III. PĂSTRAREA
PATRIMONIULUI SPIRITUAL AL BISERICILOR ORIENTALE
5
- Istoria, tradiţiile şi nenumărate instituţii
bisericeşti dau strălucită mărturie despre meritele
deosebite ale Bisericilor orientale în Biserica universală. De aceea
Conciliul înconjoară acest patrimoniu bisericesc şi spiritual
cu stima cuvenită şi cu îndreptăţită laudă;
mai mult, îl consideră cu tărie ca patrimoniu al Bisericii
universale a lui Cristos. El declară aşadar în mod solemn
că Bisericile din Orient ca şi cele din Occident au dreptul şi
datoria de a se conduce după propriile discipline particulare de vreme ce
acestea se ilustrează prin venerabila lor antichitate, sunt mai conforme
cu obiceiurile credincioşilor lor şi par mai capabile să asigure
binele sufletelor.
6
- Toţi Orientalii să aibă certitudinea că pot şi
trebuie să-şi păstreze necontenit riturile liturgice legitime
şi disciplina şi că nu trebuie introduse schimbări în
acestea decât în vederea propriului progres organic. Aşadar
toate acestea trebuie păstrate cu cea mai mare fidelitate de Orientalii
înşişi; aceştia trebuie să dobândească o
cunoaştere din zi în zi mai bună şi o practicare mai
desăvârşită a acestor lucruri; iar dacă, din motive
legate de timpuri sau persoane, le-au abandonat pe nedrept, să se
străduiască să se întoarcă la tradiţiile
strămoşeşti. Aceia care, în virtutea misiunii lor sau
slujirii lor apostolice, au relaţii frecvente cu Bisericile orientale sau
cu credincioşii lor să fie instruiţi, în mod
corespunzător, pe măsura importanţei îndatoririlor lor,
în cunoaşterea şi în respectarea ritualului, disciplinei,
doctrinei, istoriei şi caracterului Orientalilor. Se recomandă cu
căldură institutelor călugăreşti şi
asociaţiilor de Rit latin care activează în regiunile orientale
sau printre credincioşii orientali ca, pentru o mai mare eficacitate a
apostolatului, să constituie, în măsura posibilităţilor,
case şi chiar provincii de rit oriental.
|