Capitolul V

ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII MISIONARE

        28 - Având daruri diferite, creştinii trebuie să colaboreze la evanghelizare fiecare după posibilităţile, mijloacele, carisma şi slujirea pe care le are; prin urmare toţi, cei care seamănă şi cei care seceră, cei care sădesc şi cei care udă, trebuie să fie una pentru ca "aspirând împreună în mod liber şi organizat spre acelaşi scop", să-şi folosească unitar puterile spre zidirea Bisericii.
        De aceea, lucrarea vestitorilor Evangheliei şi ajutorul dat de ceilalţi creştini trebuie să fie conduse şi coordonate astfel încât "toate să se facă în bună rânduială" (1 Cor 14, 40), în toate domeniile activităţii şi colaborării misionare.

        29 - (Organizarea generală)
        Deoarece vestirea Evangheliei pe tot pământul este în primul rând grija Colegiului episcopal, Sinodul Episcopilor, "Consiliul permanent al Episcopilor pentru întreaga Biserică" -, trebuie, printre problemele de importanţă generală, să urmărească cu deosebită solicitudine activitatea misionară, care este îndatorirea cea mai înaltă şi mai sacră a Bisericii.
        Pentru toate Misiunile şi pentru întreaga activitate misionară trebuie să existe o singură Congregaţie competentă, şi anume aceea "Pentru Răspândirea Credinţei", de care trebuie să fie dirijate şi coordonate pe tot pământul atât activitatea cât şi colaborarea misionară, rămânând însă neatins dreptul Bisericilor Orientale.
        Deşi Duhul Sfânt trezeşte în diferite feluri spiritul misionar în Biserica lui Dumnezeu şi nu arareori o ia înaintea acţiunii celor care trebuie să conducă viaţa Bisericii, totuşi şi această Congregaţie, în ce o priveşte, trebuie să promoveze vocaţia şi spiritualitatea misionară, zelul şi rugăciunea pentru misiuni şi să furnizeze asupra lor informaţii autentice şi cuprinzătoare. Ea este aceea care trebuie să furnizeze şi să repartizeze misionarii în funcţie de necesităţile mai urgente ale diferitelor regiuni. Ea trebuie să elaboreze un plan bine gândit de acţiune; de la ea trebuie să vină norme directoare şi principii adecvate pentru evanghelizare; ea trebuie să dea impulsuri. Ea trebuie să lanseze şi să coordoneze o colectare eficientă de resurse care să fie distribuite în funcţie de necesitate sau de utilitate, precum şi în funcţie de întinderea teritoriului, de numărul credincioşilor şi necredincioşilor, al operelor şi al Institutelor, al misionarilor şi al altor slujitori ai Bisericii.
        Împreună cu Secretariatul pentru unitatea creştinilor, trebuie să caute căile şi mijloacele de a stabili şi organiza colaborarea frăţească cu iniţiativele misionare ale altor comunităţi creştine şi buna înţelegere cu acestea, pentru a elimina pe cât posibil scandalul dezbinării.
        De asemenea, e necesar ca această Congregaţie să fie atât un instrument de administrare cât şi un organ de conducere dinamică, folosind metode ştiinţifice şi mijloace pe măsura condiţiilor contemporane, adică ţinând seama mereu de cercetarea teologică, metodologică şi pastorală misionară de astăzi.
        De aceea, la conducerea acestei Congregaţii trebuie să aibă o participare activă, cu vot deliberativ, reprezentanţi aleşi ai tuturor celor care colaborează la activitatea misionară: episcopi din lumea întreagă, după consultarea Conferinţelor Episcopale, precum şi conducători ai Institutelor şi Operelor Pontificale, după modalităţi şi criterii ce vor fi stabilite de Pontiful roman. Toţi aceşti reprezentanţi, care vor fi convocaţi periodic, vor realiza, sub autoritatea Suveranului Pontif, organizarea supremă a întregii activităţi misionare.
        Această Congregaţie va avea la dispoziţie o comisie permanentă de experţi consultori de înaltă competenţă ştiinţifică şi practică, experţi care să se ocupe, între altele, să strângă informaţii folositoare despre situaţia locală a diferitelor regiuni şi despre mentalitatea diverselor grupuri de oameni, precum şi despre metodele de evanghelizare ce trebuie folosite, şi să propună concluzii întemeiate ştiinţific pentru activitatea şi colaborarea misionară.
        Institutele de călugăriţe, operele regionale pentru misiuni precum şi organizaţiile de laici, mai ales cele internaţionale, trebuie să fie reprezentate în mod corespunzător.

