III. REFORMA LITURGIEI SACRE

        21 - Pentru ca poporul creştin să poată dobândi mai sigur belşugul de haruri din liturgie, Sfânta Maică Biserica doreşte să se facă, cu mare grijă, o reformă generală a liturgiei. Căci liturgia constă dintr-o parte neschimbătoare, instituită de Dumnezeu, şi părţi supuse schimbării, care în decursul timpului pot sau chiar trebuie să varieze, dacă în ele au pătruns elemente ce corespund mai puţin naturii interne a liturgiei sau dacă respectivele părţi au ajuns să fie mai puţin adecvate. În această reformă textele şi ceremoniile trebuie să fie astfel orânduite încât să exprime mai clar realităţile sfinte pe care le semnifică şi pentru ca poporul creştin, pe cât posibil, să le poată înţelege uşor sensul şi să participe la ele printr-o celebrare deplină, activă şi comunitară. De aceea Conciliul a hotărât următoarele norme generale:

        A) Norme generale

        22 - (Orânduirea liturgiei este de competenţa ierarhiei bisericeşti)

Orânduirea liturgiei sacre depinde numai de autoritatea Bisericii, care rezidă în Scaunul Apostolic, şi, conform Dreptului, în Episcop. În virtutea puterii acordate de Drept, orânduirea în materie de liturgică, în limitele determinate, aparţine şi Conferinţelor Episcopale teritoriale competente legitim constituite. De aceea absolut nimeni altul, fie şi preot, nu poate din iniţiativă proprie să adauge, să scoată sau să schimbe ceva în liturgie.

        23 - (Tradiţie şi progres)
        Pentru a păstra tradiţia sănătoasă şi a deschide în acelaşi timp calea unui progres legitim, revizuirea fiecărei părţi din liturgie trebuie să fie precedată totdeauna de studiu serios teologic, istoric şi pastoral. În afară de aceasta, se vor lua în consideraţie atât legile generale ale structurii şi ale spiritului liturgiei, cât şi experienţa reformei liturgice precedente şi a indultelor acordate în diferite părţi. În sfârşit, nu se vor introduce inovaţii decât dacă le cere o adevărată şi certă utilitate pentru Biserică şi având grijă ca formele noi să izvorască organic din formele deja existente.
        Se vor evita pe cât posibil diferenţele rituale importante între regiuni vecine.

        24 - (Biblie şi liturgie)
        Sfânta Scriptură are o foarte mare importanţă în celebrarea liturgică. Din ea se citesc lecturile şi se explică în omilie, din ea se cântă psalmii; sub inspiraţia şi din spiritul ei au izvorât rugăciunile şi imnurile liturgice, şi din ea îşi primesc semnificaţia acţiunile şi semnele liturgice. De aceea, pentru a promova reforma, progresul şi adaptarea liturgiei, trebuie să se favorizeze acea cunoaştere gustată şi vie a Sfintei Scripturi despre care dă mărturie tradiţia venerabilă a Riturilor atât orientale cât şi occidentale.

        25 - (Revizuirea cărţilor liturgice)
        Cărţile liturgice vor fi revizuite cât mai curând, făcând apel la experţi şi consultând episcopi din diferitele regiuni ale globului.

        B) Norme izvorâte din caracterul ierarhic şi comunitar al liturgiei

        26 - Acţiunile liturgice nu sunt acţiuni private, ci sunt celebrări ale Bisericii, care este "sacramentul unităţii", adică poporul sfânt adunat şi organizat sub călăuzirea episcopilor.
        De aceea, asemenea acţiuni aparţin întregului Trup al Bisericii, îl manifestă şi se răsfrâng asupra lui, dar pe fiecare membru îl implică în mod diferit, după diversitatea stărilor, a îndatoririlor şi a participării efective.

        27 - (E de preferat celebrarea comunitară)
        Ori de câte ori ceremoniile, conform naturii proprii a fiecăreia, comportă o celebrare comunitară caracterizată prin prezenţa şi participarea activă a credincioşilor, să fie educată la toţi convingerea că, în măsura în care e posibil, aceasta este de preferat celebrării individuale şi quasi-private. Acest lucru e valabil mai ales pentru celebrarea Sfintei Liturghii, păstrându-se totdeauna natura publică şi socială a oricărei Sfinte Liturghii, şi pentru administrarea sacramentelor.

