II. BISERICI ŞI COMUNITĂŢI BISERICEŞTI DESPĂRŢITE DE SCAUNUL APOSTOLIC ÎN OCCIDENT

        19 - (Condiţia acestor comunităţi)
        Bisericile şi comunităţile bisericeşti care s-au separat de Scaunul Apostolic Roman, fie în perioada marii crize începute în Occident încă de la sfârşitul Evului Mediu, fie mai târziu, rămân unite cu Biserica catolică printr-o afinitate şi legătură deosebită ce se datorează vieţii îndelungate duse de poporul creştin în secolele anterioare, în comuniune bisericească.
        Deoarece aceste Biserici şi Comunităţi bisericeşti se deosebesc mult nu numai de noi, ci şi între ele, datorită diversităţii de origine, de învăţătură şi de viaţă spirituală, este foarte greu să fie descrise cu precizie, lucru pe care nici nu îl intenţionăm aici.
        Deşi mişcarea ecumenică şi dorinţa de pace cu Biserica catolică nu s-au impus încă pretutindeni, avem totuşi speranţa că simţul ecumenic şi aprecierea reciprocă se vor dezvolta, treptat, în toţi.
        Trebuie, totuşi, să recunoaştem că între aceste Biserici şi Comunităţi, pe de o parte, şi Biserica catolică, pe de altă parte, există diferenţe importante, nu numai de natură istorică, sociologică, psihologică şi culturală, ci în primul rând de interpretare a adevărului revelat. Pentru ca dialogul ecumenic să poată fi stabilit în ciuda acestor diferenţe, în cele ce urmează vrem să subliniem anumite puncte care pot şi trebuie să constituie o bază şi un imbold pentru acest dialog.

        20 - (Credinţa în Cristos)
        Ne referim în primul rând la acei creştini care Îl mărturisesc deschis pe Isus Cristos ca Dumnezeu şi Domn unic Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, spre slava unicului Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Ştim, desigur, că nu sunt mici diferenţele faţă de învăţătura Bisericii catolice chiar şi despre Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu Întrupat şi despre Opera Răscumpărării şi, de aici, despre misterul şi misiunea Bisericii şi despre rolul Mariei în opera mântuirii. Ne bucurăm totuşi văzând că fraţii despărţiţi se apropie de Cristos ca de izvorul şi centrul comuniunii ecleziale. Cuprinşi de dorinţa de a se uni cu Cristos, ei sunt determinaţi din ce în ce mai mult să caute unitatea şi să dea pretutindeni mărturie pentru credinţa lor înaintea neamurilor.

        21 - (Studiul Sfintei Scripturi)
        Iubirea şi veneraţia faţă de Sfânta Scriptură, pentru care au aproape un cult, îi duc pe fraţii noştri la studierea statornică şi sârguincioasă a Textului sacru: căci Evanghelia "este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecărui om care crede, a iudeului mai întâi şi apoi a grecului" (Rom 1, 16).
        Invocându-l pe Duhul Sfânt, ei Îl caută în Sfânta Scriptură pe Dumnezeu ca pe Acela care le vorbeşte în Cristos prevestit de profeţi, Cuvântul lui Dumnezeu Întrupat pentru noi. În ea contemplă viaţa lui Cristos precum şi ceea ce Divinul Învăţător a învăţat şi a făptuit spre mântuirea oamenilor, îndeosebi misterele morţii şi învierii Lui.
        Dar atunci când creştinii despărţiţi de noi afirmă autoritatea divină a Cărţilor Sfinte, ei gândesc diferit faţă de noi - şi unii faţă de alţii - despre relaţia dintre Scriptură şi Biserică unde, conform credinţei catolice, magisteriul autentic deţine un loc deosebit în explicarea şi predicarea cuvântului scris al lui Dumnezeu.
        Cu toate aceastea, Sfânta Scriptură constituie, în cadrul dialogului, un instrument de mare valoare în mâna puternică a lui Dumnezeu, pentru a se ajunge la acea unitate pe care Mântuitorul o oferă tuturor oamenilor.

        22 - (Viaţa sacramentală)
        Prin sacramentul Botezului, atunci când este conferit în mod valid, după orânduirea Domnului, şi este primit cu dispoziţia sufletească cerută, omul este realmente incorporat lui Cristos răstignit şi glorificat şi este regenerat spre a participa la viaţa divină, după cuvântul Apostolului: "Înmormântaţi fiind împreună cu El prin Botez, împreună cu El aţi şi înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu care l-a sculat pe El din morţi" (Col 2, 12).
        Aşadar Botezul constituie legătura sacramentală a unităţii existente între toţi aceia care au fost regeneraţi prin el. Totuşi Botezul este, în sine, numai un început şi un punct de plecare, deoarece este îndreptat în întregime spre dobândirea plinătăţii vieţii în Cristos. Deci Botezul este conferit în vederea profesiunii integrale de credinţă, în vederea incorporării integrale în economia mântuirii, după cum a voit-o Cristos însuşi şi, în sfârşit, în vederea inserării integrale în comuniunea euharistică.
        Comunităţile bisericeşti despărţite de noi, deşi sunt lipsite de unitatea deplină cu noi, izvorâtă din Botez, şi deşi, după credinţa noastră, mai ales din cauza lipsei sacramentului Preoţiei, nu au păstrat substanţa autentică şi integrală a Misterului euharistic, totuşi, amintind la Cina Sfântă moartea şi învierea Domnului, ele mărturisesc că arată viaţa de comuniune cu Cristos şi aşteaptă venirea Lui în slavă. De aceea învăţătura despre Cina Domnului, celelalte sacramente, cultul şi slujirile în Biserică, trebuie să constituie obiectul dialogului.

        23 - (Viaţa în Cristos)
        Trăirea creştină a acestor fraţi este hrănită de credinţa în Cristos şi este sporită de harul Botezului şi de ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. Ea se manifestă în rugăciunea individuală, în meditarea Scripturii, în viaţa de familie creştină, în cultul adus de comunitatea adunată spre lauda lui Dumnezeu. De altfel, cultul lor cuprinde adesea elemente importante din vechea liturgie comună.
        Credinţa în Cristos produce roade de preamărire şi de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu. La aceasta se adaugă un viu simţ al dreptăţii şi caritatea sinceră faţă de aproapele. Această credinţă activă a determinat chiar crearea multor instituţii pentru uşurarea mizeriei spirituale şi trupeşti, pentru educarea tineretului, pentru umanizarea condiţiilor sociale de viaţă, pentru stabilirea păcii universale.
        Chiar dacă mulţi dintre creştini nu înţeleg întotdeauna, în domeniul moral, Evanghelia la fel cu catolicii şi nici nu admit aceleaşi soluţii pentru problemele cele mai dificile ale societăţii de azi, totuşi ei vor, ca şi noi, să adere la cuvântul lui Cristos ca la izvorul virtuţii creştine şi să asculte de porunca apostolică: "Orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceţi în numele Domnului Isus Cristos, mulţumind prin El lui Dumnezeu Tatăl" (Col 3, 17). De aici poate începe dialogul ecumenic despre aplicarea morală a Evangheliei.