III. CÂTEVA ÎNDATORIRI MAI URGENTE ALE CREŞTINILOR ÎN PRIVINŢA CULTURII

        60 - De vreme ce acum există posibilitatea de a elibera pe majoritatea oamenilor de plaga ignoranţei, este o îndatorire foarte adecvată timpului nostru, mai ales pentru creştini, de a lucra neobosit ca, şi în sfera economică şi în cea politică, atât pe plan naţional cât şi internaţional, să se ia hotărâri fundamentale prin care să se recunoască pretutindeni şi pentru toţi dreptul la cultură şi civilizaţie în armonie cu demnitatea persoanei, fără discriminare de rasă, de sex, de naţiune, de religie sau de condiţie socială şi să se asigure exercitarea lui. Aşadar trebuie să se ofere tuturor o abundenţă de bunuri culturale, mai ales dintre acelea care constituie aşa-numita cultură de bază, pentru ca nu cumva prea mulţi oameni să fie împiedicaţi, datorită analfabetismului şi lipsei de activitate responsabilă, de la o colaborare cu adevărat omenească la binele comun.
        Prin urmare, trebuie făcute toate eforturile pentru ca aceia care sunt capabili să poată urma studii superioare, şi anume astfel încât, în măsura posibilului, ei să aibă acces în societate la funcţii, îndatoriri şi servicii corespunzătoare atât cu aptitudinile cât şi cu competenţa dobândită. Astfel orice om şi grup social din orice popor vor putea ajunge la o dezvoltare plenară a vieţii lor culturale, conform cu înzestrările şi tradiţiile lor. În afară de aceasta, trebuie făcut totul ca fiecare să devină conştient atât de dreptul la cultură cât şi de datoria pe care o are de a se cultiva şi de a ajuta pe ceilalţi să o facă. Fiindcă există în unele locuri condiţii de viaţă şi de muncă ce împiedică efortul spre cultură al oamenilor şi distrug în ei interesul pentru aceasta. Lucrul este în mod deosebit valabil pentru ţărani şi pentru muncitori, cărora trebuie să li se asigure condiţii de muncă de natură să nu le împiedice, ci să le favorizeze viaţa culturală. Femeile lucrează actualmente în aproape toate sectoarele de activitate; se cuvine însă ca ele să-şi poată asuma pe deplin rolul ce le revine după înzestrarea lor proprie. Este datoria tuturor să recunoască şi să promoveze participarea specifică şi necesară a femeilor la viaţa culturală.

        61 - (Educarea omului în vederea unei culturi integrale)
        În zilele noastre, mai mult decât în trecut, este dificil să se opereze o sinteză între diferitele ştiinţe şi arte. În vreme ce volumul şi diversitatea elementelor ce constituie cultura sporesc, în acelaşi timp se micşorează capacitatea fiecărui om de a le percepe şi de a le armoniza organic, astfel încât imaginea "omului universal" devine tot mai evanescentă. Cu toate acestea, însă, rămâne o îndatorire pentru fiecare om să apere integralitatea persoanei umane, în care strălucesc valorile de inteligenţă, voinţă, conştiinţă şi fraternitate, valori care îşi au toate temeiul în Dumnezeu Creatorul şi care au fost însănătoşite şi înălţate în chip minunat în Cristos.
        În primul rând familia este, într-un fel, mama care hrăneşte cu această educaţie: în ea, copiii, înconjuraţi cu dragoste, descoperă mai uşor ierarhia valorilor, în timp ce formele unei culturi acceptate de cei din jur se imprimă aproape de la sine în mintea adolescenţilor, pe măsură ce ei cresc.
        În societăţile de azi există condiţii corespunzătoare pentru această educaţie, mai ales datorită difuzării crescânde a cărţilor şi datorită noilor mijloace de comunicare socială şi culturală, care pot favoriza universalitatea culturii. O dată cu diminuarea, mai mult sau mai puţin generalizată, a timpului de lucru, se înmulţesc pentru majoritatea oamenilor ocaziile de a se cultiva. Timpul liber să fie, deci, bine folosit pentru relaxarea spiritului şi pentru întărirea sănătăţii minţii şi a trupului, prin activităţi şi studii liber alese, prin călătorii spre alte meleaguri (turism), prin care spiritul se cizelează, iar oamenii se îmbogăţesc prin cunoaştere reciprocă; chiar şi prin exerciţii şi manifestări sportive care ajută la menţinerea echilibrului psihic, individual şi colectiv, şi la stabilirea unor relaţii frăţeşti între oamenii de toate condiţiile, din naţiuni şi rase diferite. De aceea creştinii să colaboreze la manifestările şi acţiunile culturale colective proprii epocii noastre pentru a le umaniza şi a le impregna de spirit creştin.
        Însă toate aceste facilităţi nu sunt în stare să realizeze educaţia culturală integrală a omului dacă, în acelaşi timp, omul neglijează să se întrebe asupra semnificaţiei profunde a culturii şi ştiinţei pentru persoana umană.

