Capitolul VI
SFÂNTA SCRIPTURĂ ÎN VIAŢA BISERICII
21 -
(Veneraţia Bisericii pentru Sfintele Scripturi)
Biserica a venerat
întotdeauna dumnezeieştile Scripturi, după cum a venerat
şi însuşi Trupul Domnului, neîncetând, mai ales
în Liturgia sacră, să primească Pâinea Vieţii
atât de la masa cuvântului lui Dumnezeu cât şi de la
aceea a Trupului lui Cristos şi să o dea credincioşilor. Ea le-a
considerat şi le consideră, unite cu Sfânta Tradiţie,
drept regula supremă a credinţei sale deoarece, fiind inspirate de
Dumnezeu şi consemnate în scris o dată pentru totdeauna, ele ne
comunică, în mod imuabil, cuvântul lui Dumnezeu
însuşi, iar în cuvintele Profeţilor şi ale
Apostolilor fac să răsune glasul Duhului Sfânt. Întreaga
propovăduire a Bisericii, ca şi religia creştină însăşi,
trebuie să fie aşadar hrănită şi
călăuzită de Sfânta Scriptură. Căci în
Cărţile sfinte, Tatăl care este în ceruri iese cu
multă iubire în întâmpinarea fiilor Săi şi
vorbeşte cu ei; în cuvântul lui Dumnezeu se află
atâta putere şi tărie încât el constituie pentru
Biserică sprijin şi forţă iar pentru fiii Bisericii
tăria credinţei, hrană a sufletului, izvor curat şi nesecat
al vieţii spirituale. De aceea Sfintei Scripturi i se pot aplica în
chip minunat cuvintele: "Viu este cuvântul lui Dumnezeu şi
lucrător" (Evr 4, 12), "care are
puterea să zidească şi să dea moştenire printre
toţi cei sfinţiţi" (Fapte 20,
32; cf. 1 Tes 2, 13).
22 -
(Necesitatea unor traduceri adecvate)
Creştinii trebuie să
aibă acces larg la Sfânta Scriptură. De aceea, încă
de la început, Biserica a adoptat străvechea traducere
grecească a Vechiului Testament numită Septuaginta; ea continuă
să privească cu respect şi celelalte traduceri orientale şi
traducerile latine, îndeosebi pe aceea numită Vulgata.
Însă deoarece cuvântul lui Dumnezeu trebuie să stea
în toate timpurile la îndemâna tuturor, Biserica se
îngrijeşte cu solicitudine maternă să se facă
traduceri adecvate şi corecte în diferitele limbi, de
preferinţă plecând de la textele originale ale
Cărţilor Sfinte. Dacă, ivindu-se posibilitatea, şi cu
aprobarea autorităţii bisericeşti, astfel de traduceri se vor
realiza în colaborare şi cu fraţii despărţiţi,
ele vor putea fi folosite de toţi creştinii.
23 -
(Îndatorirea apostolică a cercetătorilor)
Mireasa Cuvântului
Întrupat, Biserica, învăţată de Duhul Sfânt,
se străduieşte să ajungă la o înţelegere tot mai
profundă a Sfintelor Scripturi pentru a-şi hrăni necontenit fiii
cu cuvântul lui Dumnezeu; de aceea, ea încurajează cum se
cuvine şi studierea Sfinţilor Părinţi atât orientali
cât şi occidentali precum şi a liturgiilor sacre. Exegeţii
catolici şi toţi ceilalţi teologi, asociindu-şi cu
râvnă puterile, trebuie să caute ca, sub supravegherea Magisteriului,
să cerceteze şi să prezinte cu mijloacele adecvate textele sacre
astfel încât un număr cât mai mare de slujitori ai
cuvântului divin să poată împărtăşi cu rod
Poporului lui Dumnezeu hrana Scripturii care să lumineze minţile,
să întărească voinţele, să înalţe
inimile oamenilor spre iubirea lui Dumnezeu. Sfântul Conciliu
încurajează pe toţi fiii Bisericii care se ocupă cu
studiile biblice să persevereze cu toată dăruirea şi
reînnoindu-şi mereu puterile, în spiritul Bisericii, în
împlinirea lucrării începute.
