II. PRINCIPII REFERITOARE LA ANSAMBLUL VIEŢII ECONOMICO-SOCIALE
67 -
(Muncă, condiţii de muncă, timp liber)
Munca oamenilor care se
exercită pentru a produce sau a schimba bunuri sau a presta servicii este
superioară celorlalte elemente ale vieţii economice, care au numai
valoare de mijloace.
Într-adevăr,
această muncă, fie întreprinsă pe cont propriu, fie prin
contract cu un patron, purcede nemijlocit de la persoană şi
îşi imprimă, într-un fel, asupra naturii pecetea şi
o supune voinţei sale. Prin muncă omul îşi susţine
în mod obişnuit viaţa proprie şi pe a familiei sale, se
asociază cu fraţii săi şi îi slujeşte, poate exercita
o caritate autentică şi poate colabora la
desăvârşirea creaţiei divine. Mai mult, ştim că,
prin munca oferită lui Dumnezeu, omul se asociază lucrării
răscumpărătoare a lui Isus Cristos care a conferit muncii o
demnitate eminentă muncind cu mâinile Sale la Nazaret. De aici
decurg pentru fiecare îndatorirea de a munci cinstit şi
însuşi dreptul la muncă; la rândul ei, societatea are
datoria ca, în funcţie de împrejurările existente,
să-i ajute pe cetăţeni să-şi poată găsi
suficient de lucru. În sfârşit, ţinând seama de
funcţia şi de productivitatea fiecăruia, precum şi de
condiţiile întreprinderii şi de binele comun, munca trebuie
astfel remunerată încât să i se ofere omului posibilitatea
de a asigura pentru sine şi pentru ai săi o viaţă
demnă din punct de vedere material, social, cultural şi spiritual.
Întrucât
activitatea economică este cel mai adesea rodul muncii asociate a
oamenilor, este nedrept şi inuman ca ea să fie organizată
şi condusă în detrimentul vreunuia din cei ce muncesc. Prea
adesea se întâmplă, chiar şi în zilele noastre, ca
cei ce muncesc să devină, într-un fel, robii propriei munci,
fapt care nu poate fi justificat nicicum de aşa-zisa legitate
economică. Întreg procesul muncii productive trebuie aşadar
adaptat la necesităţile persoanei şi la felul ei de
viaţă, în mod deosebit la viaţa de familie - mai ales
în privinţa mamelor -, ţinând întotdeauna seama de
sex şi vârstă. Pe lângă aceasta, să li se ofere
celor care muncesc posibilitatea de a-şi dezvolta calităţile
şi personalitatea în însuşi procesul muncii.
Folosindu-şi puterile şi timpul cu simţul de răspundere
cuvenit, ei să dispună cu toţii şi de un timp de
odihnă şi de răgaz pentru a-şi putea vedea şi de
viaţa familială, culturală, socială şi
religioasă. Mai mult, ei trebuie să aibă posibilitatea de
a-şi desfăşura liber energii şi capacităţi pe
care au poate rareori ocazia să le cultive în munca
profesională.
68 -
(Participarea la antrepriză şi la organizarea economică
globală. Conflicte de muncă.)
În întreprinderile
economice se asociază persoane, adică oameni liberi şi autonomi,
creaţi după chipul lui Dumnezeu. De aceea, ţinând seama de
îndatoririle fiecăruia, proprietari, patroni, cadre de conducere,
muncitori, şi respectându-se unitatea necesară de conducere,
trebuie promovată, în modalităţi ce rămân
să fie determinate corespunzător, participarea activă a tuturor
la conducerea întreprinderilor. Şi fiindcă adesea hotărârile
economice şi sociale de care depinde viitorul celor ce muncesc şi al
copiilor lor nu se iau în întreprindere, ci la nivel mai
înalt, ei să participe şi la aceste decizii, direct sau prin
reprezentanţi liber aleşi.
Între drepturile
fundamentale ale persoanei umane trebuie socotit dreptul muncitorilor de a
întemeia în mod liber asociaţii care să-i reprezinte
realmente şi să contribuie la buna organizare a vieţii
economice, precum şi dreptul de a lua parte liber la
activităţile acestor asociaţii, fără a risca represalii.
Printr-o astfel de participare organizată, unită cu dezvoltarea
formaţiei economice şi sociale, va creşte necontenit la
toţi conştiinţa propriilor îndatoriri şi
răspunderi prin care vor ajunge realmente să se simtă
participanţi, după capacităţile şi aptitudinile
fiecăruia, la întreaga dezvoltare economică şi
socială, precum şi la realizarea binelui comun universal.
