II. PRINCIPII REFERITOARE LA ANSAMBLUL VIEŢII ECONOMICO-SOCIALE

        67 - (Muncă, condiţii de muncă, timp liber)
        Munca oamenilor care se exercită pentru a produce sau a schimba bunuri sau a presta servicii este superioară celorlalte elemente ale vieţii economice, care au numai valoare de mijloace.
        Într-adevăr, această muncă, fie întreprinsă pe cont propriu, fie prin contract cu un patron, purcede nemijlocit de la persoană şi îşi imprimă, într-un fel, asupra naturii pecetea şi o supune voinţei sale. Prin muncă omul îşi susţine în mod obişnuit viaţa proprie şi pe a familiei sale, se asociază cu fraţii săi şi îi slujeşte, poate exercita o caritate autentică şi poate colabora la desăvârşirea creaţiei divine. Mai mult, ştim că, prin munca oferită lui Dumnezeu, omul se asociază lucrării răscumpărătoare a lui Isus Cristos care a conferit muncii o demnitate eminentă muncind cu mâinile Sale la Nazaret. De aici decurg pentru fiecare îndatorirea de a munci cinstit şi însuşi dreptul la muncă; la rândul ei, societatea are datoria ca, în funcţie de împrejurările existente, să-i ajute pe cetăţeni să-şi poată găsi suficient de lucru. În sfârşit, ţinând seama de funcţia şi de productivitatea fiecăruia, precum şi de condiţiile întreprinderii şi de binele comun, munca trebuie astfel remunerată încât să i se ofere omului posibilitatea de a asigura pentru sine şi pentru ai săi o viaţă demnă din punct de vedere material, social, cultural şi spiritual.
        Întrucât activitatea economică este cel mai adesea rodul muncii asociate a oamenilor, este nedrept şi inuman ca ea să fie organizată şi condusă în detrimentul vreunuia din cei ce muncesc. Prea adesea se întâmplă, chiar şi în zilele noastre, ca cei ce muncesc să devină, într-un fel, robii propriei munci, fapt care nu poate fi justificat nicicum de aşa-zisa legitate economică. Întreg procesul muncii productive trebuie aşadar adaptat la necesităţile persoanei şi la felul ei de viaţă, în mod deosebit la viaţa de familie - mai ales în privinţa mamelor -, ţinând întotdeauna seama de sex şi vârstă. Pe lângă aceasta, să li se ofere celor care muncesc posibilitatea de a-şi dezvolta calităţile şi personalitatea în însuşi procesul muncii. Folosindu-şi puterile şi timpul cu simţul de răspundere cuvenit, ei să dispună cu toţii şi de un timp de odihnă şi de răgaz pentru a-şi putea vedea şi de viaţa familială, culturală, socială şi religioasă. Mai mult, ei trebuie să aibă posibilitatea de a-şi desfăşura liber energii şi capacităţi pe care au poate rareori ocazia să le cultive în munca profesională.

        68 - (Participarea la antrepriză şi la organizarea economică globală. Conflicte de muncă.)
        În întreprinderile economice se asociază persoane, adică oameni liberi şi autonomi, creaţi după chipul lui Dumnezeu. De aceea, ţinând seama de îndatoririle fiecăruia, proprietari, patroni, cadre de conducere, muncitori, şi respectându-se unitatea necesară de conducere, trebuie promovată, în modalităţi ce rămân să fie determinate corespunzător, participarea activă a tuturor la conducerea întreprinderilor. Şi fiindcă adesea hotărârile economice şi sociale de care depinde viitorul celor ce muncesc şi al copiilor lor nu se iau în întreprindere, ci la nivel mai înalt, ei să participe şi la aceste decizii, direct sau prin reprezentanţi liber aleşi.
        Între drepturile fundamentale ale persoanei umane trebuie socotit dreptul muncitorilor de a întemeia în mod liber asociaţii care să-i reprezinte realmente şi să contribuie la buna organizare a vieţii economice, precum şi dreptul de a lua parte liber la activităţile acestor asociaţii, fără a risca represalii. Printr-o astfel de participare organizată, unită cu dezvoltarea formaţiei economice şi sociale, va creşte necontenit la toţi conştiinţa propriilor îndatoriri şi răspunderi prin care vor ajunge realmente să se simtă participanţi, după capacităţile şi aptitudinile fiecăruia, la întreaga dezvoltare economică şi socială, precum şi la realizarea binelui comun universal.
        În caz de conflicte economico-sociale, trebuie făcut totul pentru a se ajunge la o soluţie paşnică. Însă, deşi trebuie să se recurgă întotdeauna mai întâi la un dialog sincer între părţi, greva poate rămâne, chiar şi în împrejurările actuale, un mijloc necesar, deşi extrem, de apărare a drepturilor proprii şi de satisfacere a revendicărilor juste ale muncitorilor. Cu toate acestea, îndată ce este posibil, să se caute căile pentru a se relua negocierile şi dialogul în vederea ajungerii la o înţelegere.

