcut trup, trimis "Om între oameni", "vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu" (cf. In 3, 34) şi duce la bun sfârşit lucrarea mântuirii pe care I-a încredinţat-o Tatăl (cf. In 5, 36; 17, 4). Cine Îl vede, vede şi pe Tatăl (cf. In 14, 9). Prin toată prezenţa şi manifestarea Sa, prin cuvinte şi fapte, prin semne şi minuni, dar mai ales prin moartea Sa şi prin glorioasa înviere din morţi şi, în sfârşit, prin trimiterea Duhului adevărului, El împlineşte şi desăvârşeşte Revelaţia şi o întăreşte cu mărturia divină: Dumnezeu este cu noi pentru a ne elibera de întunericul păcatului şi al morţii şi a ne învia spre viaţa veşnică.
        Aşadar, economia creştină a mântuirii, fiind legământ nou şi definitiv, nu va trece niciodată şi nu mai este de aşteptat nici o nouă revelaţie publică înainte de arătarea în glorie a Domnului nostru Isus Cristos (cf. 1 Tim 6, 14 şi Tit 2, 13).

        5 - (Revelaţia trebuie primită cu credinţă)
        Lui Dumnezeu care revelează trebuie să I se răspundă prin ascultarea credinţei (Rom 16, 26; cf. Rom 1, 5; 2 Cor 10, 5-6), prin care omul se încredinţează total, în mod liber, lui Dumnezeu, oferind "lui Dumnezeu care revelează supunerea deplină a minţii şi a voinţei" şi dându-şi de bună voie adeziunea la revelaţia făcută de El. Pentru a oferi lui Dumnezeu această credinţă, omul are nevoie de harul Lui, care îi iese în întâmpinare şi îl ajută, precum şi de ajutoarele lăuntrice ale Duhului Sfânt, care să-i mişte inima şi să i-o îndrepte spre Dumnezeu, să-i deschidă ochii minţii şi să-i facă "pe toţi să îmbrăţişeze şi să creadă cu bucurie adevărul". Iar pentru ca înţelegerea revelaţiei să se adâncească mereu mai mult, tot Duhul Sfânt desăvârşeşte necontenit credinţa, prin darurile Sale.

        6 - (Adevărurile revelate)
        Prin Revelaţia divină, Dumnezeu a voit să Se facă cunoscut şi să Se împărtăşească pe Sine şi hotărârile veşnice ale voinţei Sale referitor la mântuirea oamenilor, "pentru a-i face părtaşi de bunurile dumnezeieşti, care depăşesc cu totul capacitatea de înţelegere a minţii omeneşti".
        Sfântul Conciliu afirmă că "Dumnezeu, începutul şi sfârşitul a toate, poate fi cunoscut cu certitudine din lucrurile create, prin lumina naturală a raţiunii umane" (cf. Rom 1, 20); iar prin Revelaţia Sa, "cele ce, în lucrurile divine, nu sunt în sine de nepătruns pentru raţiunea umană pot fi cunoscute de către toţi chiar şi în condiţia actuală a neamului omenesc, cu certitudine deplină şi fără amestec de eroare".