Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Conciliul Vatican II

IntraText CT - Text

  • Decret privind activitatea misionara a Bisericii "AD GENTES"
      • Capitolul II OPERA MISIONARA ÎN SINE
        • II. PROPOVADUIREA EVANGHELIEI SI ADUNAREA POPORULUI LUI DUMNEZEU
Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

II. PROPOVĂDUIREA EVANGHELIEI ŞI ADUNAREA POPORULUI LUI DUMNEZEU

        13 - (Evanghelizarea şi convertirea)
        Pretutindeni unde Dumnezeu deschide o poartă cuvântului pentru a vorbi despre misterul lui Cristos, tuturor oamenilor trebuie li se vestească cu îndrăzneală şi stăruinţă Dumnezeul cel viu şi Acela pe care L-a trimis spre mântuirea tuturor, Isus Cristos, pentru ca necreştinii, Duhul Sfânt deschizându-le inima, creadă şi se întoarcă liber la Domnul şi se ataşeze sincer de El, care, fiind "Calea, Adevărul şi Viaţa" (In 14, 6), le împlineşte toate aşteptările spirituale, ba chiar le depăşeşte infinit.
        Desigur, această convertire trebuie înţeleasă ca iniţială, dar suficientă ca omul să-şi dea seama , smuls din păcat, este introdus în misterul iubirii lui Dumnezeu, care îl cheamă la o relaţie personală cu El în Cristos. Într-adevăr, sub acţiunea harului lui Dumnezeu, noul convertit porneşte pe un drum spiritual pe care, împărtăşindu-se deja prin credinţă din Misterul Morţii şi Învierii, trece de la omul cel vechi la omul cel nou, desăvârşit în Cristos. Această trecere, care atrage după sine o schimbare progresivă a mentalităţii şi a comportării, trebuie se manifeste, cu consecinţele ei sociale, şi se dezvolte treptat în cursul catehumenatului. Şi pentru Dumnezeu, în care el crede, este semn ce stârneşte împotrivire, omul convertit experimentează adesea rupturi şi despărţiri, dar şi bucurii pe care Dumnezeu nu le cu măsură.
        Biserica interzice cu severitate ca cineva fie constrâns sau influenţat sau atras prin mijloace incorecte îmbrăţişeze credinţa, după cum ea revendică ferm dreptul oricui de a nu fi îndepărtat de la credinţă prin vreun mijloc de presiune.
        După un obicei străvechi al Bisericii, motivele convertirii trebuie examinate şi, la nevoie, purificate.

        14 - (Catehumenatul şi iniţierea creştină)
        Cei care au primit de la Dumnezeu, prin Biserică, credinţa în Cristos fie admişi la catehumenat în cadrul unor ceremonii liturgice. Acesta nu este o simplă expunere de dogme şi de precepte, ci o educare şi o ucenicie la viaţa creştină integrală, având o durată corespunzătoare, în care ucenicii se ataşează de Cristos, Învăţătorul lor. Aşadar catehumenii fie iniţiaţi cum se cuvine în misterul mântuirii, în trăirea Evangheliei şi, prin rituri sacre celebrate în mod succesiv, fie introduşi în viaţa de credinţă, în liturgia şi în dragostea Poporului lui Dumnezeu.
        Apoi, eliberaţi de puterea întunericului prin tainele iniţierii creştine, morţi, înmormântaţi şi înviaţi împreună cu Cristos, ei primesc Duhul înfierii şi celebrează împreună cu tot Poporul lui Dumnezeu memorialul Morţii şi Învierii Domnului.
        E de dorit ca liturgia din timpul Postului Mare şi din timpul pascal fie reînnoită în aşa fel încât pregătească sufletele catehumenilor pentru celebrarea Misterului Pascal, în timpul căreia ei sunt renăscuţi în Cristos prin Botez.
        Această iniţiere creştină din timpul catehumenatului trebuie realizată nu numai de cateheţi sau preoţi, ci şi de întreaga comunitate a credincioşilor, mai ales de naşi, astfel încât catehumenii simtă încă de la început aparţin Poporului lui Dumnezeu. Şi fiindcă viaţa Bisericii este apostolică, catehumenii înveţe de asemenea colaboreze activ prin mărturia vieţii şi prin profesiunea de credinţă la evanghelizare şi la zidirea Bisericii.
        În sfârşit, statutul juridic al catehumenilor va trebui definit clar în noul Cod: ei sunt deja uniţi cu Biserica, aparţin deja familiei lui Cristos şi adesea trăiesc deja o viaţă de credinţă, de speranţă şi de iubire.




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License