CAPITOLUL V

INTERVENŢIILE MAGISTERIULUI
ÎN MATERIE FILOZOFICĂ

Discernământul Magisteriului ca diaconie a adevărului

49. Biserica nu propune o filozofie proprie nici nu canonizează o oarecare filozofie specială în dauna altora.(⁵⁴) Motivul profund al acestei prudenţe stă în faptul că filozofia, chiar şi atunci când intră în relaţie cu teologia, trebuie să procedeze conform metodelor şi regulilor sale; altfel nu ar exista garanţia că rămâne orientată spre adevăr şi spre el tinde printr-un proces controlabil din punct de vedere raţional. De puţin ajutor ar fi o filozofie care nu ar proceda în lumina raţiunii conform propriilor principii şi metodologiilor specifice. În fond, rădăcina autonomiei de care se bucură filozofia se individualizează în faptul că raţiunea este prin natura ei orientată spre adevăr şi, în plus, este în sine înzestrată cu mijloacele necesare pentru a ajunge la el. O filozofie conştientă de "statutul" ei "constitutiv" nu poate să nu respecte şi exigenţele şi evidenţele proprii adevărului revelat.

Totuşi, istoria a arătat deviaţiile şi erorile în care nu de puţine ori a căzut gândirea filozofică, mai ales cea modernă. Nu este de datoria, nici de competenţa Magisteriului de a interveni pentru a umple lacunele unui discurs filozofic deficitar. În schimb, este obligaţia lui de a reacţiona într-un mod clar şi puternic când teze filozofice discutabile ameninţă înţelegerea justă a datului revelat şi când se răspândesc teorii false şi partinice care seamănă erori grave, tulburând simplitatea şi puritatea credinţei poporului lui Dumnezeu.