Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Conciliul Vatican II

IntraText CT - Text

  • Decret privind formatia preoteasca "OPTATAM TOTIUS"
    • V. REVIZUIREA STUDIILOR
Previous - Next

Click here to show the links to concordance

V. REVIZUIREA STUDIILOR

        13 - (Cultura umanistă)
        Înainte ca seminariştii să-şi înceapă studiile propriu-zis bisericeşti, să fie înzestraţi cu acea cultură umanistă şi ştiinţifică ce permite în ţara respectivă accesul tinerilor la studiile superioare; pe lângă aceasta să dobândească o cunoaştere a limbii latine care să le permită să înţeleagă şi să folosească izvoarele atâtor ştiinţe şi documentele Bisericii. Trebuie să fie socotit necesar studiul limbii liturgice a fiecărui Rit şi să fie încurajată cu tărie o cunoaştere corespunzătoare a limbilor Sfintei Scripturi şi Tradiţiei.

        14 - (Orientarea spre teologie)
        Revizuirea studiilor bisericeşti trebuie să aibă în primul rând ca scop o mai bună organizare a disciplinelor teologice şi filozofice şi o corelare armonioasă a lor în vederea unei deschideri progresive a minţilor seminariştilor către misterul lui Cristos care străbate toată istoria neamului omenesc, acţionează necontenit asupra Bisericii şi lucrează în primul rând prin slujirea preoţească.
        Pentru ca seminariştii să capete această viziune de la începutul formaţiei, studiile bisericeşti trebuie să înceapă cu un curs introductiv de o durată corespunzătoare. În această iniţiere la studii, misterul mântuirii să fie astfel prezentat încât seminariştii să sesizeze sensul, structura şi scopul pastoral al studiilor bisericeşti şi în acelaşi timp să fie ajutaţi să-şi întemeieze pe credinţă şi să-şi pătrundă de credinţă întreaga viaţă şi să fie întăriţi în îmbrăţişarea chemării cu deplină dăruire şi cu bucurie sufletească.

        15 - (Studiile filozofice)
        Disciplinele filozofice să fie astfel predate încât seminariştii să fie călăuziţi în primul rând spre dobândirea unei cunoaşteri solide şi coerente a omului, a lumii şi a lui Dumnezeu, întemeiaţi pe patrimoniul filozofic pururi valabil, ţinând seama şi de cercetările filozofice mai recente, în primul rând de acelea care exercită o mai mare influenţă în ţara respectivă, precum şi de progresul ştiinţelor moderne, astfel încât, cunoscând bine mentalitatea timpului, să fie pregătiţi corespunzător pentru dialogul cu contemporanii lor.
        Istoria filozofiei să fie astfel predată încât seminariştii, pătrunzând principiile fundamentale ale diferitelor sisteme, să reţină acele elemente care se dovedesc adevărate şi să poată detecta şi combate rădăcinile erorilor.
        În însuşi modul de a preda să fie dezvoltată la seminarişti dorinţa de a căuta riguros adevărul, de a-l observa şi de a-l demonstra, unită cu o recunoaştere cinstită a limitelor cunoaşterii umane. Să se dea mare atenţie relaţiei dintre filozofie, pe de o parte, şi adevăratele probleme ale vieţii precum şi problemele care îi preocupă pe studenţi, pe de altă parte; ei să fie ajutaţi să perceapă legăturile existente între argumentele filozofice şi misterele mântuirii, care în teologie sunt privite în lumina superioară a credinţei.

