|
I. SITUAŢIA CULTURII ÎN LUMEA DE AZI
54 - (Noile
stiluri de viaţă)
Condiţiile de
viaţă ale omului modern sunt profund modificate, sub aspect social
şi cultural, astfel încât se poate vorbi de o nouă
epocă a istoriei umane. De aici se deschid noi căi pentru
perfecţionarea şi răspândirea mai largă a culturii.
Aceste căi au fost pregătite de uriaşa dezvoltare a
ştiinţelor naturale şi umane, chiar şi sociale, de perfecţionarea
tehnicilor, de progresul şi mai buna organizare a mijloacelor de
comunicare socială. De aceea cultura modernă este caracterizată
prin anumite note distinctive: ştiinţele numite "exacte"
dezvoltă la maximum simţul critic; recentele cercetări de
psihologie explică mai profund activitatea umană; disciplinele istorice
contribuie mult la abordarea lucrurilor sub aspectul lor schimbător
şi evolutiv; modurile de viaţă şi obiceiurile devin tot mai
uniforme; industrializarea, urbanizarea şi alte cauze care
favorizează viaţa comunitară creează noi forme de
cultură (cultura de masă), din care se nasc noi moduri de a
simţi, de a acţiona şi de a-şi folosi timpul liber;
în acelaşi timp, sporirea raporturilor dintre diferitele
naţiuni şi grupuri sociale deschide mai larg pentru toţi şi
pentru fiecare comorile diverselor forme de cultură şi astfel se
pregăteşte treptat o formă mai universală de cultură
umană care promovează şi exprimă cu atât mai mult
unitatea neamului omenesc cu cât respectă mai bine particularităţile
diferitelor culturi.
55 - (Omul,
autorul culturii)
Creşte din zi în zi
numărul bărbaţilor şi femeilor din orice grup sau
naţiune care dobândesc conştiinţa că sunt
făuritorii şi autorii culturii propriei comunităţi.
În lumea întreagă creşte din ce în ce mai mult
simţul autonomiei şi al responsabilităţii, lucru de cea mai
mare importanţă pentru maturitatea spirituală şi
morală a neamului omenesc. Acest lucru apare mai limpede dacă avem
prezente în faţa ochilor unificarea lumii şi sarcina ce ni se
impune de a construi o lume mai bună în adevăr şi
dreptate. Astfel asistăm la naşterea unui nou umanism în care
omul se defineşte în primul rând prin responsabilitatea
faţă de fraţii săi şi faţă de istorie.
56 -
(Dificultăţi şi sarcini)
În astfel de
condiţii, nu este de mirare că omul, simţindu-şi
răspunderea faţă de progresul culturii, nutreşte o
speranţă mai mare, dar în acelaşi timp priveşte cu
anxietate nenumăratele antinomii existente, pe care trebuie să le
rezolve.
Ce trebuie făcut ca
înmulţirea schimburilor culturale, care ar trebui să ducă
la un dialog autentic şi rodnic între diferitele grupuri şi
naţiuni, să nu tulbure viaţa comunităţilor, nici
să nu înlăture înţelepciunea strămoşilor
sau să pună în primejdie specificul fiecărui popor?
În ce fel poate fi
încurajat dinamismul şi expansiunea noii culturi fără ca
prin aceasta să dispară fidelitatea vie faţă de patrimoniul
tradiţiilor? Această problemă este deosebit de presantă
acolo unde cultura născută din uriaşul progres
ştiinţific şi tehnic trebuie armonizată cu acea
cultură spirituală care este hrănită, după diferitele
tradiţii, de studiile clasice.
În ce fel pulverizarea
atât de rapidă şi crescândă a disciplinelor
particulare poate fi împăcată cu necesitatea de a face sinteza lor
şi de a ocroti în omenire capacitatea de contemplare şi de
admiraţie care duc la înţelepciune?
Ce trebuie făcut pentru ca
toţi oamenii din lume să poată beneficia de bunurile culturale,
în vreme ce cultura elitelor de specialişti devine tot mai
înaltă şi mai complexă?
În sfârşit,
cum se poate recunoaşte legitima autonomie pe care cultura şi-o
revendică, fără a se cădea într-un umanism pur
pământesc şi chiar ostil religiei?
În mijlocul acestor
antinomii, astăzi cultura trebuie să se dezvolte astfel
încât să cultive persoana umană în mod integral
şi armonios şi să-i ajute pe oameni în îndeplinirea
îndatoririlor la care sunt chemaţi cu toţii, dar mai ales
creştinii, uniţi frăţeşte într-o singură
familie umană.
|