III. PĂSTRAREA PATRIMONIULUI SPIRITUAL AL BISERICILOR ORIENTALE

        5 - Istoria, tradiţiile şi nenumărate instituţii bisericeşti dau strălucită mărturie despre meritele deosebite ale Bisericilor orientale în Biserica universală. De aceea Conciliul înconjoară acest patrimoniu bisericesc şi spiritual cu stima cuvenită şi cu îndreptăţită laudă; mai mult, îl consideră cu tărie ca patrimoniu al Bisericii universale a lui Cristos. El declară aşadar în mod solemn că Bisericile din Orient ca şi cele din Occident au dreptul şi datoria de a se conduce după propriile discipline particulare de vreme ce acestea se ilustrează prin venerabila lor antichitate, sunt mai conforme cu obiceiurile credincioşilor lor şi par mai capabile să asigure binele sufletelor.

        6 - Toţi Orientalii să aibă certitudinea că pot şi trebuie să-şi păstreze necontenit riturile liturgice legitime şi disciplina şi că nu trebuie introduse schimbări în acestea decât în vederea propriului progres organic. Aşadar toate acestea trebuie păstrate cu cea mai mare fidelitate de Orientalii înşişi; aceştia trebuie să dobândească o cunoaştere din zi în zi mai bună şi o practicare mai desăvârşită a acestor lucruri; iar dacă, din motive legate de timpuri sau persoane, le-au abandonat pe nedrept, să se străduiască să se întoarcă la tradiţiile strămoşeşti. Aceia care, în virtutea misiunii lor sau slujirii lor apostolice, au relaţii frecvente cu Bisericile orientale sau cu credincioşii lor să fie instruiţi, în mod corespunzător, pe măsura importanţei îndatoririlor lor, în cunoaşterea şi în respectarea ritualului, disciplinei, doctrinei, istoriei şi caracterului Orientalilor. Se recomandă cu căldură institutelor călugăreşti şi asociaţiilor de Rit latin care activează în regiunile orientale sau printre credincioşii orientali ca, pentru o mai mare eficacitate a apostolatului, să constituie, în măsura posibilităţilor, case şi chiar provincii de rit oriental.