III. REFORMA LITURGIEI SACRE
21
- Pentru ca poporul creştin să poată dobândi mai sigur
belşugul de haruri din liturgie, Sfânta Maică Biserica
doreşte să se facă, cu mare grijă, o reformă
generală a liturgiei. Căci liturgia constă dintr-o parte
neschimbătoare, instituită de Dumnezeu, şi părţi
supuse schimbării, care în decursul timpului pot sau chiar trebuie
să varieze, dacă în ele au pătruns elemente ce corespund
mai puţin naturii interne a liturgiei sau dacă respectivele
părţi au ajuns să fie mai puţin adecvate. În
această reformă textele şi ceremoniile trebuie să fie
astfel orânduite încât să exprime mai clar realităţile
sfinte pe care le semnifică şi pentru ca poporul creştin, pe
cât posibil, să le poată înţelege uşor sensul
şi să participe la ele printr-o celebrare deplină, activă
şi comunitară. De aceea Conciliul a hotărât
următoarele norme generale:
A)
Norme generale
22
- (Orânduirea liturgiei este de competenţa ierarhiei
bisericeşti)
Orânduirea liturgiei sacre depinde
numai de autoritatea Bisericii, care rezidă în Scaunul
Apostolic, şi, conform Dreptului, în Episcop.
În virtutea puterii acordate de Drept,
orânduirea în materie de liturgică, în limitele
determinate, aparţine şi Conferinţelor Episcopale
teritoriale competente legitim constituite.
De aceea absolut nimeni altul, fie şi
preot, nu poate din iniţiativă proprie să adauge, să
scoată sau să schimbe ceva în liturgie.
23 -
(Tradiţie şi progres)
Pentru a păstra
tradiţia sănătoasă şi a deschide în acelaşi
timp calea unui progres legitim, revizuirea fiecărei părţi din
liturgie trebuie să fie precedată totdeauna de studiu serios
teologic, istoric şi pastoral. În afară de aceasta, se vor lua
în consideraţie atât legile generale ale structurii şi
ale spiritului liturgiei, cât şi experienţa reformei liturgice
precedente şi a indultelor acordate în diferite părţi.
În sfârşit, nu se vor introduce inovaţii decât
dacă le cere o adevărată şi certă utilitate pentru
Biserică şi având grijă ca formele noi să
izvorască organic din formele deja existente.
Se vor evita pe cât
posibil diferenţele rituale importante între regiuni vecine.
24 - (Biblie
şi liturgie)
Sfânta Scriptură are
o foarte mare importanţă în celebrarea liturgică. Din ea
se citesc lecturile şi se explică în omilie, din ea se
cântă psalmii; sub inspiraţia şi din spiritul ei au
izvorât rugăciunile şi imnurile liturgice, şi din ea
îşi primesc semnificaţia acţiunile şi semnele
liturgice. De aceea, pentru a promova reforma, progresul şi adaptarea
liturgiei, trebuie să se favorizeze acea cunoaştere gustată
şi vie a Sfintei Scripturi despre care dă mărturie tradiţia
venerabilă a Riturilor atât orientale cât şi occidentale.
25 -
(Revizuirea cărţilor liturgice)
Cărţile liturgice vor
fi revizuite cât mai curând, făcând apel la experţi
şi consultând episcopi din diferitele regiuni ale globului.
B) Norme izvorâte din
caracterul ierarhic şi comunitar al liturgiei
26 -
Acţiunile liturgice nu sunt acţiuni private, ci sunt celebrări
ale Bisericii, care este "sacramentul unităţii", adică
poporul sfânt adunat şi organizat sub călăuzirea
episcopilor.
De aceea, asemenea acţiuni
aparţin întregului Trup al Bisericii, îl manifestă
şi se răsfrâng asupra lui, dar pe fiecare membru îl
implică în mod diferit, după diversitatea stărilor, a
îndatoririlor şi a participării efective.
27 - (E de
preferat celebrarea comunitară)
Ori de câte ori
ceremoniile, conform naturii proprii a fiecăreia, comportă o
celebrare comunitară caracterizată prin prezenţa şi
participarea activă a credincioşilor, să fie educată la
toţi convingerea că, în măsura în care e posibil,
aceasta este de preferat celebrării individuale şi quasi-private.
Acest lucru e valabil mai ales pentru celebrarea Sfintei Liturghii,
păstrându-se totdeauna natura publică şi socială a
oricărei Sfinte Liturghii, şi pentru administrarea sacramentelor.
