50. Aşadar, Magisteriul ecleziastic poate şi trebuie să exercite cu autoritate, în lumina credinţei, propriul discernământ critic în raport cu filozofiile şi afirmaţiile care intră în conflict cu doctrina creştină.(⁵⁵) Înainte de toate, Magisteriului îi revine să arate care supoziţii şi concluzii filozofice ar fi incompatibile cu adevărul revelat, formulând prin lucrul acesta exigenţele care se impun filozofiei din punctul de vedere al credinţei. În dezvoltarea ştiinţei filozofice, în plus, au apărut diferite şcoli de gândire. Şi pluralismul acesta pune Magisteriul în faţa responsabilităţii de a exprima judecata sa cu privire la compatibilitatea sau nu a concepţiilor de fond, pe care le susţin aceste şcoli, cu exigenţele specifice ale Cuvântului lui Dumnezeu şi ale reflecţiei teologice.

Biserica are datoria de a indica ceea ce într-un sistem filozofic poate rezulta incompatibil cu credinţa ei. De fapt, multe conţinuturi filozofice, cum ar fi tema despre Dumnezeu, om, libertatea şi acţiunea sa etică, o cheamă direct în cauză, pentru că se referă la adevărul revelat pe care ea îl păzeşte. Când exercităm acest discernământ, noi episcopii avem misiunea de a fi "martori ai adevărului" în îndeplinirea unei diaconii smerite dar ferme, pe care orice filozof ar trebui să o aprecieze, deoarece este avantajată recta ratio, sau raţiunea care reflectă corect asupra adevărului.