        16 - (Studiile teologice)
        Disciplinele teologice, în lumina credinţei, sub călăuzirea Magisteriului Bisericii, să fie astfel predate încât seminariştii să asimileze cu acurateţe învăţătura catolică din Revelaţia divină, să o pătrundă în profunzime, să facă din ea hrana propriei vieţi spirituale şi să o poată vesti, expune şi apăra în slujirea preoţească.
        Seminariştii să fie formaţi cu deosebită grijă la studierea Sfintei Scripturi, care trebuie să fie sufletul întregii teologii; după o introducere corespunzătoare, să fie iniţiaţi corect în metoda exegezei, să sesizeze bine temele principale ale Revelaţiei divine şi să primească imbold şi hrană din citirea şi meditarea zilnică a Cărţilor sfinte.
        Predarea teologiei dogmatice să fie astfel organizată încât să fie studiate întâi temele biblice; se va arăta aportul Părinţilor Bisericii Orientale şi Occidentale la transmiterea fidelă şi la dezvoltarea fiecăruia din adevărurile revelate precum şi istoria ulterioară a dogmei - ţinând seama şi de relaţia ei cu istoria generală a Bisericii - ; apoi, pentru a lumina cât mai deplin misterele mântuirii, seminariştii vor învăţa să le aprofundeze şi să le coreleze cu ajutorul speculaţiei, sub călăuzirea sfântului Toma; să fie învăţaţi să recunoască aceste mistere pururi prezente şi active în acţiunile liturgice şi în toată viaţa Bisericii; în sfârşit, să se deprindă să caute soluţionarea problemelor omeneşti în lumina Revelaţiei, să aplice adevărurile ei eterne la condiţia schimbătoare a omenirii şi să le transmită în mod adecvat contemporanilor.
        Celelalte discipline teologice trebuie să fie şi ele reînnoite printr-un contact mai viu cu misterul lui Cristos şi istoria mântuirii. Se va acorda o deosebită grijă perfecţionării teologiei morale, a cărei expunere ştiinţifică, hrănită mai mult din învăţătura Sfintei Scripturi, să pună în lumină măreţia chemării credincioşilor în Cristos şi obligaţia lor de a aduce rod în iubire pentru viaţa lumii. De asemenea, în predarea dreptului canonic şi a istoriei Bisericii, să se aibă în vedere misterul Bisericii, conform constituţiei dogmatice De Ecclesia promulgate de acest Conciliu. Liturgia sacră, care trebuie socotită primul şi necesarul izvor al adevăratului spirit creştin, să fie predată după recomandările art. 15 şi 16 ale constituţiei De sacra Liturgia.
        Ţinând seama în mod judicios de condiţiile diferitelor regiuni, seminariştii să fie călăuziţi spre o mai bună cunoaştere a Bisericilor şi Comunităţilor bisericeşti despărţite de Scaunul apostolic roman, pentru a putea contribui la restabilirea unităţii între toţi creştinii, conform recomandărilor acestui Conciliu.
        Să fie iniţiaţi şi în cunoaşterea celorlalte religii mai răspândite în fiecare regiune, ca să poată recunoaşte mai bine ceea ce au ele bun şi adevărat, din darul lui Dumnezeu, să înveţe să respingă erorile şi să fie în stare să împărtăşească, celor lipsiţi de ea, lumina deplină a adevărului.

        17 - (Revizuirea metodelor didactice)
        Deoarece instruirea doctrinală nu trebuie să tindă spre o simplă comunicare de noţiuni, ci spre o adevărată formare interioară a seminariştilor, metodele didactice să fie revizuite atât în privinţa prelegerilor, seminarelor şi lucrărilor cât şi a stimulării studiului individual sau în grupuri mici. Se vor urmări cu grijă unitatea şi soliditatea întregului învăţământ, evitându-se înmulţirea excesivă a materiilor şi a lecţiilor şi lăsându-se la o parte problemele care nu mai prezintă importanţă sau care trebuie lăsate pe seama studiilor academice superioare.

        18 - (Studii ştiinţifice de specialitate)
        Episcopii se vor îngriji să trimită în institute speciale, facultăţi sau universităţi, tineri bine înzestraţi din punct de vedere al caracterului, virtuţii şi inteligenţei pentru a se pregăti, în ştiinţele sacre, precum şi în alte discipline socotite necesare, preoţi cu formaţie ştiinţifică aprofundată care să poată face faţă variatelor necesităţi ale apostolatului; să nu se neglijeze însă în nici un fel formarea lor spirituală şi pastorală, mai ales dacă nu au primit încă preoţia.




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License