CAPITOLUL II

PROMOVAREA CULTURII

        53 - (Introducere)
        Este propriu persoanei umane să nu-şi poată atinge adevărata şi deplina realizare ca om decât prin cultură, adică prin cultivarea bunurilor şi valorilor naturii. Aşadar, ori de câte ori este vorba despre viaţa umană, natura şi cultura sunt cât se poate de strâns legate.
        În sens larg, termenul de "cultură" desemnează toate mijlocele prin care omul îşi cizelează şi îşi dezvoltă multiplele daruri spirituale şi fizice; se străduieşte să supună lumea prin cunoaştere şi muncă; umanizează viaţa socială, atât familială cât şi civică, prin progresul moravurilor şi al instituţiilor; în sfârşit, exprimă, comunică şi păstrează în operele sale, în decursul timpurilor, marile experienţe spirituale şi aspiraţiile sale majore pentru ca ele să slujească progresului multora şi chiar al întregului neam omenesc.
        De aici rezultă că cultura prezintă în mod necesar un aspect istoric şi social şi că termenul "cultură" primeşte adeseori un sens sociologic şi chiar etnologic. În acest sens se vorbeşte despre pluralitatea culturilor. Într-adevăr, din diversitatea modurilor de a folosi lucrurile, de a munci, de a se exprima, de a practica religia, de a constitui moravuri, de a legifera, de a crea instituţii juridice, de a dezvolta ştiinţele şi meşteşugurile şi de a cultiva frumosul se naşte o diversitate în stilurile de viaţă şi în ierarhizarea valorilor. Astfel, din uzanţele şi instituţiile moştenite se alcătuieşte un patrimoniu propriu fiecărei comunităţi umane. Tot astfel se constituie şi mediul definit şi istoric în care este inserat orice om, din orice neam sau epocă, şi din care îşi dobândeşte valorile ce îi permit să promoveze civilizaţia şi cultura.