28 - (Buna
rânduială a celebrărilor liturgice)
În celebrările
liturgice, fiecare, atât preotul cât şi credincioşii,
îndeplinindu-şi oficiul propriu, va îndeplini tot şi
numai ceea ce-i revine conform ritului şi normelor liturgice.
29 -
Ministranţii, lectorii, comentatorii şi membrii corului
îndeplinesc o adevărată slujire liturgică. De aceea ei
trebuie să-şi îndeplinească funcţiile cu pietatea
sinceră şi buna orânduială demne de măreţia
acestei slujiri şi pe care poporul lui Dumnezeu pe drept le cere de la ei.
De aceea trebuie ca ei să
fie educaţi cu grijă, fiecare după condiţia proprie, pentru
a fi pătrunşi de spiritul liturgic şi pentru a-şi îndeplini
rolul după normele stabilite şi în bună
rânduială.
30 -
(Participarea activă a credincioşilor)
Pentru a promova participarea
activă, se va pune accent pe aclamaţiile poporului, pe
răspunsuri, cântarea psalmilor, antifone, cântece, precum
şi pe acţiunile, gesturile şi atitudinile corporale. Se va
respecta, de asemenea, la timpul cuvenit, tăcerea sacră.
31 -
În revizuirea cărţilor liturgice se va veghea cu atenţie
ca rubricile să prevadă şi părţile
credincioşilor.
32 -
(Liturgie şi clase sociale)
În liturgie, în
afară de deosebirea care provine din oficiul liturgic şi din ordinele
sacre şi în afară de onorurile datorate autorităţii
civile, conform legilor liturgice, nu se va face nici o deosebire de persoane
particulare sau de condiţie socială, atât în ceremonii
cât şi în solemnităţile exterioare.
C) Norme izvorâte din
natura didactică şi pastorală a liturgiei
33 -
Deşi liturgia sacră e în special cultul adus
Maiestăţii divine, ea este şi un izvor bogat de instruire pentru
poporul creştin. Într-adevăr, în liturgie Dumnezeu
vorbeşte poporului său; Cristos continuă să-şi
vestească Evanghelia; poporul, la rândul său, răspunde lui
Dumnezeu prin cântări şi rugăciuni.
Mai mult, rugăciunile
adresate lui Dumnezeu prin preotul care prezidează adunarea in persona
Christi sunt spuse în numele întregului popor sfânt şi
al tuturor celor de faţă. În sfârşit, semnele
vizibile de care se foloseşte liturgia sacră pentru a face cunoscute
realităţile invizibile sunt alese de Cristos sau de Biserică.
De aceea, nu numai când
se citeşte "ceea ce a fost scris pentru
învăţătura noastră" (Rom
15, 4), ci şi atunci când Biserica se roagă sau
cântă sau acţionează, este alimentată credinţa
celor de faţă, iar minţile se înalţă spre
Dumnezeu pentru a-I aduce un omagiu spiritual şi pentru a primi harul
Său cu mai multă îmbelşugare.
De aceea, în
înfăptuirea reformei se va ţine seama de următoarele norme
generale:
34 -
(Armonia celebrărilor)
Celebrările să
strălucească printr-o nobilă simplitate; să fie clare
în scurtimea lor şi fără repetiţii inutile; să
fie adaptate capacităţii de înţelegere a
credincioşilor şi, în general, să nu aibă nevoie de
multe explicaţii.
35 -
(Biblie, predică şi cateheză liturgică)
Ca să apară clar
că în liturgie ritul şi cuvântul sunt strâns unite:
În celebrările sacre lectura din
Sfânta Scriptură să fie mai abundentă, mai
variată şi mai bine adaptată.
Momentul cel mai potrivit pentru
predică, parte din acţiunea liturgică, în măsura
îngăduită de ritual, să fie indicat şi în
rubrici, iar îndatorirea de a predica să fie
îndeplinită cu fidelitate şi exactitate. Predica să
izvorască în primul rând din Sfânta Scriptură
şi din liturgie, ca o vestire a faptelor minunate ale lui Dumnezeu
în istoria mântuirii, în misterul lui Cristos, care e
mereu prezent şi activ în noi, mai ales în
celebrările liturgice.
