|
Capitolul III: DIVERSELE
DOMENII DE APOSTOLAT
9
- Laicii îşi exercită apostolatul lor multiform şi
în Biserică şi în lume. În ambele li se deschid
diferite domenii de acţiune apostolică, dintre care vrem să
amintim principalele: comunităţile bisericeşti, familia, tineretul,
mediile sociale, viaţa naţională şi
internaţională. Deoarece în zilele noastre femeile iau tot mai
activ parte la întreaga viaţă socială, este foarte
important să crească participarea lor şi în diferitele
sectoare ale apostolatului Bisericii.
10
- (Comunităţile bisericeşti)
Ca părtaşi la
misiunea lui Cristos Preot, Profet şi Rege, laicii îşi au
partea lor activă în viaţa şi în acţiunea
Bisericii. Înlăuntrul comunităţilor bisericeşti
acţiunea lor este atât de necesară încât,
fără ea, însuşi apostolatul Păstorilor de cele mai
multe ori nu-şi poate atinge deplina eficacitate. Asemeni
bărbaţilor şi femeilor care îl ajutau pe Pavel în
vestirea Evangheliei (cf. Fapte 18,
18. 26; Rom 16, 3), laicii
înzestraţi cu un adevărat spirit apostolic suplinesc ceea ce le
lipseşte fraţilor lor şi îi întăresc
sufleteşte atât pe păstori cât şi pe ceilalţi
membri ai poporului credincios (cf. 1 Cor
16, 17-18). Căci ei, hrăniţi prin participarea
activă la viaţa liturgică a comunităţii,
participă cu zel şi la lucrările ei apostolice;
călăuzesc spre Biserică oameni care erau, poate, foarte departe
de ea; colaborează cu devotament la râspândirea
cuvântului lui Dumnezeu, mai ales prin cateheză;
punându-şi la dispoziţie priceperea, fac mai eficace slujirea
mântuirii sufletelor precum şi administrarea bunurilor Bisericii.
Parohia oferă un exemplu
strălucit de apostolat comunitar, căci ea adună laolaltă
diversitatea umană care face parte din ea şi o implantează
în universalitatea Bisericii. Laicii să se obişnuiască,
aşadar, să lucreze în parohie, în strânsă
unire cu preoţii lor, să prezinte comunităţii Bisericii
problemele proprii şi ale lumii, precum şi întrebările cu
privire la mântuirea oamenilor, pentru a fi cercetate şi rezolvate
în comun; să contribuie, după posibilităţi, la orice
iniţiativă apostolică şi misionară a familiei lor
bisericeşti.
Laicii să cultive neîncetat
simţul diecezei, a cărei celulă este parohia, gata
întotdeauna ca, la îndemnul Păstorului lor, să- şi
pună la dispoziţie capacitatea în realizarea iniţiativelor
diecezane. Mai mult, pentru a răspunde nevoilor oraşelor şi ale
zonelor rurale, să nu-şi limiteze colaborarea la hotarele parohiei
sau ale diecezei, ci să se străduiască să o extindă la
dimensiuni interparohiale, interdiecezane, naţionale sau
internaţionale, cu atât mai mult cu cât, crescând zilnic
mişcările de populaţie, dezvoltându-se relaţiile
reciproce şi facilitându-se comunicaţiile, nici o parte a
societăţii nu mai poate rămâne închisă în
sine. Aşadar laicii să se preocupe de nevoile Poporului lui Dumnezeu
răspândit pe întreg pământul. În primul
rând să aibă la inimă operele misionare, oferindu-le
ajutoare materiale sau chiar personale: este o datorie şi o cinste pentru
creştini să restituie lui Dumnezeu o parte din bunurile pe care le
primesc de la El.
11
- (Familia)
Deoarece Creatorul a toate a
făcut din comunitatea conjugală începutul şi temelia
societăţii umane şi prin harul Său a făcut-o un
sacrament mare în Cristos şi în Biserică (cf.
Ef 5, 32), apostolatul soţilor şi al
familiilor are o deosebită importanţă şi pentru Biserică
şi pentru societatea civilă.
Soţii creştini sunt
colaboratori ai harului şi martori ai credinţei unul faţă
de altul şi faţă de copiii lor şi de ceilalţi membri
ai familiei. Ei sunt pentru copiii lor cei dintâi vestitori ai
credinţei şi educatori; prin cuvânt şi exemplu îi
formează la viaţa creştină şi apostolică,
îi ajută cu prudenţă în alegerea vocaţiei, iar
dacă în ei se vădeşte o chemare sfântă, o
favorizează cu toată grija.
