Chapter,Paragraph,Number

  1 binec              |           binecuvântare apostolică!~Credinţa şi raţiunea sunt ca două
  2 Intro,  0,6        |          temeiului său în raport cu credinţa. De fapt, nu se poate nega
  3  I,  1,7           |      elevată, dar din acceptarea în credinţă a cuvântului lui Dumnezeu (
  4  I,  1,8(6)        |        Constituţia dogmatică despre credinţa catolică Dei Filius, III:
  5  I,  1,9           |       raţiunea naturală, în alta cu credinţa divină; datorită obiectului,
  6  I,  1,9           |           sunt revelate de sus".(7) Credinţa, care se întemeiază pe mărturia
  7  I,  1,9           |       raţiunii naturale, în timp ce credinţa, luminată şi călăuzită de
  8  I,  2,13          |          înţelegerii noastre. Numai credinţa îngăduie intrarea în interiorul
  9  I,  2,13          |         spune, înainte de toate, că credinţa este răspuns de ascultare
 10  I,  2,13          |             care le revelează. Prin credinţă, omul îşi dă asentimentul
 11  I,  2,13          |             manieră deplină.(15) În credinţă, aşadar, libertatea nu este
 12  I,  2,13          |            prezentă: este necesară. Credinţa e aceea care permite fiecăruia
 13  I,  2,13          |      permite realizarea de sine? În credinţă persoana înfăptuieşte actul
 14  I,  2,13          |           nu vezi, nu înţelegi, dar credinţa îţi confirmă, dincolo de
 15  I,  2,13(15)      |       revelează, să-i prestăm, prin credinţă, supunerea deplină a inteligenţei
 16  I,  2,13(15)      |        Constituţia dogmatică despre credinţa catolică Dei Filius, III;
 17  I,  2,13          |           concluzie, cunoaşterea de credinţă nu anulează misterul; îl
 18  I,  2,14          |         numai accepta şi primi prin credinţă. În interiorul acestor două
 19  I,  2,15          |              care, aşa cum ne spune credinţa, se termină în bucuria deplină
 20 II,  1,16          |      acestea este cuprinsă nu numai credinţa Israelului, dar şi comoara
 21 II,  1,16          |           ale raţiunii, dar fără ca credinţa să rămână străină de procesul
 22 II,  1,16          |           mărturisi în acelaşi timp credinţa în Dumnezeu care lucrează
 23 II,  1,16          |      Dumnezeu care lucrează în ele. Credinţa îmbunătăţeşte privirea interioară,
 24 II,  1,16          |    credinţei. De aceea, raţiunea şi credinţa nu pot fi separate fără
 25 II,  1,17          |         competiţie între raţiune şi credinţă: una este în cealaltă şi
 26 II,  1,20          |            pentru Vechiul Testament credinţa eliberează raţiunea întrucât
 27 II,  1,20          |        adevăr, deoarece, luminat de credinţă, descoperă sensul profund
 28 II,  2,21          |             raport indispensabil cu credinţa şi cu conţinuturile Revelaţiei.
 29 II,  2,23          |             spre adevăr, ajutată de credinţă se poate deschide spre acceptarea
 30 II,  2,23          |             sistemele lor. Raportul credinţă şi filozofie află în predicarea
 31 II,  2,23          |           graniţa dintre raţiune şi credinţă, dar devine la fel de clar
 32 III,  2,31         |            şi cel care trăieşte din credinţă.~
 33 III,  2,32         |                              32. În credinţă, fiecare se încredinţează
 34 III,  2,32         |             parte, cunoaşterea prin credinţă apare ca o formă imperfectă
 35 III,  2,32         |        ajunge personal; pe de alta, credinţa rezultă deseori omeneşte
 36 III,  2,32         |      acelaşi timp, cunoaşterea prin credinţă, care se întemeiază pe încrederea
 37 III,  2,33         |             în care să se încreadă. Credinţa creştină îi vine în întâmpinare
 38 III,  2,33         |        Cristos, care este adevărul, credinţa recunoaşte ultimul apel
 39 III,  2,34(29)     |             cele două adevăruri, de credinţă şi de ştiinţă, nu se pot
 40 III,  2,34(29)     |            niciodată în opoziţie cu credinţa pentru că realităţile profane
 41 III,  2,34(29)     |           profane şi realităţile de credinţă provin de la acelaşi Dumnezeu" (
 42 III,  2,35         |             rând raporturile dintre credinţă şi filozofie în decursul
 43 IV                 |        CAPITOLUL IV~RAPORTUL DINTRE CREDINŢĂ ŞI RAŢIUNE~
