Capitolul IV: DIVERSELE FORME DE APOSTOLAT

        15 - Laicii îşi pot exercita activitatea apostolică fie individual, fie grupaţi în diferite comunităţi sau asociaţii.

        16 - (Importanţa apostolatului individual şi multiplele lui forme)
        Apostolatul pe care fiecare trebuie să-l desfăşoare personal şi care izvorăşte cu îmbelşugare dintr-o viaţă cu adevărat creştină (cf. In 4, 14) este principiul şi condiţia oricărui apostolat al laicilor, fie şi colectiv, şi el nu poate fi înlocuit cu nimic.
        La acest fel de apostolat, care este totdeauna şi pretutindeni rodnic, dar în anumite împrejurări este unicul adecvat şi posibil, sunt chemaţi şi obligaţi toţi laicii, de orice condiţie, chiar dacă sunt lipsiţi de ocazia sau de posibilitatea de a colabora în asociaţii.
        Sunt multe formele de apostolat prin care laicii edifică Biserica, sfinţesc lumea şi o însufleţesc în Cristos.
        O formă deosebită de apostolat individual şi semn foarte adecvat vremurilor noastre este mărturia întregii vieţi a laicilor, izvorâtă din credinţă, speranţă şi iubire, care Îl arată pe Cristos trăind în credincioşii Săi. Prin apostolatul cuvântului, absolut necesar în anumite împrejurări, laicii Îl vestesc pe Cristos, Îi explică învăţătura şi o răspândesc, după condiţia şi priceperea fiecăruia, şi o mărturisesc cu fidelitate.
        De asemenea, colaborând ca cetăţeni ai lumii acesteia la tot ce priveşte construirea şi administrarea sferei lucrurilor pământeşti, laicii trebuie să caute, în lumina credinţei, motive mai înalte de a acţiona în viaţa familială, profesională, culturală şi socială şi, când se iveşte ocazia, să le dezvăluie şi altora, conştienţi că în acest fel ei devin colaboratorii lui Dumnezeu Creatorul, Răscumpărătorul şi Sfinţitorul şi Îi aduc laudă.
        În sfârşit, laicii să-şi însufleţească viaţa prin caritate şi, după posibilităţi, să exprime caritatea prin fapte.
        Să-şi aducă aminte toţi că prin cultul public şi prin rugăciunea personală, prin pocăinţă şi prin acceptarea liberă a trudei şi a greutăţilor vieţii prin care devin asemenea lui Cristos care suferă (cf. 2 Cor 4, 10; Col 1, 24), ei pot ajunge la toţi oamenii şi pot contribui la mântuirea întregii lumi.

        17 - (Apostolatul individual în împrejurări deosebite)
        Apostolatul individual este deosebit de necesar şi urgent în regiunile în care libertatea Bisericii este grav afectată. În aceste împrejurări foarte grele, laicii, ţinând pe cât le stă în putinţă, locul preoţilor şi riscându-şi propria libertate şi, uneori, viaţa, îi învaţă pe cei din jurul lor doctrina creştină, îi educă la viaţa de credinţă şi la mentalitatea catolică, îi îndeamnă să primească des sacramentele şi să cultive evlavia, mai ales faţă de Euharistie. Conciliul, mulţumind din adâncul inimii lui Dumnezeu, care, şi în timpurile noastre, nu încetează să ridice, în mijlocul prigonirilor, laici cu o tărie eroică, îi îmbrăţişează pe aceştia cu afecţiune părintească şi cu recunoştinţă.
        Apostolatul individual îşi află un câmp vast în regiunile în care catolicii sunt puţini şi dispersaţi. Acolo laicii care exercită numai apostolatul individual, fie din cauzele amintite, fie din motive speciale izvorâte chiar şi din activitatea profesională, se pot totuşi aduna cu folos, în grupuri mici, fără vreo formă mai strictă de constituire sau organizare, dar astfel încât semnul comunităţii Bisericii să fie necontenit vizibil pentru ceilalţi ca o mărturie autentică a iubirii. În acest fel, prin prietenie şi schimb de experienţă, ajutându-se reciproc pe plan spiritual, se întăresc pentru a depăşi inconvenientele unei vieţi şi activităţi prea izolate şi pentru a produce roade mai bogate de apostolat.

