Capitolul I
PREOŢII ÎN CADRUL MISIUNII BISERICI
2 - (Natura
preoţimii)
Domnul Isus, "pe care
Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume"
(In 10, 36) face întregul Său Trup
Mistic părtaş de acea ungere a Duhului pe care a primit-o El
însuşi: în El toţi credincioşii formează o
preoţie sfântă şi împărătească,
oferă lui Dumnezeu jertfe spirituale prin Isus Cristos şi vestesc
faptele minunate ale Aceluia care i-a chemat din întuneric la minunata Sa
lumină. Aşadar nu există nici un membru care să nu fie
părtaş la misiunea întregului Trup, ci fiecare trebuie
să-L sfinţească pe Isus în inima sa şi să dea
mărturie despre Isus cu spirit de profeţie.
Dar tot Domnul, voind să
facă din credincioşi un singur Trup în care "nu toate
mădularele au aceeaşi lucrare" (Rom
12, 4), a rânduit pe unii dintre ei ca slujitori care,
în mijlocul comunităţii credincioşilor, să fie
înzestraţi cu puterea sacră a Preoţiei pentru a aduce
Jertfa şi a ierta păcatele şi care să exercite în mod
public funcţia sacerdotală pentru oameni, în numele lui
Cristos. Astfel, după ce i-a trimis pe Apostoli aşa cum El
însuşi fusese trimis de Tatăl, Cristos, prin aceiaşi
Apostoli, i-a făcut părtaşi de consacrarea şi de misiunea
Sa pe urmaşii acestora, episcopii, a căror funcţie de slujire a
fost transmisă în grad subordonat preoţilor pentru ca
aceştia, constituiţi în Starea preoţească, să
fie colaboratorii Episcopatului pentru a împlini cum se cuvine misiunea
apostolică încredinţată de Cristos.
Funcţia preoţilor,
fiind strâns unită cu aceea a episcopilor, participă la
autoritatea cu care Cristos însuşi îşi zideşte,
sfinţeşte şi cârmuieşte Trupul Său. De aceea,
preoţia ministerială, deşi presupune sacramentele iniţierii
creştine, este totuşi conferită printr-un sacrament deosebit
prin care preoţii, în virtutea ungerii Duhului Sfânt, sunt
însemnaţi cu un caracter special şi astfel sunt făcuţi
asemenea chipului lui Cristos Preotul, aşa încât să
poată acţiona în persoana lui Cristos Capul.
Deoarece au o anumită
participare la funcţia Apostolilor, preoţii primesc de la Dumnezeu
harul să fie slujitorii lui Cristos Isus printre neamuri,
îndeplinind slujba sacră a Evangheliei, pentru ca ofranda neamurilor
să fie bine primită, sfinţită în Duhul Sfânt.
Într-adevăr, prin vestirea apostolică a Evangheliei este chemat
şi strâns laolaltă Poporul lui Dumnezeu, astfel că
toţi aceia care fac parte din acest popor, fiind sfinţiţi prin
Duhul Sfânt, se oferă pe ei înşişi ca
"jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu"
(Rom 12, 1). Dar slujirea preoţească
este aceea prin care se săvârşeşte jertfa spirituală
a credincioşilor în unire cu Jertfa lui Cristos, unicul Mijlocitor,
oferită prin mâinile preoţilor în numele întregii
Biserici în mod sacramental şi nesângeros în Euharistie,
până când va veni însuşi Domnul. La aceasta tinde
slujirea lor şi în aceasta se împlineşte:
începând cu vestirea Evangheliei, ea îşi trage puterea
şi tăria din Jertfa lui Cristos şi are drept ţintă ca
"întreaga Cetate răscumpărată, adică adunarea
şi comunitatea sfinţilor, să-I fie oferită lui Dumnezeu ca
Jertfă universală prin Marele Preot care S-a oferit El
însuşi pe Sine pentru noi în Patima Sa, ca să fim Trupul
unui Cap atât de nobil".
Aşadar, scopul la care
tind preoţii în slujirea şi viaţa lor este
preamărirea lui Dumnezeu Tatăl în Cristos. Şi această
preamărire constă în primirea conştientă, liberă
şi recunoscătoare, de către oameni, a lucrării lui Dumnezeu
săvârşite în Cristos şi manifestarea ei în
toată viaţa. Astfel preoţii, fie că se roagă şi
adoră, fie că vestesc cuvântul, oferă Jertfa
euharistică sau administrează sacramentele, fie că
îndeplinesc alte slujiri în folosul oamenilor, contribuie la
creşterea slavei lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, la
înaintarea oamenilor în viaţa divină. Toate acestea
izvorăsc din Paştele lui Cristos şi toate se vor
desăvârşi la venirea glorioasă a Domnului, când El
însuşi va preda Împărăţia lui Dumnezeu Tatăl.
3 -
(Condiţia preoţilor în lume)
Aleşi dintre oameni
şi rânduiţi pentru oameni în cele ce sunt ale lui
Dumnezeu pentru a aduce daruri şi jertfe pentru păcate, preoţii
trăiesc în mijlocul celorlalţi oameni ca nişte fraţi
ai lor. La fel şi Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, Om trimis la oameni de
către Tatăl, a locuit printre noi şi a voit să fie în
toate asemenea fraţilor Săi, în afară de păcat.
Exemplul lui a fost urmat de sfinţii Apostoli, iar sfântul Pavel,
învăţătorul neamurilor, "pus deoparte pentru
Evanghelia lui Dumnezeu" (Rom 1, 1),
afirmă că s-a făcut tuturor toate ca să-i
mântuiască pe toţi. Prin chemare şi hirotonire,
preoţii Noului Testament sunt, într-un fel, puşi deoparte
în sânul Poporului lui Dumnezeu, dar nu pentru a fi
despărţiţi de el sau de vreun om, ci pentru a se consacra total
lucrării la care îi cheamă Dumnezeu. Ei nu ar putea fi
slujitorii lui Cristos dacă nu ar fi martorii şi împărţitorii
unei vieţi diferite de cea pământească, dar nici nu ar
putea sluji oamenilor dacă ar rămâne străini de ei şi
de condiţiile lor de viaţă. Însăşi slujirea lor
pretinde cu titlu special ca ei să nu se modeleze după lumea aceasta,
dar în acelaşi timp cere ca ei să trăiască în
această lume printre oameni şi, ca buni păstori, să-şi
cunoască oile şi să caute să le aducă şi pe
acelea care nu sunt din staulul acesta, ca şi ele să asculte glasul
lui Cristos şi să fie o singură Turmă şi un singur
Păstor.
Pentru a putea împlini
acestea, le vor fi de mare folos virtuţile care sunt pe bună dreptate
preţuite în societatea umană, cum ar fi: bunătatea,
sinceritatea, tăria de caracter, statornicia, simţul inalterabil al
dreptăţii, politeţea şi altele pe care le recomandă
apostolul Pavel spunând: "Câte sunt adevărate, câte
sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt
vrednice de iubire, câte sunt cu nume bun, orice virtute, orice purtare
lăudabilă, la acestea să vă fie gândul"
(Fil 4, 8).
|