|
Concluzie şi îndemn
22 -
Având în faţa ochilor bucuriile vieţii
preoţeşti, Sfântul Conciliu nu poate trece cu vederea nici
dificultăţile pe care le întâmpină preoţii
în condiţiile actuale de viaţă. El ştie în ce
măsură se schimbă situaţia economică şi
socială şi chiar moravurile, în ce măsură se
modifică în aprecierea oamenilor scara de valori. De aceea
slujitorii Bisericii, iar uneori şi credincioşii, se simt în
această lume ca nişte străini, întrebându-se cu
nelinişte care sunt mijloacele şi cuvintele potrivite pentru a putea
să comunice cu ea. Noile obstacole în calea vieţii de
credinţă, aparenta inutilitate a eforturilor, încercarea grea a
singurătăţii îi pot duce la descurajare.
Însă Dumnezeu
atât a iubit lumea, aşa cum este ea astăzi,
încredinţată iubirii şi slujirii Păstorilor
Bisericii, încât L-a dat pe Fiul Său Unul născut pentru
ea. Într-adevăr, această lume, îngreunată de multe
păcate, dar şi înzestrată cu mari posibilităţi,
oferă Bisericii pietrele vii care sunt zidite împreună pentru a
alcătui locuinţa lui Dumnezeu în Duhul. Acelaşi Duh
Sfânt, care împinge Biserica să deschidă căi noi
pentru a ieşi în întâmpinarea lumii de astăzi,
inspiră şi încurajează adaptările necesare pentru
slujirea preoţească.
Preoţii să nu uite
că în lucrarea lor nu sunt niciodată singuri, ci sunt
susţinuţi de tăria Dumnezeului Atotputernic: având
credinţă în Cristos, care i-a chemat să participe la
preoţia Sa, ei să se dedice slujbei lor cu toată
încrederea, ştiind că puternic este Dumnezeu pentru a spori
în ei iubirea. Să nu uite că îi au alături pe
fraţii lor în preoţie şi chiar pe credincioşii din
lumea întreagă. Într-adevăr, toţi preoţii
colaborează la realizarea planului mântuitor al lui Dumnezeu,
adică a misterului lui Cristos, a tainei ascunse de veacuri în
Dumnezeu, iar acesta nu este dus la îndeplinire decât treptat, prin
conlucrarea diferitelor slujiri, spre zidirea Trupului lui Cristos
până la plinirea măsurii vârstei Lui. Acestea toate fiind
ascunse cu Cristos în Dumnezeu, pot fi percepute mai ales prin
credinţă. În credinţă trebuie să umble
conducătorii Poporului lui Dumnezeu urmând pilda lui Abraham cel
credincios, care, "prin credinţă, a dat ascultare chemării
de a pleca spre locul pe care urma să-l primească drept
moştenire, şi a plecat neştiind unde merge" (Evr
11, 8). Administratorul tainelor lui Dumnezeu poate fi realmente
comparat cu omul care seamănă un ogor, despre care Domnul zice:
"Fie că doarme, fie că se scoală, noaptea şi ziua,
sămânţa încolţeşte şi creşte fără
ca el să ştie" (Mc 4, 27).
De altfel, Domnul Isus, care a
spus: "Aveţi încredere! Eu am biruit lumea"
(In 16, 33), nu a făgăduit prin aceste
cuvinte Bisericii Sale o victorie desăvârşită pe
pământ. Sfântul Conciliu se bucură că
pământul, semănat cu sămânţa Evangheliei,
rodeşte astăzi în multe locuri, sub călăuzirea
Duhului Domnului care umple universul şi care a trezit în inima
multor preoţi şi credincioşi un spirit cu adevărat
misionar. Pentru toate acestea Sfântul Conciliu aduce mulţumire, cu
toată dragostea, preoţilor din lumea întreagă: "Iar
Celui care poate face toate, mult mai mult decât cerem sau
înţelegem, prin puterea care lucrează în noi, Lui
să-I fie slavă în Biserică şi în Cristos
Isus" (Ef 3, 20-21).
Toate cele stabilite
în acest Decret şi fiecare în parte au plăcut
Părinţilor conciliari. Iar noi, cu puterea apostolică
acordată nouă de Cristos, le aprobăm, împreună cu
venerabilii Părinţi, în Duhul Sfânt, le decretăm
şi le stabilim şi dispunem ca cele hotărâte astfel
în Conciliu să fie promulgate spre slava lui Dumnezeu.
Roma, Sfântul
Petru, 7 decembrie 1965
Eu, PAUL, Episcop al Bisericii
catolice
(Urmează semnăturile
Părinţilor)
|