INTRODUCERE

        1 - (Legătura strânsă a Bisericii cu întreaga familie umană)
        BUCURIA ŞI SPERANŢA, tristeţea şi angoasa oamenilor de azi, mai ales ale săracilor şi ale tuturor celor care suferă, sunt şi bucuria şi speranţa, tristeţea şi angoasa ucenicilor lui Cristos şi nu există nimic cu adevărat omenesc care să nu aibă ecou în inimile lor. Într-adevăr, comunitatea lor este alcătuită din oameni care, adunaţi laolaltă în Cristos, sunt călăuziţi de Duhul Sfânt în peregrinarea spre Împărăţia Tatălui şi au primit mesajul de mântuire ce trebuie vestit tuturor. Prin urmare, această comunitate se recunoaşte în mod real şi intim solidară cu neamul omenesc şi cu istoria lui.

        2 - (Cui se adresează Conciliul)
        De aceea, după o cercetare mai profundă a misterului Bisericii, Conciliul al doilea din Vatican îşi îndreaptă acum fără şovăire cuvântul nu numai către fiii Bisericii şi către toţi cei care invocă numele lui Cristos, ci către toţi oamenii, dorind să expună tuturor în ce fel concepe prezenţa şi activitatea Bisericii în lumea contemporană.
        Aşadar, el are în faţa ochilor lumea oamenilor, întreaga familie umană, cu toate realităţile în mijlocul cărora trăieşte; lumea, teatrul istoriei neamului omenesc, marcată de efortul, de înfrângerile şi de victoriile acestuia; lumea, care, conform credinţei creştinilor, este creată şi păstrată de iubirea Creatorului, şi care a căzut, ce-i drept, în robia păcatului, dar a fost eliberată de Cristos răstignit şi înviat care a frânt puterea celui rău, pentru a fi transformată după planul lui Dumnezeu şi a ajunge la desăvârşire.

        3 - (În slujba omului)
        În zilele noastre, neamul omenesc, entuziasmat de propriile descoperiri şi de puterea proprie, se întreabă totuşi cu anxietate, adesea, asupra evoluţiei actuale a lumii, asupra locului şi rolului pe care îl are omul în univers, asupra sensului eforturilor individuale şi colective şi, în sfârşit, asupra destinului ultim al lucrurilor şi al oamenilor. De aceea Conciliul, mărturisind şi proclamând credinţa întregului Popor al lui Dumnezeu adunat laolaltă de Cristos, nu poate oferi o dovadă mai grăitoare a solidarităţii, a respectului şi a iubirii sale faţă de întreaga familie a oamenilor, în care este inserat, decât instituind cu ea un dialog despre aceste variate probleme, aducând asupra lor lumina Evangheliei şi punând la dispoziţia neamului omenesc energiile mântuitoare pe care Biserica, sub călăuzirea Duhului Sfânt, le primeşte de la Întemeietorul său. Persoana omului este cea care trebuie mântuită, societatea umană - care trebuie refăcută. Aşadar omul, şi anume omul privit în unitatea şi integralitatea sa, omul, cu trupul şi sufletul, cu inima şi conştiinţa, cu mintea şi voinţa lui, va constitui axul întregii noastre expuneri.
        De aceea, Sfântul Conciliu, proclamând înalta chemare a omului şi afirmând prezenţa seminţei divine în el, oferă neamului omenesc colaborarea sinceră a Bisericii pentru a instaura acea fraternitate universală ce răspunde acestei chemări. Biserica nu este mânată de nici o ambiţie pământească; ea urmăreşte un singur scop: sub călăuzirea Duhului Sfătuitor şi Mângâietor, să continue lucrarea lui Cristos, care a venit în lume pentru a da mărturie adevărului, pentru a mântui şi nu pentru a judeca, pentru a sluji şi nu pentru a fi slujit.