Capitolul III
INSPIRAŢIA DIVINĂ ŞI INTERPRETAREA SFINTEI SCRIPTURI
11 -
(Inspiraţie şi adevăr în Sfânta Scriptură)
Ceea ce a fost revelat de
Dumnezeu şi este cuprins şi expus în Sfânta
Scriptură a fost consemnat sub inspiraţia Duhului Sfânt.
Sfânta Maică Biserica, pe baza credinţei primite de la Apostoli,
consideră sfinte şi canonice, în totalitate, cărţile
Vechiului şi Noului Testament, cu toate părţile lor, pentru
că, fiind alcătuite sub inspiraţia Duhului Sfânt (cf.
In 20, 31; 2 Tim
3, 16; 2 Pt 1,
19-21; 3, 15-16), Îl au ca autor pe
Dumnezeu şi au fost încredinţate ca atare Bisericii. Pentru
redactarea Cărţilor sfinte, Dumnezeu a ales oameni şi S-a slujit
de ei lăsându-le uzul capacităţilor şi puterilor
proprii, pentru ca, acţionând El însuşi în ei
şi prin ei, aceştia să scrie ca adevăraţi autori ceea
ce voia El şi numai aceea.
Întrucât tot ceea
ce afirmă autorii inspiraţi sau hagiografii trebuie considerat ca
afirmat de Duhul Sfânt, trebuie afirmat despre cărţile
Scripturii că ele transmit cu certitudine, cu fidelitate şi
fără eroare adevărul pe care Dumnezeu, pentru mântuirea
noastră, l-a voit consemnat în textele sacre. De aceea,
"toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi este de
folos spre a învăţa, spre a mustra, spre a îndrepta, spre
a deprinde la dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie
desăvârşit, pregătit pentru toată fapta cea
bună" (2 Tim 3, 16-17).
12 - (Cum
trebuie interpretată Sfânta Scriptură)
Deoarece Dumnezeu a vorbit
în Sfânta Scriptură prin oameni, în felul oamenilor,
interpretul Sfintei Scrpituri, pentru a pătrunde ceea ce Dumnezeu a voit
să ne împărtăşească, trebuie să cerceteze
atent ce au intenţionat de fapt hagiografii să ne comunice şi ce
I-a plăcut lui Dumnezeu să ne dezvăluie prin cuvintele lor.
Pentru a descoperi
intenţia hagiografilor, trebuie, printre altele, să se ţină
seama şi de "genurile literare". Căci adevărul este
prezentat şi exprimat în mod diferit în textele care sunt
în diferite sensuri istorice, sau profetice, sau poetice, sau de alt gen
de expresie. Este deci necesar ca cercetătorul să caute sensul pe
care hagiograful a intenţionat să-l exprime şi l-a exprimat
în împrejurări determinate, după condiţiile timpului
său şi ale culturii sale, prin intermediul genurilor literare
folosite la vremea respectivă. Pentru a înţelege corect ceea ce
a voit să afirme în scris autorul sacru, trebuie avute atent
în vedere atât modurile de a simţi, de a exprima sau de a
povesti, curente în mediul şi în vremea hagiografului, precum
şi cele obişnuite în diverse locuri, la acea epocă,
în relaţiile dintre oameni.
Dar, întrucât
Sfânta Scriptură trebuie citită şi interpretată
întru acelaşi Duh în care a fost scrisă, pentru a
descoperi exact sensul textelor sacre trebuie avute în vedere cu nu mai
puţină grijă conţinutul şi unitatea întregii
Scripturi, ţinând seama de tradiţia vie a întregii Biserici
şi de analogia credinţei. Este sarcina exegeţilor să
lucreze după aceste reguli pentru înţelegerea şi expunerea
mai profundă a sensului Sfintei Scripturi, pentru ca, printr-un studiu,
într-un fel, pregătitor, să se maturizeze judecata Bisericii.
Căci tot ceea ce se leagă de modul de a interpreta Scriptura se
află supus în ultimă instanţă judecăţii
Bisericii, care împlineşte dumnezeiasca poruncă şi slujire
de a păstra şi interpreta cuvântul lui Dumnezeu.
13 -
("Condescendenţa" lui Dumnezeu)
Aşadar, în
Sfânta Scriptură, rămânând neatinse adevărul
şi sfinţenia lui Dumnezeu, se manifestă admirabila
"condescendenţă" a Înţelepciunii veşnice
"ca să învăţăm nespusa bunătate a lui
Dumnezeu şi cât de mult Şi-a coborât felul de a vorbi,
ţinând seama, cu atât de mare grijă, de firea
noastră". Într-adevăr, cuvintele lui Dumnezeu, exprimate
în limbi omeneşti, s-au făcut asemenea vorbirii omeneşti
precum odinioară Cuvântul Tatălui veşnic, luând
trupul slăbiciunii omeneşti, S-a făcut asemenea oamenilor.
|