        69 - (Bunurile pământeşti sunt pentru toţi oamenii)
        Dumnezeu a rânduit pământul şi toate câte le cuprinde spre folosul tuturor oamenilor şi popoarelor, astfel încât bunurile create trebuie să le revină în mod echitabil tuturor, sub călăuzirea dreptăţii nedespărţite de iubire. Oricare ar fi formele de proprietate, conforme cu instituţiile legitime ale popoarelor, în funcţie de împrejurări diferite şi schimbătoare, trebuie întotdeauna respectată această destinaţie universală a bunurilor. De aceea omul, folosind acele bunuri, nu trebuie niciodată să considere lucrurile exterioare pe care le posedă în mod legitim ca fiind numai ale lui, ci ca fiind şi comune, în sensul că trebuie să-i fie de folos nu numai lui, ci şi altora. De altfel, toţi oamenii au dreptul să aibă o parte suficientă de bunuri pentru ei şi pentru familiile lor. Aşa au gândit Părinţii şi Învăţătorii Bisericii, afirmând că oamenii sunt obligaţi să îi ajute pe săraci, şi nu numai din surplus. Iar acela care se află în extremă necesitate are dreptul să-şi procure cele necesare din averile altora. Deoarece există în lume atâţia oameni care suferă de foame, Conciliul îi îndeamnă stăruitor pe toţi, fie indivizi, fie autorităţi ca - amintindu-şi de cuvintele Părinţilor Bisericii: "Hrăneşte-l pe cel care moare de foame, căci dacă nu l-ai hrănit l-ai ucis" - să-şi pună realmente la dispoziţie, după posibilităţi, şi să-şi valorifice bunurile proprii, asigurând în primul rând indivizilor şi popoarelor mijloace cu care să se poată ajuta şi dezvolta ei înşişi.
        Adesea, în societăţi mai puţin dezvoltate economic, destinaţia comună a bunurilor este realizată parţial datorită obiceiurilor şi tradiţiilor comunităţii, prin care i se asigură fiecărui membru bunurile cele mai necesare. E de evitat totuşi ca aceste obiceiuri să fie considerate absolut imuabile dacă nu mai corespund noilor exigenţe ale vremurilor, însă, pe de altă parte, nu trebuie luate măsuri imprudente împotriva unor obiceiuri oneste care continuă să fie de mare utilitate, sub rezerva unei modernizări înţelepte. De asemenea, în ţările foarte dezvoltate din punct de vedere economic, o reţea de instituţii sociale, de prevederi şi asigurări poate realiza în parte destinarea comună a bunurilor. Trebuie să se promoveze în continuare serviciile familiale şi sociale, mai ales acelea care contribuie la cultură şi educaţie. În organizarea tuturor acestor instituţii trebuie avut grijă totuşi ca nu cumva cetăţenii să ajungă datorită lor la o anumită inerţie faţă de societate, la iresponsabilitate în îndatoririle asumate sau la refuzul de a servi pe alţii.

        70 - (Investiţii şi finanţe)
        La rândul lor, investiţiile trebuie să tindă la procurarea unor locuri de muncă şi venituri suficiente atât pentru populaţia de astăzi cât şi pentru cea viitoare. Toţi cei răspunzători de aceste investiţii şi de organizarea vieţii economice - indivizi, grupuri sau autorităţi publice - sunt datori să aibă în faţa ochilor aceste scopuri şi să se arate conştienţi de grava lor obligaţie, pe de o parte de a veghea ca să se asigure cele necesare pentru o viaţă decentă atât indivizilor cât şi întregii comunităţi, iar pe de altă parte de a prevedea situaţiile viitoare şi de a asigura un just echilibru între necesităţile consumului actual, individual şi colectiv, şi exigenţele investiţiilor pentru generaţia următoare. Să aibă mereu în faţa ochilor şi necesităţile urgente ale naţiunilor sau regiunilor mai puţin dezvoltate economic. În domeniul financiar trebuie avut grijă să nu se aducă prejudicii nici propriei naţiuni nici celorlalte. Pe lângă aceasta, să se ia măsuri preventive ca nu cumva cele slabe din punct de vedere economic să sufere pe nedrept de pe urma schimbării cursurilor monetare.

