Capitolu IV
VECHIUL TESTAMENT
14 -
(Istoria mântuirii în cărţile Vechiului Testament)
În marea Sa iubire,
Dumnezeu, intenţionând şi pregătind cu grijă
mântuirea întregului neam omenesc, Şi-a ales, cu un plan
deosebit, un popor căruia să îi încredinţeze
făgăduinţele. Într-adevăr, încheind un
legământ cu Abraham (cf. Gen 15, 18)
şi, apoi, cu poporul lui Israel prin Moise (cf. Ex 24,
8), El S-a revelat prin cuvinte şi fapte poporului pe care Şi-l
dobândise, ca unicul Dumnezeu adevărat şi viu, în
aşa fel încât Israel să cunoască din
experienţă care sunt căile lui Dumnezeu cu oamenii şi ca,
vorbind Dumnezeu însuşi prin gura Profeţilor, poporul să
înţeleagă tot mai adânc şi mai limpede aceste
căi şi să le facă tot mai larg cunoscute printre neamuri
(cf. Ps 21, 28-29; 95,
1-3; Is 2, 1-4; Ier
3, 17). Economia mântuirii prevestită, narată
şi explicată de autorii sacri se află ca adevăratul
cuvânt al lui Dumnezeu în Cărţile Vechiului Testament; de
aceea aceste cărţi inspirate de Dumnezeu îşi
păstrează valoarea perenă: "Doar toate cele ce s-au scris
mai înainte, pentru învăţătura noastră s-au
scris pentru ca, prin răbdarea şi mângâierea ce vin din
Scripturi, să avem nădejde" (Rom 15,4).
15 -
(Importanţa Vechiului Testament pentru creştini)
Economia Vechiului Testament
avea ca scop principal să pregătească venirea lui Cristos,
Răscumpărătorul universului, şi a
Împărăţiei mesianice, să o vestească profetic
(cf. Lc 24, 44; In 5,
39; 1 Pt 1, 10) şi să o
prefigureze în diferite chipuri (cf. 1 Cor
10, 11). Cărţile Vechiului Testament prezintă
tuturor, după condiţia neamului omenesc dinaintea vremurilor
mântuirii instaurate de Cristos, o cunoaştere a lui Dumnezeu şi
a omului, precum şi a modalităţilor în care Dumnezeu cel
drept şi îndurător procedează cu oamenii. Aceste cărţi,
deşi conţin lucruri imperfecte şi condiţionate istoric,
manifestă totuşi o adevărată pedagogie divină.
În ele este exprimat un viu simţ de percepere a lui Dumnezeu.
În ele sunt adunate învăţături înalte despre
Dumnezeu, o înţelepciune mântuitoare despre viaţa omului
şi minunate comori de rugăciune. În sfârşit,
în ele se află ascunsă taina mântuirii noastre. De aceea,
aceste cărţi trebuie primite de creştini cu evlavie.
16 -
(Unitatea celor două Testamente)
Aşadar Dumnezeu,
Inspiratorul şi Autorul cărţilor celor două Testamente, a
rânduit cu înţelepciune ca Noul Testament să se afle
ascuns în cel vechi, iar Vechiul Testament să devină limpede
în cel nou. Căci, deşi Cristos a încheiat noul
Legământ în Sângele Său (cf. Lc
22, 20; 1 Cor 11,
25), totuşi cărţile Vechiului Testament, preluate integral
în propovăduirea Evangheliei, îşi dobândesc şi
îşi manifestă semnificaţia deplină în Noul
Testament (cf. Mt 5, 17; Lc 24,
27; Rom 16, 25-26; 2
Cor 3, 14-16) şi, la rândul lor,
îl luminează şi-l explică.
|