        62 - (Armonia dintre cultură şi creştinism)
        Deşi Biserica a contribuit mult la progresul culturii, experienţa arată totuşi că, din motive istoric determinate, armonizarea dintre cultură şi formaţia creştină nu se realizează întotdeauna fără dificultăţi.
        Aceste dificultăţi nu dăunează neapărat vieţii de credinţă, ba chiar pot stimula o înţelegere mai exactă şi mai profundă a acesteia. Într-adevăr, cele mai recente cercetări şi descoperiri ale ştiinţelor, ale istoriei şi filozofiei suscită noi întrebări care comportă consecinţe pentru viaţa însăşi şi pretind de la teologi cercetări noi. De aceea, respectând metodele şi exigenţele proprii ştiinţelor teologice, ei sunt invitaţi să caute mereu modul cel mai adecvat de a transmite doctrina creştină oamenilor din vremea lor, pentru că una este tezaurul însuşi sau adevărurile credinţei, şi altceva este modul în care sunt exprimate, păstrându-se sensul şi conţinutul lor. În cadrul pastoralei să se cunoască bine şi să se folosească nu numai principiile teologice, ci şi descoperirile ştiinţelor profane, mai ales ale psihologiei şi ales sociologiei, astfel încât şi credincioşii să fie călăuziţi la o viaţă de credinţă mai pură şi mai matură.
        Literatura şi arta îşi au şi ele importanţa specifică pentru viaţa Bisericii. Într-adevăr, ele caută să exploreze natura omului, problemele şi experienţa lui în efortul de a se cunoaşte şi de a se perfecţiona pe sine şi lumea; se străduiesc să-i descopere locul în istorie şi în univers, să pună în lumină necazurile şi bucuriile, nevoile şi energiile oamenilor şi să schiţeze pentru ei o soartă mai bună. Astfel, ele pot înălţa viaţa umană, pe care o exprimă în forme multiple, după timpuri şi locuri.
        Trebuie aşadar făcut în aşa fel încât cei care se dedică acestor arte să se simtă respectaţi de Biserică în activitatea lor şi, bucurându-se de o dreaptă libertate, să stabilească mai uşor relaţii cu comunitatea creştină. Să fie recunoscute şi noile forme de artă care sunt pe gustul contemporanilor noştri, după firea diferitelor popoare şi regiuni. Să fie primite în sanctuar atunci când, prin exprimare adecvată şi conformă exigenţelor liturgice, înalţă mintea la Dumnezeu.
        Astfel cunoaşterea lui Dumnezeu se vădeşte mai bine, iar propovăduirea Evangheliei devine mai accesibilă intelectului oamenilor, apărând conaturală condiţiilor lor de viaţă.
        Credincioşii să trăiască aşadar în strânsă unire cu contemporanii lor şi să se străduiască să le pătrundă în mod desăvârşit felul de a gândi şi de a simţi, exprimat în cultură. Să armonizeze cunoaşterea ştiinţelor şi teoriilor noi precum şi a descoperirilor celor mai recente cu morala şi formaţia intelectuală creştină, pentru ca la ei simţul religios şi corectitudinea morală să meargă în pas cu cunoaşterea ştiinţifică şi cu progresul continuu al tehnicii, şi astfel ei să poată aprecia şi interpreta toate lucrurile cu un simţ creştin autentic.
        Cei care se dedică disciplinelor teologice în seminarii şi universităţi să caute să colaboreze cu specialiştii în celelalte ştiinţe, punându-şi în comun energiile şi opiniile. Cercetarea teologică, aprofundând cunoaşterea adevărului revelat, să nu piardă totodată contactul cu vremea sa, aşa încât să-i poată ajuta pe oamenii competenţi în diferite ramuri ale ştiinţei să cunoască mai bine credinţa. Acest efort comun va fi de mare folos pentru formaţia slujitorilor sacri, care vor putea prezenta mai adecvat contemporanilor lor învăţătura Bisericii despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa încât cuvântul acesta să fie mai bine primit. Mai mult, e de dorit ca numeroşi laici să primească o formaţie corespunzătoare în ştiinţele sacre şi ca mulţi dintre ei să întreprindă şi să aprofundeze aceste studii ca profesionişti. Însă pentru ca ei să-şi poată îndeplini bine rolul, să li se recunoască tuturor credincioşilor - clerici şi laici - o dreaptă libertate de cercetare, de gândire şi exprimare smerită şi curajoasă a opiniei în domeniul în care sunt competenţi.