ÎNCHEIERE

        91 - (Rolul fiecărui credincios şi al Bisericilor particulare)
        Ceea ce Sfântul Conciliu propune izvorăşte din tezaurul învăţăturii Bisericii şi are drept scop să-i ajute pe toţi oamenii vremurilor noastre, pe aceia care cred în Dumnezeu ca şi pe aceia care nu Îl recunosc în mod explicit, ca, înţelegându-şi mai clar şi mai integral chemarea, să construiască o lume mai conformă cu eminenta demnitate a omului, să tindă spre o fraternitate universală cu rădăcini mai adânci şi, îndemnaţi de iubire, să răspundă printr-un efort generos şi comun la apelurile cele mai presante ale epocii noastre.
        Desigur, în faţa imensei varietăţi a situaţiilor şi a formelor de civilizaţie din lume, această prezentare îmbracă în mod voit, în numeroase locuri, un caracter general. Mai mult, pentru că e vorba adesea de probleme supuse unei necontenite evoluţii, învăţătura prezentată aici şi care este învăţătura acceptată în Biserică va trebui să fie aprofundată şi lărgită. Sperăm însă că multe din cele enunţate pe baza cuvântului lui Dumnezeu şi a spiritului Evangheliei le vor putea fi tuturor de real folos, mai ales după ce credincioşii, sub conducerea păstorilor lor, vor realiza adaptarea cerută de diversitatea popoarelor şi mentalităţilor.

        92 - (Dialog între toţi oamenii)
        În virtutea misiunii sale de a lumina întreg pământul cu mesajul Evangheliei şi de a aduna într-un singur Duh pe toţi oamenii de orice neam, rasă sau cultură, Biserica este semnul acelei fraternităţi care îngăduie şi întăreşte un dialog sincer.
        Acest lucru cere ca în primul rând înlăuntrul Bisericii să promovăm stima, respectul şi înţelegerea reciprocă, recunoscând orice diversitate legitimă, pentru a stabili un dialog tot mai rodnic între toţi aceia care constituie unicul popor al lui Dumnezeu, fie Păstori, fie ceilalţi creştini. Într-adevăr, cele care îi unesc pe credincioşi sunt mai puternice decât cele care îi despart: în cele necesare - unitate, în cele îndoielnice - libertate, în toate - caritate.
        Gândul nostru îi îmbrăţişează şi pe fraţii care nu trăiesc încă în deplină comuniune cu noi, precum şi comunităţile lor; suntem totuşi uniţi cu ei prin mărturisirea Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt şi prin legătura iubirii, fiind conştienţi că astăzi unitatea creştinilor este aşteptată şi dorită chiar şi de mulţi oameni care nu cred în Cristos. Într-adevăr, cu cât ea va înainta în adevăr şi iubire sub acţiunea puternică a Duhului Sfânt, cu atât mai mult va fi pentru lumea întreagă o prevestire de unitate şi de pace. De aceea, cu forţe unite şi în forme tot mai bine adaptate pentru a împlini astăzi eficient acest scop, să ne străduim ca, într-o fidelitate crescândă faţă de Evanghelie, să colaborăm frăţeşte în slujba familiei umane, care este chemată să devină, în Cristos Isus, familia fiilor lui Dumnezeu.
        Ne îndreptăm aşadar gândul şi spre toţi aceia care Îl recunosc pe Dumnezeu şi ale căror tradiţii păstrează elemente religioase şi umane de preţ, dorind ca un dialog deschis să ne călăuzească pe toţi la primirea cu fidelitate a îndemnurilor Duhului şi la împlinirea lor cu râvnă.
        În ce ne priveşte, dorinţa de a stabili un astfel de dialog, inspirat numai de dragostea de adevăr şi purtat cu înţelepciunea cuvenită, nu exclude pe nimeni: nici pe aceia care cultivă înaltele valori umane fără a-L recunoaşte încă pe Autorul lor, nici pe aceia care se opun Bisericii şi o prigonesc în diferite feluri. Întrucât Dumnezeu Tatăl este începutul şi sfârşitul a toate, suntem chemaţi cu toţii să fim fraţi şi de aceea, chemaţi la acelaşi destin uman şi divin, putem şi trebuie să cooperăm, fără violenţă şi fără gând ascuns, la construirea lumii în adevărata pace.

        93 - (Construirea lumii şi ducerea ei la împlinire)
        Creştinii, amintindu-şi de cuvântul Domnului: "După aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, de veţi avea iubire unii faţă de alţii" (In 13, 35), nu pot avea o dorinţă mai fierbinte decât aceea de a-i sluji cu tot mai multă generozitate şi eficienţă pe oamenii acestor timpuri. De aceea, aderând cu fidelitate la Evanghelie şi beneficiind de puterea ei, uniţi cu toţi aceia care iubesc şi caută dreptatea, ei au de îndeplinit pe acest pământ o lucrare imensă de care vor trebui să dea socoteală Aceluia care îi va judeca pe toţi în Ziua de apoi. Nu toţi aceia care zic "Doamne, Doamne" vor intra în Împărăţia cerurilor, ci aceia care fac voia Tatălui şi se angajează cu curaj în această lucrare. Căci Tatăl voieşte să-L recunoaştem în orice om pe Cristos, Fratele nostru, şi să-L iubim efectiv, prin cuvânt şi faptă, dând astfel mărturie pentru Adevăr, şi să împărtăşim celorlalţi misterul de iubire a Tatălui Ceresc. În felul acesta oamenii de pe toată faţa pământului vor fi treziţi la o speranţă vie, dar al Duhului, pentru a fi la urmă primiţi în pacea şi în fericirea supremă, în patria care străluceşte de slava Domnului.
        "Aceluia care, prin puterea ce lucrează în noi, poate făptui toate şi nesfârşit mai mult decât cerem sau înţelegem, Lui să-I fie slavă în Biserică şi în Cristos Isus, la toate neamurile, în veci de veci. Amin" (Ef 3, 20-21).

        Toate cele stabilite în această Constituţie pastorală, şi fiecare în parte, au plăcut Părinţilor conciliari. Iar noi, cu puterea apostolică acordată nouă de Cristos, le aprobăm, împreună cu venerabilii Părinţi, în Duhul Sfânt, le decretăm şi le stabilim şi dispunem ca cele hotărâte astfel în Conciliu să fie promulgate spre slava lui Dumnezeu.

        Roma, Sfântul Petru, 7 decembrie 1965
        Eu, PAUL, Episcop al Bisericii Catolice
        (Urmează semnăturile Părinţilor)