        18 - (Importanţa apostolatului organizat)
        Creştinii sunt chemaţi, fiecare în parte, să exercite apostolatul în diversele lor condiţii de viaţă; totuşi ei să nu uite că omul este, prin firea lui, social şi că I-a plăcut lui Dumnezeu ca pe cei ce cred în Cristos să-i adune în Poporul lui Dumnezeu (cf. 1 Pt 2, 5-10) şi într-un singur trup (cf. 1 Cor 12, 12). Aşadar apostolatul desfăşurat în comun corespunde în chip fericit nevoilor credincioşilor atât din punct de vedere uman cât şi creştin şi în acelaşi timp poartă semnul comuniunii şi unităţii Bisericii, în Cristos, care a spus: "Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor" (Mt 18, 20).
        De aceea, creştinii să-şi exercite apostolatul cu spirit de unitate. Să fie apostoli în comunităţile lor familiale precum şi în parohii şi dieceze, care, ca atare, exprimă natura comunitară a apostolatului, dar şi în grupările libere în care vor vrea să se asocieze.
        Apostolatul organizat are o mare importanţă şi pentru că, fie în comunităţile bisericeşti, fie în diversele medii, apostolatul cere adeseori să fie exercitat printr-o acţiune comună. Organizaţiile create în vederea unui apostolat colectiv îşi susţin membrii şi îi formează pentru apostolat, le orânduiesc şi le conduc acţiunea apostolică în aşa fel încât se pot spera rezultate mult mai bogate decât dacă fiecare ar acţiona separat.
        În împrejurările actuale este deosebit de necesar ca în domeniul de activitate al laicilor să se întărească apostolatul în formă colectivă şi organizată; într-adevăr, numai o strânsă unire a eforturilor poate duce la atingerea completă a tuturor finalităţilor apostolatului de astăzi şi la apărarea eficientă a roadelor sale. În această privinţă e foarte important ca apostolatul să atingă şi mentalităţile comune şi condiţiile sociale ale acelora către care se îndreaptă; altfel, ei nu vor fi adesea capabili să reziste la presiunea opiniei publice sau a instituţiilor.

        19 - (Multiplicitatea formelor de apostolat organizat)
        Există o mare varietate de asociaţii de apostolat. Unele îşi propun să atingă ţelul apostolic general al Bisericii; altele, scopuri de evanghelizare şi sfinţire considerate în anumite aspecte; altele urmăresc scopuri de însufleţire creştină a sferei lucrurilor pământeşti, iar altele dau mărturie lui Cristos în mod deosebit prin fapte de milostenie şi caritate.
        Între aceste asociaţii trebuie luate în consideraţie în primul rând acelea care favorizează şi accentuează o unire mai intimă între viaţa concretă a membrilor şi credinţa lor. Asociaţiile nu sunt scopuri în sine, ci trebuie să slujească la împlinirea misiunii Bisericii faţă de lume. Valoarea lor apostolică depinde de conformitatea cu scopurile Bisericii precum şi de mărturia creştină şi de spiritul evanghelic ale fiecărui membru şi ale întregii asociaţii.
        Misiunea universală a Bisericii, ţinând seama şi de instituţionalizarea progresivă şi de evoluţia rapidă a societăţii contemporane, cere ca iniţiativele apostolice ale catolicilor să dezvolte forme tot mai perfecţionate pe plan internaţional. Organizaţiile internaţionale catolice îşi vor atinge mai bine scopul dacă grupările care fac parte din ele şi membrii lor sunt mai strâns uniţi cu ele.
        Păstrând relaţia cuvenită cu autoritatea bisericească, laicii au dreptul să întemeieze asociaţii, să le conducă şi să se înscrie în cele deja întemeiate. Cu toate acestea trebuie evitată risipirea forţelor, care s-ar produce dacă s-ar întemeia noi asociaţii şi opere fără motiv suficient, sau dacă s-ar păstra altele devenite inutile sau cu metode perimate; în sfârşit, nu este întotdeauna oportun ca forme instituite într-o ţară să fie transpuse fără discernământ în altele.