        30 - (Organizarea locală în misiuni)
        Pentru a realiza într-adevăr scopul actvităţii misionare, toţi cei care lucrează în misiuni trebuie să fie "o inimă şi un suflet" (Fapte 4, 32).
        E îndatorirea Episcopului, conducător şi centru de unitate în apostolatul diecezan, să promoveze activitatea misionară, să o conducă şi să o coordoneze, însă în aşa fel încât să fie păstrată şi încurajată iniţiativa spontană a acelora care participă la ea. Toţi misionarii, chiar şi călugării exempţi, se află sub puterea lui în diferitele opere care privesc exercitarea apostolatului sacru. Pentru o mai bună coordonare, Episcopul să constituie, pe cât posibil, un Consiliu pastoral din care să facă parte delegaţi aleşi - clerici, călugări şi laici. Să aibă grijă şi ca activitatea apostolică să nu se limiteze numai la convertiţi, ci o parte corespunzătoare din lucrători şi mijloace să fie destinată evanghelizării necreştinilor.

        31 - (Coordonarea regională)
        Conferinţele Episcopale trebuie să dezbată în comun problemele mai grave şi mai urgente, fără a neglija totuşi diferenţele locale. Pentru a nu se risipi numărul şi aşa insuficient de persoane şi de mijloace şi pentru a nu se înmulţi iniţiativele fără necesitate, se recomandă să se întemeieze în comun opere care să aibă în vedere binele tuturor, de pildă seminarii, şcoli superioare şi tehnice, centre pastorale, catehetice, liturgice, precum şi centre pentru mijloace de comunicare socială.
        O astfel de colaborare poate fi organizată, dacă e oportun, şi între diferite Conferinţe Episcopale.

        32 - (Organizarea activităţii Institutelor)
        E de asemenea util să fie coordonate activităţile desfăşurate de Institute sau de Asociaţiile bisericeşti. Toate acestea, de orice fel ar fi, trebuie să fie în armonie cu Ordinariul locului în tot ce priveşte activitatea misionară. În acest scop va fi foarte utilă stabilirea unor convenţii speciale care să reglementeze relaţiile între Ordinariul locului şi Superiorul Institutului.
        Când unui Institut îi este încredinţat un anumit teritoriu, Superiorul bisericesc şi Institutul trebuie să aibă preocuparea permanentă de a orândui toate cu scopul ca noua comunitate creştină să crească, devenind Biserică locală care, la momentul potrivit, să fie condusă de un Păstor propriu cu clerul său.
        Încetând mandatul asupra unui anumit teritoriu, se creează o situaţie nouă. Atunci Conferinţele Episcopale şi Institutele trebuie să stabilească de comun acord norme care să reglementeze relaţiile dintre Ordinarii locului, pe de o parte, şi Institute, pe de altă parte. Este însă de competenţa Sfântului Scaun să stabilească principiile generale după care să se încheie convenţiile regionale sau chiar particulare.
        Deşi Institutele trebuie să fie gata să continue lucrarea începută colaborând în slujirea preoţească dedicată grijii pentru mântuirea sufletelor, totuşi, dezvoltându-se clerul local, să se aibă grijă ca Institutele, în măsura în care e compatibil cu scopul lor, să rămână fidele diecezei asumându-şi cu generozitate, în cadrul ei, activităţi speciale sau o anumită regiune.

        33 - (Coordonarea dintre Institute)
        Institutele care participă la activitatea misionară pe acelaşi teritoriu trebuie să găsească modalităţile şi căile de a-şi coordona munca. Pentru aceasta sunt de cel mai mare folos Conferinţele călugărilor şi Uniunile de călugăriţe, din care trebuie să facă parte toate Institutele din aceeaşi ţară sau regiune. Aceste Conferinţe trebuie să caute ce se poate face prin eforturi comune şi să se afle în strânsă legătură cu Conferinţele Episcopale.
        E bine ca toate acestea să fie extinse, în mod similar, la colaborarea dintre Institutele misionare în ţările din care provin, astfel încât problemele şi iniţiativele comune să poată fi rezolvate mai uşor şi cu cheltuieli mai mici: de pildă formaţia doctrinală a viitorilor misionari, cursuri pentru misionari, relaţiile cu autorităţile publice sau cu organismele internaţionale şi supranaţionale.

        34 - (Coordonare între Institutele ştiinţifice)
        Deoarece îndeplinirea corectă şi organizată a activităţii misionare cere ca lucrătorii Evangheliei să fie pregătiţi în mod ştiinţific pentru sarcinile lor, mai ales în vederea dialogului cu religiile şi culturile necreştine, şi să fie ajutaţi eficient în executarea muncii lor, este de dorit să existe o colaborare frăţească şi generoasă, în favoarea misiunilor, între toate Institutele ştiinţifice care se ocupă de misiologie sau de alte discipline şi domenii de activitate utile misiunilor, cum ar fi etnologia, lingvistica, istoria şi ştiinţa religiilor, sociologia, pastorala şi altele de acest fel.