Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library |
Conciliul Vatican II IntraText CT - Text |
|
|
IV. PATRIARHII ORIENTALI 7
- Din cele mai vechi timpuri este în vigoare în Biserică
instituţia Patriarhatului, recunoscută încă de primele
Concilii ecumenice. 8 - Patriarhii Bisericilor orientale, chiar dacă unii sunt mai recenţi decât alţii, sunt totuşi egali în privinţa demnităţii patriarhale, rămânând neatinsă între ei precedenţa de onoare stabilită în mod legitim. 9
- După o foarte veche tradiţie a Bisericii, trebuie să se
atribuie o cinste deosebită patriarhilor Bisericilor orientale, căci
fiecare este în fruntea patriarhatului său părinte şi cap.
De aceea, Conciliul hotărăşte ca drepturile şi privilegiile
lor să fie restabilite după tradiţiile vechi ale fiecărei
Biserici şi după decretele Conciliilor ecumenice. Patriarhii cu sinoadele lor constituie instanţa superioară pentru toate problemele patriarhatului, inclusiv dreptul de a înfiinţa noi eparhii şi de a numi episcopi de ritul lor în limitele teritoriului patriarhal, rămânând intact dreptul inalienabil al Pontifului Roman de a interveni în fiecare caz. 10 - Cele spuse despre Patriarhi sunt valabile, după normele dreptului, pentru arhiepiscopii majori care se află în fruntea unei întregi Biserici particulare sau Rit. 11 - Deoarece instituţia Patriarhatului este o formă tradiţională de conducere în Bisericile orientale, Sfântul Conciliu ecumenic doreşte ca, acolo unde este necesar, să se înfiinţeze noi Patriarhate, a căror întemeiere este rezervată Conciliului ecumenic sau Pontifului Roman.
|
Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library |
Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC IntraText® (V89) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License |