        20 - (Acţiunea Catolică)
        De câteva decenii, în mai multe ţări, laicii, consacrându-se tot mai mult apostolatului, s-au unit în diferite forme de acţiune şi asociaţii care, păstrând o legătură mai strânsă cu ierarhia, au urmărit şi urmăresc scopuri propriu zis apostolice. Printre acestea sau altele asemănătoare din trecut, trebuie amintite mai ales acelea care, folosind diferite metode de acţiune, au adus roade bogate pentru Împărăţia lui Cristos şi care, pe drept cuvânt, recomandate şi promovate de Suveranii Pontifi şi de numeroşi episcopi, au primit de la aceştia numele de Acţiune Catolică şi au fost definite ca o cooperare a laicilor la apostolatul ierarhic.
        Aceste forme de apostolat, fie că se numesc Acţiune Catolică sau altfel, care exercită în zilele noastre un apostolat preţios, sunt caracterizate de ansamblul următoarelor elemente:
        a. Scopul imediat al organizaţiilor de acest fel este scopul apostolic al Bisericii, adică evanghelizarea şi sfinţirea oamenilor şi formarea conştiinţelor creştine, astfel încât ele să pătrundă de spiritul Evangheliei diferitele comunităţi şi diferitele medii.
        b. Laicii, cooperând cu ierarhia după modul lor propriu, îşi oferă experienţa şi îşi asumă responsabilitatea în conducerea unor astfel de organizaţii, în cântărirea condiţiilor în care trebuie desfăşurată acţiunea pastorală a Bisericii, şi în elaborarea şi executarea programului lor de acţiune.
        c. Laicii acţionează uniţi într-un corp organic, exprimând astfel mai grăitor comunitatea Bisericii şi făcând mai rodnic apostolatul.
        d. Laicii, fie oferindu-se din proprie iniţiativă, fie invitaţi la acţiune şi colaborare directă cu apostolatul ierarhic, acţionează sub îndrumarea superioară a autorităţii ierarhice înseşi, care poate autentifica această cooperare printr-un mandat explicit.
        Organizaţiile în care, după opinia Ierarhiei, sunt întrunite aceste caracteristici trebuie considerate Acţiune Catolică, chiar dacă au structuri şi nume variate după cerinţele diferitelor locuri şi popoare.
        Conciliul recomandă stăruitor aceste instituţii care răspund în mod cert necesităţilor apostolatului Bisericii în multe ţări; el îi invită pe preoţii şi laicii care activează în ele să realizeze tot mai mult caracteristicile amintite mai sus şi să colaboreze mereu în spirit frăţesc cu toate celelalte forme de apostolat, în Biserică.

        21 - (Aprecierea asociaţiilor)
        Toate asociaţiile de apostolat trebuie apreciate precum se cuvine, însă acelea pe care Ierarhia le-a apreciat sau le-a recomandat sau a hotărât să le înfiinţeze ca fiind de primă urgenţă, după necesităţile timpului şi locului, trebuie să se bucure de o atenţie deosebită din partea preoţilor, călugărilor şi laicilor şi trebuie promovate de fiecare după menirea sa. Printre acestea trebuie menţionate astăzi în primul rând asociaţiile şi grupările internaţionale ale catolicilor.

        22 - (Laicii angajaţi în chip deosebit în slujba Bisericii)
        Sunt vrednici de apreciere şi recomandare deosebită în Biserică laicii, fie celibatari, fie căsătoriţi, care se dedică, pentru totdeauna sau pentru o perioadă, slujirii instituţiilor şi operelor acestora cu competenţa lor profesională. Este o mare bucurie pentru Biserică faptul că sporeşte mereu numărul laicilor care îşi oferă serviciile asociaţiilor şi operelor de apostolat, fie între hotarele propriei naţiuni, fie pe plan internaţional, fie mai ales în comunităţile catolice din misiuni şi din Bisericile tinere.
        Păstorii Bisericii să-i primească pe aceşti laici cu bucurie şi recunoştinţă şi să aibă grijă să li se ofere condiţii cât mai conforme cu exigenţele dreptăţii, echităţii şi carităţii, mai ales în privinţa întreţinerii demne a lor şi a familiei şi să li se asigure formaţia necesară, sprijin spiritual şi încurajare.