În caz de conflicte
economico-sociale, trebuie făcut totul pentru a se ajunge la o
soluţie paşnică. Însă, deşi trebuie să se
recurgă întotdeauna mai întâi la un dialog sincer
între părţi, greva poate rămâne, chiar şi
în împrejurările actuale, un mijloc necesar, deşi extrem,
de apărare a drepturilor proprii şi de satisfacere a
revendicărilor juste ale muncitorilor. Cu toate acestea, îndată
ce este posibil, să se caute căile pentru a se relua negocierile
şi dialogul în vederea ajungerii la o înţelegere.
69 -
(Bunurile pământeşti sunt pentru toţi oamenii)
Dumnezeu a rânduit
pământul şi toate câte le cuprinde spre folosul tuturor
oamenilor şi popoarelor, astfel încât bunurile create trebuie
să le revină în mod echitabil tuturor, sub călăuzirea
dreptăţii nedespărţite de iubire. Oricare ar fi formele de
proprietate, conforme cu instituţiile legitime ale popoarelor, în
funcţie de împrejurări diferite şi schimbătoare,
trebuie întotdeauna respectată această destinaţie
universală a bunurilor. De aceea omul, folosind acele bunuri, nu trebuie
niciodată să considere lucrurile exterioare pe care le posedă
în mod legitim ca fiind numai ale lui, ci ca fiind şi comune,
în sensul că trebuie să-i fie de folos nu numai lui, ci şi
altora. De altfel, toţi oamenii au dreptul să aibă o parte
suficientă de bunuri pentru ei şi pentru familiile lor. Aşa au
gândit Părinţii şi Învăţătorii
Bisericii, afirmând că oamenii sunt obligaţi să îi
ajute pe săraci, şi nu numai din surplus. Iar acela care se află
în extremă necesitate are dreptul să-şi procure cele
necesare din averile altora. Deoarece există în lume
atâţia oameni care suferă de foame, Conciliul îi
îndeamnă stăruitor pe toţi, fie indivizi, fie
autorităţi ca - amintindu-şi de cuvintele Părinţilor
Bisericii: "Hrăneşte-l pe cel care moare de foame, căci
dacă nu l-ai hrănit l-ai ucis" - să-şi pună
realmente la dispoziţie, după posibilităţi, şi
să-şi valorifice bunurile proprii, asigurând în primul
rând indivizilor şi popoarelor mijloace cu care să se
poată ajuta şi dezvolta ei înşişi.
Adesea, în
societăţi mai puţin dezvoltate economic, destinaţia
comună a bunurilor este realizată parţial datorită
obiceiurilor şi tradiţiilor comunităţii, prin care i se
asigură fiecărui membru bunurile cele mai necesare. E de evitat
totuşi ca aceste obiceiuri să fie considerate absolut imuabile
dacă nu mai corespund noilor exigenţe ale vremurilor, însă,
pe de altă parte, nu trebuie luate măsuri imprudente împotriva
unor obiceiuri oneste care continuă să fie de mare utilitate, sub
rezerva unei modernizări înţelepte. De asemenea, în
ţările foarte dezvoltate din punct de vedere economic, o reţea
de instituţii sociale, de prevederi şi asigurări poate realiza
în parte destinarea comună a bunurilor. Trebuie să se promoveze
în continuare serviciile familiale şi sociale, mai ales acelea care
contribuie la cultură şi educaţie. În organizarea tuturor
acestor instituţii trebuie avut grijă totuşi ca nu cumva
cetăţenii să ajungă datorită lor la o anumită
inerţie faţă de societate, la iresponsabilitate în
îndatoririle asumate sau la refuzul de a servi pe alţii.
70 -
(Investiţii şi finanţe)
La rândul lor,
investiţiile trebuie să tindă la procurarea unor locuri de
muncă şi venituri suficiente atât pentru populaţia de
astăzi cât şi pentru cea viitoare. Toţi cei
răspunzători de aceste investiţii şi de organizarea
vieţii economice - indivizi, grupuri sau autorităţi publice -
sunt datori să aibă în faţa ochilor aceste scopuri şi
să se arate conştienţi de grava lor obligaţie, pe de o
parte de a veghea ca să se asigure cele necesare pentru o viaţă
decentă atât indivizilor cât şi întregii
comunităţi, iar pe de altă parte de a prevedea situaţiile
viitoare şi de a asigura un just echilibru între
necesităţile consumului actual, individual şi colectiv, şi
exigenţele investiţiilor pentru generaţia următoare.
Să aibă mereu în faţa ochilor şi
necesităţile urgente ale naţiunilor sau regiunilor mai
puţin dezvoltate economic. În domeniul financiar trebuie avut
grijă să nu se aducă prejudicii nici propriei naţiuni nici
celorlalte. Pe lângă aceasta, să se ia măsuri preventive
ca nu cumva cele slabe din punct de vedere economic să sufere pe nedrept
de pe urma schimbării cursurilor monetare.