        28 - (Buna rânduială a celebrărilor liturgice)
        În celebrările liturgice, fiecare, atât preotul cât şi credincioşii, îndeplinindu-şi oficiul propriu, va îndeplini tot şi numai ceea ce-i revine conform ritului şi normelor liturgice.

        29 - Ministranţii, lectorii, comentatorii şi membrii corului îndeplinesc o adevărată slujire liturgică. De aceea ei trebuie să-şi îndeplinească funcţiile cu pietatea sinceră şi buna orânduială demne de măreţia acestei slujiri şi pe care poporul lui Dumnezeu pe drept le cere de la ei.
        De aceea trebuie ca ei să fie educaţi cu grijă, fiecare după condiţia proprie, pentru a fi pătrunşi de spiritul liturgic şi pentru a-şi îndeplini rolul după normele stabilite şi în bună rânduială.

        30 - (Participarea activă a credincioşilor)
        Pentru a promova participarea activă, se va pune accent pe aclamaţiile poporului, pe răspunsuri, cântarea psalmilor, antifone, cântece, precum şi pe acţiunile, gesturile şi atitudinile corporale. Se va respecta, de asemenea, la timpul cuvenit, tăcerea sacră.

        31 - În revizuirea cărţilor liturgice se va veghea cu atenţie ca rubricile să prevadă şi părţile credincioşilor.

        32 - (Liturgie şi clase sociale)
        În liturgie, în afară de deosebirea care provine din oficiul liturgic şi din ordinele sacre şi în afară de onorurile datorate autorităţii civile, conform legilor liturgice, nu se va face nici o deosebire de persoane particulare sau de condiţie socială, atât în ceremonii cât şi în solemnităţile exterioare.

        C) Norme izvorâte din natura didactică şi pastorală a liturgiei

        33 - Deşi liturgia sacră e în special cultul adus Maiestăţii divine, ea este şi un izvor bogat de instruire pentru poporul creştin. Într-adevăr, în liturgie Dumnezeu vorbeşte poporului său; Cristos continuă să-şi vestească Evanghelia; poporul, la rândul său, răspunde lui Dumnezeu prin cântări şi rugăciuni.
        Mai mult, rugăciunile adresate lui Dumnezeu prin preotul care prezidează adunarea in persona Christi sunt spuse în numele întregului popor sfânt şi al tuturor celor de faţă. În sfârşit, semnele vizibile de care se foloseşte liturgia sacră pentru a face cunoscute realităţile invizibile sunt alese de Cristos sau de Biserică.
        De aceea, nu numai când se citeşte "ceea ce a fost scris pentru învăţătura noastră" (Rom 15, 4), ci şi atunci când Biserica se roagă sau cântă sau acţionează, este alimentată credinţa celor de faţă, iar minţile se înalţă spre Dumnezeu pentru a-I aduce un omagiu spiritual şi pentru a primi harul Său cu mai multă îmbelşugare.
        De aceea, în înfăptuirea reformei se va ţine seama de următoarele norme generale:

        34 - (Armonia celebrărilor)
        Celebrările să strălucească printr-o nobilă simplitate; să fie clare în scurtimea lor şi fără repetiţii inutile; să fie adaptate capacităţii de înţelegere a credincioşilor şi, în general, să nu aibă nevoie de multe explicaţii.

        35 - (Biblie, predică şi cateheză liturgică)
        Ca să apară clar că în liturgie ritul şi cuvântul sunt strâns unite:

În celebrările sacre lectura din Sfânta Scriptură să fie mai abundentă, mai variată şi mai bine adaptată. Momentul cel mai potrivit pentru predică, parte din acţiunea liturgică, în măsura îngăduită de ritual, să fie indicat şi în rubrici, iar îndatorirea de a predica să fie îndeplinită cu fidelitate şi exactitate. Predica să izvorască în primul rând din Sfânta Scriptură şi din liturgie, ca o vestire a faptelor minunate ale lui Dumnezeu în istoria mântuirii, în misterul lui Cristos, care e mereu prezent şi activ în noi, mai ales în celebrările liturgice. De asemenea, să se înfăptuiască în toate modurile o cateheză mai direct liturgică; şi chiar în cadrul ceremoniilor vor fi prevăzute, dacă sunt necesare, scurte îndemnuri rostite de preot sau de celebrantul competent, cu formule fixe sau prin cuvinte echivalente, în momentele cele mai potrivite. Se va promova celebrarea cuvântului lui Dumnezeu în ajunul sărbătorilor mai solemne şi în anumite zile din Advent şi Postul Mare, în duminici şi sărbători, mai ales în locurile lipsite de preot. În acest caz, celebrarea va fi condusă de un diacon sau de altă persoană delegată de Episcop.

