| Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library |
| Ioannes Paulus PP. II Fides et Ratio IntraText CT - Text |
65. Teologia se organizează ca ştiinţă a credinţei în lumina unui dublu principiu metodologic: auditus fidei şi intellectus fidei. Cu primul, ea intră în stăpânirea a ceea ce conţine Revelaţia aşa cum a fost explicată progresiv în sfânta Tradiţie, în Sfânta Scriptură şi în Magisteriul viu al Bisericii.(88) Cu al doilea, teologia vrea să răspundă la exigenţele specifice ale gândirii prin reflecţia speculativă.
În ceea ce priveşte pregătirea la o corectă auditus fidei, filozofia oferă teologiei contribuţia ei specifică în momentul în care ia în considerare structura cunoaşterii şi a comunicării personale şi, în special, variatele forme şi funcţiuni ale limbajului. La fel de important este aportul filozofiei pentru o înţelegere mai coerentă a Tradiţiei ecleziale, a afirmaţiilor Magisteriului şi a opiniilor marilor maeştri ai teologiei: de fapt, aceştia, deseori se exprimă în concepte şi forme de gândire împrumutate de la o anumită tradiţie filozofică. În cazul acesta, i se cere teologului nu numai să expună conceptele şi termenii prin care Biserica reflectează şi elaborează învăţătura sa, ci şi să cunoască în profunzime sistemele filozofice care au influenţat eventual atât noţiunile cât şi terminologia, pentru a ajunge la interpretări corecte şi coerente.