Capitolul V: ANUL LITURGIC

        102 - (Sensul anului liturgic)
        Sfânta Maică Biserica socoteşte de datoria ei să celebreze printr-o comemorare sacră, în anumite zile din cursul anului, opera mântuitoare a Mirelui său divin. În fiecare săptămână, în ziua pe care a numit-o duminică, ea sărbătoreşte Învierea Domnului, pe care, o dată pe an, o celebrează împreună cu fericita Lui pătimire, prin marea solemnitate a Paştelui.
        Pe lângă aceasta, ea desfăşoară în ciclul anual, întregul mister al lui Cristos, de la Întrupare şi Naştere până la Înălţare, la ziua Rusaliilor şi până la aşteptarea fericitei speranţe şi a venirii Domnului.
        Celebrând astfel misterele Răscumpărării, ea deschide credincioşilor comorile virtuţilor şi meritelor Domnului său, actualizându-le într-un fel în tot decursul timpului, pentru ca astfel credincioşii să vină în contact cu ele şi să se umple de harul mântuirii.

        103 - În celebrarea acestui ciclu anual al misterelor lui Cristos, Sfânta Biserică o venerează cu o iubire deosebită pe Fericita Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, care este indisolubil unită cu Fiul ei în opera mântuirii; în Maria, Biserica admiră şi preamăreşte rodul cel mai ales al Răscumpărării şi contemplă cu bucurie, ca într-o icoană preacurată, ceea ce ea însăşi doreşte şi speră să fie în întregime.

        104 - În acelaşi timp, Biserica a introdus în ciclul anual comemorarea martirilor şi a altor sfinţi care, ajunşi la perfecţiune prin harul multiform al lui Dumnezeu şi bucurându-se deja de mântuirea veşnică, Îi cântă lui Dumnezeu în cer o laudă desăvârşită şi mijlocesc pentru noi.
        În ziua naşterii lor pentru cer, Biserica proclamă Misterul Pascal realizat în Sfinţi, care au suferit cu Cristos şi cu El împreună sunt preamăriţi; ea pune în faţa credincioşilor exemplele acestora, care îi atrag pe toţi prin Cristos la Tatăl, şi, pentru meritele lor, ea dobândeşte binefacerile lui Dumnezeu.

        105 - În sfârşit, în diferite timpuri ale anului, conform unor rânduieli transmise prin tradiţie, Biserica întregeşte formaţia credincioşilor prin exerciţii de pietate şi asceză, prin instruire, prin rugăciune, prin fapte de pocăinţă şi de milostenie.
        De aceea Conciliul a găsit de cuviinţă să stabilească cele ce urmează:

        106 - (Revalorizarea duminicii)
        Conform tradiţiei apostolice care datează încă din ziua Învierii lui Cristos, Biserica celebrează Misterul pascal în fiecare a opta zi, care e numită pe bună dreptate ziua Domnului sau duminica.
        Într-adevăr, în această zi credincioşii trebuie să se adune ca, ascultând cuvântul lui Dumnezeu şi participând la Sfânta Euharistie, să-şi amintească de Patima, Învierea şi Gloria Domnului Isus şi să mulţumească lui Dumnezeu, care "i-a renăscut la o nădejde vie prin învierea lui Cristos din morţi" (1 Pt 1, 3).
        Aşadar, duminica este sărbătoarea primordială, care trebuie prezentată pietăţii credincioşilor şi întipărită bine în ea, aşa încât să devină şi zi de bucurie şi de încetare a lucrului. Celelalte celebrări, dacă nu sunt într-adevăr de cea mai mare importanţă, nu trebuie să aibă întâietate asupra ei, deoarece ea este fundamentul şi nucleul întregului an liturgic.

        107 - (Reforma anului liturgic)
        Anul liturgic va fi revizuit astfel încât, fiind păstrate sau restabilite obiceiurile şi disciplinele tradiţionale legate de timpurile sacre, conform condiţiilor epocii noastre, să se menţină caracterul lor originar, pentru a hrăni în mod corespunzător pietatea credincioşilor prin celebrarea misterelor răscumpărării creştine şi, mai ales, a Misterului pascal.
        Adaptările după condiţiile locale, dacă vor fi necesare, se vor face conform art. 39 şi 40.

        108 - Sufletele credincioşilor să fie orientate înainte de toate spre sărbătorile Domnului, prin care se celebrează în decursul anului misterele mântuirii.
        De aceea, Propriul timpului ("Proprium de tempore") îşi va primi locul cuvenit, mai presus de sărbătorile sfinţilor, ca să fie celebrat cum se cuvine întregul ciclu al misterelor mântuirii.

        109 - (Postul mare)
        Caracterul dublu al Postului Mare, care mai ales prin reamintirea sau pregătirea botezului şi prin pocăinţă îi pregăteşte pe credincioşi la celebrarea misterului pascal, prin ascultarea mai frecventă a cuvântului lui Dumnezeu şi prin practicarea rugăciunii, acest dublu caracter trebuie să fie mai bine pus în evidenţă atât în liturgie, cât şi în cateheza liturgică. De aceea:
        a) Elementele baptismale ale liturgiei din Postul Mare se vor folosi mai abundent şi, dacă e oportun, unele dintre ele vor fi restabilite conform tradiţiei anterioare;
        b) Acelaşi lucru este valabil şi în privinţa elementelor penitenţiale. Iar prin cateheză se va întipări în sufletele credincioşilor, odată cu urmările sociale ale păcatului, acel aspect propriu pocăinţei - de ură faţă de păcat întrucât acesta este o ofensă adusă lui Dumnezeu. Nu se va trece cu vederea rolul Bisericii în acţiunea penitenţială şi se va insista asupra rugăciunii pentru păcătoşi.

        110 - Pocăinţa din timpul Postului Mare nu trebuie să fie numai internă şi individuală, ci şi externă şi socială. Practica pocăinţei, conform posibilităţilor timpului nostru şi ale diferitelor regiuni, precum şi conform condiţiilor credincioşilor, va fi favorizată şi recomandată şi de autorităţile menţionate la art. 22.
        Postul pascal din Vinerea Patimilor şi morţii Domnului va fi sacru; el va trebui celebrat pretutindeni şi, dacă se consideră oportun, va trebui chiar extins la Sâmbăta Mare pentru a se putea ajunge cu inimă înălţată şi deschisă la bucuria Duminicii Învierii.

        111 - (Sărbătorile sfinţilor)
        După Tradiţie, sfinţii sunt cinstiţi în Biserică şi ea venerează relicvele lor autentice şi icoanele lor. Sărbătorile sfinţilor proclamă faptele minunate ale lui Cristos în slujitorii săi şi oferă credincioşilor exemple vrednice de imitat.
        Pentru ca sărbătorile sfinţilor să nu fie puse mai presus de sărbătorile care celebrează misterele mântuirii, multe din ele vor fi lăsate să se celebreze la nivel de Biserică locală, naţiune sau familie călugărească; vor fi extinse la Biserica întreagă numai acelea care comemorează sfinţi de importanţă cu adevărat universală.