        36 - (Limba liturgică)

Uzul limbii latine, cu excepţia unor cazuri de drept particular, va fi păstrat în riturile latine. Totuşi, atât în Sfânta Liturghie, cât şi în administrarea sacramentelor sau în alte părţi ale liturgiei, întrebuinţarea limbii materne poate fi deseori foarte utilă pentru popor: i se va putea acorda aşadar un loc mai larg, mai ales în lecturi şi îndemnuri, în anumite rugăciuni şi cântece, după normele fixate pentru fiecare caz în capitolele următoare. Pe baza acestor norme, revine autorităţii bisericeşti teritoriale competente, despre care face menţiune art. 22 &2, fiind consultaţi, dacă e cazul, şi episcopii regiunilor limitrofe de aceeaşi limbă, să stabilească oportunitatea şi modalitatea folosirii limbii poporului. Aceste decizii trebuie supuse aprobării sau confirmării Scaunului Apostolic. Traducerea pentru uz liturgic a textului latin în limba poporului trebuie să aibă aprobarea autorităţii bisericeşti teritoriale competente, despre care e vorba mai sus.

        D) Norme pentru adaptarea liturgiei la firea şi la tradiţiile diferitelor popoare

        37 - În lucrurile ce nu lezează credinţa sau binele întregii comunităţi, Biserica nu vrea să impună nici în liturgie o uniformitate rigidă; dimpotrivă, ea respectă şi favorizează calităţile şi talentele diferitelor rase şi popoare; tot ceea ce în moravurile popoarelor nu e în mod indisolubil legat de superstiţii sau de erori este apreciat de ea cu bunăvoinţă şi, pe cât posibil, este păstrat nealterat, ba chiar, uneori, este admis în liturgie, cu condiţia să fie conform principiilor unui adevărat şi autentic spirit liturgic.

        38 - Păstrându-se unitatea substanţială a Ritului roman, se va lăsa loc, şi în revizuirea cărţilor liturgice, diferenţelor şi adaptărilor legitime pentru diferitele grupuri, regiuni, popoare, mai ales în misiuni; se va avea în vedere acest principiu în structura celebrărilor şi la stabilirea rubricilor.

        39 - În limitele stabilite în ediţiile tipice ale cărţilor liturgice, este de competenţa autorităţii bisericeşti teritoriale despre care a fost vorba la art. 22 &2 să se stabilească adaptările, mai ales în ceea ce priveşte administrarea sacramentelor, a sacramentaliilor, procesiunile, limba liturgică, muzica sacră şi artele, ţinând totuşi seama de normele fundamentale cuprinse în această Constituţie.

        40 - (Adaptarea liturgică în dieceze şi parohii)
        Deoarece în diferite locuri şi împrejurări e necesară o adaptare mai profundă a liturgiei, ceea ce implică un grad mai mare de dificultate:

Autoritatea bisericească teritorială competentă, amintită la art. 22 &2, va examina cu atenţie şi cu prudenţă, din tradiţiile şi mentalitatea diferitelor popoare, elementele care, în această privinţă, pot fi în mod oportun admise în cultul divin. Adaptările socotite utile sau necesare vor fi propuse Scaunului Apostolic pentru a fi introduse cu consimţământul lui. Pentru ca adaptarea să se facă cu prudenţa necesară, Scaunul Apostolic, dacă e cazul, va acorda acestei autorităţi bisericeşti teritoriale facultatea de a permite şi de a dirija experienţele prealabile necesare, în cadrul unor grupuri pregătite în acest scop şi pentru un timp determinat. Deoarece legile liturgice prezintă de obicei dificultăţi speciale în materie de adaptare, mai ales în misiuni, va trebui să se recurgă la persoane competente în materie pentru a le stabili.