|
Capitolul I: NORME PENTRU
DREAPTA FOLOSIRE A MIJLOACELOR DE COMUNICARE SOCIALĂ
3
- (Îndatoririle Bisericii)
Întrucât Biserica
Catolică a fost instituită de Cristos Domnul pentru a aduce
mântuirea tuturor oamenilor şi de aceea este presată de
necesitatea de a le vesti Evanghelia, ea consideră de datoria ei să
predice vestea mântuirii şi cu ajutorul mijloacelor de comunicare
socială şi să-i înveţe pe oameni folosirea
dreaptă a acestor mijloace. Biserica are aşadar dreptul
înnăscut de a folosi şi de a poseda orice mijloc de acest fel
în măsura în care e necesar sau util pentru educaţia
creştină şi pentru întreaga ei operă de
mântuire a sufletelor. E de datoria păstorilor să-i educe
şi să-i orienteze pe credincioşi astfel încât
aceştia să urmărească şi cu ajutorul acestor mijloace
mântuirea şi desăvârşirea proprie şi a
întregii familii umane. Le revine mai ales laicilor să
însufleţească de spirit uman şi creştin aceste
mijloace pentru ca ele să răspundă pe deplin marii
aşteptări a comunităţii umane şi planului lui
Dumnezeu.
4
- (Legea morală)
Pentru o dreaptă folosire
a acestor mijloace este absolut necesar ca toţi aceia care le
utilizează să cunoască normele ordinii morale şi să le
aplice cu fidelitate în acest domeniu. Să ţină aşadar
seama de conţinutul comunicării, în funcţie de natura
proprie a fiecărui mijloc; totodată să nu scape din vedere
condiţiile şi împrejurările în care se
realizează comunicarea: scopul, persoanele, locul, timpul etc., căci
acestea îi pot modifica valoarea morală, ba chiar o pot schimba
total. În acest sens, trebuie avut în vedere şi modul propriu
de acţiune al fiecăruia dintre mijloace, adică puterea lui de
convingere; aceasta poate fi atât de mare încât oamenii, mai
ales cei care nu sunt pregătiţi, reuşesc cu greu să o
observe, să o domine şi, dacă e cazul, să o respingă.
5
- (Dreptul la informare)
În special e necesar ca
toţi cei interesaţi în materie să-şi formeze o
conştiinţă dreaptă cu privire la folosirea acestor
mijloace, mai ales în privinţa unor probleme mai puternic
controversate în timpurile noastre.
Prima problemă
priveşte informarea sau culegerea şi difuzarea ştirilor. Desigur
că, datorită progresului societăţii moderne şi
legăturilor din ce în ce mai strânse dintre membrii ei,
informarea a devenit foarte utilă şi de cele mai multe ori
necesară. Difuzarea rapidă a evenimentelor şi a faptelor
oferă fiecărui om posibilitatea de a avea o cunoaştere
completă şi continuă a lor, astfel încât să
poată contribui în mod eficace la binele comun şi toţi
împreună să poată promova mai uşor prosperitatea
şi progresul întregii societăţi. Societatea umană
are, aşadar, dreptul la informare asupra celor ce interesează pe
oameni, fie ca indivizi, fie în comun, după condiţiile
respective. Dar buna exercitare a acestui drept cere ca, în ceea ce
priveşte obiectul, comunicarea să fie mereu adevărată
şi completă, ţinând seama de dreptate şi caritate.
Iar în ceea ce priveşte modalitatea ei, să fie cinstită
şi adecvată, adică să respecte cu sfinţenie, în
dobândirea şi difuzarea ştirilor, legile morale precum şi
drepturile legitime şi demnitatea omului; căci nu orice
cunoaştere e de folos, "însă dragostea
construieşte" (1 Cor 8, 1).
6
- (Artă şi morală)
A doua problemă
priveşte raporturile a ceea ce oamenii numesc drepturile artei cu normele
legii morale. Întrucât controversele crescânde pe
această temă nu rareori îşi au originea în
concepţii false asupra eticii şi esteticii, Conciliul declară
că primatul ordinii morale obiective trebuie respectat în mod
absolut de toţi. Această ordine este singura capabilă să
depăşească şi să armonizeze toate celelalte ordini de
activităţi umane, oricât de nobile, inclusiv arta. Căci
numai ordinea morală cuprinde pe om în totalitatea fiinţei sale
de creatură a lui Dumnezeu, înzestrată cu raţiune şi
chemată la cele supranaturale; această ordine, dacă este
păstrată integral şi fidel, îl duce la dobândirea
perfecţiunii şi fericirii depline.
7
- (Prezentarea răului moral)
În sfârşit,
relatarea, descrierea sau reprezentarea răului moral pot, cu
siguranţă, şi prin mijloacele de comunicare socială,
să contribuie la analizarea şi cunoaşterea mai profundă a
omului, la punerea în lumină a splendorii adevărului şi a
binelui, obţinând, de altfel, şi efecte dramatice mai
reuşite; totuşi, ca nu cumva să se aducă sufletelor mai
mult prejudicii decât foloase, trebuie avută în vedere o
respectare deplină a legilor morale, mai ales dacă este vorba de
lucruri cărora li se datorează respect sau de lucruri care trezesc
mai uşor pasiunile dezordonate în omul rănit de prihana
strămoşească.
