II. FAVORIZAREA VOCAŢIILOR PREOŢEŞTI

        2 - (Răspunderea întregului popor creştin)
        Promovarea vocaţiilor preoţeşti este o îndatorire a întregii comunităţi creştine şi ea trebuie să urmărească acest scop în primul rând printr-o viaţă pe deplin creştină. Cea mai mare contribuţie la aceasta o aduc, pe de o parte, familiile care, însufleţite de spiritul credinţei, iubirii şi evlaviei, constituie un fel de prim seminar, iar pe de altă parte parohiile la a căror viaţă bogată participă şi adolescenţii. Profesorii şi toţi cei care se ocupă în vreun fel de educaţia copiilor şi a tinerilor, mai ales asociaţiile catolice, trebuie să se străduiască să-i educe astfel pe tinerii încredinţaţi lor încât aceştia să poată percepe chemarea divină şi să îi răspundă din toată inima. Toţi preoţii să dea dovadă de cel mai mare zel apostolic pentru favorizarea vocaţiilor şi, prin propria lor viaţă smerită, activă şi străbătută de bucurie interioară, precum şi prin iubirea sacerdotală reciprocă şi colaborare frăţească, să atragă sufletele tinerilor la preoţie.
        Episcopii trebuie să-şi încurajeze credincioşii în promovarea vocaţiilor şi să asigure coordonarea strânsă a tuturor forţelor şi acţiunilor în acest sens. Iar pe aceia pe care îi socotesc chemaţi să-L aibă drept moştenire pe Domnul, să-i ajute ca nişte părinţi, nedându-se înapoi de la nici o jertfă.
        Această activitate convergentă a întregului Popor al lui Dumnezeu în favoarea chemărilor răspunde la acţiunea Providenţei divine care dăruieşte însuşirile necesare celor aleşi de Dumnezeu pentru a participa la preoţia ierarhică a lui Cristos şi îi ajută cu harul Său, însărcinându-i în acelaşi timp pe reprezetanţii legitimi ai Bisericii să cheme pe candidaţii care aspiră cu intenţie dreaptă şi în deplină libertate la o atât de înaltă misiune, după ce le-au recunoscut şi încercat capacitatea, şi să-i consacre cu pecetea Duhului Sfânt pentru cultul lui Dumnezeu şi slujirea Bisericii.
        Conciliul recomandă în primul rând mijloacele tradiţionale ale acestei colaborări a tuturor: rugăciunea stăruitoare, pocăinţa creştină, precum şi instruirea tot mai serioasă a credincioşilor, fie prin predică şi cateheză, fie chiar prin diferite mijloace de comunicare socială, instruire care să sublinieze necesitatea, natura şi valoarea chemării la preoţie. El cere de asemenea ca operele de promovare a vocaţiilor, constituite sau urmând a fi constituite în fiecare dieceză, regiune sau naţiune, conform documentelor pontificale, să organizeze metodic şi coerent întreaga acţiune pastorală în acest scop, fără a neglija nici unul dintre mijloacele binevenite pe care le furnizează psihologia şi sociologia modernă, şi să desfăşoare această activitate cu egală discreţie şi râvnă.
        Acţiunea în favoarea vocaţiilor trebuie să depăşească în spirit larg graniţele diverselor dieceze, naţiuni, familii călugăreşti şi Rituri şi, ţinând seama de nevoile Bisericii universale, să vină în primul rând în ajutorul acelor regiuni în care este mai acută nevoia de lucrători în via Domnului.

        3 - (Formaţia spirituală şi intelectuală în seminariile mici)
        În seminariile mici, care au drept scop cultivarea germenilor vocaţiei, elevii să fie pregătiţi, printr-o formaţie religioasă deosebită şi în primul rând printr-o direcţie spirituală adecvată, pentru a-L urma pe Cristos Răscumpărătorul cu suflet generos şi cu inimă curată. Sub călăuzirea părintească a superiorilor, ajutaţi în mod oportun de familie, să ducă o viaţă potrivită vârstei, spiritului şi dezvoltării unor adolescenţi şi în deplină armonie cu normele psihologiei sănătoase, fără a se neglija o experienţă corespunzătoare a vieţii oamenilor şi relaţiile cu propria familie. Pe lângă acestea, normele stabilite mai jos pentru seminariile mari să fie aplicate şi seminariilor mici, în măsura în care se potrivesc scopului şi naturii acestora. Studiile să fie organizate în aşa fel încât elevii să le poată lesne continua în altă parte, în cazul în care ar vrea să îmbrăţişeze o altă stare de viaţă.
        Cu aceeaşi grijă să fie cultivaţi germenii chemării la adolescenţii şi tinerii ce studiază în institutele speciale care, în funcţie de condiţiile locale, slujesc şi scopurile seminariilor mici, precum şi în alte şcoli sau în orice alt sistem de educaţie. Să fie promovate, de asemenea, cu grijă instituţiile şi alte iniţiative pentru aceia care urmează chemarea divină la o vârstă matură.