A fost întotdeauna
îndatorirea soţilor, dar astăzi aceasta constituie partea
principală a apostolatului lor, să manifeste şi să
dovedească prin viaţa lor indisolubilitatea şi sfinţenia
legăturii căsătoriei, să afirme cu tărie dreptul
şi îndatorirea părinţilor şi a tutorilor de a-şi
educa în spirit creştin copiii, să apere demnitatea şi
autonomia legitimă a familiei. Să-şi dea, aşadar,
concursul, ei şi ceilalţi creştini, împreună cu
oamenii de bunăvoinţă, pentru ca în societatea civilă
aceste drepturi să fie păstrate neatinse; în conducerea
societăţii să se ţină seama de nevoile familiei
în ce priveşte locuinţa, educarea copiilor, condiţiile de
muncă, securitatea socială şi impozitele; în reglementarea
emigrărilor să fie total ocrotită convieţuirea
familială.
Familia a primit de la Dumnezeu
misiunea de a fi celula de bază şi vitală a
societăţii. Ea şi-o va îndeplini dacă, prin iubirea
şi respectul membrilor ei unii faţă de alţii şi prin
rugăciunea înălţată către Dumnezeu în
comun, va apărea ca sanctuarul casnic al Bisericii; dacă,
întreaga familie se va insera în cultul liurgic al Bisericii;
dacă, în sfârşit, familia va oferi o ospitalitate
activă, dacă va promova dreptatea şi alte fapte bune pentru
slujirea tuturor fraţilor aflaţi în nevoi. Printre diferitele
fapte de apostolat familial pot fi enumerate: adoptarea copiilor
părăsiţi, buna primire a străinilor, sprijinirea bunului
mers al şcolilor, ajutorarea adolescenţilor cu sfatul şi cu
fapta, ajutarea logodnicilor pentru a se pregăti mai bine la
căsătorie, participarea la acţiunile de catehizare, sprijinirea
soţilor şi familiilor care se află în greutăţi
materiale sau morale, asigurarea, pentru cei în vârstă, nu
numai a celor necesare, ci şi a unei părţi echitabile din
roadele progresului economic.
Întotdeauna şi
pretutindeni, dar mai ales în zonele în care se aruncă primele
seminţe ale Evangheliei, sau unde Biserica se află la
începuturi ori în mari greutăţi, familiile creştine,
aderând la Evanghelie cu toată viaţa lor şi oferind un
exemplu de căsătorie creştină, dau în faţa lumii
o mărturie deosebit de preţioasă despre Cristos.
Pentru ca apostolatul
să-şi poată atinge mai uşor scopurile, poate fi oportun ca
familiile să se grupeze în asociaţii.
12
- (Tineretul)
Tinerii exercită în
societatea de azi o influenţă foarte importantă.
Împrejurările vieţii lor, mentalitatea precum şi
înseşi relaţiile cu familia proprie s-au schimbat profund.
Adesea ei trec prea repede la o nouă condiţie socială şi
economică. În timp ce importanţa lor socială şi chiar
politică sporeşte din zi în zi, ei par insuficient
pregătiţi pentru a-şi asuma corespunzător noile
îndatoriri.
Această creştere a
ponderii lor în societate le pretinde o activitate apostolică pe
măsură, şi însăşi firea lor îi dispune la
aceasta. Prin maturizarea conştiinţei propriei
personalităţi, îndemnaţi de entuziasm vital şi de
energie exuberantă, ei îşi asumă responsabilitatea ce le
revine şi doresc să participe activ la viaţa socială
şi culturală: acest zel, dacă este pătruns de spiritul lui
Cristos şi însufleţit de ascultare şi de iubire
faţă de Păstorii Bisericii, dă speranţa unor roade
foarte îmbelşugate. Ei trebuie să fie apostolii cei
dintâi şi imediaţi ai tinerilor, exercitând cu
responsabilitate proprie apostolatul între ei, în funcţie de
mediul social în care trăiesc.
Adulţii să aibă
grijă să ajungă cu tinerii la un dialog prietenesc prin care
şi unii şi alţii, depăşind deosebirea de
vârstă, să se cunoască reciproc şi să-şi
comunice unii altora bogăţiile ce le sunt proprii. În primul
rând prin exemplu şi, când se dă ocazia, prin sfat
prudent şi ajutor real, adulţii să-i stimuleze pe tineri la
apostolat. La rândul lor, tinerii să nutrească respect şi
încredere faţă de adulţi şi, cu toate că sunt
înclinaţi din fire spre ce e nou, să aprecieze cum se cuvine
tradiţiile demne de laudă.