 44 IV,  1             | semnificative ale întâlnirii dintre credinţă şi raţiune~
 45 IV,  1,38          |           instruire propedeutică în credinţa creştină(34) şi o pregătire
 46 IV,  1,40          |          fie mai întâi luată în râs credinţa, iar mai apoi să se ordone
 47 IV,  1,41          |          problema raportului dintre credinţă şi filozofie, văzându-l
 48 IV,  1,42          |             asupra ceea ce ne spune credinţa; nu ar fi în stare de aşa
 49 IV,  1,42          |        înţelegere a ceea ce conţine credinţa. Sfântul Anselm subliniază
 50 IV,  1,42          |      filozofice şi a cunoaşterii de credinţă este încă o dată confirmată:
 51 IV,  1,42          |             încă o dată confirmată: credinţa cere ca obiectul său să
 52 IV,  1,42          |            necesar ceea ce prezintă credinţa.~
 53 IV,  2,43          |             există între raţiune şi credinţă. Lumina raţiunii şi cea
 54 IV,  2,43          |             revelaţiei divine. Deci credinţa nu se teme de raţiune, ci
 55 IV,  2,43          |         desăvârşire,(45) tot la fel credinţa presupune şi desăvârşeşte
 56 IV,  2,43          |       Aceasta din urmă, luminată de credinţă, este eliberată de fragilităţile
 57 IV,  2,43          |             raţionalităţii. De fapt credinţa este într-un anumit fel "
 58 IV,  2,43          |       confruntări dintre raţiune şi credinţă prin genialitatea intuiţiei
 59 IV,  2,44          |           în legătura sa strânsă cu credinţa şi cunoaşterea divină. Ea
 60 IV,  2,44          |          natura lucrului, presupune credinţa şi ajunge să formuleze judecata
 61 IV,  2,44          |            fel este deosebită şi de credinţă. Deoarece credinţa acceptă
 62 IV,  2,44          |            şi de credinţă. Deoarece credinţa acceptă adevărul divin aşa
 63 IV,  3             |              Drama separării dintre credinţă şi raţiune~
 64 IV,  3,45          |    cunoaşteri raţionale separată de credinţă şi alternativă la ea.~
 65 IV,  3,46          |       diferite feluri să transforme credinţa şi conţinuturile sale, ba
 66 IV,  3,46          |        filozofic, care au prezentat credinţa ca periculoasă şi alienantă
 67 IV,  3,48          |           separări progresive între credinţă şi raţiunea filozofică.
 68 IV,  3,48          |            mărirea distanţei dintre credinţă şi raţiune se manifestă
 69 IV,  3,48          |           că actualul raport dintre credinţă şi raţiune cere un efort
 70 IV,  3,48          |             că atât raţiunea cât şi credinţa au sărăcit şi au devenit
 71 IV,  3,48          |             vedere ţinta ei finală. Credinţa, lipsită de raţiune, a subliniat
 72 IV,  3,48          |            faţa unei raţiuni slabe, credinţa ar fi mai incisivă; dimpotrivă,
 73 IV,  3,48          |       raţiune care nu are în faţă o credinţă matură nu este provocată
 74 IV,  3,48          |      incisiv pentru ca filozofia şi credinţa să recupereze unitatea profundă
 75  V,  1,50          |             rezulta incompatibil cu credinţa ei. De fapt, multe conţinuturi
 76  V,  1,52          |             latin, incompatibile cu credinţa creştină.(58)~Dacă cuvântul
 77  V,  1,52          |      raporturilor dintre raţiune şi credinţă. Învăţătura conţinută în
 78  V,  1,53          |           şi Revelaţia, raţiunea şi credinţa. Conciliul pornea de la
 79  V,  1,53(63)      |        Constituţia dogmatică despre credinţa catolică Dei Filius, II:
 80  V,  1,53          |          credinţei: "Dar chiar dacă credinţa este deasupra raţiunii,
 81  V,  1,53          |          adevărată divergenţă între credinţă şi raţiune: deoarece acelaşi
 82  V,  1,53          |       revelează tainele şi comunică credinţa, a pus în spiritul uman
 83  V,  1,53(65)      |        Constituţia dogmatică despre credinţa catolică Dei Filius, IV:
 84  V,  1,55(72)      |            parte că "în legătură cu credinţa aceasta [...], Biserica
 85  V,  1,56          |             de a descoperi căi noi. Credinţa provoacă raţiunea să iasă
 86  V,  1,56          |            frumos, bun şi adevărat. Credinţa devine astfel avocatul convins
