Concluzie şi îndemn

        22 - Având în faţa ochilor bucuriile vieţii preoţeşti, Sfântul Conciliu nu poate trece cu vederea nici dificultăţile pe care le întâmpină preoţii în condiţiile actuale de viaţă. El ştie în ce măsură se schimbă situaţia economică şi socială şi chiar moravurile, în ce măsură se modifică în aprecierea oamenilor scara de valori. De aceea slujitorii Bisericii, iar uneori şi credincioşii, se simt în această lume ca nişte străini, întrebându-se cu nelinişte care sunt mijloacele şi cuvintele potrivite pentru a putea să comunice cu ea. Noile obstacole în calea vieţii de credinţă, aparenta inutilitate a eforturilor, încercarea grea a singurătăţii îi pot duce la descurajare.
        Însă Dumnezeu atât a iubit lumea, aşa cum este ea astăzi, încredinţată iubirii şi slujirii Păstorilor Bisericii, încât L-a dat pe Fiul Său Unul născut pentru ea. Într-adevăr, această lume, îngreunată de multe păcate, dar şi înzestrată cu mari posibilităţi, oferă Bisericii pietrele vii care sunt zidite împreună pentru a alcătui locuinţa lui Dumnezeu în Duhul. Acelaşi Duh Sfânt, care împinge Biserica să deschidă căi noi pentru a ieşi în întâmpinarea lumii de astăzi, inspiră şi încurajează adaptările necesare pentru slujirea preoţească.
        Preoţii să nu uite că în lucrarea lor nu sunt niciodată singuri, ci sunt susţinuţi de tăria Dumnezeului Atotputernic: având credinţă în Cristos, care i-a chemat să participe la preoţia Sa, ei să se dedice slujbei lor cu toată încrederea, ştiind că puternic este Dumnezeu pentru a spori în ei iubirea. Să nu uite că îi au alături pe fraţii lor în preoţie şi chiar pe credincioşii din lumea întreagă. Într-adevăr, toţi preoţii colaborează la realizarea planului mântuitor al lui Dumnezeu, adică a misterului lui Cristos, a tainei ascunse de veacuri în Dumnezeu, iar acesta nu este dus la îndeplinire decât treptat, prin conlucrarea diferitelor slujiri, spre zidirea Trupului lui Cristos până la plinirea măsurii vârstei Lui. Acestea toate fiind ascunse cu Cristos în Dumnezeu, pot fi percepute mai ales prin credinţă. În credinţă trebuie să umble conducătorii Poporului lui Dumnezeu urmând pilda lui Abraham cel credincios, care, "prin credinţă, a dat ascultare chemării de a pleca spre locul pe care urma să-l primească drept moştenire, şi a plecat neştiind unde merge" (Evr 11, 8). Administratorul tainelor lui Dumnezeu poate fi realmente comparat cu omul care seamănă un ogor, despre care Domnul zice: "Fie că doarme, fie că se scoală, noaptea şi ziua, sămânţa încolţeşte şi creşte fără ca el să ştie" (Mc 4, 27).
        De altfel, Domnul Isus, care a spus: "Aveţi încredere! Eu am biruit lumea" (In 16, 33), nu a făgăduit prin aceste cuvinte Bisericii Sale o victorie desăvârşită pe pământ. Sfântul Conciliu se bucură că pământul, semănat cu sămânţa Evangheliei, rodeşte astăzi în multe locuri, sub călăuzirea Duhului Domnului care umple universul şi care a trezit în inima multor preoţi şi credincioşi un spirit cu adevărat misionar. Pentru toate acestea Sfântul Conciliu aduce mulţumire, cu toată dragostea, preoţilor din lumea întreagă: "Iar Celui care poate face toate, mult mai mult decât cerem sau înţelegem, prin puterea care lucrează în noi, Lui să-I fie slavă în Biserică şi în Cristos Isus" (Ef 3, 20-21).

        Toate cele stabilite în acest Decret şi fiecare în parte au plăcut Părinţilor conciliari. Iar noi, cu puterea apostolică acordată nouă de Cristos, le aprobăm, împreună cu venerabilii Părinţi, în Duhul Sfânt, le decretăm şi le stabilim şi dispunem ca cele hotărâte astfel în Conciliu să fie promulgate spre slava lui Dumnezeu.

        Roma, Sfântul Petru, 7 decembrie 1965
        Eu, PAUL, Episcop al Bisericii catolice
        (Urmează semnăturile Părinţilor)