8
- (Opinia publică)
Deoarece opinia publică
exercită astăzi o foarte mare influenţă şi autoritate
în viaţa atât privată cât şi publică a
cetăţenilor, oricine ar fi ei, e necesar ca toţi membrii
societăţii să-şi îndeplinească şi în
acest domeniu datoriile de dreptate şi caritate, străduindu-se
astfel, şi cu ajutorul acestor mijloace, să formeze şi să
răspândească opinii generale corecte.
9
- (Îndatoririle publicului receptor)
Îndatoriri deosebite
îi revin şi publicului receptor - cititorilor, spectatorilor şi
ascultătorilor care, printr-o alegere personală şi liberă,
primesc mesajele difuzate prin aceste mijloace. Căci o dreaptă
alegere le cere să prefere înainte de toate ceea ce se distinge prin
virtute, ştiinţă şi artă şi să evite ceea ce
le poate fi cauză sau ocazie de prejudiciu spiritual, ori prin exemplul
rău îi poate primejdui pe alţii; să evite, de asemenea,
tot ceea ce se opune binelui şi promovează răul prin mijloacele
de comunicare socială. Aceasta se întâmplă când
sunt încurajaţi financiar aceia care folosesc aceste mijloace
urmărind numai profitul economic.
Aşadar, pentru ca publicul
receptor să poată împlini legea morală, să nu-şi
neglijeze datoria de a se informa la timp despre opinia autorităţii
competente în această materie şi să se conformeze ei
după normele unei conştiinţe drepte; pe de altă parte,
pentru a rezista mai bine sugestiilor îndoielnice şi pentru a le
accepta mai deplin pe cele bune, să aibă grijă să-şi
orienteze şi să-şi formeze conştiinţa prin mijloace
potrivite.
10
- (Datoriile tinerilor şi părinţilor)
Receptorii, mai ales cei
tineri, trebuie să aibă grijă să se deprindă cu o
utilizare moderată şi disciplinată a acestor mijloace; să
se străduiască să înţeleagă profund cele
văzute, auzite, citite; să discute despre ele cu educatorii lor
şi cu persoanele competente, învăţând astfel să
emită asupra acestor lucruri o judecată dreaptă.
Părinţii să-şi amintească de îndatorirea lor de
a veghea cu grijă ca nu cumva să treacă pragul casei lor
spectacole, publicaţii etc. contrare credinţei sau moravurilor bune
şi nici copiii lor să nu vină în contact cu ele în
altă parte.
11
- (Îndatoririle autorilor)
Principala răspundere
morală în privinţa dreptei folosiri a mijloacelor de comunicare
socială le revine ziariştilor, scriitorilor, actorilor, regizorilor,
producătorilor, editorilor, impresarilor, distribuitorilor şi
proprietarilor de săli de spectacol, vânzătorilor, criticilor
şi tuturor celor care contribuie în vreun fel la elaborarea şi
difuzarea comunicaţiilor. Este evident că numeroase şi grave
îndatoriri le revin în condiţiile actuale ale omenirii
întrucât, prin activitatea lor de informare şi
influenţare, pot duce neamul omenesc la bine sau la rău.
Ei sunt datori să
reglementeze interesele economice, politice şi artistice de aşa
manieră încât acestea să nu se opună niciodată
binelui comun. Pentru a realiza mai uşor aceasta, este de dorit ca ei
să se afilieze asociaţiilor profesionale care impun membrilor -
solicitându-le, dacă e cazul, angajamentul de a respecta codul moral
- păstrarea legilor morale în activităţile şi
îndatoririle lor profesionale. Să-şi amintească, de
asemenea, că cea mai mare parte a cititorilor şi spectatorilor e
formată din tineri care au nevoie de o presă şi de spectacole
care să le ofere o destindere onestă şi să le
îndrepte mintea spre idealuri nobile. În sfârşit,
să aibă grijă ca tot ce se difuzează în
legătură cu religia să fie încredinţat spre elaborare
unor persoane demne şi competente şi să fie realizat cu
respectul cuvenit.
12
- (Îndatoririle autorităţilor civile)
Îndatoriri deosebite
revin, în această materie, autorităţii civile, în
vederea binelui comun pe care aceste mijloace trebuie să-l slujească.
Aceeaşi autoritate trebuie să apere şi să protejeze,
în cadrul misiunii ei, adevărata şi dreapta libertate de
informare, mai ales în domeniul presei, libertate indispensabilă
progresului societăţii moderne; să promoveze religia, cultura
şi artele în ce au ele mai bun; să asigure publicului receptor
exercitarea liberă a drepturilor sale legitime. Pe lângă acestea,
puterii civile îi revine datoria să sprijine anumite iniţiative
deosebit de utile mai ales pentru cei tineri şi care, fără acest
ajutor, n-ar putea fi realizate.
În sfârşit,
autoritatea civilă, care se îngrijeşte pe drept cuvânt de
bunăstarea fizică a cetăţenilor, are datoria ca, prin
promulgarea de legi şi aplicarea lor eficientă, să vegheze ca nu
cumva folosirea în scopuri rele a acestor mijloace să cauzeze
prejudicii grave moralităţii publice şi progresului
societăţii. O astfel de vigilenţă nu constituie în
nici un fel o îngrădire a libertăţii indivizilor sau
grupurilor, mai ales în lipsa unor garanţii sigure din partea
acelora care prin profesia lor utilizează aceste mijloace.
O grijă specială va
fi acordată apărării tineretului de presa şi spectacolele
care sunt dăunătoare vârstei lor.
|