 87  V,  2,57          |            I despre raportul dintre credinţă şi raţiune, arătând că gândirea
 88  V,  2,57          |     contribuţie fundamentală pentru credinţa şi ştiinţa teologică.(78)
 89  V,  2,57          |             distinge în mod perfect credinţa de raţiune, le uneşte pe
 90  V,  2,63          |            să nu fie în dezacord cu credinţa. Datoria mea este să propun
 91 VI,  1,67          |           să explice relaţia dintre credinţă şi reflecţia filozofică.
 92 VI,  1,67          |           sale împreună cu actul de credinţă corespunzător, teologia
 93 VI,  1,67          |             lumina cunoaşterii prin credinţă, ies la suprafaţă unele
 94 VI,  1,67          |            mod real introductivă în credinţă, care poate duce la acceptarea
 95 VI,  1,67          |      compatibilitatea intimă dintre credinţă şi exigenţa ei esenţială
 96 VI,  1,67          |           deplină libertate. Astfel credinţa va şti "să arate în întregime
 97 VI,  1,67          |        sinceritate. În felul acesta credinţa, dar al lui Dumnezeu, deşi
 98 VI,  1,67          |         raţiune de a se întări prin credinţă, ca să descopere orizonturile
 99 VI,  1,67(90)      |      necesar, pentru ca, şi astăzi, credinţa să arate în întregime drumul
100 VI,  1,69          |            raport cu relaţia dintre credinţă şi culturi, susţin că teologia
101 VI,  1,70          |          păgâne după ce au ajuns la credinţă. În faţa bogăţiei mântuirii
102 VI,  1,71          |           în care creştinii trăiesc credinţa este şi el pătruns de cultura
103 VI,  1,72          |           elementele compatibile cu credinţa lor astfel încât să derive
104 VI,  2,75          |         istoria raporturilor dintre credinţă şi filozofie, mai sus pe
105 VI,  2,75          |             filozofiei în raport cu credinţa creştină. O primă stare
106 VI,  2,76          |            a Bisericii, de vreme ce credinţa nu este ca atare o filozofie.
107 VI,  2,76          |        concepută în unire vitală cu credinţa. Aşadar nu se face referinţă
108 VI,  2,76          |            nu au voit să contrazică credinţa. Vorbind de filozofia creştină
109 VI,  2,76          |           purificarea raţiunii prin credinţă. Ca virtute teologală, ea
110 VI,  2,77          |            fapt, din adevărurile de credinţă derivă anumite exigenţe
111 VI,  2,79          |          întâlnire între culturi şi credinţa creştină, locul de înţelegere
112 VI,  2,79          |             în această convingere: "Credinţa nu este altceva decât gândirea
113 VI,  2,79          |      gândeşte şi gândind crede (?). Credinţa dacă nu este gândită este
114 VI,  2,79          |      consimţământul, se dă deoparte credinţa, deoarece fără consimţământ
115 VII,  1,83(102)    |        Constituţia dogmatică despre credinţa catolică Dei Filius, IV:
116 VII,  1,84         |           la sine în afara jocului. Credinţa, de fapt, presupune cu claritate
117 VII,  2,92         |   corespunde "dinamismului sădit în credinţa însăşi" şi că obiectul propriu
118 VII,  2,92(109)    |             în globalitatea sa cere credinţă, pentru că aceasta introduce
119 VII,  2,92(109)    |            înfăptuieşte, aşadar, în credinţă şi prin credinţă: ceea ce
120 VII,  2,92(109)    |         aşadar, în credinţă şi prin credinţă: ceea ce este lucrarea Spiritului
121 VII,  2,97         |            după care adevărurile de credinţă nu ar fi altceva decât reguli
122 VII,  2,97         |            în raportul intim dintre credinţă şi raţionalitatea metafizică.~
123 Conclu,  0,100     |       despre tema raportului dintre credinţă şi filozofie. Importanţa
124 Conclu,  0,100     |          mai profundă convingere că credinţa şi raţiunea "îşi dau un
125 Conclu,  0,100(122)|        Constituţia dogmatică despre credinţa catolică Dei Filius, IV:
126 Conclu,  0,103     |           dezvoltă în consonanţă cu credinţa, face parte din acea "evanghelizare
127 Conclu,  0,104     |             cei care nu împărtăşesc credinţa noastră. Mişcarea filozofică
128 Conclu,  0,104     |         care, deşi nu împărtăşesc o credinţă religioasă, doresc din inimă
129 Conclu,  0,106     |       sprijinul ce-l primeşte de la credinţă.~Nu pot să nu adresez, în