54. Şi în secolul nostru, Magisteriul a revenit de mai multe ori asupra argumentului punând în gardă împotriva tentaţiei raţionaliste. În scenariul acesta trebuie aşezate intervenţiile sfântului papă Pius al X-lea, care arăta că la baza modernismului s-ar afla aserţiuni filozofice de orientare fenomenistă, agnostică şi imanentistă.(⁶⁶) De asemenea, nu se poate uita importanţa pe care a avut-o refuzul catolic al filozofiei marxiste şi al comunismului ateu.(⁶⁷)

Ulterior, papa Pius al XII-lea şi-a făcut auzită vocea când, în scrisoarea enciclică Humani generis, a pus în gardă împotriva interpretărilor eronate, legate de tezele evoluţionismului, existenţialismului şi istoricismului. El preciza că aceste teze au fost elaborate şi se propuneau nu de către teologi, avându-şi originea "în afara turmei lui Cristos";(⁶⁸) adăuga, oricum, că astfel de deviaţii nu trebuiau pur şi simplu respinse, ci examinate critic: "Acum aceste tendinţe, care mai mult sau mai puţin deviază de la drumul drept, nu pot fi ignorate sau trecute cu vederea de către filozofii şi teologii catolici, care au datoria gravă de a apăra adevărul divin şi uman şi de a-l face să pătrundă în minţile oamenilor. Dimpotrivă, ei trebuie să cunoască bine aceste opinii, fie pentru că bolile nu se pot vindeca dacă mai întâi nu sunt bine cunoscute, fie pentru că uneori în afirmaţiile false se ascunde un pic de adevăr, fie, în sfârşit, pentru că erorile îndeamnă mintea noastră să investigheze şi să cerceteze cu mai multă grijă unele adevăruri filozofice sau teologice".(⁶⁹)

În cele din urmă, şi Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, îndeplinindu-şi datoria sa specifică de a sluji magisteriul universal al pontifului roman,(⁷⁰) a trebuit să intervină pentru a afirma cu tărie pericolul pe care îl comportă asumarea acritică, din partea unor teologi ai eliberării, a tezelor şi metodologiilor ce derivă din marxism.(⁷¹)

Aşadar, în trecut, Magisteriul a exercitat în mod repetat şi sub diverse forme discernământul în materie filozofică. Ceea ce au adus veneraţii mei predecesori constituie o contribuţie preţioasă care nu poate fi uitată.