De asemenea, să se
înfăptuiască în toate modurile o cateheză mai
direct liturgică; şi chiar în cadrul ceremoniilor vor fi
prevăzute, dacă sunt necesare, scurte îndemnuri rostite de
preot sau de celebrantul competent, cu formule fixe sau prin cuvinte
echivalente, în momentele cele mai potrivite.
Se va promova celebrarea cuvântului lui
Dumnezeu în ajunul sărbătorilor mai solemne şi
în anumite zile din Advent şi Postul Mare, în duminici
şi sărbători, mai ales în locurile lipsite de preot.
În acest caz, celebrarea va fi condusă de un diacon sau de
altă persoană delegată de Episcop.
36 - (Limba
liturgică)
Uzul limbii latine, cu excepţia unor
cazuri de drept particular, va fi păstrat în riturile latine.
Totuşi, atât în Sfânta
Liturghie, cât şi în administrarea sacramentelor sau
în alte părţi ale liturgiei, întrebuinţarea
limbii materne poate fi deseori foarte utilă pentru popor: i se va
putea acorda aşadar un loc mai larg, mai ales în lecturi
şi îndemnuri, în anumite rugăciuni şi
cântece, după normele fixate pentru fiecare caz în
capitolele următoare.
Pe baza acestor norme, revine
autorităţii bisericeşti teritoriale competente, despre care
face menţiune art. 22 &2, fiind consultaţi,
dacă e cazul, şi episcopii regiunilor limitrofe de aceeaşi
limbă, să stabilească oportunitatea şi modalitatea
folosirii limbii poporului. Aceste decizii trebuie supuse aprobării
sau confirmării Scaunului Apostolic.
Traducerea pentru uz liturgic a textului
latin în limba poporului trebuie să aibă aprobarea
autorităţii bisericeşti teritoriale competente, despre care
e vorba mai sus.
D) Norme pentru adaptarea
liturgiei la firea şi la tradiţiile diferitelor popoare
37 -
În lucrurile ce nu lezează credinţa sau binele întregii
comunităţi, Biserica nu vrea să impună nici în
liturgie o uniformitate rigidă; dimpotrivă, ea respectă şi
favorizează calităţile şi talentele diferitelor rase
şi popoare; tot ceea ce în moravurile popoarelor nu e în mod
indisolubil legat de superstiţii sau de erori este apreciat de ea cu
bunăvoinţă şi, pe cât posibil, este păstrat
nealterat, ba chiar, uneori, este admis în liturgie, cu condiţia
să fie conform principiilor unui adevărat şi autentic spirit
liturgic.
38 -
Păstrându-se unitatea substanţială a Ritului roman, se va
lăsa loc, şi în revizuirea cărţilor liturgice,
diferenţelor şi adaptărilor legitime pentru diferitele grupuri,
regiuni, popoare, mai ales în misiuni; se va avea în vedere acest
principiu în structura celebrărilor şi la stabilirea
rubricilor.
39 -
În limitele stabilite în ediţiile tipice ale
cărţilor liturgice, este de competenţa autorităţii
bisericeşti teritoriale despre care a fost vorba la art. 22
&2 să se stabilească adaptările, mai ales în ceea ce
priveşte administrarea sacramentelor, a sacramentaliilor, procesiunile,
limba liturgică, muzica sacră şi artele, ţinând
totuşi seama de normele fundamentale cuprinse în această
Constituţie.
40 -
(Adaptarea liturgică în dieceze şi parohii)
Deoarece în diferite
locuri şi împrejurări e necesară o adaptare mai
profundă a liturgiei, ceea ce implică un grad mai mare de
dificultate:
Autoritatea bisericească teritorială
competentă, amintită la art. 22 &2, va
examina cu atenţie şi cu prudenţă, din tradiţiile
şi mentalitatea diferitelor popoare, elementele care, în
această privinţă, pot fi în mod oportun admise
în cultul divin. Adaptările socotite utile sau necesare vor fi
propuse Scaunului Apostolic pentru a fi introduse cu
consimţământul lui.
Pentru ca adaptarea să se facă cu
prudenţa necesară, Scaunul Apostolic, dacă e cazul, va
acorda acestei autorităţi bisericeşti teritoriale
facultatea de a permite şi de a dirija experienţele prealabile
necesare, în cadrul unor grupuri pregătite în acest scop
şi pentru un timp determinat.
Deoarece legile liturgice prezintă de
obicei dificultăţi speciale în materie de adaptare, mai
ales în misiuni, va trebui să se recurgă la persoane
competente în materie pentru a le stabili.
|