Capitolul V

NOUL TESTAMENT

        17 - (Valoarea deosebită a Noului Testament)
        Cuvântul lui Dumnezeu, care este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui om care crede (cf. Rom 1, 16), se înfăţişează şi îşi arată în mod eminent forţa în scrierile Noului Testament. Într-adevăr, când a venit plinirea timpului (cf. Gal 4, 4), Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit între noi, plin de har şi de adevăr (cf. In 1, 14). Cristos a instaurat pe pământ Împărăţia lui Dumnezeu, prin cuvintele şi faptele Sale L-a dezvăluit pe Tatăl Său şi S-a dezvăluit pe Sine, iar prin moartea, învierea şi înălţarea Sa glorioasă şi prin trimiterea Duhului Sfânt Şi-a desăvârşit lucrarea. Înălţat de la pământ, îi atrage pe toţi la Sine (cf. In 12, 32). El, care singur are cuvintele vieţii veşnice (cf. In 6, 68). Dar acest mister nu a fost dezvăluit generaţiilor anterioare aşa cum a fost revelat acum sfinţilor Săi Apostoli şi Proroci, în Duhul Sfânt (cf. Ef 3, 4-6), ca aceştia să vestească Evanghelia, să trezească în lume credinţa în Isus, Cristos şi Domn, şi să adune Biserica. Scrierile Noului Testament sunt o mărturie perpetuă şi dumnezeiască a tuturor acestor lucruri.

        18 - (Originea apostolică a Evangheliilor)
        Este cunoscut tuturor faptul că, între toate Scripturile, chiar şi ale Noului Testament, Evangheliile deţin pe bună dreptate locul de frunte, deoarece constituie principala mărturie despre viaţa şi învăţătura Cuvântului Întrupat, Mântuitorul nostru.
        Biserica, întotdeauna şi pretutindeni, a afirmat şi afirmă că cele patru Evanghelii sunt de origine apostolică. Ceea ce Apostolii au propovăduit din porunca lui Cristos ne-au transmis apoi ei înşişi şi oameni din apropierea Apostolilor, sub inspiraţia Duhului Sfânt, în scrieri ce constituie temelia credinţei, şi anume în Evanghelia în patru forme, după Matei, Marcu, Luca şi Ioan.

        19 - (Caracterul istoric al Evangheliilor)
        Sfânta Maică Biserica a afirmat şi afirmă cu tărie şi cu toată statornicia că cele patru Evanghelii amintite, a căror istoricitate o susţine fără şovăire, transmit fidel ceea ce Isus, Fiul lui Dumnezeu, trăind printre oameni, a făptuit şi a învăţat realmente, pentru mântuirea lor veşnică, până în ziua în care a fost înălţat la cer (cf. Fapte 1, 1-2). După Înălţarea Domnului, Apostolii au transmis acultătorilor lor ceea ce Isus a spus şi a făptuit, cu acea înţelegere mai deplină de care ei înşişi, instruiţi de evenimentele glorioase din viaţa lui Cristos şi luminaţi de Duhul Sfânt, aveau parte. Autorii sacri au scris cele patru Evanghelii alegând anumite lucruri din mulţimea acelora care erau transmise fie oral, fie deja în scris, integrâdu-le pe altele într-o sinteză sau expunându-le în funcţie de situaţia Bisericilor, în sfârşit păstrând forma unei vestiri, însă mereu astfel încât să ne comunice lucruri adevărate şi autentice despre Isus. Cu această intenţie ei au scris, fie din memorie, propriile amintiri, fie din mărturia acelora care "au fost de la început martori oculari şi slujitori ai Cuvântului", ca noi să cunoaştem "adevărul" (cf. Lc 1, 2-4) învăţăturilor pe care le-am primit.

        20 - (Celelalte scrieri ale Noului Testament)
        În afară ce cele patru Evanghelii, Canonul Noului Testament cuprinde şi scrisorile sfântului Pavel precum şi alte scrieri apostolice alcătuite sub inspiraţia Duhului Sfânt, scrieri prin care, după planul înţelept al lui Dumnezeu, se întăresc cele spuse despre Cristos Domnul, se pune tot mai bine în lumină învăţătura Lui autentică, se vesteşte puterea mântuitoare a dumnezeieştii lucrări a lui Cristos, se povestesc începuturile Bisericii şi minunata ei răspândire şi se prevesteşte împlinirea ei în glorie.
        Domnul Isus a rămas cu Apostolii Săi după cum le-a făgăduit (cf. Mt 28, 20) şi le-a trimis pe Duhul Sfânt care să-i călăuzească la plinătatea adevărului (cf. In 16, 13).