Capitolul V: ANUL LITURGIC
102 -
(Sensul anului liturgic)
Sfânta Maică
Biserica socoteşte de datoria ei să celebreze printr-o comemorare
sacră, în anumite zile din cursul anului, opera mântuitoare a
Mirelui său divin. În fiecare săptămână,
în ziua pe care a numit-o duminică, ea sărbătoreşte
Învierea Domnului, pe care, o dată pe an, o celebrează
împreună cu fericita Lui pătimire, prin marea solemnitate a
Paştelui.
Pe lângă aceasta, ea
desfăşoară în ciclul anual, întregul mister al lui
Cristos, de la Întrupare şi Naştere până la
Înălţare, la ziua Rusaliilor şi până la
aşteptarea fericitei speranţe şi a venirii Domnului.
Celebrând astfel
misterele Răscumpărării, ea deschide credincioşilor
comorile virtuţilor şi meritelor Domnului său,
actualizându-le într-un fel în tot decursul timpului, pentru
ca astfel credincioşii să vină în contact cu ele şi
să se umple de harul mântuirii.
103 -
În celebrarea acestui ciclu anual al misterelor lui Cristos, Sfânta
Biserică o venerează cu o iubire deosebită pe Fericita
Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, care este indisolubil
unită cu Fiul ei în opera mântuirii; în Maria, Biserica
admiră şi preamăreşte rodul cel mai ales al
Răscumpărării şi contemplă cu bucurie, ca într-o
icoană preacurată, ceea ce ea însăşi doreşte
şi speră să fie în întregime.
104 -
În acelaşi timp, Biserica a introdus în ciclul anual
comemorarea martirilor şi a altor sfinţi care, ajunşi la
perfecţiune prin harul multiform al lui Dumnezeu şi
bucurându-se deja de mântuirea veşnică, Îi
cântă lui Dumnezeu în cer o laudă
desăvârşită şi mijlocesc pentru noi.
În ziua naşterii lor
pentru cer, Biserica proclamă Misterul Pascal realizat în
Sfinţi, care au suferit cu Cristos şi cu El împreună sunt
preamăriţi; ea pune în faţa credincioşilor exemplele
acestora, care îi atrag pe toţi prin Cristos la Tatăl, şi,
pentru meritele lor, ea dobândeşte binefacerile lui Dumnezeu.
105 -
În sfârşit, în diferite timpuri ale anului, conform unor
rânduieli transmise prin tradiţie, Biserica întregeşte
formaţia credincioşilor prin exerciţii de pietate şi
asceză, prin instruire, prin rugăciune, prin fapte de
pocăinţă şi de milostenie.
De aceea Conciliul a găsit
de cuviinţă să stabilească cele ce urmează:
106 -
(Revalorizarea duminicii)
Conform tradiţiei
apostolice care datează încă din ziua Învierii lui
Cristos, Biserica celebrează Misterul pascal în fiecare a opta zi,
care e numită pe bună dreptate ziua Domnului sau duminica.
Într-adevăr,
în această zi credincioşii trebuie să se adune ca,
ascultând cuvântul lui Dumnezeu şi participând la
Sfânta Euharistie, să-şi amintească de Patima,
Învierea şi Gloria Domnului Isus şi să
mulţumească lui Dumnezeu, care "i-a renăscut la o
nădejde vie prin învierea lui Cristos din morţi" (1
Pt 1, 3).
Aşadar, duminica este
sărbătoarea primordială, care trebuie prezentată
pietăţii credincioşilor şi întipărită bine
în ea, aşa încât să devină şi zi de
bucurie şi de încetare a lucrului. Celelalte celebrări,
dacă nu sunt într-adevăr de cea mai mare importanţă,
nu trebuie să aibă întâietate asupra ei, deoarece ea este
fundamentul şi nucleul întregului an liturgic.
107 -
(Reforma anului liturgic)
Anul liturgic va fi revizuit
astfel încât, fiind păstrate sau restabilite obiceiurile
şi disciplinele tradiţionale legate de timpurile sacre, conform
condiţiilor epocii noastre, să se menţină caracterul lor
originar, pentru a hrăni în mod corespunzător pietatea
credincioşilor prin celebrarea misterelor răscumpărării
creştine şi, mai ales, a Misterului pascal.
Adaptările după
condiţiile locale, dacă vor fi necesare, se vor face conform
art. 39 şi 40.
108 -
Sufletele credincioşilor să fie orientate înainte de toate spre
sărbătorile Domnului, prin care se celebrează în decursul
anului misterele mântuirii.
De aceea, Propriul timpului
("Proprium de tempore") îşi va primi locul cuvenit, mai
presus de sărbătorile sfinţilor, ca să fie celebrat cum se
cuvine întregul ciclu al misterelor mântuirii.
109 -
(Postul mare)
Caracterul dublu al Postului
Mare, care mai ales prin reamintirea sau pregătirea botezului şi prin
pocăinţă îi pregăteşte pe credincioşi la
celebrarea misterului pascal, prin ascultarea mai frecventă a
cuvântului lui Dumnezeu şi prin practicarea rugăciunii, acest
dublu caracter trebuie să fie mai bine pus în evidenţă
atât în liturgie, cât şi în cateheza
liturgică. De aceea:
a) Elementele baptismale ale
liturgiei din Postul Mare se vor folosi mai abundent şi, dacă e
oportun, unele dintre ele vor fi restabilite conform tradiţiei anterioare;
b) Acelaşi lucru este
valabil şi în privinţa elementelor penitenţiale. Iar prin
cateheză se va întipări în sufletele credincioşilor,
odată cu urmările sociale ale păcatului, acel aspect propriu
pocăinţei - de ură faţă de păcat
întrucât acesta este o ofensă adusă lui Dumnezeu. Nu se
va trece cu vederea rolul Bisericii în acţiunea
penitenţială şi se va insista asupra rugăciunii pentru
păcătoşi.
110 -
Pocăinţa din timpul Postului Mare nu trebuie să fie numai
internă şi individuală, ci şi externă şi
socială. Practica pocăinţei, conform posibilităţilor
timpului nostru şi ale diferitelor regiuni, precum şi conform
condiţiilor credincioşilor, va fi favorizată şi
recomandată şi de autorităţile menţionate la
art. 22.
Postul pascal din Vinerea
Patimilor şi morţii Domnului va fi sacru; el va trebui celebrat
pretutindeni şi, dacă se consideră oportun, va trebui chiar
extins la Sâmbăta Mare pentru a se putea ajunge cu inimă
înălţată şi deschisă la bucuria Duminicii
Învierii.
111 -
(Sărbătorile sfinţilor)
După Tradiţie,
sfinţii sunt cinstiţi în Biserică şi ea
venerează relicvele lor autentice şi icoanele lor.
Sărbătorile sfinţilor proclamă faptele minunate ale lui
Cristos în slujitorii săi şi oferă credincioşilor
exemple vrednice de imitat.
Pentru ca sărbătorile
sfinţilor să nu fie puse mai presus de sărbătorile care
celebrează misterele mântuirii, multe din ele vor fi lăsate
să se celebreze la nivel de Biserică locală, naţiune sau
familie călugărească; vor fi extinse la Biserica
întreagă numai acelea care comemorează sfinţi de
importanţă cu adevărat universală.
|