Capitolul VI: FORMAŢIA ÎN VEDEREA APOSTOLATULUI

        28 - Apostolatul îşi poate atinge eficacitatea deplină numai cu condiţia unei formaţii multiple şi integrale; aceasta este cerută nu numai de progresul continuu, spiritual şi doctrinal, al laicului, ci şi de diferitele împrejurări legate de lucruri, de persoane şi de îndatoririle la care trebuie să-şi poată adapta activitatea. Această formaţie la apostolat trebuie să se întemeieze pe principiile afirmate şi proclamate de către Conciliu. În afară de formaţia comună a tuturor creştinilor, multe dintre formele de apostolat cer şi o formaţie specifică şi particulară datorită diversităţii persoanelor şi împrejurărilor.

        29 - (Principii pentru formarea laicilor în vederea apostolatului)
        Deoarece laicii participă într-un mod specific la misiunea Bisericii, formaţia lor apostolică primeşte o caracteristică specială de la însăşi natura seculară proprie laicilor şi de la spiritualitatea ei specifică.
        Formarea la apostolat presupune o pregătire umană integrală, conformă cu personalitatea şi condiţiile de viaţă ale fiecăruia. Într-adevăr, laicul, cunoscând bine lumea contemporană, trebuie să fie un membru al societăţii proprii şi să se afle la nivelul ei de cultură.
        În primul rând, însă, laicul trebuie să înveţe să îndeplinească misiunea lui Cristos şi a Bisericii, trăind din credinţă misterul divin al Creaţiei şi al Răscumpărării sub călăuzirea Duhului Sfânt care dă viaţă Poporului lui Dumnezeu şi care îi inspiră cu putere pe toţi oamenii să iubească pe Dumnezeu Tatăl şi, în El, lumea şi oamenii. Această formaţie trebuie considerată baza şi condiţia oricărui apostolat rodnic.
        În afară de formaţia spirituală, e necesară o solidă pregătire doctrinală, şi anume teologică, etică, filozofică, adaptată vârstei, condiţiei şi înzestrării fiecăruia. Să nu fie neglijată importanţa culturii generale alături de formaţia practică şi tehnică.
        Pentru a cultiva bunele relaţii umane, trebuie cultivate valorile cu adevărat omeneşti, în primul rând arta convieţuirii şi colaborării frăţeşti precum şi a stabilirii dialogului cu semenii.
        Însă deoarece formarea laicului pentru apostolat nu se poate limita la instruirea teoretică, în mod gradat şi prudent, încă de la începutul formaţiei sale, laicul să înveţe să privească, să judece şi să facă totul în lumina credinţei, să se formeze şi să se perfecţioneze pe sine împreună cu ceilalţi prin acţiune şi astfel să intre activ în slujba Bisericii. Această formaţie, care trebuie mereu perfecţionată în funcţie de maturizarea persoanei umane şi de evoluţia problemelor, cere o cunoaştere tot mai profundă şi o acţiune tot mai adaptată. În îndeplinirea tuturor exigenţelor formaţiei trebuie să se ţină seama mereu de unitatea şi integritatea persoanei umane, astfel încât să-i fie ocrotite şi sporite armonia şi echilibrul.
        În acest fel laicul se inserează profund şi activ în însăşi realitatea sferei temporale şi participă eficient la mersul ei şi, în acelaşi timp, ca membru viu şi martor al Bisericii, o face prezentă şi activă în sânul realităţilor pământeşti.

