Capitolul I

PREOŢII ÎN CADRUL MISIUNII BISERICI

        2 - (Natura preoţimii)
        Domnul Isus, "pe care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume" (In 10, 36) face întregul Său Trup Mistic părtaş de acea ungere a Duhului pe care a primit-o El însuşi: în El toţi credincioşii formează o preoţie sfântă şi împărătească, oferă lui Dumnezeu jertfe spirituale prin Isus Cristos şi vestesc faptele minunate ale Aceluia care i-a chemat din întuneric la minunata Sa lumină. Aşadar nu există nici un membru care să nu fie părtaş la misiunea întregului Trup, ci fiecare trebuie să-L sfinţească pe Isus în inima sa şi să dea mărturie despre Isus cu spirit de profeţie.
        Dar tot Domnul, voind să facă din credincioşi un singur Trup în care "nu toate mădularele au aceeaşi lucrare" (Rom 12, 4), a rânduit pe unii dintre ei ca slujitori care, în mijlocul comunităţii credincioşilor, să fie înzestraţi cu puterea sacră a Preoţiei pentru a aduce Jertfa şi a ierta păcatele şi care să exercite în mod public funcţia sacerdotală pentru oameni, în numele lui Cristos. Astfel, după ce i-a trimis pe Apostoli aşa cum El însuşi fusese trimis de Tatăl, Cristos, prin aceiaşi Apostoli, i-a făcut părtaşi de consacrarea şi de misiunea Sa pe urmaşii acestora, episcopii, a căror funcţie de slujire a fost transmisă în grad subordonat preoţilor pentru ca aceştia, constituiţi în Starea preoţească, să fie colaboratorii Episcopatului pentru a împlini cum se cuvine misiunea apostolică încredinţată de Cristos.
        Funcţia preoţilor, fiind strâns unită cu aceea a episcopilor, participă la autoritatea cu care Cristos însuşi îşi zideşte, sfinţeşte şi cârmuieşte Trupul Său. De aceea, preoţia ministerială, deşi presupune sacramentele iniţierii creştine, este totuşi conferită printr-un sacrament deosebit prin care preoţii, în virtutea ungerii Duhului Sfânt, sunt însemnaţi cu un caracter special şi astfel sunt făcuţi asemenea chipului lui Cristos Preotul, aşa încât să poată acţiona în persoana lui Cristos Capul.
        Deoarece au o anumită participare la funcţia Apostolilor, preoţii primesc de la Dumnezeu harul să fie slujitorii lui Cristos Isus printre neamuri, îndeplinind slujba sacră a Evangheliei, pentru ca ofranda neamurilor să fie bine primită, sfinţită în Duhul Sfânt. Într-adevăr, prin vestirea apostolică a Evangheliei este chemat şi strâns laolaltă Poporul lui Dumnezeu, astfel că toţi aceia care fac parte din acest popor, fiind sfinţiţi prin Duhul Sfânt, se oferă pe ei înşişi ca "jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu" (Rom 12, 1). Dar slujirea preoţească este aceea prin care se săvârşeşte jertfa spirituală a credincioşilor în unire cu Jertfa lui Cristos, unicul Mijlocitor, oferită prin mâinile preoţilor în numele întregii Biserici în mod sacramental şi nesângeros în Euharistie, până când va veni însuşi Domnul. La aceasta tinde slujirea lor şi în aceasta se împlineşte: începând cu vestirea Evangheliei, ea îşi trage puterea şi tăria din Jertfa lui Cristos şi are drept ţintă ca "întreaga Cetate răscumpărată, adică adunarea şi comunitatea sfinţilor, să-I fie oferită lui Dumnezeu ca Jertfă universală prin Marele Preot care S-a oferit El însuşi pe Sine pentru noi în Patima Sa, ca să fim Trupul unui Cap atât de nobil".
        Aşadar, scopul la care tind preoţii în slujirea şi viaţa lor este preamărirea lui Dumnezeu Tatăl în Cristos. Şi această preamărire constă în primirea conştientă, liberă şi recunoscătoare, de către oameni, a lucrării lui Dumnezeu săvârşite în Cristos şi manifestarea ei în toată viaţa. Astfel preoţii, fie că se roagă şi adoră, fie că vestesc cuvântul, oferă Jertfa euharistică sau administrează sacramentele, fie că îndeplinesc alte slujiri în folosul oamenilor, contribuie la creşterea slavei lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, la înaintarea oamenilor în viaţa divină. Toate acestea izvorăsc din Paştele lui Cristos şi toate se vor desăvârşi la venirea glorioasă a Domnului, când El însuşi va preda Împărăţia lui Dumnezeu Tatăl.

        3 - (Condiţia preoţilor în lume)
        Aleşi dintre oameni şi rânduiţi pentru oameni în cele ce sunt ale lui Dumnezeu pentru a aduce daruri şi jertfe pentru păcate, preoţii trăiesc în mijlocul celorlalţi oameni ca nişte fraţi ai lor. La fel şi Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, Om trimis la oameni de către Tatăl, a locuit printre noi şi a voit să fie în toate asemenea fraţilor Săi, în afară de păcat. Exemplul lui a fost urmat de sfinţii Apostoli, iar sfântul Pavel, învăţătorul neamurilor, "pus deoparte pentru Evanghelia lui Dumnezeu" (Rom 1, 1), afirmă că s-a făcut tuturor toate ca să-i mântuiască pe toţi. Prin chemare şi hirotonire, preoţii Noului Testament sunt, într-un fel, puşi deoparte în sânul Poporului lui Dumnezeu, dar nu pentru a fi despărţiţi de el sau de vreun om, ci pentru a se consacra total lucrării la care îi cheamă Dumnezeu. Ei nu ar putea fi slujitorii lui Cristos dacă nu ar fi martorii şi împărţitorii unei vieţi diferite de cea pământească, dar nici nu ar putea sluji oamenilor dacă ar rămâne străini de ei şi de condiţiile lor de viaţă. Însăşi slujirea lor pretinde cu titlu special ca ei să nu se modeleze după lumea aceasta, dar în acelaşi timp cere ca ei să trăiască în această lume printre oameni şi, ca buni păstori, să-şi cunoască oile şi să caute să le aducă şi pe acelea care nu sunt din staulul acesta, ca şi ele să asculte glasul lui Cristos şi să fie o singură Turmă şi un singur Păstor.
        Pentru a putea împlini acestea, le vor fi de mare folos virtuţile care sunt pe bună dreptate preţuite în societatea umană, cum ar fi: bunătatea, sinceritatea, tăria de caracter, statornicia, simţul inalterabil al dreptăţii, politeţea şi altele pe care le recomandă apostolul Pavel spunând: "Câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubire, câte sunt cu nume bun, orice virtute, orice purtare lăudabilă, la acestea să vă fie gândul" (Fil 4, 8).