24 -
(Importanţa Sfintei Scripturi pentru teologie)
Teologia se sprijină pe
cuvântul scris al lui Dumnezeu precum şi pe sfânta
Tradiţie ca pe o temelie trainică: în ea se
întăreşte cu putere şi întinereşte de-a pururi,
aprofundând, în lumina credinţei, tot adevărul ascuns
în misterul lui Cristos. Sfintele Scripturi cuprind cuvântul lui
Dumnezeu şi, pentru că sunt inspirate, sunt într-adevăr
cuvântul lui Dumnezeu; de aceea studiul textelor sacre trebuie să
fie sufletul teologiei. De asemenea, şi slujirea cuvântului,
adică propovăduirea pastorală, cateheza şi toată
formaţia creştină, în cadrul căreia omilia
liturgică trebuie să aibă un loc privilegiat, primeşte din
cuvântul Scripturii o hrană sănătoasă şi o
putere sfântă.
25 - (Se
recomandă citirea Sfintei Scripturi)
De aceea este necesar ca
toţi clericii, în primul rând preoţii lui Cristos şi
toţi ceilalţi care, în calitate de diaconi sau de
cateheţi, se ocupă în mod legitim de slujirea cuvântului,
să se ataşeze de Scriptură prin lectură asiduă şi
prin studiu atent, ca nu cumva să ajungă vreunul "predicator
deşert al cuvântului lui Dumnezeu în afară, fără
a fi ascultătorul lui înlăuntru", deoarece trebuie să
împărtăşească credincioşilor încredinţaţi
lor bogăţiile nesecate ale cuvântului dumnezeiesc, mai ales
în liturgia sacră. De asemenea, Conciliul îndeamnă foarte
stăruitor pe toţi credincioşii, şi mai ales pe călugări,
ca prin citirea deasă a dumnezeieştilor Scripturi să-şi
însuşească "înalta cunoaştere a lui Isus
Cristos" (Fil 3, 8), căci,
"necunoaşterea Scripturilor înseamnă necunoaşterea
lui Cristos". Să se apropie aşadar din toată inima de
textul sacru, fie prin liturgie, atât de bogată în cuvinte
divine, fie prin lectură spirituală, fie prin iniţiative
organizate sau prin alte metode care astăzi se răspândesc
pretutindeni, în mod lăudabil, cu aprobarea şi prin grija
Păstorilor Bisericii. Să nu uite însă că citirea
Sfintei Scripturi trebuie însoţită de rugăciune, ca ea
să devină un dialog între Dumnezeu şi om; căci
"vorbim cu El când ne rugăm şi Îl ascultăm
când citim cuvintele dumnezeieşti".
Este îndatorirea
superiorilor bisericeşti, "care deţin
învăţătura apostolică", să-i educe
corespunzător pe credincioşii care le-au fost
încredinţaţi, în privinţa folosirii corecte a
Cărţilor sfinte, mai ales a Noului Testament şi, în primul
rând, a Evangheliilor, prin traduceri ale textelor sacre însoţite
de explicaţii necesare şi cu adevărat suficiente, pentru ca fiii
Bisericii să se familiarizeze în siguranţă şi cu
folos cu Sfânta Scriptură şi să se pătrundă de
spiritul ei.
Pe lângă aceasta,
să se întocmească ediţii ale Sfintei Scripturi
înzestrate cu explicaţii corespunzătoare, utilizabile şi
de către necreştini şi adaptate situaţiei lor; atât
Păstorii sufleteşti cât şi creştinii de toate
categoriile se vor îngriji în felurite chipuri de
răspândirea lor înţeleaptă.
|