71 -
(Accesul la proprietate şi stăpânirea privată a bunurilor;
despre latifundii)
De vreme ce proprietatea
şi celelalte forme de putere privată asupra bunurilor exterioare
contribuie la exprimarea persoanei şi îi oferă în
acelaşi timp prilejul de a-şi exercita răspunderea în
societate şi în economie, este foarte important să fie
favorizat accesul tuturor, indivizi sau comunităţi, la o anumită
putere asupra bunurilor exterioare.
Proprietatea privată sau o
anumită putere asupra bunurilor exterioare asigură fiecăruia un
spaţiu cât se poate de necesar de autonomie personală şi
familială şi trebuie să fie considerate ca o extindere a
libertăţii umane. În sfârşit, stimulând
exercitarea răspunderilor şi îndatoririlor, ea constituie una
dintre condiţiile libertăţilor cetăţeneşti.
Formele unei astfel de puteri
sau proprietăţi sunt azi variate şi nu încetează
să se diversifice. Toate, însă, rămân, alături
de fondurile sociale, de drepturile şi serviciile garantate de societate,
un izvor deloc neglijabil de siguranţă. Acest lucru este valabil nu
numai despre proprietăţile materiale, ci şi despre bunurile
imateriale, cum sunt capacităţile profesionale.
Dreptul privind proprietatea
privată nu se opune însă celui privitor la variatele forme ale
proprietăţii publice. Totuşi trecerea oricăror bunuri
în proprietate publică nu se poate face decât de autoritatea
competentă, conform exigenţelor şi în limitele binelui
comun şi în schimbul unei compensaţii echitabile. În
afară de aceasta, autoritatea publică are conmpetenţa să
împiedice abuzarea de proprietatea privată împotriva binelui
comun.
Prin însăşi
natura sa, proprietatea privată are şi un caracter social,
întemeiat pe legea destinaţiei comune a bunurilor. Dacă se
neglijează acest caracter social, proprietatea poate da adesea
naştere la manifestări de rapacitate şi la tulburări grave,
furnizând astfel argumentele celor care contestă însuşi
dreptul de proprietate.
În multe regiuni mai
puţin dezvoltate economic există proprietăţi agricole
întinse sau chiar foarte întinse, slab cultivate sau ţinute
în rezervă în scopuri de speculă, în timp ce
majoritarea populaţiei este lipsită de pământ sau
deţine doar suprafeţe derizorii şi, pe de altă parte,
creşterea producţiei agricole prezintă un caracter de
evidentă urgenţă. Nu arareori, aceia care sunt angajaţi de
proprietarii acelor mari domenii sau cei care cultivă în arendă
unele porţiuni nu primesc decât un salariu sau un venit nedemn de
om, sunt lipsiţi de o locuinţă decentă şi sunt
jefuiţi de intermediari. Lipsiţi de orice siguranţă,
trăiesc într-o asemenea stare de dependenţă personală
încât le este răpită orice posibilitate de a acţiona
din proprie iniţiativă şi cu simţ de răspundere
şi le este interzisă orice dezvoltare culturală şi orice
participare la viaţa socială şi politică. Aşadar sunt
necesare reforme, în funcţie de situaţii, pentru creşterea
veniturilor, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă,
creşterea stabilităţii contractelor de muncă şi
stimularea iniţiativei personale, mergând până la
repartizarea latifundiilor insuficient cultivate la aceia care sunt capabili
să le valorifice. Acestora trebuie să li se pună la îndemână
resursele şi instrumentele necesare, mai ales mijloacele de educaţie
şi posibilitatea unei drepte organizări de tip cooperatist. Ori de
câte ori binele comun pretinde exproprierea, despăgubirea trebuie
evaluată în mod echitabil, ţinând seama de toate împrejurările.
72 -
(Activitatea economico-socială şi Împărăţia lui
Cristos)
Creştinii care joacă
un rol activ în dezvoltarea economico-socială contemporană
şi luptă pentru dreptate şi iubire trebuie să fie
convinşi că pot contribui mult la prosperitatea omenirii şi la
pacea lumii. În aceste diverse activităţi ei să
strălucească prin exemplul lor, individual şi colectiv.
Câştigându-şi competenţa şi experienţa
absolut indispensabile, să păstreze, îm mijlocul
activităţilor pământeşti, o justă ierarhie de
valori, în fidelitate faţă de Cristos şi de Evanghelia
Lui, astfel încât întreaga lor viaţă, atât
individuală cât şi socială, să fie
străbătută de spiritul Fericirilor şi mai ales de spiritul
de sărăcie.
Oricine, urmându-L pe
Cristos, caută mai întâi Împărăţia lui
Dumnezeu, află în aceasta o iubire mai puternică şi mai
curată pentru a-i ajuta pe toţi fraţii săi şi pentru a
îndeplini faptele dreptăţii sub inspiraţia
carităţii.
|