II. DELIMITAREA DIECEZELOR

        22 - Pentru ca o dieceză să-şi poată realiza scopul, trebuie ca în Poporul lui Dumnezeu care aparţine de ea să se manifeste limpede natura Bisericii; trebuie ca Episcopul să-şi poată îndeplini eficient în ea îndatoririle pastorale; în sfârşit, trebuie ca asistenţa spirituală a Poporului lui Dumnezeu să poată fi asigurată cât mai perfect posibil. Acest lucru comportă atât o delimitare adecvată a teritoriului diecezei cât şi o distribuire a clerului şi a resurselor raţională şi corespunzătoare exigenţelor apostolatului. Toate acestea sunt în folosul nu numai al clerului şi al credincioşilor direct interesaţi, ci şi al întregii Biserici catolice.
        De aceea, în privinţa delimitării diecezelor, Conciliul hotărăşte ca, acolo unde binele sufletelor o cere, să se realizeze cât mai repede posibil, cu prudenţă, o revizuire adecvată, prin împărţire, dezmembrare sau unire, prin modificarea graniţelor sau prin transferarea sediului episcopal într-un loc mai potrivit sau, în sfârşit, mai ales dacă este vorba de dieceze care circumscriu oraşe mari, printr-o nouă organizare internă.

        23 - În revizuirea teritoriului diecezan trebuie să se asigure în primul rând unitatea organică a fiecărei dieceze în privinţa persoanelor, funcţiilor şi instituţiilor, după modelul unui organism viu şi sănătos. În fiecare caz, după examinarea atentă a tuturor datelor, se vor avea în vedere următoarele criterii generale:

În delimitarea teritoriului unei dieceze să se ţină seama, pe cât posibil, de compoziţia variată a Poporului lui Dumnezeu, pentru că aceasta poate contribui mult la buna exercitare a acţiunii pastorale: în acelaşi timp să se respecte, pe cât posibil, unităţile demografice ale acestui Popor, împreună cu serviciile civile şi instituţiile sociale care îi constituie structura organică. De aceea teritoriul fiecărei dieceze să fie întotdeauna continuu.
După împrejurări, să se ţină seama de limitele circumscripţiilor civile precum şi de condiţiile speciale - psihologice, economice, geografice, istorice etc. - privitoare la persoane şi locuri. Întinderea teritoriului diecezan şi numărul locuitorilor acestuia trebuie, în general, să corespundă următoarelor două cerinţe: pe de o parte Episcopul însuşi, fie şi ajutat de alţii, să poată îndeplini ceremoniile pontificale, să poată face în condiţii bune vizitele pastorale, să conducă şi să coordoneze corespunzător toate operele de apostolat din dieceză şi mai ales să-şi cunoască preoţii precum şi pe călugări şi pe laicii care au un rol în activităţile diecezane; pe de altă parte, câmpul de acţiune să fie suficient de vast şi adecvat pentru ca atât Episcopul cât şi clerul să-şi poată folosi util toate forţele în slujire, fără a pierde vreodată din vedere şi nevoile Bisericii universale. În sfârşit, pentru ca în dieceză să se poată exercita cât mai potrivit slujirea mântuitoare, să se ţină seama de următoarele: în fiecare dieceză clerul să fie suficient de numeros şi bine pregătit pentru a păstori cum se cuvine Poporul lui Dumnezeu; să nu lipsească serviciile, instituţiile şi operele proprii fiecărei Biserici particulare, pe care experienţa le dovedeşte necesare pentru buna conducere a diecezei şi pentru dezvoltarea apostolatului; să existe resursele necesare pentru întreţinerea persoanelor şi instituţiilor, sau cel puţin să se poată prevedea în mod prudent că acestea nu vor lipsi.

        În acelaşi scop, acolo unde există credincioşi de rit diferit, Episcopul diecezan să se îngrijească de nevoile lor spirituale, fie prin preoţi şi parohii de ritul respectiv, fie printr-un Vicar episcopal înzestrat cu puterile necesare şi, dacă e cazul, chiar cu caracter episcopal, fie personal, exercitând funcţia de Ordinariu al mai multor rituri. Dacă, din motive speciale, după aprecierea Scaunului apostolic, nu se poate face nimic din toate acestea, să se constituie o ierarhie proprie pentru fiecare rit.
        De asemenea, în împrejurări similare, Episcopul să aibă grijă de credincioşii de altă limbă, fie prin preoţi sau parohii de acea limbă, fie printr-un Vicar episcopal bun cunoscător al acelei limbi şi, dacă e cazul, înzestrat cu caracterul episcopal, fie, în sfârşit, prin alte metode potrivite.

        24 - În privinţa modificărilor sau inovărilor referitoare la dieceze, conform art. 22-23, rămânând neatinsă disciplina Bisericilor orientale, Conferinţele episcopale competente trebuie să examineze aceste probleme, fiecare pentru teritoriul său, recurgând dacă e cazul, şi la o comisie episcopală specială şi cerând întotdeauna părerea în primul rând Episcopilor din provinciile sau regiunile în cauză; părerile şi propunerile vor fi apoi prezentate Scaunului apostolic.