Capitolul I: PRINCIPII GENERALE PENTRU REFORMA ŞI PROGRESUL LITURGIEI

I. NATURA LITURGIEI ŞI IMPORTANŢA EI ÎN VIAŢA BISERICII

        5 - Dumnezeu, care "vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului" (1 Tim 2, 4), "care de multe ori şi în multe feluri a vorbit odinioară părinţilor noştri prin profeţi" (Evr 1, 1), când a venit plinirea timpului, L-a trimis pe Fiul său, Cuvântul făcut trup, uns de Duhul Sfânt, să ducă vestea cea bună săracilor, să-i vindece pe cei cu inima zdrobită, "ca un medic trupesc şi sufletesc" mijlocitor între Dumnezeu şi oameni. Într-adevăr, firea lui omenească în unitatea persoanei Cuvântului a fost instrumentul mântuirii noastre. De aceea în Cristos s-a realizat împăcarea noastră desăvârşită şi ne-a fost dată plinătatea cultului divin.
        Această operă a răscumpărării oamenilor şi a preamăririi desăvârşite a lui Dumnezeu, prefigurată în faptele măreţe ale Domnului, săvârşite cu poporul Vechiului Testament, a fost îndeplinită de Cristos Domnul, mai ales prin Misterul pascal al fericitei Sale Pătimiri, al învierii şi al Înălţării glorioase, mister prin care, "murind, a nimicit moartea noastră şi, înviind, ne-a redobândit viaţa"; căci din coasta lui Cristos "dormind pe Cruce", s-a născut "sacramentul admirabil al întregii Biserici".

        6 - (Opera mântuirii, continuată de Biserică, se realizează în liturgie)
        De aceea, precum Cristos a fost trimis de Tatăl, la fel şi El a trimis pe apostolii săi, plini de Duhul Sfânt, nu numai ca, predicând Evanghelia la toată făptura, să proclame că Fiul lui Dumnezeu, prin moartea şi învierea Sa, ne-a eliberat de puterea Satanei şi a morţii şi ne-a strămutat în împărăţia Tatălui, dar şi ca ei să înfăptuiască opera mântuirii pe care o vesteau, prin jertfa şi sacramentele în jurul cărora gravitează întreaga viaţă liturgică. Astfel, prin Botez, oamenii sunt introduşi în Misterul pascal al lui Cristos: morţi împreună cu El, înmormântaţi şi înviaţi împreună cu El, ei primesc spiritul înfierii "prin care strigăm: ŽAbba - Tată!Ż" (Rom 8, 15) şi astfel devin adevăraţii adoratori pe care îi caută Tatăl. De asemenea, ori de câte ori mănâncă Cina Domnului, ei vestesc moartea Lui până când va veni. De aceea, chiar în Ziua de Rusalii, când Biserica a apărut în lume, "aceia care au primit cuvântul" lui Petru "au fost botezaţi" şi "stăruiau în învăţătura apostolilor, în împărtăşirea frângerii pâinii şi în rugăciuni..., lăudând pe Dumnezeu împreună şi fiind plăcuţi înaintea întregului popor" (Fapte 2, 41-42. 47). De atunci Biserica nu a încetat niciodată să se întrunească pentru a celebra Misterul pascal: citind din toate Scripturile cele despre Cristos (cf. Lc 24, 27), celebrând Euharistia, în care "sunt reprezentate victoria şi triumful realizate prin moartea Sa", şi aducând mulţumiri în acelaşi timp lui Dumnezeu pentru "darul Lui nespus de mare" (2 Cor 9, 15), în Cristos Isus, "pentru lauda gloriei Sale" (Ef 1, 12), prin puterea Duhului Sfânt.

        7 - (Prezenţa lui Cristos în liturgie)
        Pentru a îndeplini o operă atât de mare, Cristos este mereu prezent în Biserica sa, mai ales în acţiunile liturgice. El este prezent în jertfa Sfintei liturghii, atât în persoana preotului, oferindu-se acum prin slujirea acestuia, El care s-a oferit odinioară pe cruce, cât mai ales sub speciile euharistice. El e prezent în sacramente prin puterea Sa, aşa încât, atunci când cineva botează, Cristos însuşi este cel care botează. E prezent în cuvântul său, căci El este cel care vorbeşte în timp ce se citeşte în Biserică Sfânta Scriptură. În sfârşit, este prezent atunci când Biserica se roagă şi aduce laude, El care a făgăduit: "Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor" (Mt 18, 20).
        Într-adevăr, într-o operă atât de mare, în care se aduce lui Dumnezeu preamărirea desăvârşită şi oamenii sunt sfinţiţi, Cristos îşi asociază totdeauna Biserica, Mireasa Lui preaiubită, care se roagă Domnului său şi prin El aduce cult Tatălui veşnic. Aşadar pe bună dreptate liturgia este considerată ca exercitarea misiunii sacerdotale a lui Cristos, prin care sfinţirea omului este reprezentată prin semne văzute şi este realizată într-un mod propriu fiecăruia şi în acelaşi timp se aduce cultul public integral de către Trupul Mistic al lui Cristos - de către Cap şi mădularele sale.
        Prin urmare, orice celebrare liturgică, întrucât este opera lui Cristos - Preotul şi a Trupului său, care este Biserica, este acţiune sacră prin excelenţă, a cărei eficacitate nu o poate atinge cu acelaşi titlu şi în acelaşi grad nici o altă acţiune a Bisericii.