        30 - (Cei care asigură formaţia în vederea apostolatului)
        Formaţia în vederea apostolatului trebuie să fie inclusă deja în primele elemente de educaţie a copiilor, însă în mod deosebit trebuie iniţiaţi la apostolat adolescenţii şi tinerii şi trebuie să fie ajutaţi să se pătrundă de acest spirit. Formaţia lor trebuie perfecţionată apoi toată viaţa, după cum o cer noile îndatoriri asumate. Este evident, aşadar, că aceia cărora le revine sarcina educaţiei creştine au şi îndatorirea formării pentru apostolat.
        Este sarcina părinţilor, în familie, să-şi dispună copiii, încă de mici, la recunoaşterea iubirii lui Dumnezeu faţă de toţi oamenii, să-i înveţe treptat, mai ales prin pilda lor, grija faţă de nevoile atât materiale cât şi spirituale ale aproapelui. Aşadar întreaga familie şi viaţa ei comună trebuie să devină o ucenicie a apostolatului.
        Pe lângă aceasta, copiii trebuie educaţi astfel încât, depăşind cadrul familiei, să-şi deschidă inima faţă de comunităţile bisericeşti şi pământeşti. Să fie în aşa fel integraţi în comunitatea parohială încât şă-şi dobândească înlăuntrul ei conştiinţa de a fi membri vii şi activi ai Poporului lui Dumnezeu. Preoţii să aibă mereu prezentă, în cateheză şi în slujirea cuvântului, în direcţiunea spirituală precum şi în celelalte îndatoriri pastorale, sarcina formării pentru apostolat.
        De asemenea şcolile, colegiile şi celelalte instituţii catolice de educaţie trebuie să trezească şi să dezvolte la tineri simţul catolic şi acţiunea apostolică. Dacă această formaţie lipseşte, fie pentru că tinerii nu frecventează aceste şcoli, fie din alt motiv, trebuie cu atât mai mult să se îngrijească de ea părinţii, păstorii sufleteşti şi asociaţiile apostolice. Profesorii şi educatorii, care prin chemarea şi îndatorirea lor exercită una dintre cele mai înalte forme de apostolat laic, să fie pătrunşi de învăţătura necesară şi de arta pedagogică prin care să poată transmite în mod eficient această formaţie.
        Diferitele grupări şi asociaţii ale laicilor consacrate apostolatului sau altor scopuri supranaturale trebuie să favorizeze în mod atent şi statornic formaţia la apostolat, în funcţie de obiectivele şi modalităţile proprii. Ele sunt adesea, de altfel, calea obişnuită pentru o formaţie corespunzătoare la apostolat. Într-adevăr, în ele se dobândeşte o formaţie doctrinală, spirituală şi practică. Membrii, împreună cu colegii şi prietenii lor, în grupuri mici, cântăresc metodele şi roadele activităţii lor apostolice şi îşi confruntă viaţa de fiecare zi cu Evanghelia.
        O astfel de formaţie trebuie organizată în aşa fel încât să se ţină seama de întregul apostolat al laicilor, care trebuie exercitat nu numai în cadrul grupurilor din asociaţii, ci şi în toate împrejurările, în întreaga viaţă, mai ales profesională şi socială.
        Mai mult, fiecare trebuie să se pregătească personal în mod activ pentru apostolat, necesitate deosebit de presantă în special la vârsta adultă. Într-adevăr, pe măsura înaintării în vârstă, sufletul se deschide mai mult şi fiecare îşi poate descoperi mai clar talentele cu care l-a înzestrat Dumnezeu şi poate exercita cu mai mult folos carismele care i-au fost dăruite de Duhul Sfânt spre binele fraţilor săi.

        31 - (Adaptarea formaţiei la diferite tipuri de apostolat)
        Diferitele forme de apostolat necesită şi o formaţie adecvată lor.
        a. În privinţa apostolatului de evanghelizare şi sfinţire a oamenilor, laicii trebuie formaţi în mod deosebit pentru stabilirea dialogului cu alţii, credincioşi sau necredincioşi, pentru a vesti tuturor mesajul lui Cristos.
        Însă, întrucât în vremurile noastre se răspândeşte, chiar şi între catolici, materialismul de diverse feluri, laicii nu numai că trebuie să înveţe cu mai multă atenţie doctrina catolică, mai ales punctele contestate, ci şi să ofere o mărturie de viaţă evanghelică împotriva oricărei forme de materialism.
        b. În privinţa transformării creştine a sferei lucrurilor pământeşti, laicii să fie instruiţi asupra adevăratei semnificaţii şi valori a bunurilor vremelnice, atât în sine cât şi referitor la toate finalităţile persoanei umane; să se deprindă la dreapta folosire a lucrurilor şi la organizarea instituţiilor, având mereu drept scop binele comun, după principiile învăţăturii morale şi sociale a Bisericii. În mod deosebit laicii să-şi însuşească astfel principiile şi concluziile doctrinei sociale încât să devină capabili să colaboreze şi ei la dezvoltarea acesteia precum şi la aplicarea ei corectă în diferitele situaţii.
        c. Deoarece faptele de caritate şi milostenie oferă o minunată mărturie de viaţă creştină, formaţia apostolică trebuie să ducă şi la exercitarea lor, pentru ca încă din copilărie credincioşii să înveţe să ia parte la suferinţele fraţilor lor şi să le vină în ajutor cu generozitate când se află în nevoi.

        32 - (Mijloace)
        Laicii consacraţi apostolatului dispun de multe mijloace: sesiuni, congrese, reculegeri, exerciţii spirituale, întâlniri frecvente, conferinţe, cărţi şi comentarii pentru o mai profundă cunoaştere a Sfintei Scripturi şi a învăţăturii catolice, pentru hrănirea vieţii spirituale precum şi pentru a se informa asupra condiţiilor de viaţă din lume şi pentru a găsi şi a folosi metode potrivite.
        Aceste mijloace de formare sunt în funcţie de diferitele forme de apostolat şi de mediile în care acesta se exercită.
        În acest scop s-au înfiinţat şi centre sau institute superioare care au dat deja rezultate excelente.
        Sfântul Conciliu se bucură de astfel de iniţiative, care sunt deja înfloritoare pe alocuri, şi doreşte ca ele să fie extinse şi în alte părţi, acolo unde este necesar.
        În afară de aceasta, să se înfiinţeze Centre de documentare şi de studii nu numai în domeniul teologic, ci şi antropologic, psihologic, sociologic, metodologic pentru o mai bună dezvoltare a aptitudinilor laicilor, bărbaţi şi femei, tineri şi adulţi, pentru toate sectoarele de apostolat.