Şi copiii îşi
au activitatea apostolică proprie. După puterile lor ei sunt
adevăraţi martori vii ai lui Cristos între cei de o seamă
cu ei.
13
- (Mediul social)
Apostolatul în mediul
social, adică preocuparea de a pătrunde de spirit creştin
mentalitatea şi moravurile, legile şi structurile
comunităţii în care trăieşte fiecare, este
într-o atât de mare măsură misiunea şi
obligaţia laicilor încât nu poate fi niciodată
împlinit cum se cuvine de către altcineva. În acest domeniu
laicii pot desfăşura apostolatul semenului faţă de semen.
Aici ei completează mărturia vieţii cu mărturia
cuvântului. La nivelul muncii, sau al profesiei, sau al studiului, sau al
domiciliului, sau al timpului liber, sau al asociaţiilor, ei sunt cei mai
apţi pentru a-şi ajuta fraţii.
Laicii împlinesc
această misiune a Bisericii în lume în primul rând prin
coerenţa dintre viaţă şi credinţă, prin care ei
devin lumina lumii; prin probitate în tot ceea ce fac, prin care îi
atrag pe toţi spre iubirea adevărului şi a binelui şi,
în cele din urmă, spre Cristos şi spre Biserică; prin
iubirea frăţească prin care, împărtăşind
viaţa, munca, durerile şi aspiraţiile lor, ei dispun pe
neobservate inimile tuturor faţă de acţiunea harului; prin
conştiinţa deplină a rolului propriu în edificarea
societăţii în care se străduiesc să-şi
îndeplinească îndatoririle familiale, sociale şi
profesionale cu generozitate creştină. Astfel, modul lor de a
acţiona pătrunde treptat mediul în care trăiesc şi
muncesc.
Acest apostolat trebuie
să-i cuprindă pe toţi oamenii care trăiesc în mediul
respectiv şi să nu excludă nici un bine spiritual sau material
care li se poate face. Însă adevăraţii apostoli,
nemulţumindu-se numai cu această activitate, se străduiesc
să-L vestească pe Cristos aproapelui şi prin cuvinte.
Într-adevăr, mulţi oameni nu pot auzi Evanghelia şi nu-L
pot cunoaşte pe Cristos decât prin laicii cu care vin în
contact.
14
- (Sfera naţională şi internaţională)
Un imens câmp de
apostolat este deschis în sfera naţională şi
internaţională, unde în primul rând laicii sunt
administratorii înţelepciunii creştine. În dragostea de
patrie şi în îndeplinirea fidelă a îndatoririlor
cetăţeneşti, catolicii să se simtă obligaţi
să promoveze adevăratul bine comun şi să facă astfel
încât opinia lor să fie luată în seamă, pentru
ca puterea civilă să se exercite cu dreptate, iar legile să
corespundă exigenţelor morale şi binelui comun. Catolicii competenţi
în problemele mari ale ţării şi întăriţi
cum se cuvine în credinţa şi învăţătura
creştină să nu refuze funcţiile publice, deoarece, exercitându-le
cu vrednicie, pot contribui la binele comun şi, în acelaşi
timp, pot deschide calea Evangheliei.
Catolicii să caute să
colaboreze cu toţi oamenii de bunăvoinţă pentru a promova
tot ce este adevărat, tot ce este drept, tot ce este sfânt, tot ce
este vrednic de iubire (cf. Fil 4, 8). Să
fie în dialog cu ei, întâmpinându-i cu pricepere
şi omenie şi să cerceteze felul în care instituţiile
sociale şi publice ar putea fi perfecţionate în spiritul
Evangheliei.
Printre semnele timpului
nostru, merită amintită în mod special creşterea
nestăvilită a simţului de solidaritate între toate
popoarele şi este datoria apostolatului laicilor să-l promoveze cu
solicitudine şi să-l transforme într-o aspiraţie
sinceră şi reală de fraternitate. Pe lângă aceasta,
laicii trebuie să aibă înaintea ochilor domeniul
internaţional, precum şi problemele şi soluţiile teoretice
sau practice care apar, mai ales în legătură cu popoarele
în curs de dezvoltare.
Toţi cei care
lucrează în ţări străine sau le dau ajutor să nu
uite că relaţiile dintre popoare trebuie să fie un adevărat
schimb frăţesc în care ambele părţi dau şi
totodată primesc. Cei ce călătoresc în
străinătate pentru îndeplinirea unor activităţi
internaţionale sau din motive de afaceri sau turistice să-şi
aducă aminte că ei sunt pretutindeni şi crainici
călători ai lui Cristos şi să se comporte
într-adevăr ca atare.
|