Capitolul VII: ARTA SACRĂ ŞI MATERIALUL DE CULT

        122 - (Demnitatea artei sacre)
        Printre cele mai nobile activităţi ale spiritului uman se numără, pe bună dreptate, artele frumoase, şi mai ales arta religioasă şi apogeul ei, arta sacră. Prin natura lor, ele sunt îndreptate către infinita frumuseţe divină, ce trebuie exprimată, într-un fel, în lucrările omului, şi sunt cu atât mai mult consacrate laudei şi gloriei lui Dumnezeu cu cât nu au nici un alt scop decât să contribuie în mod cât mai eficient, prin realizările lor, la îndreptarea sufletelor oamenilor spre Dumnezeu.
        De aceea, Sfânta Maică Biserica a fost totdeauna prietena artelor frumoase şi a cerut necontenit concursul lor nobil, mai ales pentru ca obiectele care aparţin cultului să fie într-adevăr demne, armonioase şi frumoase, semne şi simboluri ale realităţilor supranaturale, şi nu a încetat să formeze artişti. Mai mult, Biserica s-a socotit întotdeauna pe bună dreptate arbitră în materie, deosebind printre operele artiştilor pe cele conforme credinţei, pietăţii şi legilor religioase tradiţionale şi, ca atare, adecvate uzului sacru.
        Biserica a vegheat cu o deosebită grijă ca materialul sacru să adauge un spor de demnitate şi frumuseţe cultului, admiţând, în ceea ce priveşte materialele, formele şi ornamentele, modificările introduse de progresul tehnicii în decursul secolelor.
        Părinţii au căzut aşadar de acord să stabilească în această privinţă cele ce urmează:

        123 - (Libertatea stilurilor artistice)
        Biserica nu a considerat niciodată un anume stil artistic ca fiindu-i propriu, dar după caracterul şi condiţiile popoarelor şi după necesităţile diferitelor Rituri, ea a admis formele artistice din fiecare epocă, creând în decursul veacurilor un tezaur artistic ce trebuie păstrat cu toată grija posibilă. Arta epocii noastre şi aceea a tuturor popoarelor şi regiunilor trebuie să aibă de asemenea libertatea de a se exprima în Biserică, cu condiţia de a sluji edificiile şi riturile sacre cu respectul şi onoarea care le sunt datorate. Astfel ea îşi va putea uni glasul cu minunatul concert de laudă pe care l-au cântat oamenii cei mai iluştri în veacurile trecute, spre cinstea credinţei catolice.

        124 - Promovând şi favorizând o artă sacră autentică, Ordinarii să aibă în vedere mai degrabă o frumuseţe nobilă, decât pura somptuozitate. Acest lucru este valabil şi privitor la veşmintele şi podoabele sacre.
        Episcopii să vegheze ca operele artistice care lezează credinţa şi moravurile precum şi pietatea creştină, cele care ofensează simţul religios autentic, fie din cauza depravării formelor, fie din cauza insuficienţei, mediocrităţii sau falsităţii expresiei artistice, să fie îndepărtate cu grijă din casa lui Dumnezeu şi din alte locuri sfinte.
        În construirea edificiilor sacre se va avea grijă ca ele să fie adecvate pentru îndeplinirea acţiunilor liturgice şi să favorizeze participarea activă a credincioşilor.

        125 - Se va menţine practica de a expune în biserici imagini sacre spre a fi venerate de credincioşi; dar ele vor fi expuse în număr moderat şi într-o ordine corectă, pentru a nu trezi uimirea în poporul creştin şi pentru a nu favoriza o devoţiune mai puţin corectă.

        126 - În aprecierea operelor de artă, Ordinarii locurilor vor ţine seama de părerea comisiei diecezane pentru arta sacră şi, dacă e cazul, a altor experţi, precum şi de cea a comisiilor menţionate la art. 44, 45, 46.
        Ei vor veghea cu grijă ca mobilierul sacru sau operele de valoare, precum şi podoabele casei lui Dumnezeu să nu fie înstrăinate sau distruse.

        127 - (Formarea artiştilor)
        Episcopii, personal sau prin preoţi capabili, cunoscători şi iubitori de artă, se vor ocupa de artişti, pentru a-i educa în spiritul artei sacre şi al liturgiei.
        Mai mult, se recomandă crearea de şcoli sau de academii de artă sacră pentru formarea artiştilor, în acele regiuni în care se va socoti oportun.
        Toţi artiştii care, îndemnaţi de talent, voiesc să slujească slavei lui Dumnezeu în Sfânta Biserică, să-şi amintească întotdeauna că este vorba despre o anume imitare sacră a lui Dumnezeu Creatorul şi de opere destinate cultului catolic şi edificării credincioşilor, precum şi pietăţii şi educaţiei lor religioase.

        128 - (Revizuirea legislaţiei privitoare la arta sacră)
        Canoanele şi statutele bisericeşti care privesc totalitatea obiectelor destinate cultului divin, mai ales în ceea ce priveşte construcţia demnă şi adaptată a edificiilor, forma şi construcţia altarelor, nobleţea, amplasarea şi securitatea tabernacolului euharistic, funcţionalitatea şi demnitatea baptisteriului, precum şi aşezarea corespunzătoare a imaginilor sacre, a podoabelor şi ornamentelor vor fi revizuite cât mai curând, în acelaşi timp cu cărţile liturgice, conform art. 25. Ceea ce corespunde mai puţin reformei liturgice va fi corectat sau suprimat, iar ceea ce o favorizează va fi păstrat sau introdus.
        În acest domeniu, mai ales în ceea ce priveşte materialul şi forma mobilierului sacru şi a veşmintelor, se acordă Conferinţelor episcopale teritoriale facultatea de a face adaptările la necesităţile şi obiceiurile locale, conform art. 22 din această Constituţie.

        129 - (Educaţia artistică a clerului)
        În timpul studiilor filosofice şi teologice, clericii vor fi instruiţi şi asupra istoriei şi evoluţiei artei sacre, precum şi asupra principiilor sănătoase pe care trebuie să se bazeze operele de artă sacră, ca astfel ei să aprecieze şi să păstreze monumentele venerabile ale Bisericii şi să poată da sfaturi potrivite artiştilor pentru realizarea operelor lor.

        130 - (Însemnele pontificale)
        Se cuvine ca folosirea însemnelor pontificale să fie rezervată persoanelor ecleziastice care sunt învestite cu caracterul episcopal sau cu o jurisdicţie specială.