        8 - (Liturgie pământească şi liturgie cerească)
        În liturgia pământească noi participăm, prin pregustare, la liturgia cerească, ce se celebrează în cetatea sfântă a Ierusalimului, spre care ne îndreptăm ca nişte călători, unde Cristos şade de-a dreapta lui Dumnezeu ca slujitor al Sanctuarului şi al adevăratului Chivot; împreună cu întreaga oştire cerească Îi cântăm Domnului imnul de slavă; amintindu-i cu veneraţie pe sfinţi, nădăjduim să avem parte împreună cu ei şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul nostru Isus Cristos, până când se va arăta El însuşi, Viaţa noastră, şi atunci ne vom arăta împreună cu El în glorie.

        9 - (Liturgia nu este unica activitate a Bisericii)
        Liturgia sacră nu epuizează toată acţiunea Bisericii, deoarece mai înainte ca oamenii să se poată apropia de liturgie trebuie ca ei să fie chemaţi la credinţă şi la convertire: "Cum vor chema numele Aceluia în care nu au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care nu au auzit? Şi cum vor auzi fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui fără să fie trimişi?" (Rom 10, 14-15).
        De aceea Biserica vesteşte necredincioşilor mesajul mântuirii pentru ca toţi oamenii să cunoască pe singurul Dumnezeu adevărat şi pe Acela pe care L-a trimis, pe Isus Cristos, şi să se întoarcă de la căile lor, făcând pocăinţă. Iar credincioşilor ea trebuie să le vestească necontenit credinţa şi pocăinţa; trebuie de asemenea să-i dispună pentru sacramente, să-i înveţe să păstreze tot ceea ce a poruncit Cristos şi să-i îndemne la toate faptele de caritate, de pietate, de apostolat, ca să se arate prin aceste fapte că, deşi creştinii nu sunt din lumea aceasta, ei sunt totuşi lumina lumii şi că ei dau slavă Tatălui înaintea oamenilor.

        10 - (Liturgia este culmea şi izvorul vieţii Bisericii)
        Cu toate acestea, liturgia e culmea spre care tinde acţiunea Bisericii şi izvorul din care emană toată puterea ei. Căci scopul acţiunilor apostolice este ca toţi oamenii, deveniţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţă şi botez, să se adune laolaltă, să laude pe Dumnezeu în Biserică, să participe la jertfă şi să se hrănească la Cina Domnului.
        La rândul ei, liturgia îndeamnă pe credincioşi ca, hrăniţi cu sacramentele pascale, să trăiască în perfectă unire şi se roagă ca ei să exprime în viaţa lor ceea ce au primit prin credinţă. Într-adevăr, reînnoirea legământului lui Dumnezeu cu oamenii în Euharistie îi atrage şi îi aprinde pe credincioşi de iubirea lui Cristos cea fără de răgaz. Aşadar, prin liturgie, şi în special prin Euharistie, se revarsă în noi, ca dintr-un izvor, harul şi se dobândeşte cu maximum de eficacitate acea sfinţire a oamenilor şi preamărire a lui Dumnezeu în Cristos, spre care se îndreaptă, ca spre scopul lor, toate celelalte acţiuni ale Bisericii.

        11 - (Necesitatea dispoziţiilor sufleteşti personale)
        Pentru a obţine această deplină eficacitate, credincioşii trebuie să ia parte la liturgie cu suflet drept, conformându-şi gândul celor rostite cu glasul, şi să coopereze cu harul divin, pentru a nu-l primi în zadar. De aceea, este de datoria păstorilor să fie atenţi ca în acţiunea liturgică nu numai să se respecte legile unei celebrări valide şi licite, dar şi credincioşii să participe la ea într-un mod conştient, activ şi rodnic.

        12 - (Liturgia şi rugăciunea personală)
        Totuşi viaţa spirituală nu se poate reduce numai la participarea la liturgia sacră.
        Într-adevăr, deşi creştinul e chemat să se roage în comun, trebuie şi să intre în camera sa pentru a se ruga Tatălui în ascuns; ba chiar, după învăţătura Apostolului, trebuie să se roage fără încetare. Acelaşi Apostol ne învaţă să purtăm necontenit în trupul nostru pătimirile şi moartea lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor. De aceea, la jertfa Sfintei Liturghii cerem Domnului ca, "fiindu-i plăcută oferirea jertfei spirituale", să facă din noi "o ofrandă veşnică pentru El".

        13 - (Exerciţiile de pietate trebuie să se inspire din liturgie)
        Exerciţiile de pietate ale poporului creştin sunt foarte recomandate dacă sunt conforme cu normele şi legile Bisericii, mai ales când se fac din dispoziţia Scaunului Apostolic.
        De o demnitate specială se bucură şi exerciţiile sacre ale Bisericilor particulare atunci când se fac după dispoziţiile episcopilor, conform obiceiurilor sau cărţilor legitim aprobate.
        Totuşi, astfel de exerciţii trebuie orânduite ţinând seama de timpul liturgic, în aşa fel încât să se potrivească cu liturgia sacră, să se inspire din ea într-un fel sau altul şi la ea să-l ducă pe poporul creştin, pentru că ea prin natura sa e cu mult superioară oricăror exerciţii.