        71 - (Accesul la proprietate şi stăpânirea privată a bunurilor; despre latifundii)
        De vreme ce proprietatea şi celelalte forme de putere privată asupra bunurilor exterioare contribuie la exprimarea persoanei şi îi oferă în acelaşi timp prilejul de a-şi exercita răspunderea în societate şi în economie, este foarte important să fie favorizat accesul tuturor, indivizi sau comunităţi, la o anumită putere asupra bunurilor exterioare.
        Proprietatea privată sau o anumită putere asupra bunurilor exterioare asigură fiecăruia un spaţiu cât se poate de necesar de autonomie personală şi familială şi trebuie să fie considerate ca o extindere a libertăţii umane. În sfârşit, stimulând exercitarea răspunderilor şi îndatoririlor, ea constituie una dintre condiţiile libertăţilor cetăţeneşti.
        Formele unei astfel de puteri sau proprietăţi sunt azi variate şi nu încetează să se diversifice. Toate, însă, rămân, alături de fondurile sociale, de drepturile şi serviciile garantate de societate, un izvor deloc neglijabil de siguranţă. Acest lucru este valabil nu numai despre proprietăţile materiale, ci şi despre bunurile imateriale, cum sunt capacităţile profesionale.
        Dreptul privind proprietatea privată nu se opune însă celui privitor la variatele forme ale proprietăţii publice. Totuşi trecerea oricăror bunuri în proprietate publică nu se poate face decât de autoritatea competentă, conform exigenţelor şi în limitele binelui comun şi în schimbul unei compensaţii echitabile. În afară de aceasta, autoritatea publică are conmpetenţa să împiedice abuzarea de proprietatea privată împotriva binelui comun.
        Prin însăşi natura sa, proprietatea privată are şi un caracter social, întemeiat pe legea destinaţiei comune a bunurilor. Dacă se neglijează acest caracter social, proprietatea poate da adesea naştere la manifestări de rapacitate şi la tulburări grave, furnizând astfel argumentele celor care contestă însuşi dreptul de proprietate.
        În multe regiuni mai puţin dezvoltate economic există proprietăţi agricole întinse sau chiar foarte întinse, slab cultivate sau ţinute în rezervă în scopuri de speculă, în timp ce majoritarea populaţiei este lipsită de pământ sau deţine doar suprafeţe derizorii şi, pe de altă parte, creşterea producţiei agricole prezintă un caracter de evidentă urgenţă. Nu arareori, aceia care sunt angajaţi de proprietarii acelor mari domenii sau cei care cultivă în arendă unele porţiuni nu primesc decât un salariu sau un venit nedemn de om, sunt lipsiţi de o locuinţă decentă şi sunt jefuiţi de intermediari. Lipsiţi de orice siguranţă, trăiesc într-o asemenea stare de dependenţă personală încât le este răpită orice posibilitate de a acţiona din proprie iniţiativă şi cu simţ de răspundere şi le este interzisă orice dezvoltare culturală şi orice participare la viaţa socială şi politică. Aşadar sunt necesare reforme, în funcţie de situaţii, pentru creşterea veniturilor, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, creşterea stabilităţii contractelor de muncă şi stimularea iniţiativei personale, mergând până la repartizarea latifundiilor insuficient cultivate la aceia care sunt capabili să le valorifice. Acestora trebuie să li se pună la îndemână resursele şi instrumentele necesare, mai ales mijloacele de educaţie şi posibilitatea unei drepte organizări de tip cooperatist. Ori de câte ori binele comun pretinde exproprierea, despăgubirea trebuie evaluată în mod echitabil, ţinând seama de toate împrejurările.

        72 - (Activitatea economico-socială şi Împărăţia lui Cristos)
        Creştinii care joacă un rol activ în dezvoltarea economico-socială contemporană şi luptă pentru dreptate şi iubire trebuie să fie convinşi că pot contribui mult la prosperitatea omenirii şi la pacea lumii. În aceste diverse activităţi ei să strălucească prin exemplul lor, individual şi colectiv. Câştigându-şi competenţa şi experienţa absolut indispensabile, să păstreze, îm mijlocul activităţilor pământeşti, o justă ierarhie de valori, în fidelitate faţă de Cristos şi de Evanghelia Lui, astfel încât întreaga lor viaţă, atât individuală cât şi socială, să fie străbătută de spiritul Fericirilor şi mai ales de spiritul de sărăcie.
        Oricine, urmându-L pe Cristos, caută mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, află în aceasta o iubire mai puternică şi mai curată pentru a-i ajuta pe toţi fraţii săi şi pentru a îndeplini faptele dreptăţii sub inspiraţia carităţii.