Chapter,Paragraph,Number

 1 Intro,  0,3   |            proprietate înnăscută a raţiunii sale, chiar dacă răspunsurile,
 2 Intro,  0,5   |          să aprecieze angajamentul raţiunii pentru a ajunge la acele
 3 Intro,  0,5   |     acestei activităţi deosebite a raţiunii. Mă determină faptul că,
 4  I,  1,8      |         capacităţilor naturale ale raţiunii. Faptul acesta obligase
 5  I,  1,8      |        afara cunoaşterii specifice raţiunii umane, capabilă prin natura
 6  I,  1,9      |    ştiinţele gravitează în ordinea raţiunii naturale, în timp ce credinţa,
 7  I,  2,13     |        trăiască în el.~În ajutorul raţiunii, care caută înţelegerea
 8  I,  2,13     |         parte dau o mai mare forţă raţiunii, deoarece îi îngăduie să
 9 II,  1,16     |     cunoaşterea credinţei şi cea a raţiunii se arată deja în Sfânta
10 II,  1,16     |     inseparabilă între cunoaşterea raţiunii şi aceea a credinţei. Lumea
11 II,  1,16     |        prin mijloacele proprii ale raţiunii, dar fără ca credinţa să
12 II,  1,16     |           pentru a umili autonomia raţiunii sau pentru a-i reduce spaţiul
13 II,  1,16     |            cuvinte, omul cu lumina raţiunii îşi poate găsi drumul, dar
14 II,  1,18     |           lui, a ştiut să deschidă raţiunii calea către mister. În revelaţia
15 II,  1,19     |            instrumentele specifice raţiunii umane, se poate ajunge la
16 II,  2,21     |       adevărată, care i-a îngăduit raţiunii sale să intre în spaţii
17 II,  2,21     |    izvorăşte din lupta cu limitele raţiunii. Lucrul acesta se observă,
18 II,  2,22     |             cf. Rom 1,20). Aşadar, raţiunii omului i se recunoaşte o
19 II,  2,22     |          era prevăzută capacitatea raţiunii de a depăşi cu uşurinţă
20 II,  2,23     |      Crucea şi tot Crucea poate da raţiunii ultimul răspuns pe care
21 III,  1,24    |         porneşte de la capacitatea raţiunii de a se înălţa deasupra
22 III,  1,26    |        atâtor fapte care în lumina raţiunii par inexplicabile, sunt
23 III,  2,28    |     consecinţă. Limita înnăscută a raţiunii şi nestatornicia inimii
24 III,  2,34    |            postulat fundamental al raţiunii umane, exprimat în principiul
25 III,  2,35    |            se înţelege prin lumina raţiunii. De fapt, numai în această
26 IV,  1,36     |            corespundea exigenţelor raţiunii universale. Scopul către
27 IV,  1,42     |          teologia scolastică rolul raţiunii filozofic educată devine
28 IV,  1,42     |   competiţie cu cercetarea proprie raţiunii. De fapt aceasta nu este
29 IV,  1,42     |            fie înţeles cu ajutorul raţiunii; raţiunea, culmea cercetării
30 IV,  2,43     |        raţiune şi credinţă. Lumina raţiunii şi cea a credinţei, ambele
31 IV,  3,47     | întunecarea adevăratei demnităţi a raţiunii, care nu a mai fost pusă
32 IV,  3,48     |         drept corespondent curajul raţiunii.~
33  V,  1,49     |            nu ar proceda în lumina raţiunii conform propriilor principii
34  V,  1,51     |      înnăscute şi inalienabile ale raţiunii, cu limitele sale constitutive
35  V,  1,52     |          capacităţile naturale ale raţiunii; pe de altă parte, raţionalism-ul(61)
36  V,  1,52     |                 deoarece atribuiau raţiunii naturale ceea ce este cognoscibil
37  V,  1,53     |        dacă credinţa este deasupra raţiunii, aici nu poate să existe
38  V,  1,53     |            în spiritul uman lumina raţiunii, acest Dumnezeu nu ar putea
39  V,  1,55(72) |   percepute prin lumina naturală a raţiunii, ci din cauza autorităţii
40  V,  1,56     |           încredere în capacitatea raţiunii umane şi să nu-şi fixeze
41  V,  1,56     |          convins şi convingător al raţiunii.~
42  V,  2,59     |            unitatea credinţei şi a raţiunii.~
43  V,  2,60     |        capacitatea transcendentă a raţiunii sale.(80) De asemenea, problema
44 VI,  1        |            credinţei şi exigenţele raţiunii filozofice~
45 VI,  2,75     |      slujindu-se numai de puterile raţiunii. În ciuda conştiinţei limitelor
46 VI,  2,75     |            slăbiciunii înnăscute a raţiunii umane, aspiraţia aceasta
47 VI,  2,76     |         care constă în purificarea raţiunii prin credinţă. Ca virtute
48 VI,  2,76     |           mod natural inaccesibile raţiunii, probabil nu ar fi fost
49 VI,  2,77     |        filozofică. Fiind lucrare a raţiunii critice în lumina credinţei,
50 VI,  2,78     |            reflecţia lui, exigenţa raţiunii şi puterea credinţei au
51 VI,  2,78     |            cumva drumul propriu al raţiunii.~
52 VII,  1,84    |        verificarea posibilităţilor raţiunii de a descoperi esenţa acestora.
53 VII,  1,84    |           ceea ce priveşte puterea raţiunii? Apoi când, în virtutea
54 VII,  1,91    |        autofundamentare absolută a raţiunii.~Epoca noastră a fost calificată
55 VII,  1,91    |           înaintarea victorioasă a raţiunii, izvor de fericire şi de
56 Conclu,  0,104|     istoric. Argumentând în lumina raţiunii şi după regulile sale, filozoful