Capitolul VI: MUZICA SACRĂ

        112 - (Muzica sacră şi liturgia)
        Tradiţia muzicală a Bisericii universale constituie o comoară de o valoare inestimabilă şi ea are întâietate asupra altor expresii ale artei mai ales pentru faptul că, unit cu cuvintele, cântul sacru constituie o parte necesară şi integrantă a liturgiei solemne.
        Desigur, cântul sacru a fost proslăvit atât de Sfânta Scriptură, cât şi de Sfinţii Părinţi şi de Pontifii romani care în vremea din urmă, începând cu Pius al X-lea, au subliniat cu tărie funcţia de slujire a muzicii sacre în serviciul divin.
        De aceea muzica sacră va fi cu atât mai sfântă cu cât va fi mai strâns legată de acţiunea liturgică, fie exprimând mai plăcut rugăciunea sau favorizând unitatea, fie contribuind la o mai mare solemnitate a riturilor sacre. Biserica aprobă şi admite în cultul divin toate formele de artă adevărată, cu condiţia să fie înzestrate cu calităţile necesare.
        Aşadar Conciliul, păstrând normele şi prescripţiile tradiţiei şi ale disciplinei bisericeşti şi având în vedere scopul muzicii sacre, care este slava lui Dumnezeu şi sfinţirea credincioşilor, hotărăşte cele ce urmează:

        113 - (Cântul în acţiunea liturgică)
        Acţiunea liturgică îmbracă o formă mai nobilă când slujbele divine sunt celebrate solemn cu cântări, când slujesc preoţii iar poporul participă activ.
        În ceea ce priveşte limba, se vor respecta normele de la art. 36; în privinţa Liturghiei, de la art. 54; în privinţa sacramentelor, de la art. 63; în privinţa Oficiului divin, de la art. 101.

        114 - Tezaurul muzicii sacre va fi păstrat şi cultivat cu cea mai mare grijă. Corurile vor fi dezvoltate în mod deosebit, mai ales pe lângă bisericile catedrale; totuşi episcopii şi ceilalţi păstori sufleteşti vor veghea cu atenţie ca în orice acţiune sacră celebrată cu cânt întreaga adunare a credincioşilor să-şi poată manifesta propria participare activă, conform art. 28 şi 30.

        115 - (Formaţia muzicală)
        Se va acorda o mare importanţă educaţiei şi practicii muzicale în seminarii, în noviciatele călugăreşti de ambele sexe şi în casele de studii, precum şi în alte instituţii şi şcoli catolice; pentru aceasta, profesorii însărcinaţi cu predarea muzicii sacre vor fi formaţi cu grijă.
        Se recomandă, în plus, unde este posibil, înfiinţarea unor institute superioare de muzică sacră.
        Instrumentiştilor şi cântăreţilor, mai ales copiilor, li se va da şi o educaţie liturgică autentică.

        116 - (Cântul gregorian şi polifonic)
        Biserica recunoaşte cântul gregorian ca fiind propriu liturgiei romane; de aceea, în acţiunile liturgice, în condiţii egale, el trebuie să ocupe primul loc.
        Celelalte genuri de muzică sacră, şi mai ales polifonia, nu sunt câtuşi de puţin excluse de la celebrarea slujbelor divine, cu condiţia să fie conforme cu spiritul acţiunii liturgice, după norma art. 30.

        117 - Ediţia tipică a cărţilor de cânt gregorian va fi terminată; mai mult, se va întocmi o ediţie critică a cărţilor deja editate în urma reformei Sfântului Pius al X-lea.
        Este bine să se pregătească şi o ediţie conţinând melodiile mai simple, pentru uzul bisericilor mici.

        118 - (Cântul religios popular)
        Cântul religios popular va fi promovat în mod inteligent aşa încât în devoţiuni, ca şi în acţiunile liturgice înseşi, după normele şi prescrierile rubricilor, să poată răsuna glasurile credincioşilor.

        119 - (Muzica sacră în misiuni)
        Deoarece în anumite regiuni, mai ales în ţările de misiune, există popoare care posedă o tradiţie muzicală cu rol mare în viaţa lor religioasă şi socială, se va acorda acestei muzici respectul şi locul cuvenit, atât în formarea simţământului religios al acestor popoare, cât şi în adaptarea cultului la caracterul lor, după normele art. 39 şi 40.
        De aceea, în educaţia muzicală a misionarilor, se va avea grijă ca, pe cât posibil, ei să fie în stare să promoveze muzica tradiţională a acestor popoare, atât în şcoli cât şi în acţiunile sacre.

        120 - (Orga şi alte instrumente)
        În Biserica latină se va bucura de mare apreciere orga cu tuburi, ca instrument muzical tradiţional, al cărui sunet poate să adauge o strălucire minunată ceremoniilor Bisericii şi să înalţe puternic sufletele spre Dumnezeu şi spre cele de sus.
        În privinţa altor instrumente, ele pot fi admise în cultul divin după aprecierea şi cu consimţământul autorităţii bisericeşti teritoriale competente, după norma art. 22 &2, 37 şi 40, în măsura în care sunt sau pot fi adaptate uzului sacru, sunt adecvate demnităţii templului şi favorizează într-adevăr edificarea credincioşilor.

        121 - (Misiunea compozitorilor)
        Muzicienii, animaţi de spirit creştin, vor înţelege că sunt chemaţi să cultive muzica sacră şi să-i sporească tezaurul.
        Ei vor compune melodii care să prezinte caracteristicile adevăratei muzici sacre şi care să poată fi cântate nu numai de marile coruri, ci să fie accesibile şi corurilor mai mici şi să favorizeze participarea activă a întregii adunări a credincioşilor.
        Textele destinate cântului sacru vor fi conforme cu doctrina catolică, ba mai mult, vor fi luate de preferinţă din Sfânta Scriptură şi din izvoarele liturgice.